ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2780/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D. cu privire la sentința penală nr. 370 din 20 noiembrie 2001 pronunțată de aceeași instanță în dosarul penal nr. 7160/2001. Revizuientul condamnat a fost obligat la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care se incluse și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu. Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală mai sus-arătată și a cărei revizuire s-a solicitat, petentul S.D.

a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., raportat la art. 201 C. pen., constând în aceea că la 2 septembrie 2001, împreună cu alți doi inculpați a întreținut raporturi sexuale orale, în mod repetat și prin constrângere, cu minorul P.B., în vârstă de 13 ani . Hotărârea a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia penală nr. 4 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești. În cererea de revizuire condamnatul a invocat faptul că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, iar hotărârea de condamnare s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale coinculpaților T.S.

și D.D. Tribunalul a respins cererea de revizuire ca nefondată, pe considerentul că nu sunt, realizate nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar motivele invocate de revizuient privitoare la evaluarea probelor ce au fost administrate în timpul procesului, nu pot constitui împrejurări de natură a determina revizuirea sentinței, ele făcând obiectul examinării legalității și temeiniciei hotărârii, în calea de atac ordinară a apelului. Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul S.D. care în cererea scrisă, depusă la dosar, susține nevinovăția sa, și ca atare, arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de revizuire. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 123/2004.

Împotriva ultimei hotărâri a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea ei, și pe fond admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii prin care a fost condamnat și rejudecarea cauzei. Recurentul a depus la dosar copii ale unor declarații extrajudiciare date de ceilalți doi inculpați, condamnați împreună cu el pentru săvârșirea infracțiunii de viol, precum și de partea vătămată P.B., ca și de mama unui dintre coinculpați. În aceste declarații se menționează că cele afirmate în cursul procesului penal nu sunt adevărate, în ceea ce privește participarea revizuientului S.D. la săvârșirea infracțiunii de viol. Examinând recursul astfel formulat și fundamentat, Curtea consideră că este nefondat.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei [ (lit. a)], sau când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere [ (lit. b)], dovedită prin hotărâre judecătorească. Or, din verificarea dosarului de fond rezultă că inițial inculpatul S.D. a negat că ar fi întreținut relații sexuale cu victima, i-a influențat și pe ceilalți doi inculpați să revină asupra declarațiilor prin care îl încriminau și pe el, dar în ședința de la 20 noiembrie 2001, având ultimul cuvânt, S.D. a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de partea vătămată.

Instanța a reținut poziția oscilantă, procesuală a inculpatului S.D., ca și influențele exercitate de acesta asupra celorlalți participanți la infracțiune, pentru a exclude vinovăția lui și a-l sprijini să iasă din penitenciar. Așa fiind, declarațiile extrajudiciare depuse de revizuient la dosar, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza și ca atare nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire. Legal și temeinic instanța de fond a respins cererea de revizuire, iar instanța de apel a menținut respectiva hotărâre. În consecință, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat împotriva acestor hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 123 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2004.