ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3309/2004

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1229 din 12

decembrie 2003, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa

de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. și

art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind sentința

penală nr. 143/1998 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-a dispus

contopirea restului de pedeapsă de 1.012 zile închisoare cu pedeapsa aplicată,

dispunându-se, în final, ca inculpatul să execute 10 ani închisoare, în

condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

timp de 5 ani.

S-a constatat că partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon și C.A.S. a municipiului București nu

au solicitat despăgubiri în cauză.

Pentru a pronunța această soluție,

pe baza probelor administrate, s-a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 3 aprilie 2003,

inculpatul R.I. a lovit, în mod repetat, cu palma pe victima A.S. care în urma

loviturilor aplicate a căzut. Leziunile traumatice au condus la moartea

victimei.

Prin raportul medico-legal de

necropsie s-a concluzionat că moartea victimei s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial și cervical

soldat cu hemoragie pială, fractură cominutivă de arcadă temporo-zigomatică

stângă, maxilar stâng, os sigomatic stâng, oase proprii piramida nazală, os

hioid cu infiltrate sanguine, perilaringian și cervico-facial.

Prin decizia penală nr. 185 din 15

martie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat în parte sentința atacată, iar pe fond, a redus pedeapsa aplicată

inculpatului de la 10 ani la 8 ani închisoare.

În motivarea soluției s-a arătat că

nu au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., pentru că nu au fost avute

în vedere lipsa oricărui mobil al violențelor exercitate și starea de

ebrietate.

În termen legal, împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin motivele scrise, parchetul a

susținut că nu s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei, în apel, în

raport de modalitatea de concepere și executare a activității infracționale,

precum și de datele personale ale inculpatului care are în antecedente

condamnări pentru fapte de violență.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în raport de

care se va examina hotărârea atacată, constatându-se că recursul este fondat

pentru cele ce urmează.

Este adevărat că, în considerarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de apel se impunea a face o examinare

de ansamblu, cât și în concret, a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept

care au condus la săvârșirea faptei, dar și de datele ce caracterizează

persoana făptuitorului.

Susținerea privind lipsa unui mobil

al violențelor exercitate sau existența stării de ebrietate care nu i-a permis

aprecierea consecințelor faptei ce a comis nu erau împrejurări de natură a

justifica reducerea pedepsei aplicate.

Afirmația are în vedere, în

principal, violențele exercitate repetat de inculpat asupra unei persoane în

vârstă de 81 de ani, cu atât mai mult, cu cât nu a existat un mobil al

acestora, natura leziunilor create și rezultatul letal al activității

infracționale desfășurată de inculpat fără nici o reținere într-un loc public

și nu în ultimul rând, instanța nu putea omite pericolul social deosebit

prezentat de persoana inculpatului care a fost condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 10 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 200 C.

pen. și art. 211 C. pen., pedeapsă din care a rămas neexecutat un rest de 1012

zile închisoare.

Cu toate că inculpatul a fost

liberat din executarea acestei pedepse la 19 decembrie 2002, la 3 aprilie 2003

a comis o altă faptă cu violență și cu rezultat letal pentru care instanța de

apel i-a aplicat o pedeapsă, în limitele legale dar sub cuantumul primei

condamnări ce a atras și starea de recidivă.

În aceste condiții pentru a realiza

un echilibru între pedeapsa aplicată pe de o parte, și pericolul social al

faptei și făptuitorului pe de altă parte, se impunea ca instanța de apel să

mențină pedeapsa primei instanțe.

Neprocedând astfel, a pronunțat o

soluție netemeinică pentru desființarea căreia, în temeiul art. 385 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet.

Rejudecând, în limitele casării, se

va menține ca legală și temeinică pedeapsa instanței de fond.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

185 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul R.I.

Casează decizia atacată.

Menține sentința penală nr. 1229 din

12 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 5 aprilie 2003 la 16 iunie 2004.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 iunie 2004.