ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3416/2004

Asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 114/2004

la Tribunalul Satu-mare, condamnatul G.D., deținut în Penitenciarul Satu-mare a

formulat o contestație la executarea sentinței penale nr. 146 din 9 iulie 1999,

pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Condamnatul a motivat cererea sa pe

aplicarea facultativă a legii penale mai favorabilă, în sensul că, urmare a

modificării art. 146 C. pen., prin O.U.G. nr. 207/2000, fapta pentru care a

fost condamnat nu mai poate fi caracterizată că a produs consecințe deosebit de

grave, conform art. 215 alin. (5) C. pen.

Temeiul juridic al contestației

este, potrivit precizărilor contestatorului, dispozițiile art. 461 lit. d) și

art. 458 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 52 din 3

februarie 2004 a Tribunalului Satu-mare, s-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Pentru a se motiva soluția, s-a

arătat că pedeapsa aplicată și pe care condamnatul o execută a fost pronunțată

de Tribunalul Vaslui.

Tribunalul Vaslui, examinând actele

și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Contestatorul G.D. a fost condamnat

prin sentința penală nr. 146 din 9 iulie 1999 a Tribunalului Vaslui, la

pedeapsa de 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 218 alin.

(1), cu referire la art. 217 alin. (4) C. pen. Condamnatul a început executarea

pedepsei la 7 octombrie 1997, când a fost arestat preventiv, iar hotărârea de

condamnare a rămas definitivă, prin respingerea recursului formulat de

condamnat.

Contestația, chiar dacă face

referire la o altă încadrare juridică a faptei, pentru care a fost condamnat,

este întemeiată pe baza dispozițiilor art. 461 lit. d), art. 458 alin. (1) și (2)

C. proc. pen. Potrivit art. 458 alin. (2) C. proc. pen., aplicarea

dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă se face de către instanța de

executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei de către instanța

corespunzătoare în grad, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Legea prevede prin norme imperative,

că în cazul în care, cel condamnat se află în executarea pedepsei, competența

revine instanței corespunzătoare în grad celei de executare, în a cărei

circumscripție se află locul de deținere. În momentul formulării cererii,

contestatorul se află în Penitenciarul Satu-mare și în mod corect a fost

sesizat Tribunalul Satu-mare pentru soluționarea cererii.

Tribunalul Vaslui nu este competent

să judece contestația formulată, astfel că, în baza art. 42 C. proc. pen., își

va declina competența în favoarea Tribunalului Satu-mare.

Ivindu-se un conflict negativ de

competență, cauza va fi înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea acestuia.

Examinând cauza, în temeiul art. 43 alin.

(1) C. proc. pen., Curtea constată că într-adevăr, așa cum corect se motivează

în sentința Tribunalului Vaslui, competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul

G.D., aparține Tribunalului Satu-mare, instanță în raza căreia se află locul de

deținere în care inculpatul își execută pedeapsa.

În raport cu cele arătate, Curtea va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acelui tribunal.

Văzând și reglementarea plății

onorariului apărătorului care a asigurat apărarea din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe inculpatul G.D., în favoarea Tribunalului Satu-mare.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

iunie 2004.