ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 389 din 17 noiembrie

2000, pronunțată de Tribunalul Covasna a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta M.V.M. împotriva pârâtelor Statul Român, reprezentat de Consiliul

local al comunei Ozun și S.C. S.L. S.A. Ozun; au fost anulate încheierile de

intabulare nr. 173/1970, 1591/1994 și 1537/1995 ale Judecătoriei Sfântu

Gheorghe, secția de carte funciară, cu privire la imobilul situat în comuna

Ozun, înscris în CF 1472 Ozun nr.top 415/2 (casă de piatră și curte în

suprafață de 7469 mp) și nr. top 414/1/b (magazie pentru cereale, remiză pentru

mașini agricole și curte în suprafață de 14.163 mp), a fost dispusă

restabilirea situației anterioare și au fost obligați pârâții să-i predea

reclamantei, în deplină proprietate imobilul, precum și să-i plătească suma de 20.000.000

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că autoarea reclamantei, respectiv bunica acesteia, M.K., născută B.E.,

proprietara imobilului revendicat, a fost strămutată din comuna Ozun, în anul 1949,

cu domiciliul obligatoriu în orașul Cluj, că ulterior Statul Român și-a

intabulat dreptul de proprietate în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966;

că, inițial imobilul a fost menționat în tabelul privind gospodăriile

expropriate în baza Decretului nr. 83/1999, ca fiind exploatări moșierești,

care au făcut obiectul Legii nr. 187/1945, deși imobilul era folosit ca

locuință la data strămutării bunicii reclamantei, situație în care bunul a fost

trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și că nu sunt aplicabile

prevederile Decretului nr. 218/1960, deoarece posesia Statului asupra

imobilului a fost fundată și conservată prin violență.

După un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 38/Ap

din 6 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost

respins apelul formulat împotriva sentinței tribunalului de pârâta S.C. S.L.

S.A. Ozun, care a fost obligată la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de

judecată față de reclamantă.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat

recurs pârâta S.C. S.L. S.A. Ozun, susținând în esență că imobilul a fost

preluat cu titlu valabil de către Statul Român în baza Legii nr. 187/1945,

întrucât nu avea destinația de locuință, cum greșit au reținut instanțele, că

după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta avea posibilitatea de a revendica

imobilul în temeiul acestei legi și că, recurenta a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului, pe care l-a refăcut, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Recursul este nefondat.

Așa cum temeinic au reținut instanțele, autoarea

reclamantei, respectiv bunica acesteia, M.K., născută B.E., a fost strămutată

din comuna Ozun, în anul 1949, iar imobilul ce formează obiectul litigiului,

folosit ca locuință, a fost înscris ca fiind proprietatea Statului Român în

anul 1970, în cartea funciară, în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966.

Prin hotărârea nr. 273/1997 a Comisiei județene

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, de pe lângă Consiliul Județean Covasna, a

fost respinsă cererea reclamantei de a-i fi restituit imobilul în natură sau de

a-i fi acordate despăgubiri, constatându-se că bunul nu a trecut în

proprietatea Statului cu titlu valabil, situație în care reclamanta se poate

adresa instanței, pe calea dreptului comun.

În atare situație, reclamanta a sesizat instanța

cu prezenta acțiune la data de 23 februarie 2000, dată anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că este nefondată critica privitoare la

posibilitatea reclamantei de a-și revendica imobilul numai pe calea acestei

legi.

Trecerea imobilului în proprietatea Statului, în

baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966 s-a făcut într-adevăr fără titlu

valabil, deoarece posesia statului nu a fost netulburată, una din condițiile

menționate în art. 1847 C. civ., deoarece a fost „fundată și conservată” prin

violență, astfel cum se prevede în art. 1851 din același cod.

Întrucât statul nu a dobândit cu titlu valabil

imobilul nu putea nici să-l transmită în proprietatea pârâtei recurente.

În consecință, conform art. 312 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

La cererea intimatei-reclamante, conform art. 274

C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata sumei de 2.000.000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată suportate în faza de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. S.L. S.A. Ozun județul Covasna

împotriva deciziei nr. 38/Ap din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă.

Obligă

pe recurentă să plătească intimatei M.V.M. suma de 2.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.