ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2780/2004

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 27 din 26

ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D. cu privire la

sentința penală nr. 370 din 20 noiembrie 2001 pronunțată de aceeași instanță în

dosarul penal nr. 7160/2001.

Revizuientul condamnat a fost

obligat la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care se incluse și

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța o atare sentință,

instanța de fond a reținut că prin sentința penală mai sus-arătată și a cărei

revizuire s-a solicitat, petentul S.D. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., raportat la art. 201 C. pen., constând

în aceea că la 2 septembrie 2001, împreună cu alți doi inculpați a întreținut

raporturi sexuale orale, în mod repetat și prin constrângere, cu minorul P.B.,

în vârstă de 13 ani .

Hotărârea a rămas definitivă ca

urmare a respingerii apelului prin decizia penală nr. 4 din 11 februarie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

În cererea de revizuire condamnatul

a invocat faptul că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, iar

hotărârea de condamnare s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale coinculpaților

T.S. și D.D.

Tribunalul a respins cererea de

revizuire ca nefondată, pe considerentul că nu sunt, realizate nici unul din

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar motivele

invocate de revizuient privitoare la evaluarea probelor ce au fost administrate

în timpul procesului, nu pot constitui împrejurări de natură a determina

revizuirea sentinței, ele făcând obiectul examinării legalității și temeiniciei

hotărârii, în calea de atac ordinară a apelului.

Împotriva sentinței a declarat apel

condamnatul S.D. care în cererea scrisă, depusă la dosar, susține nevinovăția

sa, și ca atare, arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de revizuire.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

penală nr. 123/2004.

Împotriva ultimei hotărâri a

declarat recurs condamnatul, solicitând casarea ei, și pe fond admiterea

cererii de revizuire, desființarea hotărârii prin care a fost condamnat și

rejudecarea cauzei.

Recurentul a depus la dosar copii

ale unor declarații extrajudiciare date de ceilalți doi inculpați, condamnați

împreună cu el pentru săvârșirea infracțiunii de viol, precum și de partea

vătămată P.B., ca și de mama unui dintre coinculpați. În aceste declarații se

menționează că cele afirmate în cursul procesului penal nu sunt adevărate, în

ceea ce privește participarea revizuientului S.D. la săvârșirea infracțiunii de

viol.

Examinând recursul astfel formulat

și fundamentat, Curtea consideră că este nefondat.

Potrivit art. 394 C. proc. pen.,

poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei

[

(lit. a)], sau când un martor a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere

[

(lit. b)], dovedită prin hotărâre

judecătorească.

Or, din verificarea dosarului de

fond rezultă că inițial inculpatul S.D. a negat că ar fi întreținut relații

sexuale cu victima, i-a influențat și pe ceilalți doi inculpați să revină asupra

declarațiilor prin care îl încriminau și pe el, dar în ședința de la 20

noiembrie 2001, având ultimul cuvânt, S.D. a recunoscut săvârșirea infracțiunii

și a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de partea

vătămată. Instanța a reținut poziția oscilantă, procesuală a inculpatului S.D.,

ca și influențele exercitate de acesta asupra celorlalți participanți la

infracțiune, pentru a exclude vinovăția lui și a-l sprijini să iasă din

penitenciar.

Așa fiind, declarațiile

extrajudiciare depuse de revizuient la dosar, nu constituie fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza și ca

atare nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Legal și temeinic instanța de fond a

respins cererea de revizuire, iar instanța de apel a menținut respectiva

hotărâre.

În consecință, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul

declarat împotriva acestor hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 123 din 22 martie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2004.