ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2990/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2990/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 1 martie 2004, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată, cererea condamnatului Z.G. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare conform mandatului de executare nr. 940 din 7 februarie 2002 emis de Tribunalul București. Instanța a reținut că motivele invocate de condamnat, de ordin familial, respectiv greutăți materiale ale concubinei sale, cu cei 3 copii minori, care și locuiesc în condiții necorespunzătoare, nu constituie împrejurări speciale, cu semnificația prevăzută de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Ancheta socială confirmă datele despre familia condamnatului, respectiv concubina cu 3 copii, locuind în comuna Gostinari, județul Giurgiu, într-o casă cu două camere, acoperită cu carton, fără curent electric și mobilată sărăcăcios, care aparține mamei acesteia.
Apelul condamnatului a fost respins prin decizia penală nr. 213 din 23 martie 2004 a Curții de Apel București, constatând că hotărârea este legală și temeinică. Împotriva deciziei penale sus-menționate condamnatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și întreruperea executării pedepsei pentru a avea posibilitatea să-și ajute familia. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Situația dificilă în care se află familia condamnatului, locativ și material, nu este generată de începerea executării pedepsei de către condamnat, aceasta fiind preexistentă iar, pe de altă parte, nu ar putea fi ameliorată în intervalul relativ scurt de timp în care ar putea fi întreruptă executarea.
Neconstatând existența vreunui motiv de casare a hotărârii atacate, recursul condamnatului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.G. împotriva deciziei penale nr. 213/ A din 23 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.