ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4473/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin sentința penală

nr. 196 din 7 noiembrie 2001 a condamnat pe inculpatul B.F.G. la 2 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C.

pen.

Prin aceeași hotărâre a condamnat pe

inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5

ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.

A obligat pe inculpat să restituie

părții vătămate un lănțișor din aur cu cruciuliță, în greutate de 7 grame sau

contravaloarea în lei.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele: În ziua de 8 iulie 1999, în timp ce partea

vătămată B.V.Șt., minor în vârstă de 15 ani, se afla la scăldat împreună cu

alți tineri, pe malul râului Suceava, pe raza localității Frătăuții Noi,

județul Suceava, inculpatul B.F.G. a încercat prin amenințare, să o deposedeze

de bicicletă.

Partea vătămată s-a opus, iar la

intervenția martorului I.A.V., care i-a cerut să o lase în pace, întrucât este

cu el, inculpatul a renunțat.

După câteva ore, în timp ce partea

vătămată se retrăgea cu bicicleta de la râu, ajunsă pe podul din șosea a fost

din nou acostată de către inculpat care, prin violență a condus-o circa 30 m, a

tras-o în șanț și i-a smuls lănțișorul din aur cu cruciuliță, în greutate de 7

grame, de la gât, după care a dispărut.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunilor, negând chiar faptul de a fi fost la râu la data

indicată.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul solicitând achitarea, întrucât nu a săvârșit faptele

imputate.

Prin decizia penală nr. 40 din 11

februarie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins apelul, ca nefondat, reținând

că din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă săvârșirea celor

două infracțiuni și că acestea au fost comise de către inculpat, încadrarea

juridică a faptelor este corespunzătoare, iar pedepsele stabilite au fost just

individualizate.

În termenul legal, inculpatul a

formulat recurs, solicitând personal, în scris, și oral prin apărător, să se

constate că nu este el autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat, iar

în subsidiar, reducerea pedepsei.

Secția penală a Curții Supreme de

Justiție, prin decizia penală nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a respins

recursul, ca nefondat, reținând că probatoriul administrat în cauză

demonstrează că inculpatul este autorul infracțiunilor săvârșite la data de 8

iulie 1999, încadrarea juridică dată acestor fapte este legală, iar

individualizarea pedepselor aplicate inculpatului este judicioasă, în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin cererea înregistrată sub nr.

3788 din 7 februarie 2003, inculpatul B.F.G. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 3709 din 11 septembrie 2002 a secției penale a

Curții Supreme de Justiție, arătând că la data de 11 septembrie 2002 când s-a

judecat recursul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la proces și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare, deoarece la data respectivă

era arestat.

Secția penală a Curții Supreme de

Justiție, prin decizia penală nr. 2646 din 3 iunie 2003 a admis contestația în

anulare formulată de inculpatul B.F.G., reținând că într-adevăr, la data

soluționării recursului de către instanța supremă, acesta se afla în stare de

arest, fiind încarcerat la data de 1 aprilie 2002 și cum potrivit art. 314

alin. (2) C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența

inculpatului când acesta se află în stare de deținere, aducerea inculpatului

arestat la judecată fiind obligatorie, iar încălcarea acestor dispoziții

referitoare la prezența obligatorie a inculpatului sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității absolute, a desființat decizia penală atacată și a fixat

termen pentru rejudecarea recursului declarat de inculpatul B.F.G. împotriva

deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava.

La termenul din 14 octombrie 2003,

fixat pentru soluționarea recursului, inculpatul, personal, și prin apărătorul

desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate și în principal, achitarea sa, întrucât nu este el autorul faptelor,

iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei de executat, pe care

o consideră prea aspră.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Materialul probator administrat în

cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești și anume,

declarația părții vătămate, coroborată cu declarațiile martorilor B.V., B.L.O.,

F.G., S.I. și I.A.V., a reținut și conturat fără dubiu starea de fapt și

vinovăția inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat și

cărora instanța le-a dat încadrarea juridică legală.

Astfel, identificarea inculpatului a

fost făcută de către partea vătămată B.V.Șt., conform procesului verbal de

recunoaștere din grup.

De asemenea, declarația părții

vătămate prin care detaliază împrejurările săvârșirii faptelor se coroborează

cu declarația martorului I.A.V., consătean al inculpatului, care precizează că

el este cel care a intervenit și l-a împiedicat pe inculpat să ia bicicleta de

la B.V.Șt. și că, a aflat că tot el i-a sustras părții vătămate lanțul de la

gât.

Modificarea conținutului declarației

de către acest martor în fața instanței, în sensul că nu l-a văzut pe inculpat

la locul săvârșirii faptelor, a fost, la rândul ei retractată de către martor

prin declarația dată în fața notarului public P.A. din municipiul Suceava, prin

care menține cele arătate în cursul urmăririi penale, explicând retractarea în

fața instanței de judecată a declarației date inițial la urmărirea penală, prin

temerea ce i-a fost inspirată de inculpat și de persoanele care îl însoțeau la

judecată.

Pe de altă parte, susținerile succesive

și diferite ale inculpatului relative la modul în care și-a petrecut ziua de 8

iulie 1999, la urmărirea penală afirmând că nu-și amintește unde a fost și ce a

făcut, pentru ca la instanța de judecată să declare că a stat la domiciliu, iar

mai apoi, propunând un martor care a susținut că în perioada 7 – 9 iulie 1999 a

fost cu inculpatul în județul Iași cu un transport de cherestea,

necoroborându-se cu alte probe din dosar, în mod corect au fost înlăturate de

către instanțe, nefiind de natură să susțină apărările inculpatului.

Privind pedepsele aplicate

inculpatului pentru infracțiunile aflate în concurs, se reține că la

individualizarea lor au fost avute în vedere pericolul social concret,

împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv asupra unui minor, în

loc public, consecințele lor, dar și persoana inculpatului, fără antecedente

penale, care a adoptat însă o poziție procesuală nesinceră, nerecunoscând

comiterea faptelor, fiind aplicată, în condițiile legii, și pedeapsa de

executat de 5 ani închisoare.

Ca atare, și sub acest aspect,

recursul declarat de inculpat este nefondat, reducerea pedepsei, aplicate la

minimul special prevăzut de lege, nu se justifică în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ca fiind de natură a realiza și

scopul prevenției generale și speciale, astfel cum stipulează art. 52 C. pen.

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat, se va constata că inculpatul este arestat

în altă cauză, iar conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și

onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie

2002 a Curții de Apel Suceava.

Constată că recurentul inculpat este

arestat în altă cauză.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2003.