ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2004

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

4166 din 4 aprilie 2000 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul N.M. a

chemat în judecată pe pârâta SC E.C. SA Sibiu și a solicitat ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și

posesie suprafața de circa 3000 mp situat în Râmnicu Vâlcea la pct.

„Stolniceni” respectiv pe str. S. învecinat la răsărit cu șoseaua Râmnicu

Vâlcea – Drăgășani, la apus cu calea ferată, la miazăzi cu șoseaua Râmnicu

Vâlcea, Băile Govora și la miazănoapte cu S.G.

În motivarea cererii sale

reclamantul arată că a dobândit proprietatea terenului revendicat prin

moștenire de la bunica sa T.F.G., decedată în anul 1971, așa cum rezultă din

certificatul de moștenitor nr. S 877/1972 eliberat de Notariatul de stat al

județului Vâlcea.

Că în baza unei convenții verbale,

încheiată cu mai mulți ani în urmă cu pârâta, aceasta a folosit o parte din

teren pentru organizare de șantier și depozitare de materiale, plătind pentru

folosința terenului o chirie simbolică.

Că deși în ultima perioadă de timp

pârâta și-a restrâns activitatea în zonă aproape în întregime părăsind

organizarea de șantier, refuză să mai plătească chiria, și să reglementeze

situația terenului, susținând că a devenit între timp proprietara terenului.

În drept acțiunea a fost motivată pe

prevederile art. 480 C. civ.

Pârâta SC E.C. SA Sibiu a formulat

în termen întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată

întrucât asupra terenului revendicat are un drept de proprietate confirmat de

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

MO3 nr. 1116 emis de către Ministerul Industriilor la data de 30 mai 1994 în

baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991.

În urma probelor administrate

constând în certificat de moștenitor, certificat de atestare a dreptului de

proprietate, expertiză tehnică judiciară, extras după registru agricol,

instanța a pronunțat sentința civilă nr. 7166 din 19 septembrie 2000 prin care

a admis în parte cererea formulată de reclamantul N.M. și a obligat pe pârâtă

să respecte proprietatea și posesia reclamantului asupra terenului în suprafață

de 1800 mp situat în pct. „Stolniceni” din Râmnicu Vâlcea învecinat la nord cu S.G.,

la sud cu drumul Stolniceni - Govora, la est cu restul proprietății

reclamantului N.M. la vest cu teren ocupat de pârâta SC E.C. SA Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul

a moștenit terenul situat în Râmnicu Vâlcea pct. „Stolniceni” de la autoarea sa

T.G., așa cum se menționează în certificatul de moștenitor din 26 ianuarie

1973, fiind înscris cu terenul în rolul fiscal și plătind taxele și impozitele

cuvenite, nedovedindu-se că terenul ar fi ieșit din proprietatea reclamantului

și că ar fi intrat în proprietatea statului.

Că certificatul de atestare a

dreptului de proprietate de care se prevalează pârâta a fost eliberat cu

încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, din compararea actelor de

proprietate prezentate de părți, fiind de preferat titlul reclamantului, care a

făcut dovada că a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire în anul 1973.

Prin decizia civilă nr. 954 din 5

aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a admis apelul

declarat de pârâta SC E.C. SA Sibiu împotriva sentinței civile nr. 7166 din 19

august 2000, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de

reclamantul N.M.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a considerat că din noua expertiză tehnică administrată în faza

de judecată a apelului a rezultat că intimatul-reclamant stăpânește în prezent

suprafața de 3108 mp teren, iar apelanta-pârâtă suprafața de 2539 mp,

reclamantul nefăcând dovada că pârâta i-a cotropit o parte din terenul

proprietatea sa, așa cum a pretins prin acțiunea introdusă la instanța de fond.

