ÎCCJ, decizie (scj.ro #82643)

Restituirea proprietății imobiliare prin

măsuri reparatorii în echivalent sub forma de titluri de valoare nominală

conform Legii nr.10/2001

Acțiunea

pentru măsurile reparatorii prin echivalent este admisibilă chiar dacă

Ministerul Finanțelor Publice nu a elaborat, în termenul prevăzut de art.34

alin.1 din Legea nr.10/2001, normele metodologice privind emiterea,

înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală.

Secția

civilă, decizia nr.2115 din 23 mai 2003

Reclamantul S.S.E. a solicitat, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001 obligarea

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la eliberarea „titlurilor de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare” sau a echivalentului

acestora, în sumă de 640.194.996 lei, cu 1 % pe zi de întârziere penalități,

daune cominatorii și daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invederat că fiind persoană îndreptățită

pentru o suprafață de 1437 mp teren situată în intravilanul comunei Toplița,

județul Harghita, a optat pentru măsura reparatorie a titlurilor de valoare. În

acest sens, prin dispoziția nr.235/2001 Primăria Toplița, după efectuarea unei

expertize, a stabilit echivalentul terenului care este în prezent în incinta

Colegiului Național „Mihai Eminescu” din oraș.

Deși s-a adresat Ministerului Finanțelor pentru obținerea reparației pentru

care a optat, reclamantul nu a obținut satisfacție, fiind amânat sau primind

răspunsuri negative la solicitările sale.

Prin sentința civilă nr.617 fin 22 aprilie 2002 Tribunalul București, secția a

IV-a civilă a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice la eliberarea titlurilor de valoare, fiind

respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.

În motivarea soluției sale, instanța de fond a reținut că, în aplicarea art.30

alin.2 din Legea nr.10/2001, pârâtul este obligat să elibereze titlurile de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, garantate de

stat. Neexistând însă o culpă majoră în întârzierea conformării acestei obligații,

s-a conchis că nu se justifică obligația și la penalități sau alte daune.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți litigante.

Reclamantul a criticat respingerea capetelor de cerere privind plata unor

penalități și daune morale, iar pârâtul a contestat soluția privind admiterea

în parte a acțiunii.

Prin decizia civilă nr.460/13 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, a respins ambele apeluri.

S-a reținut că reclamantul era îndreptățit conform art.30 alin.2 din Legea

nr.10/2001 să i se satisfacă cererea, refuzul pârâtului de a se conforma, cu

motivarea că nu existau norme metodologice, fiind nelegal.

Față de lipsa culpei pârâtei în executarea obligației legale, instanța de apel

a respins și apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, susținând că acțiunea era inadmisibilă, în condițiile în care

ministerul nu era parte în eventualul proces-verbal de divergență. Pe de altă

parte, se susține că așa-zisul „refuz nejustificat” de a-i răspunde la cereri

reclamantului era de competența instanțelor de contencios administrativ, cărora

reclamantul s-a și adresat, cererea fiind respinsă.

Recursul este nefondat.

Pentru repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, legiuitorul a adoptat, printre altele, Legea nr.10/2001 care stabilește

principiul restituirii în natură a imobilelor – terenuri cu sau fără

construcții. Prin excepție, legea prevede stabilirea unor măsuri reparatorii

prin echivalent.

Reclamantul a fost proprietarul unei suprafețe de teren expropriat în anul 1973

fără plata unor despăgubiri, în scopul construirii unei unități de învățământ.

În prezent, conform probelor necontestate, imobilul formează incinta Colegiului

Național „Mihai Eminescu” din orașul Toplița.

Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001,

conform cărora, în cazurile de expropriere, ca cel în speță, măsurile

reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei

îndreptățite.

În speță, reclamantul, ca persoană îndreptățită, a optat pentru acordarea de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Modul de acordare al acestor măsuri reparatorii este reglementat în capitolul

IV al Legii nr.10/2001.

Art.34 alin.1 din lege prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice ca

într-un termen scurt (30 de zile de la intrarea în vigoare a legii) de a

elabora normele metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea

titlurilor de valoare nominală.

Pârâtul-recurent a susținut că acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă.

O atare concepție nu poate fi primită.

Potrivit art.21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa

justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale

legitime (alin.1); nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept

(alin.2).

Întemeindu-și acțiunea pe textele unei legi în vigoare, ale cărei dispoziții

trebuiesc interpretate în sensul în care să-și producă efecte, reclamantul are

dreptul la satisfacerea cererii sale îndreptățite, în contradictoriu cu

persoana juridică căreia legal îi revine obligația eliberării titlurilor de

valoare nominală.

Ca atare, nu se poate susține că acțiunea este inadmisibilă.

Reclamantul, față de refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale de către

Ministerul Finanțelor Publice, obligat în temeiul cap.IV al Legii nr.10/2001,

s-a adresat instanței civile. Conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001,

competența de soluționare revine secției civile a tribunalului. Ca atare, nici

cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs nu este fondată.

Pentru considerentele anterior expuse, recursul a fost respins ca nefondat.