ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4620/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 1 noiembrie 1999, Tribunalul Bihor l-a achitat pe inculpatul L.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. pen., pentru infracțiunile de abuz de încredere, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, prevăzută de art. 246, art. 290 și art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.; în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 137/1997 C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat de la data de 5 octombrie 1998, până la 16 octombrie 1998. Au fost respinse pretențiile civile formulate de C.F.F. și s-a constatat că deși inițial F.C.B. a solicitat obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile, ulterior și-a modificat poziția, susținând că nu are nici o pretenție patrimonială față de inculpat. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 9 noiembrie, 28 februarie 1996, în timp ce îndeplinea funcția de președinte al Consiliului de administrație al Asociației Sportivilor F.C.B., inculpatul a efectuat transferul unor jucători la și de la alte cluburi sportive, dispunând asupra sumelor de bani obținute fără consultarea celorlalți membrii ai consiliului. Același inculpat nu a evidențiat în registrele contabile sumele de bani rezultate din transferul unor jucători. Totodată, folosind xerocopia unei convenții din 26 februarie 1966, inculpatul a emis față de SC B. pretenții bănești, în valoare de 169.975.000 lei, deși și conținutul actului respectiv nu corespundea realității.

În considerentele sentinței s-a motivat că inculpatul nu avea calitatea de funcționar în accepțiunea art. 147 și art. 148 C. pen., încât nu poate fi subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. S-a apreciat că folosirea convenției menționate nu îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar omisiunea înregistrării în evidența contabilă de către inculpați a unor sume de bani, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Curtea de Apel Oradea, rejudecând apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, după casarea cu trimitere, a pronunțat decizia penală nr. 208/ A din 21 octombrie 2002, prin care, a schimbat încadrarea juridică a faptelor menționate la punctele 3 și 4 din rechizitoriu, din două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în două infracțiuni de abuz de încredere, prevăzute de art. 213 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (săvârșite în dauna părților vătămate F.C.B. și F.C.F.) și a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 284 1 C. proc. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptelor menționate la punctele 2 și 3 din rechizitoriu, din infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., (săvârșită în dauna părții vătămate F.C.B.) a dispus încetarea procesului penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., instanța de apel l-a condamnat pe inculpatul L.I., la 6 luni închisoare, constatând că această pedeapsă este grațiată integral și conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 10 din aceiași lege. Totodată, instanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I., cu aplicarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.000.000 lei. Împotriva menționatei decizii, inculpatul L.I. a declarat recurs, solicitând în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., iar în subsidiar încetarea procesului penal, pentru aceiași infracțiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripția specială, prevăzută de art. 124 C. pen.

Recursul este fondat. Potrivit art. 40 din Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991, constituie infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil. Termenele de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. pen., iar termenul de prescripție specială, prevăzută de art. 124 din același cod este de 7 ani și 6 luni. Din actele dosarului rezultă că la data de 28 februarie 1996, inculpatul a părăsit conducerea F.C.B., activitatea infracțională reținută în sarcina sa constatându-se înaintea acestei date.

Cum de la data menționată au trecut mai mult de 7 ani și 6 luni, împlinindu-se deci, termenul de prescripție specială stabilit de lege, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991, raportat la art. 289 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, se impune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat, fiind întemeiat urmează a fi admis, a se casa decizia atacată și sentința penală nr. 2001 din 1 noiembrie 1999 a Tribunalului Bihor, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 122 și art. 124 C. pen., și a se dispune încetarea procesului penal, pornit împotriva acestuia, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate se vor menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul L.I., împotriva deciziei nr. 208 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Casează hotărârea atacată și sentința nr. 201 din 1 noiembrie 1999 a Tribunalului Bihor, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 122 și art. 124 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2003.