ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2004

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10

iunie 1999 pe rolul Tribunalului București, reclamanții L.D. și L.M. au chemat

în judecată pârâtul Consiliul General al Municipiului București pentru a se

constata nelegalitatea titlului prin care a fost preluat de către stat imobilul

situat în București în suprafață totală de 224 mp din care 112 mp teren

aferent.

Reclamanții au solicitat totodată în

contradictoriu cu pârâții S.C. R. S.A. și V.D.C. constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.

Ca urmare, s-a solicitat obligarea

retrocedării în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului

revendicat.

În motivarea cererii reclamanți au

arătat că au dobândit apartamentul în temeiul unui contract de

vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2644 din 17 iunie 1973.

În 1987 L.D. a plecat din țară

pentru tratament medical și în 1989 a fost urmat și de soția sa L.M. Au fost

considerați de către autoritățile vremii transfugi și bunurile le-au fost

confiscate. Prin decizia Consiliului Popular al Municipiului București nr. 1102/1989

apartamentul reclamantului a fost preluat fără plată, în cotă de ½ în

proprietatea statului, ca efect al Decretului nr. 223/1974 iar prin decizia

1995/1989 și cealaltă ½ din apartament a fost trecută în proprietatea

statului, cu plată. Aceste decizii le-au fost comunicate reclamanților în

extras, după repatriere, la 6 martie 1996.

Prin sentința 348 din 12 aprilie

2001 Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis în parte acțiunea și

a constatat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu. Au

fost respinse celelalte capete de acțiune ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut că Decretul nr. 223/1974 a fost un act neconstituțional în

raport cu Constituția din 1965 și încalcă art. 480 C. civ. și Declarația

universală a Drepturilor Omului.

Cât privește contractul de

vânzare-cumpărare dintre S.C. R. S.A. și V.D.C. s-a constatat că actul a fost

încheiat cu respectarea concluziilor de fond și de formă, părțile fiind de

bună-credință.

La data încheierii lui părțile

contractante nu aveau cunoștință de faptul că statul nu deținea cu titlu

valabil acel apartament. S-a mai reținut că reclamanții nu au notificat părțile

contractante despre intenția de revendicare, și nici nu exista pe rolul instanței

litigiu cu privire la imobil.

A fost considerată nefondată cererea

de revendicare a apartamentului deoarece s-a apreciat că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, în speță art. 18 pct. d care prevăd

măsuri reparatorii numai în echivalent pentru cazul în care imobilul a fost

înstrăinat fostului chiriaș, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Curtea de Apel București, prin

decizia 567 A din 14 decembrie 2001, a respins ca nefondate apelurile declarate

de Municipiul București, reclamanții și pârâta V.D.C.

S-a reținut că despăgubirile plătite

pentru ½ din imobilul preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974 nu

reprezintă valoarea reală a imobilului, iar deciziile de trecere în patrimoniul

statului nu au fost comunicate foștilor proprietari. S-a constatat totodată că

au fost respectate condițiile de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare

prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Nici criticile pârâtei V.D.C. nu au

fost primite constatându-se că în cauză nu operează autoritate de lucru

judecat.

Această pârâtă a invocat necesitatea

respingerii ca inadmisibilă a acțiunii câtă vreme nu a fost respectată

procedura specială prevăzută de Legea nr. 112/1995, precum și contradicția din

cuprinsul hotărârii de fond care, admițând primul capăt de cerere, îl respinge

pe al doilea, această din urmă soluție atrăgând respingerea totală a acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, reclamanții și

pârâta V.D.C., invocându-se în esență următoarele:

De către Municipiul București:

- depășirea autorității puterii

judecătorești, 304 pct. 4, când a făcut aprecieri asupra Decretului nr. 223/1974;

- greșita aplicare a Legii, Decretul

nr. 223/1974 reprezentând temeiul trecerii bunului în proprietatea statului,

reclamanții nemaifiind în termen să atace dispozițiile de preluare.

De către reclamanți:

- greșita aplicare a Legii nr. 112/1995

deși s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu și

greșit s-a reținut buna-credință a pârâtei V.D.C. care a depus cererea de

cumpărare a apartamentului înainte de expirarea termenului de revendicare.

- lipsa de motivare a soluției de

respingere a revendicării.

De către pârâta V.D.C.:

- greșita aplicare a legii când s-a

considerat că Decretul nr. 223/1974 nu reprezintă titlul preluării și că art.

1201 C. proc. civ. nu se aplică în raport de decizia civilă nr. 140/1998 a

Curții de Apel București.

- lipsa considerentelor pentru care

s-au respins motivele sale de apel.

Recursul Municipiului București este

neîntemeiat urmând a fi respins. Instanțele au constatat în mod corect că

imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin două decizii ale

Consiliului Popular al Municipiului București, emise în anul 1989 în baza Decretului

nr. 223/1974.

Decizia 1192 din 30 mai 1989 prin

care s-a preluat, fără plată, ½ din imobil, de la L.D., în mod

retroactiv, din 10 august 1987, a fost comunicată, în extras, numitului L.G. abia

la 6 martie 1996.

Decizia 1995 din 28 decembrie 1989,

prin care s-a preluat cu plată ½ din imobil și fără plată terenul

aferent de la L.M începând cu 28 septembrie 1989 a fost comunicată acesteia la

aceeași dată.

Instanțele în mod temeinic au

apreciat valabilitatea actelor de preluare, la această apreciere fiind îndreptățite

de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și au constatat, potrivit

probelor din dosar, că deciziile amintite nu și-au produs efectele juridice, constitutive,

în privința dreptului de proprietate în persoana Statului, nerespectând dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, act normativ care de altfel a fost

abrogat în 1999 și care cuprindea dispoziții de exercitare condiționată a

dreptului de proprietate a proprietarului.

Curtea de Apel Brașov, respingând

însă și apelurile reclamanților și pârâtei V.D.C. nu a răspuns, prin motivarea

din considerente, criticilor aduse de aceste părți în raport cu nesoluționarea

cererii de revendicare.

Instanța în prezența a două titluri

prezentate de reclamanți în revendicare și respectiv de pârâta V.D.C., în

apărarea cu privire la același imobil a omis să se pronunțe asupra acestor

cereri (revendicarea solicitată de reclamanți în raport de titlul lor și

cererea de respingere în totalitate a acțiunii solicitate în apărare de pârâtă).

Se constată de asemenea că și pentru

acest din urmă capăt de cerere, instanța nu a motivat soluția de respingere a

apelului reclamanților în raport cu menținerea soluției de fond a cărei

motivare raportată la soluționarea primului capăt de cerere este cel puțin omisivă

dacă nu contradictorie.

Pentru considerentele arătate

urmează a se admite recursurile reclamanților și pârâtei V.D.C. și a se casa

decizia curții de apel, cauza urmând a fi trimisă, spre rejudecarea apelurilor

acestor părți, la aceeași curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții L.D. și L.M. și de pârâta V.D.C. împotriva deciziei nr. 567 A din

14 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III– a civilă, pe care o

casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor acestor părți, la

aceeași curte.

Respinge recursul pârâtului

Municipiul București prin primar general.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.