ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca,

împotriva sentinței penale nr. 398 pronunțată la 07 aprilie 2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a casato în întregime si

rejudecând:

A admis cererea de revizuire formulată de condamnatul

B.E.F., si a dispus anularea sentinței penale nr. 1260 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca si în consecință:

A condamnat pe inculpatul B.E.F. la 1

an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.

208, 209 alin. (1) lit. i), g) C. pen. (fapta din 08 mai 2001) înlăturând

disp. art. 41 alin. (2) C. pen. A aplicat dispozițiile art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. A dispus confiscarea de la inculpat a sumei

de 500.000 lei (ROL) si 50 dolari SUA. A stabilit în favoarea Barului

Cluj 200 lei onorariu apărătorului desemnat din oficiu ce va fi suportat

din fondurile F.M.J. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 398 pronunțată la data de 07 aprilie

2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a

admis cererea de revizuire, s-a anulat sentința penală nr. 1260 din 17 octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 10843/2002 al

Judecătoriei Cluj-Napoca rămasă definitivă și modificată prin decizia

penală nr. 687 din 25 noiembrie 202 a Tribunalului Cluj și rejudecându-se cauza,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului B.E.,

fără antecedente penale, arestat în altă cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiuni prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i), g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - fapta din noaptea de 28 decembrie 2000, pct. 1 din rechizitoriul nr. 2459/P/2002 și al infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C. pen. - fapta din 8 mai 2001, pct. 2 din rechizitoriul nr. 2459/P/2002.

În baza art. 14/346 C. proc. pen. s-a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC P.G. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca și s-a luat act că părțile vătămate M.Ș. nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală nr. 1260 din 17 octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 10843/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, modificată prin D.P. nr. 687 din 25 noiembrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 12858/2002 al Tribunalului Cluj și rămasă definitivă prin nerecurare, revizuientul B.E.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în fapt reținându-se că: 1. în noaptea de 28 decembrie 2000 inculpatul B.E.F. ar fi intrat singur într-un bloc de garsoniere din Cluj-Napoca, pentru a sustrage bunuri. S-a reținut în continuare că după ce ar fi forțat ușa de acces de la apartamentul nr. 27 în care locuia partea vătămată M.Ș. ar fi ieșit în balcon de unde ar fi sărit în balconul (învecinat al) apartamentului nr. 26 în care era amenajat un birou al firmei SC P.G. SRL. Ar fi sustras din interior un calculator și suma de 3.100.000 ROL, iar ulterior, urmând același traseu, ar fi ajuns în apartamentul 27 din care ar fi sustras două brățări din aur și un aparat foto marca W. În continuare s-a reținut că inculpatul ar fi apelat la serviciile martorului T.I., taximetrist, care l-a transportat până la locuința sa cu toate bunurile sustrase. Ulterior inculpatul ar fi vândut calculatorul martorului C.I., cu suma de 1.000.000 ROL, acesta vânzând, la rândul său, bunul unei persoane necunoscute. Restul bunurilor

sustrase ar fi fost vândute de inculpat unor persoane necunoscute, iar banii cheltuiți în interes personal. 2. La data de 08 mai 2001,

inculpatul B.E.F. ar fi pătruns, prin forțarea

ușii de acces, în locuința părții vătămate F.O.

, sustrăgând din interior o bancnotă de

500.000 ROL și 50 dolari SUA. La părăsirea apartamentului inculpatul ar fi coborât în grabă scările de la etajul 7 și până la parter, fiind observat

de către martora K.M., femeie de serviciu, care, ulterior, în

cursul urmăririi penale, l-ar fi recunoscut din grup pe inculpat.

Prin încheierea din data de 23 aprilie 2009 instanța, în temeiul art.

