ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 22 martie

2002, reclamanții C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A. au chemat în judecată

Ministerul Justiției – Direcția Generală a Penitenciarelor și Penitenciarul

Oradea, solicitând anularea hotărârii nr. 4 din 7 februarie 2002, a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Justiției; a hotărârilor nr. 11498

– 11503 din 28 septembrie 2001, pronunțate de Comisia pentru Soluționarea

Contestațiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum și a Ordinului de zi

pe unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Penitenciarul Oradea.

În motivarea cererii lor,

reclamanții au susținut că prin ordin al Comandantului Penitenciarului Oradea

au fost trecuți direct în retragere, cu drept de pensie de serviciu, iar în

conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, pentru activitatea

depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militari și ca salariați civili, au

primit un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută. În opinia

reclamanților, în mod greșit le-a fost imputat c/val acestui ajutor,

considerându-se că numai cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie

de serviciu pot beneficia, întrucât este evidentă omisiunea de redactare a art.

31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, care într-o primă formă s-a referit

într-adevăr numai la militarii trecuți în rezervă, pentru ca apoi prin O.U.G. nr.

38/2001, să complinească această lipsă, fiind incluși și militarii trecuți

direct în retragere.

Prin sentința civilă nr. 641 din 19

decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea, reținând pentru

aceasta că prin dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999,

legiuitorul a înțeles să acorde anumite facilități, numai pentru o anumită

categorie de persoane, în raport cu posibilitățile financiare existente la data

emiterii actului normativ. Împrejurarea că ulterior aceste facilități au fost

extinse și pentru alte categorii de persoane, nu confirmă teoria omisiunii de redactare

a unui text de lege, cu atât mai mult, cu cât noile dispoziții nu se aplică

retroactiv.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A., întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurenții au susținut că

intenția legiuitorului a fost aceea de a crea un regim de tratament egal între

cadrele militare trecute în rezervă și cele trecute în retragere, dovada fiind

atât modul de redactare al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât și

prevederile O.U.G. nr. 38/2001, care constituie în mod evident, completarea

unei omisiuni de text și nicidecum o nouă reglementare, distinctă, referitoare

la drepturile unor categorii de militari.

Un argument în plus, în susținerea

recursului l-a constituit și faptul că plata drepturilor încasate s-a făcut din

bugetul de stat, aprobat de Parlament, în limita sumelor special alocate – și

necesare pentru cadrele militare care urmau să se pensioneze, fără nici o deosebire,

ceea ce demonstrează, în opinia recurenților, în mod cert omisiunea cuprinderii

categoriei de militari trecuți direct în retragere.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente.

În conformitate cu dispozițiile art.

31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine

publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale

personalului civil din aceste instituții: „la trecerea în rezervă sau direct în

retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în

funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul

ministerului și instituțiilor centrale, beneficiază de un ajutor neimpozabil,

în raport cu solda lunară brută avută la data schimbării poziției de

activitate”.

Din modul de redactare al acestui

text, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a aplica un tratament egal

cadrelor militare cu drept de pensie, fără nici o discriminare, determinată

eventual de modalitatea de încetare a activității.

Astfel fiind, împrejurarea că în alin.

(2) al aceluiași text se prevede posibilitatea acordării unui ajutor egal cu

două solde lunare brute neimpozabile, numai pentru cadrele militare trecute în

rezervă cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de

reglementările în vigoare, în mod greșit a fost apreciată drept expresia

voinței legiuitorului de a acorda discriminatoriu unele drepturi, numai pentru

o anumită categorie de militari, și nu o omisiune evidentă de redactare.

Aceasta, pentru că dispozițiile art.

31 au în vedere militarii cu drept de pensie, fiind mai puțin relevantă

modalitatea de încetare a activității, cu atât mai mult, cu cât trecerea

directă în rezervă are loc în situații neimputabile.

Omisiunea cuprinderii acestei

categorii este confirmată, de altfel și de O.U.G. nr. 31/2001, pentru

completarea art. 31 din Legea nr. 138/1999, care printr-un articol unic

completează dispozițiile alin. (2) ale acestui text, în sensul că: „de ajutorul

prevăzut la alin. (2), beneficiază, pentru fiecare an rămas până la limita de

vârstă, și cadrele militare în activitate, trecute direct în retragere, cu

drept de pensie de serviciu”.

Interpretarea acestei dispoziții în

favoarea reclamanților-recurenți nu încalcă principiul neretroactivității

legii, ordonanța fiind emisă în scopul precizat, de completare a unui text, și

nu pentru a reglementa drepturi distincte pentru o anume categorie de militari,

intenția legiuitorului fiind aceea de a asigura unele drepturi pentru militarii

cu drept de pensie, indiferent de modul de încetare al activității.

Considerente potrivit cărora,

rațiuni de ordin financiar ar justifica dreptul legiuitorului de a diferenția

categoriile de militari cu drept de pensie, în funcție de modalitatea de

încetare a activității (trecere în rezervă sau trecerea directă în retragere),

nu subzistă, drepturile bănești acordate celor care urmează să se pensioneze,

fiind calculate și incluse în buget, în funcție exclusiv de numărul acestora,

și nu de modul de încetare a activității.

În raport cu aceste considerente,

urmează a se aprecia ca fiind nelegală și netemeinică, hotărârea Curții de Apel

Oradea, prin care s-a respins acțiunea reclamanților.

Astfel fiind și având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.V., G.F.,

B.M., B.L., M.L. și E.A., împotriva sentinței civile nr. 641/CA-P din 19

decembrie 2002, a Curții de Apel Oradea.

Casează sentința și în fond, admite

acțiunea formulată de C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. și E.A.

Anulează hotărârea nr. 4 din 7

februarie 2002, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Justiției; hotărârile nr. 11498, nr. 11499, nr. 11500, nr. 11501,

nr. 11502 și nr. 11503 din 28 septembrie 2001, ale Comisiei pentru Soluționarea

Contestațiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum și Ordinul de zi pe

unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Direcția Generală a Penitenciarelor.

Exonerează reclamanții de plata

sumelor imputate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2004.