ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1748/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 991 din 17

octombrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul C.M. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și b) și art. 76 alin. (2) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă,

inculpatul fiind obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 3.648.665

lei, cu dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Dr. Bagdasar – Arseni din București.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 24 decembrie 2000, în

jurul orei 22,00, S.I. însoțit de T.I. și I.N., după ce au cumpărat alimente și

cutii cu bere de la un magazin și se deplasau spre domiciliul acestuia din

urmă, în zona rondului Coșbuc din București, au fost acostați și au avut

altercații cu un grup de 4 tineri în care se afla și inculpatul C.M., timp în

care s-au și lovit reciproc. Grupul celor patru tineri a fost urmărit de

ceilalți, până ce, împreună cu inculpatul, s-au refugiat în curtea locuinței

acestuia, timp în care partea vătămată și însoțitorii acesteia au aruncat, din

stradă, cu cutii de bere, peste gard.

În aceste împrejurări, inculpatul

C.M., din curte, a aruncat cu o cărămidă spre grupul în care se afla, în

stradă, partea vătămată.

Cărămida aruncată de inculpat a

lovit partea vătămată S.I., în cap, producându-i fracturi și leziuni, care au

necesitat circa 70 de zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în

primejdie, consecința directă a traumatismelor fiind pierderea de substanță

osoasă, ceea ce a produs o infirmitate permanentă.

Tribunalul a apreciat că fapta

inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp contondent (cărămidă) într-o

regiune anatomică vitală (regiunea temporală dreapta a craniului), producându-i

victimei leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol, rămânând cu o

infirmitate permanentă, în condițiile în care incidentul s-a produs în loc

public (pe stradă), fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit.

i) C. pen.

Prima instanță, a apreciat că nu se

poate reține existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei,

respectiv legitima apărare prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., așa cum a

fost modificat prin Legea nr. 169/2002, deoarece dispozițiile acestui text de

lege, care prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta

pentru a respinge pătrunderea, fără drept, prin violență, a unei persoane

într-un loc împrejmuit, care ține de locuință, nu sunt îndeplinite, în

condițiile în care s-au produs faptele.

Prin decizia penală nr. 840 din 17

decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr.

169/2002, întrucât partea vătămată nu a încercat să pătrundă, fără drept, în

locuința inculpatului sau în curtea acestuia, iar individualizarea pedepsei s-a

făcut corect prin efectul aplicării circumstanțelor atenuante.

Împotriva acestei decizii penale, a

declarat recurs inculpatul care, prin apărător, a reiterat motivele care au

fost avute în vedere de cele două instanțe de judecată, respectiv cererea de

achitare prin înlăturarea caracterului penal al faptei conform dispozițiilor

art. 44 alin. (2) și alin. (3) C. pen., el acționând în legitimă apărare, iar

în subsidiar redozarea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, rezultă că prima instanță și instanța de apel au reținut corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele

administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

În ce privește critica privind

săvârșirea faptei, de către inculpat în condițiile legitimei apărări, prevăzută

de art. 44 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate fi primită, deoarece din probele

administrate, inclusiv declarațiile inculpatului C.M., rezultă că partea

vătămată S.I. nu a intrat în curtea locuinței, unde se afla inculpatul, ci a

aruncat de la 4 - 5 m cu cutii de bere, din stradă, în acea curte, timp în care

a fost lovit în cap de cărămida aruncată de inculpat.

De asemenea, nu sunt îndeplinite

nici condițiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece partea

vătămată nu a avut un comportament de natură a provoca în psihicul inculpatului

o puternică stare de tulburare, ca urmare a unui atac material, imediat, direct

și injust.

De altfel, fapta inculpatului de a

arunca un obiect contondent (cărămida), apt de a produce moartea, către

persoanele care se aflau în stradă, nu era singurul mijloc de a evita,

pericolul creat prin agresiune, acțiunea inculpatului depășind în mod vădit

pericolul agresorilor care aruncau cu cutii de bere.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că ea a fost just individualizată, cu respectarea

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., la dozarea acesteia, prin aplicarea

circumstanțelor atenuante, avându-se în vedere, deopotrivă, pericolul social al

faptelor comise, cât și datele ce caracterizează persoana acestuia, care au

fost corect avute în vedere la aplicarea și stabilirea pedepsei, aceasta fiind

orientată spre limita minimă a textelor de lege incriminatorii.

Față de cele arătate, având în

vedere că, verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive, care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive, recurentul urmând să fie obligat și

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 840 din 17 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 13 decembrie 2001, la 4 aprilie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2003.