403 C. proc. pen. rap. la art. 394 lit. a) C. proc. pen. a admis în principiu

cererea de revizuire, apreciind că în speță există indicii temeinice cu privire la faptul că întregul dosar nr. 10843/2002 al Judecătoriei Cluj-

Napoca (constituit ca urmare a sesizării instanței cu judecarea

dosarului nr. 2459/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-

Napoca) a fost plăsmuit. Întrucât hotărârea care se revizuește a fost

pronunțată pentru trei acte materiale constituind o unitate legală de infracțiuni, admiterea în principiu a revizuirii a angrenat rejudecarea tuturor celor trei acte de executare, cu diferența că, prin încheierea

ședinței publice din 31 martie 2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost

schimbată încadrarea juridică dintr-o infracțiune prev. de art. 41 alin. (2)

C. pen. (cu trei acte materiale) în două infracțiuni distincte - una în

formă continuată (cele 2 acte de executare din noaptea de 28 decembrie 2000) și una în formă simplă (cea din 8 mai 2001), care

cuprind aceeași situație de fapt. Astfel, cu privire la fapta descrisă la

pct. 1 (din noaptea de 28 decembrie 2000), instanța, așa cum s-a reținut și

în referatul parchetului, a constatat că a fost săvârșită de o altă

persoană decât revizuientul B.E.F. Aceasta

deoarece în perioada 27 decembrie 2000-10 ianuarie 2001 revizuientul s-a aflat în executarea mandatelor de închisoare contravențională privativă de

libertate emise de Judecătoria Cluj-Napoca

. Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 (din data de 8 mai 2001)

instanța a constatat că judecata inițială s-a făcut în mod superficial,

ca și în cazul faptei descrise la pct. 1.

Instanța de fond s-a limitat la simpla audiere a inculpatului

B.E.F., care a recunoscut săvârșirea faptei,

nefiind administrat nici un alt mijloc de dovadă. Instanța de apel a

admis apelul parchetului și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

de la 1 an și 8 luni închisoare cu executare la 3 ani închisoare cu

executare.

Procedând la rejudecarea ulterioară admiterii în principiu a

revizuirii, această instanță, a constatat că nici fapta din data de 8 mai 2001 nu a fost comisă de către revizuent.

Principalul martor al acuzării a fost K.M., care a

observat, ulterior comiterii infracțiunii, o persoană de sex masculin ce cobora scările blocului în care locuia partea vătămată F.O. Martora K.M. nu a putut fi reaudiată întrucât a

decedat. Din declarațiile martorelor S.I. și N.S.

rezultă că K.M. era o persoană care

consuma în mod frecvent băuturi alcoolice, astfel că declarația dată

de aceasta în cursul urmăriri penale este îndoielnică. Pe de altă

parte, chiar în ipoteza în care depoziția sa ar fi adevărată, instanța a apreciat că este total insuficientă pentru probarea comiterii de către

revizuentul B.E. a furtului din data de 8 mai 2001 în

dauna părții vătămate F.O. Aceasta deoarece din împrejurarea (ea însăși absolut îndoielnică) că revizuentul a fost văzut de către martor coborând scările la scurtă vreme după

comiterea infracțiunii nu se poate trage în mod întemeiat concluzia că

acesta este autorul faptei. Pe de altă parte, s-a apreciat că

reconstituirea efectuată în cauză reprezintă un mijloc de dovadă, la

rândul său, insuficient întrucât decurge din autodenunțul inculpatului.

Și în cazul faptei descrise la pct. 1 „probatoriul" are aceeași

configurație: autodenunțul făcut de inculpatul ce era arestat în altă

cauză, reconstituire, declarații îndoielnice ale unor martori. În legătură cu martorii asistenți la reconstituirea faptei de la pct. 2

trebuie avută în vedere și vârsta înaintată a acestora, precum și

precizarea martorei N.S. că tânărul prezentat de către organele

de poliție a avut mai mult un comportament pasiv fără a vorbi,

polițistul care îl însoțea fiind cel care a vorbit. Cât privește martorii

asistenți la recunoașterea din grup a inculpatului de către martora K.M. (B.I.D., ce nu a putut fi audiat de instanță fiind plecat în Italia și S.N.), instanța a constatat că

au fost audiați în mod tendențios în cursul urmăririi penale. Astfel, în

declarația martorului S.N. este

consemnat că i s-a cerut martorei „să indice persoana care în data de

8 mai 2001 a pătruns în locuința numitei F.O.", în condițiile

în care martora declarase anterior doar observarea unei persoane

suspecte. Chiar din modul de redactare de către polițist a declarației

de martor reiese „aranjamentul" intervenit între inculpatul B.O.D.R.O.G., ce era de acord, la momentul respectiv, să susțină că ar fi autorul

faptei și organul de cercetare penală, care obținea o falsă identificare a autorului unei infracțiuni ce figura în evidența pasivă cu făptuitor neidentificat. În concluzie, față de această analiză a probelor, având în vedere și faptul conex și evident că fapta descrisă la pct. 1 a fost în mod cert comisă de o altă persoană decât revizuentul, instanța a apreciat că nici fapta descrisă la pct. 2 nu a fost săvârșită de către B.E.F., luând în considerare și poziția actuală a acestuia de nerecunoaștere a celor două fapte (3 acte materiale de furt astfel cum s-a reținut de către procuror în rechizitoriu).

Dosarul revizuit constituie urmarea unei mentalități alterate moral (ce provine din perioada comunistă în care s-a practicat asiduu acoperirea statistică, conduită ce supraviețuiește cu succes până în prezent) a organului de cercetare penală, în speță a celui care l-a plăsmuit, C.D., locotenent de poliție în cadrul Secției 3 la data efectuării „cercetărilor". Acesta a comis în concurs ideal infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată - prev. de art. 246 rap. la art. 248

1

C. pen. și de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată - prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen. fiecare dintre acestea pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Instanța nu s-a sesizat pentru săvârșirea acestor fapte întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a împlinit. S-a arătat că este cert că o contribuție esențială la comiterea erorii judiciare îndreptate prin revizuire a avut-o însuși revizuentul, care atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății fondului și apelului a recunoscut toate acuzațiile și a participat la așa-zisele reconstituiri, însă este de subliniat atât reaua-credință a ofițerului anchetator cât și superficialitatea judecății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecand cauza să se dispună admiterea cererii de revizuire în sensul achitării inculpatului pentru faptele din 28 decembrie 2000 și condamnarea acestuia pentru fapta din 08 mai 2001.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică având în vedere declarația martorei K.M., reconstituirea efectuată în cauză, recunoașterea din grup a inculpatului și recunoașterea inculpatului.

Recursul declarat în cauză s-a apreciat că este fondat.

Prin încheierea penală din 23 aprilie 2009 a Judecătoriei Cluj-

Napoca s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de

condamnatul B.E.F., în temeiul art. 403 rap. la art.

394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte și împrejurări

care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Prin

hotărârea atacată, instanța de fond a reținut în mod judicios că

revizuientul B.E.F. s-a aflat în perioada 27 decembrie 2000 -

10 ianuarie 2001 în executarea închisorii contravenționale, fiind în

imposibilitate să comită cele două acte de furt din noaptea de

28 decembrie 2000, așa cum s-a reținut în hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere. Cu privire la actul de sustragere din 8 mai

2001 nu s-a putut reține că s-au descoperit fapte sau împrejurări care

să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Astfel, susținerea inculpatului în sensul că la data indicată a fost

internat într-o unitate spitalicească nu a fost dovedită, din adresele

aflate la dosar rezultând că revizuientul a fost internat în alte perioade

de timp.

Mai mult, martorii audiați în cauză și-au menținut declarațiile

date și nu au evidențiat fapte sau împrejurări din care să rezulte că

inculpatul nu s-ar face vinovat de actul de sustragere din data de 08

mai 2001. Or, din declarațiile martorilor audiați, recunoașterea efectivă

în cauză, recunoașterea în grup a inculpatului și propria recunoaștere

a inculpatului,a rezultat fără nici un dubiu că este vinovat.

Analizând cauza, înalta Curte constată că recursul formulat de

către revizuentul B.E.F. este inadmisibil, pentru

următoarele motive:

Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind unanim acceptat caracterul activ al acestora, care

trebuie examinat în raport cu data când se desfășoară acțiunea

procesuală față de care legea de procedură este activă.

Dispozițiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 28

1

C. proc. pen. referitoare la competența

după materie a curții de apel, astfel încât la punctul 3 al textului de

lege menționat se arată că recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunțate de judecătorie în primă instanță se judecă la curtea de

apel, ca instanță de recurs, cu excepția celor date în componența

tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Cum decizia nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, ca instanță de

recurs, este definitivă, nefiind una dintre hotărârile supuse recursului,

rezultă că este inadmisibilă calea de atac promovată de către revizuentul B.E.F.

În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul

revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciar către stat conform

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.E.F. împotriva deciziei penale nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.