ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9987/2006

Deliberând asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1740 din 9

decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 5504/2001, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanții A.A.G., M.D.S., A.M. și O.C. în contradictoriu cu

pârâții SC F. SA, Municipiul București prin Primar General și SC S.O. SA având

ca obiect solicitarea reclamanților de a le fi restituite în natură, în temeiul

Legii nr. 10/2001, cinci imobile preluate abuziv de stat în baza Legii nr.

119/1948.

Argumentele prezentate în

considerentele sentinței vizează împrejurarea că cererea de restituire,

adresată direct instanței, fără a respecta procedura specială reglementată prin

Legea nr. 10/2001, apare ca inadmisibilă potrivit art. 109 alin. (1) C. proc.

civ.

Instanța a apreciat că cererea nu

poate fi calificată ca și contestație împotriva deciziei emise la data de 10

iulie 2001 de pârâta SC F. SA, câtă vreme nu se aduc critici modului în care a

fost soluționată, prin respectiva decizie, notificarea depusă în condițiile

Legii nr. 10/2001, iar reclamanții au susținut constant că decizia nu le-a fost

comunicată.

Sentința a rămas definitivă, prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit deciziei

civile nr. 196/A din 3 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, în dosarul nr. 458/2003.

Instanța de apel a reținut, de

asemenea, că reclamanții nu au îndeplinit procedura prevăzută de art. 20 din

Legea nr. 10/2001 și a înlăturat susținerea făcută de reclamanți prin cererea

de apel, în sensul că cererea lor constituie de fapt o contestație împotriva

deciziei emisă de SC F. SA, cu motivarea că o asemenea modificare a obiectului

cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, în lumina prevederilor art.

294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul acțiunii și nici nu se pot face alte cereri noi.

Împotriva deciziei au declarat

recurs apelanții reclamanți A.A.G., M.D.S., A.M. și O.C.I., criticând-o în

raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ., pentru următoarele

motive:

prevăzute sub sancțiunea nulității, constând în aceea că, atât la fond cât și

în apel, S.I.F. O. „nu a fost legal citată (art. 92

1

C. proc. civ.)

sau deloc”.

Critica este nefondată, eventuala neregularitate a procedurii de

citare, neputând fi invocată în căile de atac decât de partea care nu a fost

legal citată, singura care are interes să o invoce, în măsura în care prin

aceasta i s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea actului de procedură nelegal îndeplinit [art. 105 alin. (2) și art.

108 alin. (2) C. proc. civ.].

acțiunea este o contestație la decizia SC F. SA „prin care aceasta nu a

restituit în natură bunul”.

Legea nr. 10/2001, în art. 24 alin.

(7) nu vorbește explicit de contestație, ci prin termenul de „adresare la

instanță” subliniază natura unei contestații sub forma unei acțiuni judecătorești;

temeiul acțiunii a fost Legea nr. 10/2001; stadiile parcurse sunt acelea ale

legii; s-a cerut restituirea în natură, contrar deciziei care prevedea dreptul

reclamanților la despăgubiri.

Recursul este fondat, în limita

acestor motive ce se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Este adevărat că cererea

introductivă (18 iulie 2001) avea caracterul unei acțiuni directe în instanță,

justificată de faptul că pârâții chemați în judecată nu au soluționat

notificările depuse de reclamanți pentru restituirea în natură a imobilelor

indicate în cuprinsul acțiunii.

În timpul procesului, însă, după

acordarea mai multor termene, pârâta SC F. a depus la dosar, în ședința publică

din 23 septembrie 2002 (fila 240 dosar fond), decizia „din data de 10 iulie

2001” în cuprinsul căreia se menționează că imobilele solicitate intră sub

incidența art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 (societatea având

capital privat 100%) și nu pot fi restituite în natură.

Urmare a depunerii acestei decizii,

la 18 noiembrie 2002, reclamanții au formulat „precizări privind temeiul de

drept al cererii”, susținând că imobilele au fost naționalizate fără titlu

valabil [art. 2 alin. (1) lit. a)], că restituirea trebuie să se facă în natură

și că în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a), coroborate cu

art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare anterior modificării

prin Legea nr. 247/2005) este îndeplinită și condiția prevăzută de lege pentru

restituirea în natură a imobilelor și activelor preluate de stat din

patrimoniul persoanelor juridice ai căror asociați erau membrii aceleiași

familii.

Față de aceste precizări, este

evident că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie

Legea nr. 10/2001, că reclamanții au invocat posibilitatea restituirii în

natură a imobilelor, contrar susținerilor făcute de pârâta SC F. SA în

cuprinsul deciziei de respingere și prin întâmpinare.

De asemenea, în condițiile în care

pârâta a depus decizia de respingere a notificării, aprecierea instanțelor

anterioare, în sensul că nu s-a respectat procedura administrativă reglementată

de Legea nr. 10/2001, situație în care, potrivit art. 109 alin. (1) C. proc.

civ., cererea ar fi admisibilă, este neîntemeiată.

Împrejurarea că reclamanții nu au

indicat în mod expres, cu ocazia precizării cererii de chemare în judecată,

prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, nu este de natură să

conducă la concluzia că cererea lor nu ar putea fi calificată drept o

contestație, în accepțiunea acestui text de lege.

Formularea cererilor de chemare în

judecată nu este condiționată de legiuitor de respectarea unor condiții de

formă sacramentale, singurele cerințe impuse sub sancțiunea nulității fiind

cele prevăzute de art. 133 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art.

84 C. proc. civ., indiferent de modul în care este denumită, cererea trebuie

interpretată potrivit cu natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea

acțiunii, chiar dacă acesta este redactată deficitar.

Din această perspectivă, având în

vedere prevederile art. 84 C. proc. civ., conținutul cererii introductive și al

celei precizatoare depunerea de către intimata pârâtă SC F. SA a deciziei de

respingere în cursul procesului, calificarea reală a acțiunii, ce corespunde

scopului urmărit de reclamanți este cea de contestație, în sensul prevăzut de

art. 24 alin. (7)-(8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3)-(4) din Legea

nr. 10/2001, republicată în 2005].

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 313

C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze hotărârile

pronunțate în fazele procesuale anterioare și să trimită cauza spre rejudecare

la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții A.A.G., M.D.S., A.R.M. și O.C.I. împotriva deciziei nr. 196/A din 3

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia precum și sentința

nr. 1740 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 decembrie 2006.