ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 martie 2002, reclamanții C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A. au chemat în judecată Ministerul Justiției – Direcția Generală a Penitenciarelor și Penitenciarul Oradea, solicitând anularea hotărârii nr. 4 din 7 februarie 2002, a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Justiției; a hotărârilor nr. 11498 – 11503 din 28 septembrie 2001, pronunțate de Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum și a Ordinului de zi pe unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Penitenciarul Oradea.

În motivarea cererii lor, reclamanții au susținut că prin ordin al Comandantului Penitenciarului Oradea au fost trecuți direct în retragere, cu drept de pensie de serviciu, iar în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militari și ca salariați civili, au primit un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută. În opinia reclamanților, în mod greșit le-a fost imputat c/val acestui ajutor, considerându-se că numai cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu pot beneficia, întrucât este evidentă omisiunea de redactare a art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, care într-o primă formă s-a referit într-adevăr numai la militarii trecuți în rezervă, pentru ca apoi prin O.U.G.

nr. 38/2001, să complinească această lipsă, fiind incluși și militarii trecuți direct în retragere. Prin sentința civilă nr. 641 din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea, reținând pentru aceasta că prin dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, legiuitorul a înțeles să acorde anumite facilități, numai pentru o anumită categorie de persoane, în raport cu posibilitățile financiare existente la data emiterii actului normativ. Împrejurarea că ulterior aceste facilități au fost extinse și pentru alte categorii de persoane, nu confirmă teoria omisiunii de redactare a unui text de lege, cu atât mai mult, cu cât noile dispoziții nu se aplică retroactiv. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C.V., G.F., B.M., B.L., M.L.

și E.A., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, recurenții au susținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a crea un regim de tratament egal între cadrele militare trecute în rezervă și cele trecute în retragere, dovada fiind atât modul de redactare al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât și prevederile O.U.G. nr. 38/2001, care constituie în mod evident, completarea unei omisiuni de text și nicidecum o nouă reglementare, distinctă, referitoare la drepturile unor categorii de militari. Un argument în plus, în susținerea recursului l-a constituit și faptul că plata drepturilor încasate s-a făcut din bugetul de stat, aprobat de Parlament, în limita sumelor special alocate – și necesare pentru cadrele militare care urmau să se pensioneze, fără nici o deosebire, ceea ce demonstrează, în opinia recurenților, în mod cert omisiunea cuprinderii categoriei de militari trecuți direct în retragere.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente. În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerului și instituțiilor centrale, beneficiază de un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută avută la data schimbării poziției de activitate”.

Din modul de redactare al acestui text, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a aplica un tratament egal cadrelor militare cu drept de pensie, fără nici o discriminare, determinată eventual de modalitatea de încetare a activității. Astfel fiind, împrejurarea că în alin. (2) al aceluiași text se prevede posibilitatea acordării unui ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile, numai pentru cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de reglementările în vigoare, în mod greșit a fost apreciată drept expresia voinței legiuitorului de a acorda discriminatoriu unele drepturi, numai pentru o anumită categorie de militari, și nu o omisiune evidentă de redactare.

Aceasta, pentru că dispozițiile art. 31 au în vedere militarii cu drept de pensie, fiind mai puțin relevantă modalitatea de încetare a activității, cu atât mai mult, cu cât trecerea directă în rezervă are loc în situații neimputabile. Omisiunea cuprinderii acestei categorii este confirmată, de altfel și de O.U.G. nr. 31/2001, pentru completarea art. 31 din Legea nr. 138/1999, care printr-un articol unic completează dispozițiile alin. (2) ale acestui text, în sensul că: „de ajutorul prevăzut la alin. (2), beneficiază, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă, și cadrele militare în activitate, trecute direct în retragere, cu drept de pensie de serviciu”.

Interpretarea acestei dispoziții în favoarea reclamanților-recurenți nu încalcă principiul neretroactivității legii, ordonanța fiind emisă în scopul precizat, de completare a unui text, și nu pentru a reglementa drepturi distincte pentru o anume categorie de militari, intenția legiuitorului fiind aceea de a asigura unele drepturi pentru militarii cu drept de pensie, indiferent de modul de încetare al activității. Considerente potrivit cărora, rațiuni de ordin financiar ar justifica dreptul legiuitorului de a diferenția categoriile de militari cu drept de pensie, în funcție de modalitatea de încetare a activității (trecere în rezervă sau trecerea directă în retragere), nu subzistă, drepturile bănești acordate celor care urmează să se pensioneze, fiind calculate și incluse în buget, în funcție exclusiv de numărul acestora, și nu de modul de încetare a activității.

În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia ca fiind nelegală și netemeinică, hotărârea Curții de Apel Oradea, prin care s-a respins acțiunea reclamanților. Astfel fiind și având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A., împotriva sentinței civile nr. 641/CA-P din 19 decembrie 2002, a Curții de Apel Oradea. Casează sentința și în fond, admite acțiunea formulată de C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A. Anulează hotărârea nr. 4 din 7 februarie 2002, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Justiției; hotărârile nr. 11498, nr. 11499, nr. 11500, nr. 11501, nr. 11502 și nr. 11503 din 28 septembrie 2001, ale Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum și Ordinul de zi pe unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Direcția Generală a Penitenciarelor. Exonerează reclamanții de plata sumelor imputate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.