ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 314/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 277 din 31 octombrie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul R.M. la 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părților civile B.I. și B.R., sumele de 11 milioane de lei despăgubiri civile și 10 milioane de lei despăgubiri morale. Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul județean nr. 1 Craiova suma de 856.167 lei reprezentând despăgubiri civile și s-a luat act că Spitalul județean Drobeta Turnu Severin nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La 16 iulie 1998, cu ocazia distribuirii, în satul Drincea, din județul Mehedinți, a unor bunuri sosite ca ajutoare din străinătate, între locuitorii respectivului sat și cei ai satului Punghina, s-au iscat altercații care au degenerat în loviri. În acest context, între B.C. și familia I. conflictul a fost mai violent, la un moment dat I.N. lovindu-l pe cel dintâi, în piept. Acest lucru l-a determinat pe B.C. să ia o sapă cu care, pentru moment, s-a apărat. Între timp însă, R.M., înarmat cu un par, l-a lovit pe B.C. o singură dată, puternic, în cap, pe la spate, după care a fugit. Victima s-a prăbușit la pământ, de aici fiind transportată la spital.

Din Raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici București rezultă că moartea lui B.C. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, consecință a sindromului de compresiune cerebrală prin hematom extradural întins, urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă de craniu, produs prin lovirea cu sau de corpuri dure. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit a vinovăției sale, în opinia lui impunându-se achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. c) din același cod. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 232 din 19 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Și împotriva deciziei pronunțată în apel, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt și s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente: Martorii audiați la urmărirea penală, respectiv B.A., J.I., V.C., P.I. și F.D., încă din data de 17 iulie 1998 au relatat că cel care l-a lovit pe B.C. a fost un tânăr în vârstă de cca. 20 de ani, de înălțime 160 - 170 cm. Îmbrăcat tip sport, semnalmentele corespunzând lui R.M. Aceeași martori au exclus ca cel care a lovit victima să fi fost I.N.

Aceștia, la ora desfășurării conflictului, se aflau pe terasa bufetului al cărui patron era martorul B.I. și au văzut cele petrecute, toți confirmând fără ezitare că autor al lovirii victimei a fost inculpatul. În sprijinul acestor susțineri, este relevantă declarația lui I.Șt., aflat în relații apropiate cu inculpatul, acesta mărturisindu-i lui J.I. că R.M., rom, este cel care l-a lovit cu bâta în cap pe B.C., acest fapt stabilindu-se la judecata țigănească care a avut ca scop tocmai analiza conflictului. La prezentarea, spre recunoaștere din grup, J.I. și B.A. au precizat, fără ezitare, că inculpatul R.M. a fost persoana care în ziua de 16 iulie 1998 a lovit, cu parul în cap, pe B.C., lovitura aplicând-o pe la spate.

Despre I.N., J.I. și V.C., au susținut că el a lovit victima peste piept, după care cel care a lovit-o cu parul pe la spate, în cap, a fost R.M. Ca atare, situația de fapt și vinovăția inculpatului, au fost judicios stabilite. Dar, procedând la individualizarea pedepsei în acord cu dispozițiile art. 72 C. pen., este de reținut că fapta prezintă pericol social grav odată ce a produs moartea victimei, iar împrejurările în care a fost săvârșită, sunt, de asemenea, de natură a-i conferi periculozitate. Însă, printre criteriile generale de individualizare, trebuie avută în vedere și persoana făptuitorului, tânăr și relativ cooperant pe parcursul desfășurării procesului penal. Se apreciază că pedeapsa de 16 ani închisoare, executabilă în regim de detenție, va fi corespunzătoare și realizării scopului ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru acest considerent, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 232 din 19 mai 2003 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 277 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate pe care o reduce de la 18 ani închisoare, la 16 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 10 decembrie 2001, la 20 ianuarie 2004. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.