ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2790/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 30 septembrie 2002, a Tribunalului Giurgiu, inculpatul U.L.G. a fost condamnat la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, înscrise în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen. Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la zi și l-a obligat la 3.900.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt că inculpatul, fiind în stare de ebrietate, în ziua de 24 noiembrie 2001, a cerut bunicii sale, victima U.E., să-i dea suma de 25.000 lei și, fiind refuzat, a lovit-o cu pumnii și picioarele, precum și cu o scândură îndeosebi asupra capului și toracelui.

Deși victima se afla într-o stare foarte gravă, iar vecinii care veniseră la locuința ei îi țineau lumânări aprinse, întrucât și-au dat seama că este pe moarte, inculpatul a intervenit, i-a dat afară din locuință și a continuat să o lovească pe victimă, care a decedat la scurt timp. Potrivit raportului de constatare medico-legală, victima a suferit un traumatism cranio-facial, fractură cu înfundare oase nazale, hematom pericranian și fracturi costale și a decedat urmare insuficienței cardio-respiratorie acute consecutive hemoragiei meningo-cerebrale. Prin decizia penală nr. 139 din 6 martie 2003, a Curții de Apel București, secția II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a casat sentința penală în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen.

și l-a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții. Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. În motivarea soluției instanța de apel a reținut că inculpatul era nepotul victimei și deci rudă, în sensul prevederilor art. 149 C. pen. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că nu a acționat cu intenția de omor. A mai cerut trimiterea cauzei la prima instanță pentru completarea raportului medico-legal, în sensul de a se stabili dacă există raport de cauzalitate între leziunile produse și deces și în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 14, 17 și 18 C. proc.

pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Din examinarea deciziei pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și de asemenea, i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise. După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpatul a lovit victima, repetat, cu intensitate, cu o scândură în zona capului și toracelui, producându-i grave traumatisme, deși se afla în stare de comă, iar persoanele din jur îi „țineau lumânări”, inculpatul i-a dat afară și a continuat să o lovească. Prin urmare, inculpatul a acționat cu intenția de omor și prin cruzimi în sensul corect reținut de instanța de apel.

Din raportul medico-legal rezultă, că între traumatismele produse victimei și decesul acesteia există un raport de cauzalitate, direct și necondiționat, astfel că și cererea de completare a acestui raport nu se justifică. În sfârșit, pedeapsa aplicată în raport de gradul deosebit de pericol social al infracțiunii comise și persoanei inculpatului (cunoscut cu o conduită violentă) este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni, neimpunându-se a fi redusă. Pentru considerentele ce preced, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.L.G., împotriva deciziei penale nr. 139/ A din 6 martie 2003, a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la 11 iunie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2003.