ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3309/2004

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1229 din 12 decembrie 2003, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 39 alin. (2) C. pen. și art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind sentința penală nr. 143/1998 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 1.012 zile închisoare cu pedeapsa aplicată, dispunându-se, în final, ca inculpatul să execute 10 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani.

S-a constatat că partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon și C.A.S. a municipiului București nu au solicitat despăgubiri în cauză. Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, s-a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 3 aprilie 2003, inculpatul R.I. a lovit, în mod repetat, cu palma pe victima A.S. care în urma loviturilor aplicate a căzut. Leziunile traumatice au condus la moartea victimei. Prin raportul medico-legal de necropsie s-a concluzionat că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial și cervical soldat cu hemoragie pială, fractură cominutivă de arcadă temporo-zigomatică stângă, maxilar stâng, os sigomatic stâng, oase proprii piramida nazală, os hioid cu infiltrate sanguine, perilaringian și cervico-facial.

Prin decizia penală nr. 185 din 15 martie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința atacată, iar pe fond, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani la 8 ani închisoare. În motivarea soluției s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., pentru că nu au fost avute în vedere lipsa oricărui mobil al violențelor exercitate și starea de ebrietate. În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin motivele scrise, parchetul a susținut că nu s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei, în apel, în raport de modalitatea de concepere și executare a activității infracționale, precum și de datele personale ale inculpatului care are în antecedente condamnări pentru fapte de violență.

În drept, au fost invocate prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în raport de care se va examina hotărârea atacată, constatându-se că recursul este fondat pentru cele ce urmează. Este adevărat că, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de apel se impunea a face o examinare de ansamblu, cât și în concret, a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la săvârșirea faptei, dar și de datele ce caracterizează persoana făptuitorului. Susținerea privind lipsa unui mobil al violențelor exercitate sau existența stării de ebrietate care nu i-a permis aprecierea consecințelor faptei ce a comis nu erau împrejurări de natură a justifica reducerea pedepsei aplicate.

Afirmația are în vedere, în principal, violențele exercitate repetat de inculpat asupra unei persoane în vârstă de 81 de ani, cu atât mai mult, cu cât nu a existat un mobil al acestora, natura leziunilor create și rezultatul letal al activității infracționale desfășurată de inculpat fără nici o reținere într-un loc public și nu în ultimul rând, instanța nu putea omite pericolul social deosebit prezentat de persoana inculpatului care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 200 C. pen. și art. 211 C. pen., pedeapsă din care a rămas neexecutat un rest de 1012 zile închisoare. Cu toate că inculpatul a fost liberat din executarea acestei pedepse la 19 decembrie 2002, la 3 aprilie 2003 a comis o altă faptă cu violență și cu rezultat letal pentru care instanța de apel i-a aplicat o pedeapsă, în limitele legale dar sub cuantumul primei condamnări ce a atras și starea de recidivă.

În aceste condiții pentru a realiza un echilibru între pedeapsa aplicată pe de o parte, și pericolul social al faptei și făptuitorului pe de altă parte, se impunea ca instanța de apel să mențină pedeapsa primei instanțe. Neprocedând astfel, a pronunțat o soluție netemeinică pentru desființarea căreia, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet. Rejudecând, în limitele casării, se va menține ca legală și temeinică pedeapsa instanței de fond. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 185 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul R.I. Casează decizia atacată. Menține sentința penală nr. 1229 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 5 aprilie 2003 la 16 iunie 2004. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2004.