ÎCCJ, decizie (scj.ro #82643)

Restituirea proprietății imobiliare prin măsuri reparatorii în echivalent sub forma de titluri de valoare nominală conform Legii nr.10/2001 Acțiunea pentru măsurile reparatorii prin echivalent este admisibilă chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu a elaborat, în termenul prevăzut de art.34 alin.1 din Legea nr.10/2001, normele metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală. Secția civilă, decizia nr.2115 din 23 mai 2003 Reclamantul S.S.E. a solicitat, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001 obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la eliberarea „titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare” sau a echivalentului acestora, în sumă de 640.194.996 lei, cu 1 % pe zi de întârziere penalități, daune cominatorii și daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invederat că fiind persoană îndreptățită pentru o suprafață de 1437 mp teren situată în intravilanul comunei Toplița, județul Harghita, a optat pentru măsura reparatorie a titlurilor de valoare. În acest sens, prin dispoziția nr.235/2001 Primăria Toplița, după efectuarea unei expertize, a stabilit echivalentul terenului care este în prezent în incinta Colegiului Național „Mihai Eminescu” din oraș. Deși s-a adresat Ministerului Finanțelor pentru obținerea reparației pentru care a optat, reclamantul nu a obținut satisfacție, fiind amânat sau primind răspunsuri negative la solicitările sale. Prin sentința civilă nr.617 fin 22 aprilie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la eliberarea titlurilor de valoare, fiind respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.

În motivarea soluției sale, instanța de fond a reținut că, în aplicarea art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001, pârâtul este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, garantate de stat. Neexistând însă o culpă majoră în întârzierea conformării acestei obligații, s-a conchis că nu se justifică obligația și la penalități sau alte daune. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți litigante. Reclamantul a criticat respingerea capetelor de cerere privind plata unor penalități și daune morale, iar pârâtul a contestat soluția privind admiterea în parte a acțiunii. Prin decizia civilă nr.460/13 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ambele apeluri.

S-a reținut că reclamantul era îndreptățit conform art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001 să i se satisfacă cererea, refuzul pârâtului de a se conforma, cu motivarea că nu existau norme metodologice, fiind nelegal. Față de lipsa culpei pârâtei în executarea obligației legale, instanța de apel a respins și apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, susținând că acțiunea era inadmisibilă, în condițiile în care ministerul nu era parte în eventualul proces-verbal de divergență. Pe de altă parte, se susține că așa-zisul „refuz nejustificat” de a-i răspunde la cereri reclamantului era de competența instanțelor de contencios administrativ, cărora reclamantul s-a și adresat, cererea fiind respinsă.

Recursul este nefondat. Pentru repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a adoptat, printre altele, Legea nr.10/2001 care stabilește principiul restituirii în natură a imobilelor – terenuri cu sau fără construcții. Prin excepție, legea prevede stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamantul a fost proprietarul unei suprafețe de teren expropriat în anul 1973 fără plata unor despăgubiri, în scopul construirii unei unități de învățământ. În prezent, conform probelor necontestate, imobilul formează incinta Colegiului Național „Mihai Eminescu” din orașul Toplița.

Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001, conform cărora, în cazurile de expropriere, ca cel în speță, măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. În speță, reclamantul, ca persoană îndreptățită, a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Modul de acordare al acestor măsuri reparatorii este reglementat în capitolul IV al Legii nr.10/2001. Art.34 alin.1 din lege prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice ca într-un termen scurt (30 de zile de la intrarea în vigoare a legii) de a elabora normele metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală.

Pârâtul-recurent a susținut că acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă. O atare concepție nu poate fi primită. Potrivit art.21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime (alin.1); nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (alin.2). Întemeindu-și acțiunea pe textele unei legi în vigoare, ale cărei dispoziții trebuiesc interpretate în sensul în care să-și producă efecte, reclamantul are dreptul la satisfacerea cererii sale îndreptățite, în contradictoriu cu persoana juridică căreia legal îi revine obligația eliberării titlurilor de valoare nominală. Ca atare, nu se poate susține că acțiunea este inadmisibilă.

Reclamantul, față de refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale de către Ministerul Finanțelor Publice, obligat în temeiul cap.IV al Legii nr.10/2001, s-a adresat instanței civile. Conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001, competența de soluționare revine secției civile a tribunalului. Ca atare, nici cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs nu este fondată. Pentru considerentele anterior expuse, recursul a fost respins ca nefondat.