ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6621/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6621/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 569

din 27 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

conform art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) – art. 176 lit. d) C.

pen. și art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în

baza cărora a fost condamnat inculpatul R.N. la 25 de ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 712 zile din

pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 77

din 26 februarie 2003 a Tribunalului Prahova l-a contopit în sancțiunea

aplicată prin sentința atacată.

Conform art. 71 C. pen., i

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din

momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea

executării pedepsei.

Tribunalul a menținut starea

de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsă detenția acestuia începând cu

data de 25 iunie 2003 la zi.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei reprezentând

contravaloarea telefonului sustras.

Inculpatul a mai fost

obligat la plata sumei de 59.459.349 lei despăgubiri civile către partea civilă

C.A.S. a municipiului București și la 12.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că la data de 24 iunie 2003, în jurul orei 11,00,

victima V.I.M. s-a deplasat la Liceul Petru Maior din cartierul bucureștean

Drumul Taberei și a stabilit cu prietena sa S.M., ca la ora 12,00 să se

întâlnească la adresa din București, B-dul Timișoara unde locuia o colegă a lor

Ț.A.Șt.

Martora S.M. a declarat că a

stabilit cu victima ca în momentul în care ajunge în fața blocului să-i

transmită un semnal pe telefonul mobil.

În timp ce se afla la

Ț.A.Șt., motivează prima instanță, S.M. a primit semnalul de la victimă și a

coborât după circa cinci minute. În momentul în care a ajuns la parter, martora

a găsit-o pe V.I. căzută cu capul pe spate în holul de la intrarea în bloc.

Aceasta avea sânge, în zona capului și a gurii, iar buza îi era spartă. Victima

a mai avut puterea să o întrebe „Doamne, cu ce am greșit ?”, după care, a

început să vomite și și-a pierdut cunoștința.

Instanța de fond a mai

constatat că, în cele aproximativ cinci minute din momentul în care victima i-a

transmis semnalul martorei S.M. și până când aceasta a venit, inculpatul R.N.,

aflat în stare de ebrietate, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în

față, din cauza căreia V.I.M. s-a prăbușit, i-a luat telefonul și a fugit.

Victima a fost transportată

cu salvarea la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a suferit o

intervenție chirurgicală, dar a decedat la data de 2 iulie 2003. Pe perioada în

care a fost internată și s-a mai aflat în viață V.I.M. nu a putut fi audiată

întrucât s-a aflat în stare de comă profundă.

Deoarece din primele

cercetări a rezultat că victimei i-a fost sustras telefonul mobil, au fost

contactați părinții acesteia D.L. și D.N., mama și tatăl vitreg, care au

indicat numărul acestuia, marca Motorola T 190 ce avea cartela I.M.E.I. nr.

350638072747358.

Tribunalul a mai reținut că

s-a solicitat la M. SA (C.) listingul convorbirilor efectuate la data de 24

iunie 2003 de la postul telefonic al victimei și a rezultat că, în acea zi,

imediat după uciderea ei au fost efectuate mai multe convorbiri telefonice,

prima fiind efectuată la un interval foarte scurt în raport cu momentul

agresării lui V.I.M. Astfel, la ora 12,43, a fost efectuată o convorbire de 142

secunde cu nr. 074.... și în intervalul cuprins între orele 12,43 și 13,54 s-au

purtat 13 convorbiri telefonice cu același număr.

Posesoarea acestui număr de

telefon I.M.M. a declarat că a fost sunată de R.N., cu care avusese o relație

de concubinaj în 1998, perioadă în care observase că își asigură existența prin

săvârșirea de furturi și tâlhării, motiv pentru care s-au despărțit, pentru a

relua conviețuirea.

La data de 25 iunie 2003,

inculpatul R.N. a fost depistat și audiat recunoscând că fiind sub influența

băuturilor alcoolice a agresat-o pe V.I.M. pentru a-i sustrage telefonul mobil.

În ceea ce privește

încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta inculpatului de a

sustrage un bun și de a aplica o lovitură cu pumnul în zona feței victimei,

urmată de căderea acesteia și lovirea de un corp dur care a dus la producerea

unui traumatism cranio-cerebral ce a condus la decesul ei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea

victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. proc. pen.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 674 din 14 septembrie 2004, a

admis apelul declarat de parchet împotriva sentinței pe care a desființat-o în

parte și în baza art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. d), cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.N. la 25 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 717 zile din pedeapsa de

6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 77 din 26 februarie 2003 a

Tribunalului Prahova, definitivă prin neapelare, pe care l-a contopit cu

pedeapsa aplicată prin decizia atacată urmând ca inculpatul să execute 25 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Prin aceeași decizie,

inculpatul a mai fost condamnat, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul de 717 zile din sancțiunea de 6

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 77 din 26 februarie 2003 a

Tribunalului Prahova care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin decizia

recurată, dispunând ca inculpatul să execute 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai

grea de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

Curtea a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Instanța de apel a reținut

că inculpatul a lovit puternic victima cu pumnul în față pentru a-i sustrage

telefonul mobil și această lovitură a provocat multiple leziuni traumatice ce

au dus în final la deces, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea din

rechizitoriu, acesta urmând a fi condamnat pentru infracțiunile de omor

deosebit de grav și tâlhărie.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că nu a intenționat să ucidă victima, că a lovit-o pentru a-i lua

telefonul, dar aceasta a căzut și a suferit un traumatism cranio-cerebral care

a condus la deces, astfel că urmarea imediată (moartea victimei) a fost mai

gravă decât cea prevăzută de el, motiv pentru care trebuia să se rețină ca

formă de vinovăție praeterintenția.