La rândul său reclamantul N.M. a

declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 954/2001 pronunțată de Tribunalul

Vâlcea și prin decizia civilă nr. 2259/R din 14 septembrie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, se admite recursul, se modifică decizia

recurată în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâta SC E.C. SA Sibiu să

respecte reclamantului proprietatea și posesia asupra terenului în suprafață de

1674 mp astfel cum este identificat în schița de plan dosar apel, anexă la

expertiza întocmită de raport ing. K.S.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de recurs a reținut că prin noua expertiză tehnică administrată în

cauză s-a identificat „întreg terenul aflat la pct. „Stolniceni” ocupat de

reclamant și pârâtă potrivit cu certificatul de moștenitor întocmit la

succesiunea defunctei T.G., și certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 1116 din 30 mai 1994 rezultând că

pârâta ocupă din terenul proprietatea reclamantului suprafața de 1674 mp.

Împotriva deciziei civile nr. 2259

din 14 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a

declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție care critică hotărârile pentru netemeinicie, situația de

fapt reținută de instanță fiind neconcordantă cu probele administrate în cauză.

În esență în motivarea recursului în

anulare se arată că pentru terenul revendicat de reclamant acesta nu posedă

titlu de proprietate, doar pârâta făcând dovada deținerii legale a terenului

aflat în litigiu existând deplină concordanță între titlul de proprietate al

pârâtei și suprafața de teren pe care o deține.

Că nu poate fi reținută susținerea

reclamantului în sensul că terenul pe care îl are în posesie include și

suprafața de 1500 mp teren aparținând tatălui său, nefăcându-se dovada acestei

situații, această motivare nefiind menționată în cererea de chemare în judecată

și nici cu ocazia efectuării celor două expertize.

Recursul în anulare este fondat

pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. în redactarea dată textului prin O.U.G. nr. 138/2000, judecătorii au

îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Dispoziții asemănătoare erau

cuprinse în art. 130 alin. (2) C. proc. civ. înainte de modificarea textului

prin aceeași O.U.G. nr. 138/2000 .

Contrar acestor prevederi legale

nici una din instanțele care au soluționat cauza în cele trei faze procesuale

parcurse de acestea nu a administrat toate probele necesare pentru stabilirea

unei situații de fapt care să permită aplicarea corectă a dispozițiilor legale

pertinente cauzei.

Astfel în cauză au fost administrate

două expertize tehnice, una în faza judecării dosarului la instanța de fond,

iar a doua în faza apelului, concluziile expertizelor fiind diferite deși ambii

experți s-au folosit de aceleași acte prezentate de părți.

În această situație era necesar ca

instanța de apel să dispună lămurirea contradicțiilor dintre cele două

expertize, prin dispunerea unei expertize efectuate de trei experți împreună și

care să verifice dacă pârâta a deținut terenul în administrare înainte de

privatizare în baza Legii nr. 15/1990 și de la cine a primit terenul în

folosință.

Această verificare era necesară

întrucât pe documentația întocmită de pârâtă în vederea obținerii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform prevederilor H.G.

nr. 834/1991 s-a făcut mențiunea de către Oficiul de Cadastru și Organizarea

Teritoriului ca SC E.C. SA Sibiu nu a prezentat acte de proveniență a

terenului.

Se impune de asemenea să se verifice

pe bază de probe unde este amplasat terenul în suprafață de 0,15 ha arabil, cu

care figura în scris în rolul fiscal N.I.G. și dacă acest teren se află

învecinat cu terenul proprietatea reclamantului N.M., fiind în posesia și

folosința acestuia.

Este necesar să se verifice care a

fost natura raporturilor contractuale dintre reclamant și pârâtă, pentru care

s-a întocmit contractul de închiriere aflat la dosar 4893/civ/2000 al

Tribunalului Vâlcea și dacă aceste raporturi contractuale nu erau și în

legătură cu terenul aflat în litigiu.

Așa fiind, recursul în anulare se va

admite și se vor casa decizia civilă nr. 2259/R din 12 septembrie 2001 a Curții

de Apel Pitești precum și decizia civilă nr. 954 din 5 aprilie 2001 a

Tribunalului Vâlcea secția civilă, iar potrivit art. 313 C. proc. civ. cauza se

va trimite Tribunalului Vâlcea pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării instanța va

dispune administrarea probelor necesare potrivit considerentelor arătate mai

sus, precum și a oricăror alte probe necesare pentru stabilirea exactă a

situației de fapt și aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 2259 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Casează decizia atacată și decizia

nr. 954 din 5 aprilie 2001 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și trimite

cauza, acestei din urmă instanțe, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.