ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4473/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 196 din 7 noiembrie 2001 a condamnat pe inculpatul B.F.G. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. Prin aceeași hotărâre a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. A obligat pe inculpat să restituie părții vătămate un lănțișor din aur cu cruciuliță, în greutate de 7 grame sau contravaloarea în lei.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ziua de 8 iulie 1999, în timp ce partea vătămată B.V.Șt., minor în vârstă de 15 ani, se afla la scăldat împreună cu alți tineri, pe malul râului Suceava, pe raza localității Frătăuții Noi, județul Suceava, inculpatul B.F.G. a încercat prin amenințare, să o deposedeze de bicicletă. Partea vătămată s-a opus, iar la intervenția martorului I.A.V., care i-a cerut să o lase în pace, întrucât este cu el, inculpatul a renunțat.

După câteva ore, în timp ce partea vătămată se retrăgea cu bicicleta de la râu, ajunsă pe podul din șosea a fost din nou acostată de către inculpat care, prin violență a condus-o circa 30 m, a tras-o în șanț și i-a smuls lănțișorul din aur cu cruciuliță, în greutate de 7 grame, de la gât, după care a dispărut. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, negând chiar faptul de a fi fost la râu la data indicată. Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, întrucât nu a săvârșit faptele imputate. Prin decizia penală nr. 40 din 11 februarie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins apelul, ca nefondat, reținând că din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă săvârșirea celor două infracțiuni și că acestea au fost comise de către inculpat, încadrarea juridică a faptelor este corespunzătoare, iar pedepsele stabilite au fost just individualizate.

În termenul legal, inculpatul a formulat recurs, solicitând personal, în scris, și oral prin apărător, să se constate că nu este el autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Secția penală a Curții Supreme de Justiție, prin decizia penală nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a respins recursul, ca nefondat, reținând că probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul este autorul infracțiunilor săvârșite la data de 8 iulie 1999, încadrarea juridică dată acestor fapte este legală, iar individualizarea pedepselor aplicate inculpatului este judicioasă, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Prin cererea înregistrată sub nr. 3788 din 7 februarie 2003, inculpatul B.F.G.

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a secției penale a Curții Supreme de Justiție, arătând că la data de 11 septembrie 2002 când s-a judecat recursul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la proces și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, deoarece la data respectivă era arestat. Secția penală a Curții Supreme de Justiție, prin decizia penală nr. 2646 din 3 iunie 2003 a admis contestația în anulare formulată de inculpatul B.F.G., reținând că într-adevăr, la data soluționării recursului de către instanța supremă, acesta se afla în stare de arest, fiind încarcerat la data de 1 aprilie 2002 și cum potrivit art. 314 alin. (2) C. proc.

pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului când acesta se află în stare de deținere, aducerea inculpatului arestat la judecată fiind obligatorie, iar încălcarea acestor dispoziții referitoare la prezența obligatorie a inculpatului sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, a desființat decizia penală atacată și a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de inculpatul B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava. La termenul din 14 octombrie 2003, fixat pentru soluționarea recursului, inculpatul, personal, și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, achitarea sa, întrucât nu este el autorul faptelor, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei de executat, pe care o consideră prea aspră.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești și anume, declarația părții vătămate, coroborată cu declarațiile martorilor B.V., B.L.O., F.G., S.I. și I.A.V., a reținut și conturat fără dubiu starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat și cărora instanța le-a dat încadrarea juridică legală. Astfel, identificarea inculpatului a fost făcută de către partea vătămată B.V.Șt., conform procesului verbal de recunoaștere din grup. De asemenea, declarația părții vătămate prin care detaliază împrejurările săvârșirii faptelor se coroborează cu declarația martorului I.A.V., consătean al inculpatului, care precizează că el este cel care a intervenit și l-a împiedicat pe inculpat să ia bicicleta de la B.V.Șt.

și că, a aflat că tot el i-a sustras părții vătămate lanțul de la gât. Modificarea conținutului declarației de către acest martor în fața instanței, în sensul că nu l-a văzut pe inculpat la locul săvârșirii faptelor, a fost, la rândul ei retractată de către martor prin declarația dată în fața notarului public P.A. din municipiul Suceava, prin care menține cele arătate în cursul urmăririi penale, explicând retractarea în fața instanței de judecată a declarației date inițial la urmărirea penală, prin temerea ce i-a fost inspirată de inculpat și de persoanele care îl însoțeau la judecată.

Pe de altă parte, susținerile succesive și diferite ale inculpatului relative la modul în care și-a petrecut ziua de 8 iulie 1999, la urmărirea penală afirmând că nu-și amintește unde a fost și ce a făcut, pentru ca la instanța de judecată să declare că a stat la domiciliu, iar mai apoi, propunând un martor care a susținut că în perioada 7 – 9 iulie 1999 a fost cu inculpatul în județul Iași cu un transport de cherestea, necoroborându-se cu alte probe din dosar, în mod corect au fost înlăturate de către instanțe, nefiind de natură să susțină apărările inculpatului.

Privind pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile aflate în concurs, se reține că la individualizarea lor au fost avute în vedere pericolul social concret, împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv asupra unui minor, în loc public, consecințele lor, dar și persoana inculpatului, fără antecedente penale, care a adoptat însă o poziție procesuală nesinceră, nerecunoscând comiterea faptelor, fiind aplicată, în condițiile legii, și pedeapsa de executat de 5 ani închisoare. Ca atare, și sub acest aspect, recursul declarat de inculpat este nefondat, reducerea pedepsei, aplicate la minimul special prevăzut de lege, nu se justifică în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ca fiind de natură a realiza și scopul prevenției generale și speciale, astfel cum stipulează art. 52 C. pen.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat, se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.