ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1315/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1315/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată că, prin Sentința penală nr. 13 din data de

31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins cererea de

revizuire formulată de condamnatul T.I. împotriva Sentinței penale nr. 411/2001

a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 5345/2002 pronunțată

de Curtea Supremă de Justiție, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin Sentința penală nr. 411

din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr.

10163/2001, i-a fost aplicată condamnatului T.I. pedeapsa rezultantă de 20 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev.

de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., viol, prev. de art. 197 alin. (1) C.

pen., și omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. d) și h) C.

pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 7 - 8 septembrie

1991, inculpatul T.I. a pătruns fără drept în locuința victimei A.D., profitând

de imposibilitatea acesteia de a se apăra, datorită vârstei înaintate de 84 de

ani, a avut raport sexual cu aceasta fără consimțământul său și i-a suprimat

viața prin sugrumare cu mâinile, pentru a ascunde violarea de domiciliu și

violul comise asupra sa.

Hotărârea de

condamnare a fost pronunțată după audierea martorilor și a inculpatului,

bazându-se pe probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât și în

fața instanței.

Ulterior, condamnatul

a declarat apel și recurs împotriva sentinței penale de condamnare, susținând

constant nevinovăția sa, ultima cale de atac fiind respinsă prin Decizia penală

nr. 5345 din 5 decembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Prima instanță a mai

reținut că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, revizuirea reprezintă o

cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt. Finalitatea acestei căi de atac

constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției

presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanței a unui

material probator necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii

judiciare și înlăturarea ei.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres

și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.

Instanța de fond a

constatat că revizuientul a mai formulat cereri de revizuire, care au făcut

obiectul Dosarelor penale nr. 344/105/2010 și nr. 144/105/2008, ambele ale

Tribunalului Prahova, cererile fiind de fiecare dată respinse ca neîntemeiate.

Examinând cuprinsul

cererilor de revizuire, aflate la Dosar nr. 2600/105/2009 (cerere înregistrată

inițial drept contestație în anulare și recalificată de instanță drept

revizuire) și, respectiv, Dosar nr. 144/105/2008, instanța de fond a constatat

că, de fiecare dată, condamnatul a arătat că este nevinovat, invocând lipsa

probelor de vinovăție, cererile fiind încadrate în dispozițiile art. 394 lit.

a) C. proc. pen. Prima instanță a observat, totodată, că și în cererea de

revizuire care face obiectul prezentului dosar, Dosar nr. 5487/105/2012 (cerere

înregistrată inițial drept contestație la executare și recalificată de instanță

drept revizuire), condamnatul a arătat că este nevinovat și că solicită

rejudecarea cauzei sale, fără a învedera motive suplimentare și fără a-și

întemeia cererea în drept.

Față de aceste

considerente, în cauză fiind vorba despre cereri de revizuire formulate de

aceeași persoană și având același conținut, instanța de fond a constatat, în

raport de dispozițiile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., inadmisibilitatea

cererii de revizuire.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul, reafirmând nevinovăția

sa, lipsa probelor pentru susținerea hotărârii de condamnare și solicitând

reaudierea tuturor martorilor din acte.

Prin Decizia penală

nr. 206 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuient, dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Instanța de apel,

examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și

lucrările dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept, a reținut că revizuientul condamnat T.I. a formulat împotriva Sentinței

penale nr. 411/2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr.

5345/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, trei cereri de revizuire,

două dintre acestea fiind soluționate definitiv (respinse ca neîntemeiate) prin

sentințele penale nr. 236 din 6 mai 2008 și nr. 177 din 1 iunie 2010 ale

Tribunalului Prahova, iar cea de-a treia formând obiectul prezentei cauze, în

care condamnatul a invocat același temei legal și care conține aceleași motive

și apărări cu primele două, susținând de fiecare dată că este nevinovat și că

nu există la dosarul cauzei probe care să susțină vinovăția sa.

De asemenea, s-a mai

reținut că, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 403 C. proc. pen.,

fiind introdus alin. (3

1

), care prevede că "cererile ulterioare

de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei

legal, de motive și de apărări".

