ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3322/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 8

aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, au fost condamnați printre alții și

inculpații M.D.A., C.R., S.R., S.C., S.A., P.I., B.D. și P.M.D. la pedepse

cuprinse între 5 și 11 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și între un an și 10 luni și 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 4 din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar pentru

unii inculpați și a art. 74 și art. 76 C. pen., menținându-se măsura arestării

preventive.

Împotriva acestei sentințe mai mulți

inculpați din totalul de 53 inculpați, care au fost condamnați, din care 25

inculpați aflați în stare de arest, au declarat apel la Curtea de Apel Oradea,

fixându-se termen de judecată la 10 iulie 2003.

Cum între timp, prin Legea nr. 281

din 24 iunie 2003, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, s-au modificat mai multe

dispoziții C. proc. pen., printre care și cele privind măsurile preventive,

instanța de apel prin încheierea nr. 4/iA/2003 din 1 iulie 2003, în baza art.

300

2

alin. (4) și art. 160

d

C. proc. pen., din oficiu, a

dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații aflați în

stare de deținere, printre care și inculpații menționați, pe o durată de 30

zile și anume de la data de 1 iulie 2003, data publicării legii nr. 281/2003,

până la data de 30 iulie 2003, reținând că se mențin temeiurile avute în vedere

la data luării măsurilor de arestare preventivă, dispuse prin ordonanțele și

mandatele emise de procuror, printre care și art. 148 lit. h) C. proc. pen., în

sensul că există probe din care rezultă că inculpații au comis infracțiuni

grave, pedepsele prevăzute de lege sunt de la 10 la 20 ani închisoare și

lăsarea lor în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri

inculpații sus-arătați au declarat recurs susținând în esență prin apărătorii

lor, cât și personal următoarele:

- Nelegal instanța de apel a

prelungit durata arestării preventive, întrucât prin sentința de condamnare doar

s-a menținut starea de arest în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., text

declarat neconstituțional și nu s-a prelungit arestarea, astfel că aceasta a

încetat de drept, conform art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.;

- În lumina noilor reglementări,

prevăzute de art. 160

c

C. proc. pen., nu mai erau aplicabile în fața

instanței prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrucât nu au apărut

elemente noi care să justifice prelungirea duratei arestării;

- În ce-i privește pe inculpații

B.D. și P.I., li s-a prelungit arestarea preventivă fără a fi aduși în fața

instanței, ei aflându-se în stare de arest, astfel că procedura de citare

nefiind îndeplinită, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, conform

art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste motive se cere casarea

încheierii recurate și punerea în libertate a inculpaților.

Recursurile declarate de inculpați

nu sunt fondate.

Din examinarea încheierii recurate

și a lucrărilor dosarului rezultă că instanța de apel a aplicat corespunzător

noile prevederi legale referindu-se la măsura arestării preventive și a dispus,

din oficiu, prelungirea arestării față de inculpații recurenți.

Susținerea că instanța de fond prin

hotărârea de condamnare doar a menținut starea de arest și nu a prelungit-o,

astfel că măsura a încetat de drept, nu corespunde prevederilor legale

procedurale în vigoare la data soluționării, prin sentință, a cauzei.

Astfel, în raport de dispozițiile

prevederilor penale în vigoare la data judecării cauzei și anume art. 136 și art.

161 din titlul IV capitolul I, partea generală, prelungirea arestării

preventive era reglementată numai pentru faza de urmărire penală și judecata în

fond, nu și pentru judecarea în căile de atac, apel sau recurs.

Prin urmare, după pronunțarea unei

hotărâri de condamnare, instanța de fond avea obligația să se pronunțe doar cu

privire la menținerea ori nu a măsurii arestării preventive, această instituție

a menținerii neputând fi interpretată în sensul prelungirii, nici legal și nici

literar.

Nu este întemeiată nici susținerea

că s-au încălcat prevederile art. 160

c

C. proc. pen., în sensul că

neinvocându-se elemente noi față de cele existente, nu se mai putea dispune

prelungirea arestării preventive.

Sub acest aspect, temeiurile de

arestare în speță, art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc corectate și cu

alte prevederi legale, care reglementează desfășurarea procesului penal,

privind scopul acestuia și al măsurilor preventive.

În acest sens, potrivit art. 1 C.

pen., legea penală apără împotriva infracțiunilor printre alte valori supreme

și întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile

preventive asigură buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de

la judecată ori de la executarea pedepsei.

De asemenea potrivit art. 155 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea

inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale

în caz de necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi, care să

justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea

inițială impun în continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din

aceeași lege, mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la

intrarea în vigoare a prezentei legi, își produce în continuare efectele și

după această dată.

Prin urmare, prevederile art. 160

c

C. proc. pen., pentru faza de judecată, trebuiesc interpretate și aplicate, în

corelație cu prevederile legale sus-arătate și care au semnificația esențială

că un infractor periculos pentru ordinea de drept, nu poate fi pus în libertate

câtă vreme se mențin și în faza judecății, temeiurile care au justificat

această măsură, în cursul urmăririi penale, cu atât mai mult încât împotriva sa

s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, prezumția de nevinovăție nefiind în

contradicție cu luarea măsurilor preventive, cum se încearcă a se sugera de

apărare.

Nici nu s-ar putea legal susține că

scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecății față de cel din

cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu face

vreo distincție.

În sfârșit nu este întemeiată nici

critica referitoare la neaducerea celor doi inculpați la instanța de apel cu

ocazia prelungirii arestării preventive.

Cauza privește un lot de 53

inculpați, din care 25 sunt în stare de arest și au fost condamnați pentru

infracțiuni, pentru care legea prevede pedepse între 10 – 20 ani închisoare.

În art. 159 alin. (4) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat, și care reglementează procedura prelungirii

arestării preventive în cursul urmăririi penale, se prevede posibilitatea

prelungirii arestării și în lipsa inculpatului arestat, în cazuri deosebite în

care deplasarea sa nu este posibilă.

În art. 160

d

C. proc.

pen., se prevede obligativitatea verificării din oficiu de către instanța de

apel sau de recurs a legalității arestării inculpatului condamnat de instanța

de fond și care dispune, prin încheiere prelungirea sau revocarea acestei

măsuri fără a se mai face trimitere la aplicarea prevederilor art. 159 alin.

(4) sus-arătat.

Oricum, neaducerea celor doi

inculpați la prelungirea arestării se datorează unei cauze deosebite, generate

de lotul mare de inculpați arestați și urgența verificării acestei măsuri,

inculpații putând la termenul de judecată a apelului să solicite revocarea

măsurii.

Pentru considerentele ce preced

urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații M.D.A., C.R., S.R., S.C., S.A., P.I., B.D. și P.M.D., împotriva

încheierii nr. 4 din 1 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în

dosarul nr. 1985/2003.

Obligă pe inculpații P.I. și B.D. la

câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații M.D.A.,

C.R., S.R., S.C., S.A. și P.M.D. la câte 650.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

câte 150.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2003.