ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 317/2004

HOTĂRÂRE

20.01.2004

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 317/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 30 mai 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul U.N. la 14 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art .64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C.pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. a) C.pen.

Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen.

În baza art. 350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 4 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 14 și 346 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile B.M. suma de 14.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească, în favoarea minorei B.G.P., reprezentată prin mama sa, cu titlu de rentă, suma de câte 350.000 lei lunar, începând cu 1 septembrie 2002 până la majoratul acesteia.

În temeiul art.191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 350.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Inculpatul U.N., făcea parte din grupul de muncitori ai S.C. „P.C.” SRL care își desfășura activitatea în comuna Corbu.

În după-amiaza zilei de 31 august 2002, după terminarea programului, inculpatul împreună cu colegii săi de lucru, au mers la un bar, unde au consumat băuturi alcoolice.

În bar se afla și victima B.G. însoțită de numitul S.I., care consumau băuturi alcoolice. Cei doi au ieșit din bar și s-au așezat pe o bancă din apropiere, unde au mai consumat votcă. Între timp, S.I. a intrat în bar, victima rămânând afară pe bancă, singură.

În jurul orelor 23

, inculpatul a ieșit din bar pentru a merge la toaleta din curte.

Găsindu-l pe B.G. pe aleea care ducea la toaletă, i-a aplicat, spontan, mai multe lovituri cu picioarele, în toate zonele capului.

Inculpatul s-a reîntors la bar, iar în jurul orelor 24

a plecat împreună cu colegii la dormitorul comun.

Victima a fost găsită pe poteca spre WC-ul exterior al barului, decedată.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, iar cauza morții a fost paralizia sistemului nervos central după compresie-contuzie medulară cervicală, prin fractura amielică compresivă a coloanei vertebrale cervicale favorizat de un politraumatism corporal cu fracturi multiple de coaste și leziuni de organe toraco-abdominale.

După completarea acestei expertize s-a stabilit că leziunile de violență constatate la necropsie s-au putut produce prin loviri directe, repetate cu corpuri dure, precum și posibil cădere pe un plan dur și comprimare între două planuri dure (agresor – sol).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 C. pen., deoarece intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecție pentru faptul că l-a injuriat.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr. 184/A din 5 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat cu motivarea că:

- instanța de fond a reținut corect situația de fapt, stabilind fără dubiu, vinovăția acestuia, în sensul că se face vinovat de uciderea victimei, fapta fiind încadrată corect în infracțiunea de omor calificat, intenția lui de a ucide pe victimă rezultând în mod evident din multitudinea și gravitatea leziunilor cauzate care au condus la deces, în acest sens edificatoare fiind actele medicale întocmite în cauză;

- pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în cauză fiind aplicate circumstanțe atenuante, motiv pentru care, o reducere a acesteia nu se impune.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, pe care a criticat-o referitor la:

- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art.183 C.pen., respectiv lovituri cauzatoare de moarte, deoarece intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecție pentru modul jignitor în care aceasta s-a manifestat;

- pedeapsa aplicată care, chiar în condițiile menținerii încadrării juridice a faptei, este prea severă, urmând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen.

Cu privire la motivele de casare invocate de inculpate, sunt de arătat următoarele:

a) Aplicând victimei multiple lovituri cu corpuri dure și de mare intensitate, în zone ale corpului (cap și torace), unde sunt amplasate organe vitale pentru viață, inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin gravitatea leziunilor ce le va cauza victimei, acestea pot duce la deces, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct a acceptat posibilitatea producerii acestuia, acționând cu intenție indirectă, formă de intenție proprie a infracțiunii de omor calificat, reținută în sarcina sa.

În sensul celor mai sus-arătate, sunt actele medicale întocmite în cauză, care au descris atât multitudinea și gravitatea leziunilor cauzate victimei, dar mai ales existența raportului de cauzalitate între acestea și moartea victimei.

Concluzionând cu privire la această critică, se constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă și nu se impune a fi schimbată.

b) Condamnând pe inculpat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, pedeapsă situată sub minimul special al textelor de lege incriminatorii, nu se poate spune că este severă, ținând seama de pericolul social al faptei, dar mai ales de împrejurările în care a fost comisă, respectiv, fără ca victima să fi putut reacționa ori apăra, cu consecințe deosebit de periculoase pentru viață, care de altfel ai și condus la deces. Chiar dacă s-ar reține că și victima a avut un comportament jignitor, constând în injurii aduse, care însă nu sunt de natură a conduce la ideea diminuării pedepsei aplicate în limitele stabilite de prima instanță și menținută de instanța de apel, se constată că pedeapsa a fost just individualizată, fiind în măsură să realizeze scopul prevăzut în art. 52 C.pen., motiv pentru care nu se impune a fi redusă.

În concluzie, pentru motivele arătate, având în vedere că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.