ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4166 din 4 aprilie 2000 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul N.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E.C. SA Sibiu și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de circa 3000 mp situat în Râmnicu Vâlcea la pct. „Stolniceni” respectiv pe str. S. învecinat la răsărit cu șoseaua Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, la apus cu calea ferată, la miazăzi cu șoseaua Râmnicu Vâlcea, Băile Govora și la miazănoapte cu S.G. În motivarea cererii sale reclamantul arată că a dobândit proprietatea terenului revendicat prin moștenire de la bunica sa T.F.G., decedată în anul 1971, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. S 877/1972 eliberat de Notariatul de stat al județului Vâlcea.

Că în baza unei convenții verbale, încheiată cu mai mulți ani în urmă cu pârâta, aceasta a folosit o parte din teren pentru organizare de șantier și depozitare de materiale, plătind pentru folosința terenului o chirie simbolică. Că deși în ultima perioadă de timp pârâta și-a restrâns activitatea în zonă aproape în întregime părăsind organizarea de șantier, refuză să mai plătească chiria, și să reglementeze situația terenului, susținând că a devenit între timp proprietara terenului. În drept acțiunea a fost motivată pe prevederile art. 480 C. civ. Pârâta SC E.C. SA Sibiu a formulat în termen întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată întrucât asupra terenului revendicat are un drept de proprietate confirmat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 1116 emis de către Ministerul Industriilor la data de 30 mai 1994 în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991. În urma probelor administrate constând în certificat de moștenitor, certificat de atestare a dreptului de proprietate, expertiză tehnică judiciară, extras după registru agricol, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 7166 din 19 septembrie 2000 prin care a admis în parte cererea formulată de reclamantul N.M. și a obligat pe pârâtă să respecte proprietatea și posesia reclamantului asupra terenului în suprafață de 1800 mp situat în pct. „Stolniceni” din Râmnicu Vâlcea învecinat la nord cu S.G., la sud cu drumul Stolniceni - Govora, la est cu restul proprietății reclamantului N.M. la vest cu teren ocupat de pârâta SC E.C. SA Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a moștenit terenul situat în Râmnicu Vâlcea pct. „Stolniceni” de la autoarea sa T.G., așa cum se menționează în certificatul de moștenitor din 26 ianuarie 1973, fiind înscris cu terenul în rolul fiscal și plătind taxele și impozitele cuvenite, nedovedindu-se că terenul ar fi ieșit din proprietatea reclamantului și că ar fi intrat în proprietatea statului. Că certificatul de atestare a dreptului de proprietate de care se prevalează pârâta a fost eliberat cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, din compararea actelor de proprietate prezentate de părți, fiind de preferat titlul reclamantului, care a făcut dovada că a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire în anul 1973. Prin decizia civilă nr. 954 din 5 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta SC E.C.

SA Sibiu împotriva sentinței civile nr. 7166 din 19 august 2000, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul N.M. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a considerat că din noua expertiză tehnică administrată în faza de judecată a apelului a rezultat că intimatul-reclamant stăpânește în prezent suprafața de 3108 mp teren, iar apelanta-pârâtă suprafața de 2539 mp, reclamantul nefăcând dovada că pârâta i-a cotropit o parte din terenul proprietatea sa, așa cum a pretins prin acțiunea introdusă la instanța de fond. La rândul său reclamantul N.M. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 954/2001 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și prin decizia civilă nr. 2259/R din 14 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, se admite recursul, se modifică decizia recurată în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâta SC E.C.

SA Sibiu să respecte reclamantului proprietatea și posesia asupra terenului în suprafață de 1674 mp astfel cum este identificat în schița de plan dosar apel, anexă la expertiza întocmită de raport ing. K.S. Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că prin noua expertiză tehnică administrată în cauză s-a identificat „întreg terenul aflat la pct. „Stolniceni” ocupat de reclamant și pârâtă potrivit cu certificatul de moștenitor întocmit la succesiunea defunctei T.G., și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 1116 din 30 mai 1994 rezultând că pârâta ocupă din terenul proprietatea reclamantului suprafața de 1674 mp.

Împotriva deciziei civile nr. 2259 din 14 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care critică hotărârile pentru netemeinicie, situația de fapt reținută de instanță fiind neconcordantă cu probele administrate în cauză. În esență în motivarea recursului în anulare se arată că pentru terenul revendicat de reclamant acesta nu posedă titlu de proprietate, doar pârâta făcând dovada deținerii legale a terenului aflat în litigiu existând deplină concordanță între titlul de proprietate al pârâtei și suprafața de teren pe care o deține.

Că nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că terenul pe care îl are în posesie include și suprafața de 1500 mp teren aparținând tatălui său, nefăcându-se dovada acestei situații, această motivare nefiind menționată în cererea de chemare în judecată și nici cu ocazia efectuării celor două expertize. Recursul în anulare este fondat pentru considerentele următoare: Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în redactarea dată textului prin O.U.G. nr. 138/2000, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Dispoziții asemănătoare erau cuprinse în art. 130 alin. (2) C. proc. civ. înainte de modificarea textului prin aceeași O.U.G. nr. 138/2000 . Contrar acestor prevederi legale nici una din instanțele care au soluționat cauza în cele trei faze procesuale parcurse de acestea nu a administrat toate probele necesare pentru stabilirea unei situații de fapt care să permită aplicarea corectă a dispozițiilor legale pertinente cauzei. Astfel în cauză au fost administrate două expertize tehnice, una în faza judecării dosarului la instanța de fond, iar a doua în faza apelului, concluziile expertizelor fiind diferite deși ambii experți s-au folosit de aceleași acte prezentate de părți.

În această situație era necesar ca instanța de apel să dispună lămurirea contradicțiilor dintre cele două expertize, prin dispunerea unei expertize efectuate de trei experți împreună și care să verifice dacă pârâta a deținut terenul în administrare înainte de privatizare în baza Legii nr. 15/1990 și de la cine a primit terenul în folosință. Această verificare era necesară întrucât pe documentația întocmită de pârâtă în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 s-a făcut mențiunea de către Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului ca SC E.C. SA Sibiu nu a prezentat acte de proveniență a terenului. Se impune de asemenea să se verifice pe bază de probe unde este amplasat terenul în suprafață de 0,15 ha arabil, cu care figura în scris în rolul fiscal N.I.G.

și dacă acest teren se află învecinat cu terenul proprietatea reclamantului N.M., fiind în posesia și folosința acestuia. Este necesar să se verifice care a fost natura raporturilor contractuale dintre reclamant și pârâtă, pentru care s-a întocmit contractul de închiriere aflat la dosar 4893/civ/2000 al Tribunalului Vâlcea și dacă aceste raporturi contractuale nu erau și în legătură cu terenul aflat în litigiu. Așa fiind, recursul în anulare se va admite și se vor casa decizia civilă nr. 2259/R din 12 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești precum și decizia civilă nr. 954 din 5 aprilie 2001 a Tribunalului Vâlcea secția civilă, iar potrivit art. 313 C. proc. civ. cauza se va trimite Tribunalului Vâlcea pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării instanța va dispune administrarea probelor necesare potrivit considerentelor arătate mai sus, precum și a oricăror alte probe necesare pentru stabilirea exactă a situației de fapt și aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2259 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia atacată și decizia nr. 954 din 5 aprilie 2001 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și trimite cauza, acestei din urmă instanțe, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.