ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3627/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 14

octombrie 2002 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat inculpatul P.I., în

baza art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10 martie 2002 la zi.

S-a luat act că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt că în ziua de 9 martie 2002, între P.I. și P.N., din comuna

Stănești, satul Bălanu, județul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool a avut

loc la domiciliul lor o altercație, în cursul căreia și-au aplicat lovituri cu

pumnii și picioarele. În urma unei astfel de lovituri aplicate de inculpatul

P.I., victima P.N. s-a dezechilibrat, a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de

o dală din beton, suferind leziuni care au condus direct la deces.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței

cardiorespiratorii de tip central, urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu

fractura de bază de craniu și hemoragie cerebrală. Leziunile s-au produs prin

lovirea victimei cu și de corpuri dure, prin cădere și lovire de sol favorizate

și de excesul de alcool.

Instanța a reținut că fapta a fost

săvârșită sub imperiul provocării victimei care a generat incidentul prin

lovirea inculpatului.

Situația de fapt și vinovăția au

fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii întocmit

de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico legală

arătat, a declarațiilor martorilor P.N., C.I. și C.G., probe coroborate cu

recunoașterile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 190 din 9 aprilie 2003, a respins apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată

critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar

a considerat că pedeapsa a fost corect coborâtă sub minimul prevăzut de lege,

ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și că nu există

temeiuri pentru o nouă individualizare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul P.I., care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa a fost greșit

individualizată și a solicitat reducerea acesteia.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului P.I. în săvârșirea în ziua de 9 martie 2002 a

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Probele administrate au confirmat că

inculpatul, sub imperiul provocării victimei care l-a lovit nejustificat, a

reacționat și i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, ce au determinat

dezechilibrarea victimei, căderea acesteia cu capul de beton și decesul

imediat, ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu fractura de bază de

craniu și hemoragie cerebrală suferite.

S-a stabilit, că inculpatul, pe plan

subiectiv a acționat cu intenția de a produce fratelui suferințe fizice și că

rezultatul letal este praeterintenționat, fiind imputabil inculpatului cu

titlul de culpă.

Referitor la pedeapsa aplicată, de 4

ani închisoare, se constată că aceasta a fost stabilită sub minimul prevăzut de

lege, ca urmare a recunoașterii circumstanței atenuante a provocării și că,

reflectând corect pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei și

persoana inculpatului, nu există temeiuri de reducere a cuantumului acestei

sancțiuni.

Întrucât critica formulată de

recurent este neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge ca nefondat recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli

judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă durata

arestării preventive de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003 și se va

stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 190 din 9 aprilie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 10 martie 2002 la 10 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2003.