În subsidiar, inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere circumstanțele sale

personale.

Criticile vor fi examinate

în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 și 17 C. proc. pen., urmând să se constate că recursul este nefondat.

Curtea de apel a reținut o

reală situație de fapt, în concordanță cu probele administrate în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești, iar încadrarea juridică din

apel, este legală.

Corect, instanța de apel a

constatat că inculpatul care a aplicat victimei o lovitură de mare intensitate,

zona feței, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, în

urma căruia a decedat și în timp ce aceasta se afla în stare de inconștiență

i-a sustras telefonul mobil, a săvârșit infracțiunea de omor deosebit de grav

în condițiile agravantei, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., în concurs cu

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și nu

o singură infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., cum

în mod greșit a reținut prima instanță.

Diferența între infracțiunea

de tâlhărie prin care s-a cauzat moartea unei persoane [(art. 211 alin. (3) C.

pen.)] și infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit în condițiile

agravantei prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., se stabilește în raport de

împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta.

Pentru a se reține omorul și

nu infracțiunea praeterintențională de tâlhărie trebuie să fie scoase în

evidență acele date care relevă atât voința făptuitorului de a sustrage bunuri

prin violență, cât și voința acestuia de a ucide, urmărind producerea

rezultatului contând în moartea victimei sau acceptând posibilitatea producerii

unui asemenea rezultat.

Caracterizarea poziției

subiective a celui care ucide pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei

tâlhării se obține din acțiunea comisă și din modul de comportare a

inculpatului.

În cauză singurele probe

directe, concludente, sunt pe de o parte declarațiile inculpatului în care

acesta a susținut că a lovit-o pe V.I.M. o singură dată cu pumnul în față, iar

victima a căzut pe spate și s-a lovit, iar pe de altă parte concluziile din

raportul de autopsie.

În raportul medico-legal

A.3/1011/03 din 6 octombrie 2003 efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici București

se precizează că moartea victimei V.I.M. a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură craniană. Leziunile s-au putut produce prin lovire

cu corp dur, în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul.

Comisia de Avizare și

Control de pe lângă I.N.M.L. București, întrunită în ședința din 14 ianuarie

2004 a aprobat concluziile raportului medico-legal privind pe V.I.M. cu

precizarea că leziunile care au dus la moartea victimei au fost produse prin lovire

activă cu corp dur, în legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu

moartea victimei.

Din aceste probe rezultă, în

mod neechivoc că inculpatul lovind victima, în vârstă de 17 ani, care avea o

constituție fragedă, cu mare intensitate, cu pumnul într-o zonă vitală, i-a

produs un traumatism cranio-cerebral, aceasta decedând ca urmare a loviturii

primite și nu a faptului că s-a lovit, în cădere, de o suprafață plană. Așadar,

poziția subiectivă a inculpatului în momentul săvârșirii faptei se caracterizează

prin intenție sub forma acceptării posibilității producerii rezultatului celui

mai grav și nu prin intenție depășită cum greșit s-a reținut cu ocazia

judecății în fond a cauzei.

Ca atare, în mod just curtea

de apel a decis că inculpatul a comis infracțiunea de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în concurs cu infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen.

Referitor la pedepsele

aplicate pentru fiecare infracțiune se constată că instanța de apel a făcut o

justă individualizare a acestora în raport de criteriile prevăzute de art. 72

C. pen.

Comiterea faptelor în

condițiile și împrejurările arătate, precum și consecința iremediabilă a

acestora, moartea victimei, impuneau aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare.

În ceea ce privește profilul

moral al inculpatului, acesta este recidivist, fiind condamnat anterior pentru

săvârșirea unor infracțiuni asemănătoare, se liberase de puțin timp din

penitenciar și nu era încadrat în muncă.

În raport de aceste elemente

de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului, pedepsele aplicate au fost bine

individualizate, iar sancțiunea rezultată este de natură a asigura, conform

art. 52 C. pen., atât constrângerea și reeducarea inculpatului, cât și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, Înalta Curte

constatând că nu sunt îndeplinite cerințele motivelor de casare, invocate în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 82 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat perioada arestării

preventive începând cu data de 25 iunie 2003 la 9 decembrie 2004.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva deciziei penale nr. 674/

A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 25 iunie 2003 la 9 decembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2004.