ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3828/2003

HOTĂRÂRE
07.10.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3828/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 20 ianuarie 2003, a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, în temeiul dispozițiilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ., s-a suspendat judecarea acțiunii în anulare formulată

de petiționara S.C. M.T. S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 121 din 12

iulie 1999, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 238/1998, în contradictoriu

cu intimata S.C. T. S.A.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că petiționara

nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a preciza cuantumul sumelor

contestate, precum și valoarea în lei a acestora la data promovării acțiunii în

anulare, deși acesteia i-au fost acordate patru termene de judecată în acest

sens.

Împotriva încheierii mai sus menționate a

declarat recurs petiționara, invocând dispozițiile art. 155

1

alin.

(2) C. proc. civ. și solicitând admiterea lui, reluarea judecății în cauză și soluționării

în sensul admiterii acțiunii în anulare.

Recurenta petiționară reclamantă susține astfel

că greșit curtea de apel a dispus suspendarea judecării cauzei motivat de faptul

că ea nu s-ar fi conformat dispozițiilor instanței de a depune cuantumul sumelor

contestate și valoarea în lei la data promovării acțiunii în anulare, atât timp

cât chiar în cererea introductivă a precizat suma pe care i-o datorează S.C. T.

S.A., suma fiind de 62.920 DM și reprezentând contravaloare mobilier livrat, cu

factura fiscală nr. 9506 din 25 iunie 1998, în valoare de 35.740 DM și cu factura

fiscală nr. 9507 din 26 iunie 1998, în valoare de 27.180 DM, facturi anexate și

neîncasate.

Recurenta depune în recurs și o notă de calcul a

sumei în litigiu, în valoare totală de 1.155.832.663 lei, stabilită la data de

30 septembrie 2002.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului se reține că din conținutul

acțiunii în anulare formulate de S.C. M.T. S.A. și din precizările depuse la dosar

1248/2002 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, rezultă

valoarea pretențiilor contestate, astfel încât chiar dacă nu s-a primit nici un

răspuns la solicitările instanței ca reclamanta să-și precizeze valoarea

pretențiilor și taxelor de timbru datorate, instanța trebuia să procedeze la

calcularea taxelor de timbru în funcție de elementele existente la dosar.

Aceasta, deoarece valoarea pretențiilor și a taxelor

de timbru, deși neprecizate de reclamantă întocmai așa cum i s-a solicitat, era

totuși determinabilă, iar obligația stabilirii (determinării cuantumului) taxelor

de timbru revine instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 18

din Legea nr. 146/1997 și art. 34 din Normele metodologice emise pentru aplicarea

acestora.

În această împrejurare, având în vedere și nota

de calcul atașată recursului, se va admite recursul declarat de reclamantă, se

va casa încheierea recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea

judecății.

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. M.T. S.A. Tileagd împotriva încheierii din 20 ianuarie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția VI comercială, în dosarul nr. 1248/2002,

pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2223/2003
, recurenta a solicitat anularea hotărârii arbitrale, pentru motivul prevăzut în art. 364 lit. i) C. proc. civ., susținând că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Instanța de apel
ÎCCJ 2003-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5009/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 251 din 27 septembrie 2000, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, s-a admis acțiunea înre
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2445/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SA Târgoviște a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.I.. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 109.453.670 lei con
ÎCCJ 2003-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5717 din 2 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, î
ÎCCJ 2003-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta S.C. „M. V.” SRL București împotriva încheierii din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția a V-a Comercială. La apelul nominal s-au prezentat recurenta S.C.” M. V.” SRL Bucureșt
Sursă