ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1549/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 956 din 7 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4581/2003, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.I. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 din același cod. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 24 iunie 2003 la zi, prelungindu-se arestarea preventivă până la 6 noiembrie 2003. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, combinat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 0,50 grame heroină.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 24 iunie 2003, în jurul orelor 11,00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Orășelului Copiilor, organele de poliție din cadrul Brigăzii Flagrant a D.G.P.M.B. au observat autoturismul Dacia 1310, de culoare verde, „Taxi”. Având informații că șoferul acestui autoturism deține droguri în vederea comercializării, organele de poliție au urmărit autoturismul, oprindu-l pe str. Petre Țuțea. Procesul verbal întocmit de poliție consemnează împrejurarea că în momentul în care autoturismul poliției rula paralel cu autoturismul inculpatului, acesta a fost văzut în momentul în care a scos scrumiera autoturismului și a scos din bord o punguță din celofan transparent, pe care a aruncat-o sub scaunul șoferului.

Organele de poliție au blocat autoturismul condus de inculpat și au procedat la percheziționarea acestuia, în prezența martorului asistent A.M.S. Asupra inculpatului s-au găsit două telefoane mobile, iar în autoturism, sub scaunul șoferului, s-a găsit o punguță din celofan care conținea 7 pliculețe din material plastic de culoare albă, sigilate la capăt prin ardere, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej. Expertizate criminalistic, s-a constatat că substanța din pliculețe conținea 7 doze de heroină, cu o masă totală de 0,57 gr., drog de mare risc. Inculpatul a declarat că nu știe cui îi aparțin drogurile, nu este nici consumator nici traficant de droguri și că nu știe cum au ajuns acolo drogurile.

A mai susținut că autoturismul îl cumpărase în urmă cu 2 luni de la un prieten C., în baza unui înscris sub semnătură privată, cu plata în rate și făcea servicii de taximetrie. Acest aspect a fost confirmat și de martorii V.F., L.F. și C.P. Instanța motivează că martorul asistent, client al inculpatului a fost solicitat de organele de poliție să privească sub scaunul șoferului, fiind exclusă ipoteza inculpatului privind punerea drogurilor de organele de poliție ori de martor. Prin decizia penală nr. 695 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că probele administrate (procesul verbal de constatare al organelor de poliție și declarația martorului A.M.S., profesor la o școală generală și martor asistent aflat în mașina inculpatului) dovedesc vinovăția inculpatului.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs. În motivele scrise de recurs a susținut că greșit instanța de apel a reținut că drogurile ar fi fost găsite în partea din față a scaunului șoferului deși în procesul verbal al organelor de poliție se menționează că drogurile au fost găsite în partea din spate scaunului șoferului, iar martorul nu a declarat astfel. A invocat în apărarea sa prezumția de nevinovăție, considerând că nu sunt probe certe de vinovăție a sa. Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească vinovăția.

Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Recurentul inculpat nu se află în situația prevăzută de alin. (1) al art. 66 C. proc. pen., deoarece instanțele nu i-au cerut inculpatului să-și dovedească nevinovăția sa, ci se află în cazul prevăzut de alin. (2) al aceluiași articol, în care are dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție.

Or, recurentul inculpat nu a dovedit netemeinicia probelor în acuzare, deoarece: în mod necontestat cele 7 doze de heroină, drog de mare risc, au fost găsite în autoturismul proprietatea sa (neavând relevanță dacă s-au găsit în fața sau în spatele scaunului șoferului, procesul verbal de constatare menționând doar „sub scaunul șoferului”), organele de poliție care l-au urmărit pe inculpat au consemnat acțiunea inculpatului de ascundere a drogurilor, precum și afirmația neadevărată a acestuia privind închirierea mașinii (contrazisă chiar de inculpat care a recunoscut în prima declarație că mașina este proprietatea sa, fiind cumpărată de la un prieten), iar martorul asistent a confirmat găsirea drogurilor în mașina inculpatului.

Fapta inculpatului de a deține droguri de mare risc (care nu erau destinate consumului propriu), constituie infracțiunea de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea căreia a fost legal condamnat. Înalta Curte, constatând că probele administrate fac dovada vinovăției inculpatului, iar acesta nu a dovedit lipsa de temeinicie a acestor probe, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsă, conform art. 88 C. pen., timpul reținerii și al arestării preventive începând de la 24 iunie 2003 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 695 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iunie 2003 la 19 martie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2004.