ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3105/2003

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 758 din 26 august 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul L.C. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b), a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția de la 21 martie 2002 la zi.

În baza art. 26 raportat la art 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., au fost condamnați inculpații: P.C.D. la 4 ani închisoare, iar S.F. la 5 ani închisoare. Cu privire la inculpatul P.C.D., tribunalul, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 250 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui, urmând să execute 4 ani și 6 luni închisoare. A fost menținută starea de arest și a acestui inculpat, computându-se detenția de la 21 martie 2002 la zi. În baza art. 116 C. pen., li s-a interzis tuturor inculpaților accesul în municipiul București timp de 5 ani după executarea pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. Tribunalul a reținut că cei trei inculpați (L.C., S.F. și P.C.D.), în noaptea de 20 martie 2002, au încercat să sustragă bunuri din autoturismul marca Roman, aflat în folosința părții vătămate O.I., autoturism parcat în stradă, în fața locuinței sale. În momentul în care, partea vătămată l-a observat în cabină pe inculpatul L., a încercat să-l imobilizeze, iar după ce l-a prins de jachetă, inculpatul a scos un cuțit și l-a amenințat. În timp ce partea vătămată l-a controlat pe inculpatul L. în buzunar, acesta a găsit o șurubelniță care îi aparținea și care provenea din trusa de scule aflată în cabina autocamionului.

Inculpatul a reușit să se smulgă din imobilizare și a fugit. Partea vătămată a arătat în plângerea sa, că l-a surprins pe inculpat după ce se întorcea de la poliție unde reclamase sustragerea în aceeași noapte, a mai multor bunuri aflate în camion: un radiocasetofon, o trusă de chei, o lanternă, oglindă retrovizoare, pompă vacuum, bunuri în valoare de 3 milioane lei. În urma percheziției efectuate de poliție în camera unde locuiesc cei trei inculpați au fost găsite bunurile arătate în plângerea părții vătămate și au fost restituite acestuia. Inculpații au recunoscut sustragerea bunurilor, autorul fiind L.C., iar ceilalți asigurând paza. Inculpatul L. nu a recunoscut săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, dar declarația sa este infirmată de partea vătămată și de ceilalți doi inculpați.

Prin decizia penală nr. 784/A din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpați. Curtea de apel a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, săvârșită de inculpatul L.C., deoarece acesta pentru a-și asigura scăparea în momentul în care a fost surprins de partea vătămată în cabina autocamionului, l-a amenințat cu un cuțit reușind astfel să fugă. Referitor la pedepsele aplicate, s-a reținut că instanța de fond le-a individualizat corect, având în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații L.C. și P.C.D., ambii solicitând reducerea pedepsei, iar L.C.

solicitând și achitarea sa pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie, susținând că el ar fi fost agresat de partea vătămată. Recursul este nefondat. Referitor la primul motiv de recurs, formulat de inculpatul L.C., privind inexistența infracțiunii de tentativă la tâlhărie, Curtea constată netemeinicia acestuia, întrucât din declarațiile părții vătămate, ale celorlalți doi inculpați, precum și din declarația recurentului inculpat L.C., a rezultat că pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a folosit violența asupra părții vătămate, după ce a sustras o serie de bunuri aparținând acesteia, reușind, astfel să fugă. Or, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de tâlhărie, în speță reținându-se tentativă la tâlhărie și furtul urmat de întrebuințarea de violențe pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Cu probele menționate s-a făcut dovada folosirii acestor violențe, pentru ca inculpatul L. să poată fugi, după ce a fost prins de partea vătămată, astfel încât în mod corect s-au reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie (bunul sustras în acel moment, o șurubelniță, fiind recuperat de O.I. de la inculpat). Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Curtea constată că instanțele au individualizat corect pedepsele aplicate celor doi recurenți inculpați, având în vedere atât gradul de pericol social al faptelor (furt calificat, tâlhărie), cât și persoana inculpaților (unul infractor recidivist, iar P.C.D.

infractor cu antecedente penale). În consecință, recursurile vor fi respinse ca nefondate. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestării preventive de la 21 martie 2001 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.300.000 lei, din care câte 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.C. și P.C.D. împotriva deciziei penale nr. 784/A din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestării preventive de la 21 martie 2002 la 27 iunie 2003. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare din care câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2003.