ÎCCJ, decizie (scj.ro #82717)

Cerere pentru restituirea în natură sau

echivalent a imobilelor preluate de stat. Procedura specială prevăzută de

art.21 al Legii nr.10/2001. Caracterul procedurii

Procedura este obligatorie,

dar nu constituie un obstacol în accesul liber la justiție, cât timp titularul

dreptului poate, oricând, utiliza faza judiciară fie pentru a cere obligarea

deținătorului bunului să emită decizia de restituire sau oferta de despăgubire

în echivalent, fie introducând contestație contra actului și implicit, a

măsurii luate în condițiile art.26 și urm. din Legea nr.10/2001.

Secția civilă, decizia nr.5329 din 10

decembrie 2003

Suceava pentru a fi obligat la plata sumei de 580.406.000 lei despăgubiri,

reprezentând contravaloarea imobilului preluat fără titlu valabil și care nu se

restituie în natură.

Ulterior, reclamanta a indicat temeiul juridic  art. 10 alin.  (6) al

Legii nr. 10/2001.

O altă acțiune, cu același obiect și părți, a fost înregistrată la 4.IX.2001,

la aceeași instanță, cauzele fiind conexate.

Prin sentința civilă nr. 158 din 8 mai 2002, a Tribunalului Suceava, pârâtul a

fost obligat la plata sumei de 650 milioane lei pentru două imobile din

Suceava, aplicându-se dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 și

reținându-se că reclamanta a notificat, iar „cererea sa nu a fost referată

favorbail” (notificările nr. 4188/26.III.2001 și 7085/22.V.2001, la care

Prefectura a răspuns la 3.IX.2001 în sensul că se fac verificări).

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr.4 din 24 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Suceava, prin care s-a respins apelul pârâtului, ca nefondat, reținând că:

- „excepția neparcurgerii căii administrative prevăzută de Legea nr. 112/1995

și a opțiunii pentru judecarea cauzei conform Legii nr. 10/2001 sunt

indamisibile, oricând titularul dreptului subiectiv având la îndemână calea

dreptului comun, acțiunea în revendicare”;

- conexarea dosarelor și judecarea cauzei conform Legii nr.10/2001... a condus

la soluționarea cauzei cu celeritate;

- evaluarea a fost efectuată de un expert judiciar și nu poate fi contestată.

Contra celor două hotătrâri a declarat recurs pârâtul

susținând că:

- „referitor la calificarea acțiunii instanța de apel face o interpretare

personală, contrară principiilor de drept”, introducând în cauză „prevederile

Legii nr. 112/1995 și ale legii nr. 10/2001”, fără a le pune în discuție;

- dacă reclamanta și-a recalificat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.10/2001,

atunci aceasta este prematură;

- instanța de apel își întemeiază exclusiv pe dispozițiile art.19 al.4 din

Legea nr.10/2001 fără a pune în discuția părților;

- imobilul a avut o destinație de utilitate publică până la demolare.

Recursul este fondat.

Potrivit art.21 și urm. din Legea nr.10/2001 persoana îndreptățită este

obligată să parcurgă perioada administrativă, adică procedura directă de

restituire, începând cu notificarea (cererea de restituire) și terminând cu

decizia sau dispoziția emisă de către deținător, cu respectarea termenelor și a

formelor prevăzute în lege.

Caracterul obligatoriu al acestei proceduri administrative prealabile rezultă neîndoielnic

din lege, dar aceasta nu constituie un obstacol în accesul liber la justiție

(art. 6 CEDO și art. 21 Constituție), cât timp titularul dreptului poate,

oricând, utiliza faza judiciară

- fie pentru a cere obligarea deținătorului bunului să emită decizia de

restituire sau oferta de despăgubire în echivalent,

- fie introducând contestație contra actului și, implicit, a măsurii luate, în

condițiile art. 26 și urm. din Legea nr.10/2001.

Competența judecării contestației sau a altor cereri aparține, în

primă instanță, tribunalului, conform art.31 din lege, iar, potrivit art.282

(1) C. proc.civ.: „Hotărârile date în primă instanță de judecătorie și tribunal

sunt supuse apelului la curtea de apel”.

În speță, atât normele relative la judecarea apelului, cât și cele

privind procedura prealabilă administrativă au fost încălcate, ceea ce atrage,

conform art. 105 (1) C. roc.civ., desființarea deciziei și trimiterea cauzei

instanței de apel.

Într-adevăr, cum s-a arătat, deși sesizată cu apel, Curtea a soluționat cauza

după procedură și pe baza temeiurilor din recurs,   încălcând normele

imperative relative la competența materială.

Pe de altă parte, instanța a calificat temeiul celor două cereri conexate, în

procedura legii nr. 10/2001, fără a o pune în discuția părților; s-a

considerat, totodată, că neepuizarea procedurii administrative și limitarea ei,

numai la faza notificării, este posibilă,  titularul dreptului având calea

judiciară directă pentru soluționarea fondului cererii cu celeritate, de

asemeni fără a pune în discuție obiectul acțiunii sau eventuala

inadmisibilitate a acțiunii directe.

Cu această motivare, recursul a fost admis, s-a casat decizia curții de apel și

s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.