ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.460 A din 13.11.2002

a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor Publice prin consilierul

juridic E.B., lipsind intimatul-reclamant S.S.E..

Procedura completă.

Curtea, luând act că nu mai

sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.

Consilierul juridic E.B. a

solicitat admiterea recursului pentru motivele dezvoltate în scris.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din studierea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 26 februarie 2002 pe rolul Tribunalului București, reclamantul S.S.E. a

solicitat, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001 obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la eliberarea „titlurilor de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare” sau a echivalentului acestora, în

sumă de 640.194.996 lei, cu 1 % pe zi de întârziere penalități, daune

cominatorii și daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a invederat că fiind persoană îndreptățită pentru o suprafață de

1437 mp situată în intravilanul comunei Toplița, județul Harghita, a optat

pentru măsura reparatorie a titlurilor de valoare. În acest sens, prin

dispoziția nr.235/2001 Primăria Toplița, după efectuarea unei expertize, a

stabilit că echivalentul terenului care este în prezent în incinta Colegiului

Național „Mihai Eminescu” din oraș.

Deși s-a adresat

Ministerului Finanțelor pentru obținerea reparației pentru care a optat,

reclamantul nu a obținut satisfacție, fiind amânat sau primind răspunsuri

negative la solicitările sale.

Prin sentința civilă nr.617

fin 22 aprilie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte

acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la

eliberarea titlurilor de valoare, fiind respinse ca nefondate celelalte capete

de cerere.

În motivarea soluției sale,

instanța de fond a reținut că în aplicarea art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001

pârâtul este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, garantate de stat. Neexistând însă o culpă

majoră în întârzierea conformării acestei obligații, s-a conchis că nu se

justifică obligația și la penalități sau alte daune.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel ambele părți litigante.

Reclamantul a criticat

respingerea capetelor de cerere privind plata unor penalități și daune morale,

iar pârâtul a contestat soluția privind admiterea în parte a acțiunii.

Prin decizia civilă

nr.460/13 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a

respins ambele apeluri.

S-a reținut în motivare că

reclamantul era îndreptățit conform art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001 să i se

satisfacă cererea, refuzul pârâtului de a se conforma cu motivarea că nu

existau norme metodologice, fiind nelegal.

Față de lipsa culpei

pârâtei în executarea obligației legale, instanța de apel a respins și apelul

reclamantului.

Împotriva acestei decizii

în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrate în drept în dispozițiile art.304 pct.9

C.proc.civ., se susține că acțiunea era inadmisibilă, în condițiile în care

Ministerul Finanțelor Publice nu era parte în eventualul proces-verbal de

divergență. Pe de altă parte, se susține că așa-zisul „refuz nejustificat” de

a-i răspunde la cereri reclamantului era de competența instanțelor de

contencios administrativ, cărora reclamantul s-a și adresat, cererea fiind

respinsă.

Recursul este nefondat.

Pentru repararea abuzurilor

săvârșite în perioada 6 martie 1945-  22 decembrie 1989, legiuitorul a adoptat

printre altele, Legea nr.10/2001 care stabilește principiul restituirii în

natură a imobilelor – terenuri cu sau fără construcții. Prin excepție, legea

prevede stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantul a fost

proprietarul unei suprafețe de teren expropriat în anul 1973 fără plata unor

despăgubiri, în scopul construirii unei unități de învățământ. În prezent,

conform probelor necontestate, imobilul formează incinta Colegiului Național

„Mihai Eminescu” din orașul Toplița.

Ca atare, sunt aplicabile

dispozițiile art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001, conform cărora, în cazurile de

expropriere ca cel în speță măsurile reparatorii prin echivalent constau în

acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.

În speță, reclamantul, ca

persoană îndreptățită, a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Modul de acordare al

acestor măsuri reparatorii este reglementat în capitolul IV al Legii

nr.10/2001.

Art.34 alin.1 din lege

prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice ca într-un termen scurt (30

de zile de la intrarea în vigoare a legii) de a elabora normele metodologice

privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală.

Pârâtul-recurent a susținut

că acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă.

O atare concepție nu poate

fi primită.

Potrivit art.21 din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea

drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime (alin.1); nici o lege

nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (alin.2).

Iar în conformitate cu

art.3 din C.civ., judecătorul, care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu

prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca

fiind culpabil de denegare de dreptate.

Întemeindu-și acțiunea pe

textele unei legi în vigoare, ale cărei dispoziții trebuiesc interpretate în

sensul în care să-și producă efecte, reclamantul are dreptul la satisfacerea

cererii sale îndreptățite, în contradictoriu cu persoana juridică căreia legal

îi revine obligația eliberării titlurilor de valoare nominală.

Ca atare, nu se poate

susține că acțiunea este inadmisibilă.

Reclamantul, față de

refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale de către Ministerul Finanțelor

Publice, obligat în temeiul cap.IV al Legii nr.10/2001, s-a adresat instanței

civile. Conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001, competența de soluționare

revine secției civile a tribunalului. Ca atare, nici cea de-a doua critică

formulată prin motivele de recurs nu este fondată.

Pentru considerentele

anterior expuse, văzând că nu sunt îndeplinite cerințele art.304 pct.9

(hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii), recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.460 A din 13.11.2002 a

Curții de Apel București, Secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2003.