Instanța de prim

control judiciar a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut

incidența acestor dispoziții legale și având în vedere că există identitate de

persoană, de temei legal, de motive și apărări, a respins noua cerere a

revizuentului, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuientul condamnat T.I.,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză,

admiterea în principiu a cererii de revizuire și trimiterea cauzei pentru

rejudecare la instanța de fond, întrucât nu este autorul faptei pentru care a

fost condamnat, solicitând readministrarea unor probe, respectiv reaudierea

unor martori care, deși au fost ascultați de instanță, au dat declarații

incomplete, și audierea martorilor pe care s-a propus în apărare, dar care, în

mod nejustificat, nu au fost ascultați în cauză. În drept, a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Analizând hotărârile

atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul declarat de către recurentul revizuient T.I. este

nefondat.

Revizuirea este un

mijloc procesual destinat înlăturării erorilor judiciare cuprinse în hotărârile

penale definitive. De aceea, revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale

extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat, și anume înlăturarea

erorii judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat

hotărârea supusă revizuirii.

Pentru a se conferi

activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate, s-a decis că

hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru

judecat. Puterea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care

nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași

persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a

pronunțat o hotărâre definitivă.

În virtutea

autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată

ca o expresie a adevărului. Cu toate acestea, în anumite situații, limitativ

prevăzute de lege, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive se impun a

fi cenzurate, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile

extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le

conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. În această categorie

de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară,

prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave

erori de fapt și prin care se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În jurisprudența

consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că dreptul la un

proces corect în fața unui tribunal, așa cum este garantat prin art. 6 parag.

1, trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenție, care declară,

printre alte lucruri, că domnia legii este o parte a moștenirii comune a

Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale domniei legii este

principiul certitudinii juridice, care impune, inter alia, ca în situațiile în

care instanțele au decis definitiv asupra unei chestiuni, hotărârea lor să nu

poată fi pusă sub semnul întrebării.

În final, Curtea

reiterează că nicio parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei

sentințe definitive și executorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și

a unei noi decizii în cauză. Puterea instanțelor de a revizui trebuie

exercitată spre a corecta erori judiciare și aplicări greșite ale legii, dar nu

pentru a realiza o nouă examinare.

Procedura de

soluționare a cererii de revizuire la instanță se desfășoară în două etape:

admiterea în principiu și rejudecarea în fond a cererii, activități care au loc

în fața aceleiași instanțe de judecată.

Potrivit

dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se

examinează de către instanță în camera de consiliu, fără citarea părților și

fără participarea procurorului, verificându-se, în această etapă, îndeplinirea

condițiilor de formă cerute de legiuitor. După verificare, instanța poate

respinge cererea de revizuire, prin sentință, care poate fi atacată cu apel sau

cu recurs, după caz.

Etapa examinării în

principiu este o procedură premergătoare și eliminatorie, având ca finalitate

înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire

inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

Revizuirea fiind o

cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentințelor penale

definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia

din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce

atingere principiului stabilității ordinii juridice.

În conținutul

dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ

cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale, și anume când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la

soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu

cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din examinarea

actelor dosarului, se constată că, împotriva Sentinței penale nr. 411 din 21

decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5345

din 5 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, revizuientul

condamnat T.I. a formulat anterior cererii din prezenta cauză, alte două cereri

de revizuire care au format obiectul Dosarului nr. 144/105/2008 al Tribunalului

Prahova, soluționat definitiv prin Sentința penală nr. 236 din 6 mai 2008, și a

Dosarului nr. 344/105/2010 al aceleiași instanțe, soluționat prin Sentința

penală nr. 177 din 1 iunie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 4230 din 25

noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Potrivit prevederilor

art. 403 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu dispozițiile obligatorii ale

Deciziei nr. 36/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție în recurs în interesul legii, cererile ulterioare de revizuire sunt

inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări.

Cum prin cererea de

revizuire dedusă judecății, condamnatul T.I. a reiterat aceleași motive pentru

care a solicitat și anterior revizuirea Sentinței penale nr. 411 din 21

decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, aspecte care au fost deja examinate de

instanțe, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat

că, în cauză, există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac

fiind legală și temeinică, în mod justificat fiind menținută și de instanța de

apel.

Așa fiind, se reține că, în cauză, nu este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen., invocat de recurentul revizuient, conform căruia "hotărârile sunt

supuse casării în următoarele cazuri: ... instanța nu s-a pronunțat asupra unei

fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la

unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de

natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului".

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuientul

condamnat T.I. este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat T.I. împotriva

Deciziei penale nr. 206 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuient la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL