ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1304/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1304/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 111 din 19 iunie
2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost condamnați
inculpații:
- plutonier adjutant în rezervă D.D.
la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și la 4 ani închisoare pentru infracțiunea
prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
totodată, i s-a revocat beneficiul grațierii pedepsei de un an închisoare ce
i-a fost aplicată prin decizia nr. 3418 din 5 octombrie 1999 a Curții Supreme de
Justiție, secția penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C.
pen., dispunându-se ca, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, inculpatul să
execute și această pedeapsă pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare;
- plutonier B.V.C. la 8 ani închisoare
pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., și la 4 ani închisoare
pentru infracțiunea prevăzută de art. 252 alin. (2) C. pen.; în baza art. 33
lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța a reținut în fapt că în noaptea de 6 iulie 2001, inculpatul D.D., șef
al Postului de Poliție Răchitoasa, județul Bacău și B.V.C., adjunct al șefului
postului de poliție menționat, în urma unor plângeri repetate ale soției lui
G.D. din satul Buda cu privire la violențele pe care acesta le comitea în
familie, l-au ridicat de la domiciliu și l-au condus cu forța la postul de
poliție unde i-au aplicat lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu bastoanele de
cauciuc, provocându-i numeroase leziuni corporale care i-au cauzat decesul.
Prin decizia nr. 108 din 5 decembrie
2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de cei
doi inculpați împotriva sentinței primei instanțe.
Împotriva acestei decizii ambii
inculpați au declarat recurs.
În motivarea recursului său,
inculpatul D.D. a susținut că nu a comis actele de violență care au condus la
decesul lui G.D. și că, pe de altă parte, din actele medico – legale rezultă,
că decesul acestuia nu a fost cauzat de leziunile produse prin lovire în
noaptea de 6 iulie 2001, solicitând, în consecință să fie achitat pentru
infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, să i se micșoreze
pedepsele aplicate, ținând seama atât de împrejurările în care a comis faptele,
cât și de circumstanțele lui personale.
Inculpatul B.V.C., a
solicitat, în recursul său, să fie achitat pentru infracțiunea prevăzută de
art. 183 C. pen., întrucât între leziunile produse lui G.D. și decesul acestuia,
nu există legătură de cauzalitate. În ce privește infracțiunea prevăzută de
art. 252 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate,
în raport cu circumstanțele lui personale.
Recursurile sunt nefondate.
Din declarațiile martorilor
ascultați în cauză ca și din declarațiile inculpaților B.V.C. și D.D. rezultă
cu certitudine, că l-au ridicat pe G.D. de la domiciliu în condițiile descrise
în considerentele sentinței și l-au condus cu forța, încătușat, la postul de
poliție.
Contrar concluziilor Comisiei
Superioare Medico – Legale, în sensul că G.D. se afla în stare de intoxicație
acută etilică, ceea ce s-ar fi manifestat, între altele, prin imposibilitatea
celui în cauză de a se deplasa și prin lipsa de comunicare, din declarația inculpatului
D.D. rezultă că, acesta a încercat să fugă, atunci când l-au condus la postul
de poliție și, din această cauză, a fost necesar să-i pună cătușele, iar
inculpatul B.V.C. a relatat că D.D. se deplasa pe propriile picioare, că era
cooperant și comunica, protestând la ridicarea lui de la domiciliu în plină
noapte.
Cei doi inculpați au recunoscut că
l-au lovit pe G.D., inculpatul B.V.C. afirmând că l-a lovit cu bastonul de
cauciuc peste palme, iar inculpatul D.D. susținând că l-a lovit de câteva ori cu
pumnul în spate, dar au negat faptul de a-i fi aplicat numeroasele lovituri
peste tot corpul care au condus la decesul victimei.
Având însă în vedere declarația
inculpatului B.V.C., potrivit căreia, atunci când a fost ridicat din casă, G.D.
era dezbrăcat de cămașă, „avea bustul gol”, și nu prezenta pe corp nici o
leziune, rezultă cu certitudine că toate cele peste 30 de leziuni corporale
descrise în actul de constatare medico-legală i-au fost provocate victimei de
cei doi inculpați prin violențele pe care i le-au aplicat ore în șir, în
incinta postului de poliție. Actele de violență la care a fost supus G.D. de
către inculpați sânt confirmate și prin declarațiile martorilor H.C. și C.N.,
care au arătat că în noaptea în care acesta era închis în postul de poliție,
l-au auzit urlând de durere și implorându-i pe cei doi inculpați să nu-l mai
lovească.
Se constată așadar, că susținerea
inculpaților recurenți în sensul că nu s-a făcut dovada că ei sunt autorii
actelor de violență comise împotriva lui G.D. care au dus la decesul acestuia
este nefondată.
Actele
medico–legale nu exclud, legătura de cauzalitate între violențele exercitate de
inculpați asupra lui G.D. și moartea acestuia, ci precizează că la deces au
contribuit și factori patologici, precum și starea de beție în care se găsea
victima.
În raport cu toate datele cauzei se
constată deci că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect
starea în care se găsea victima înainte ca inculpații să o supună violențelor
menționate, nu putea determina decesul acesteia atunci, și în acele împrejurări
și că factorul determinat în producerea morții victimei l-a constituit acțiunea
violentă a celor doi inculpați.
S-a stabilit astfel, corect
vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de loviri cauzatoare de
moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea
acestora.
Nu poate fi primit nici motivul de
casare formulat de inculpați, privind redozarea pedepsei, întrucât se constată
că instanțele au aplicat corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând
seama de pericolul social ridicat și de urmările grave ale infracțiunilor
comise.
În consecință, urmează ca
recursurile declarate de inculpații D.D. și B.V.C. să fie respinse ca
nefondate, cu obligarea inculpaților recurenți la plata cheltuielilor judiciare
către stat și către partea civilă G.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații D.D. și B.V.C. împotriva deciziei penale nr. 108 din 5
decembrie 2002 a Curții Militare de Apel.
Deduce din pedepsele aplicate,
timpul arestării preventive de la 1 octombrie 2001 la 14 martie 2003, pentru
ambii inculpați.
Obligă
pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli
judiciare către stat, precum și la plata sumei de câte 200.000 lei cheltuieli
judiciare către partea civilă G.F.
Pronunțată în ședință publică, azi
14 martie 2003.