Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.08.2003
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3425/2003

HOTĂRÂRE
06.08.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3425/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196/D din 19 mai 2003, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat pe inculpatul P.C.L. la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Instanța a revocat suspendarea condiționată și grațierea pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 100/2002 a Judecătoriei Bacău, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute în total 7 ani și 4 luni închisoare. S-a dedus din pedeapsă reținerea și perioada arestului preventiv, începând cu 19 martie 2003 la zi, menținându-se starea de arest. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 16.500.000 lei despăgubiri către partea civilă M.O.

Prin decizia penală nr. 279 din 15 iulie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs. În ședința de judecată de astăzi, 6 august 2003, a solicitat să se ia act de retragerea recursului său. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) teza a doua, părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. Curtea, constatând, că au fost respectate condițiile prevăzute în art. 369 C. proc. pen., aplicate în mod corespunzător, întrucât retragerea recursului s-a făcut personal de către parte (recurentul inculpat) până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de această retragere solicitată de partea recurentă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.C.L. împotriva deciziei penale nr. 279 din 15 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 6 august 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4562/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 221 din 27 mai 2003 a Tribunalului Bacău, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzu
ÎCCJ 2003-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 843/2003
D E C I Z I A NR.843 DOSAR NR.4738/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de inculpatul I.I.F. împotriva deciziei penale nr.310 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău. S-a pre
ÎCCJ 2004-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185/D din 11 mai 2004, Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpaților: - P.M.I. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-09-15
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 233/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din 23 ianuarie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat, între alții, pe inculpatul P.I. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-01-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 34/2003
S-a luat în examinare recursul declarat inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.168/Ap din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocatul G.D., apărător desemnat din
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă