ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 58/2003

Decizia nr. 58 Dosar nr. 3273/2001 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. E/240/2000 la Tribunalul Gorj, reclamantul F.P.S. București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei S.C. C.C. S.A. Mătăsari la plata sumei de 83.756.170 lei, reprezentând 54.279.520 lei dividende datorate pentru exercițiul financiar 1997 și 29.476.650 lei, daune interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 194 din 21 aprilie 2000 a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 54.279.520 lei dividende.

S-a respins cererea pentru daune interese. Prin decizia civilă nr. 1689 din 11 decembrie 2000, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat apelul, reclamantului F.P.S. București declarat împotriva hotărârii instanței de fond prin care a cerut obligarea pârâtei și la plata daunelor interese. Împotriva menționatei decizii reclamanta A.P.A.P.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii în cuantumul precizat. În criticile formulate recurenta susține în esență următoarele: - decizia instanței de apel se întemeiază pe aplicarea greșită a legii deoarece dobânzile solicitate de A.P.A.P.S.

sunt daune interese ce au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligației; - în mod nelegal s-a respins cererea sa pentru dobânzi întrucât s-au invocat dispozițiile art. 43 C. com. - dreptul său de a pretinde dobânzi este întemeiat și pe dispozițiile din Codul comercial care stabilește că toate datoriile comerciale lichide și exigibile sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin exigibile. Problema de drept invocată în prima critică adusă deciziei pronunțată în apel este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art. 43 C. com. prin derogare de la normele dreptului civil. Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

Când obligația contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată din ideea de integrală despăgubire a creditorului este că aceasta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C. civ., atât pierderea cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada existenței și întinderii lor. Dacă prestația corectă într-o sumă de bani, daunele sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088, alin. (2) C. civ.] . Este necontestat că, în cauză, obligația care nu a fost îndeplinită este comercială așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C. com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale. Din acest punct de vedere este de reținut că părțile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia determinat. Stăruința recurentei de a i se acorda dobânda pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an nu poate fi primită întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi. Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani, aparținând altuia de către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general și cu consemnarea unor excepții de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și câștigului realizat. Derogarea privește însă momentul de la care curg dobânzile și faptul că acestea curg de drept. Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 43 C. com. atunci când a susținut că în cazul neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen. După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și prin urmare, nu sunt menite să conducă la constituirea de depozite.

Este adevărat că O.G. nr. 9/2000 care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului nașterii obligației de plată a dividendelor, dar și în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulații convenționale între părți s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont al B.N.R. care s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956. Cum recurenta nu și-a însușit un punct de vedere subsidiar cu un calcul corespunzător bazat pe probe, instanțele au soluționat acest capăt de cererea cu respectarea principiului disponibilității. În consecință, criticile sunt nefondate, astfel că potrivit art. 312 și urm. C. proc.

civ. recursul se va respinge.

PENTRU  ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 1689 din 11 decembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.