ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 317 din 5

iunie 2002, a Tribunalului Dolj a fost condamnat inculpatul B.M. în baza art.

174 și art. 175 lit. c) C. pen., la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2002 la zi.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că în toamna anului 2000 inculpatul a intrat în

relații de concubinaj cu numita G.A., cei doi locuind împreună cu copilul

rezultat din concubinaj și cu fiica acelei femei în casa victimei B.I., tatăl

inculpatului, cu care gospodăreau.

Ca urmare a consumului exagerat de

alcool, inculpatul avea manifestări deosebit de violente față de părintele său

și față de concubină.

În toamna anului 2000 tatăl

inculpatului a fost victima unui accident feroviar în urma căruia i s-a amputat

gamba stângă și pentru a se putea deplasa, inculpatul i-a procurat o pereche de

cârje pe care însă nu le folosea.

Întrucât victima își făcea

necesitățile fiziologice în casă, inculpatul provoca discuții și devenea

violent față de tatăl său.

S-a mai reținut că, în ziua de 23

ianuarie 2002, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în sat, a revenit la

domiciliu și după ce a servit masa, aflând că tatăl său nu a folosit cârjele

pentru a se deplasa în curte și că din nou și-ar fi făcut necesitățile

fiziologice în casă, a devenit violent.

De asemenea, inculpatul s-a enervat

și mai mult, întrucât tatăl îi ceruse cu insistență să îi dea o țigare.

Ca urmare, inculpatul a luat o cârje

și a început să-și lovească tatăl la întâmplare în cap, peste corp și membre,

după care a doborât-o. Inculpatul a ridicat apoi victima și i-a dat drumul de

la înălțime, aceasta căzând în cap. În continuare inculpatul a lovit victima cu

picioarele și i-a comprimat toracele.

De teama agresivității inculpatului

concubina sa, a ridicat victima care era în stare de comă și a așezat-o pe pat.

Datorită leziunilor traumatice

suferite, la circa 5 ore, victima a decedat.

Inculpatul împreună cu concubina și

cei doi copii au rămas în locuință până la 25 ianuarie 2002, când datorită

mirosului de putrefacție al cadavrului au plecat în altă localitate.

La 27 ianuarie 2002, organele

sanitare și de poliție au fost sesizate, constatând decesul victimei.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală moartea victimei a fost violentă ea datorându-se insuficienței

cardiorespiratorii, consecință traumatismului craniovertebral cu hemoragie

meningo-cerebrală și elongație medulară, leziuni produse prin lovituri repetate

cu și de corpuri dure, iar cele de la nivelul toracelui prin compresiuni între

două planuri dure, cea de la nivelul coloanei prin hiperextensie.

S-a mai constatat că victima a

prezentat multiple echimoze, excoriații, plăgi, opt fracturi faciale și

toracice și 6 infiltrate craniene și toracice.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit

de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor

martorilor G.A., I.I., B.M. și C.O., probe coroborate cu recunoașterile depline

ale inculpatului.

Instanța a apreciat că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile agravantei reținută în rechizitoriul parchetului, prevăzută

de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (fapta săvârșită prin violențe asupra

membrilor familiei), considerând că aceasta se regăsește în dispozițiile art.

175 lit. c) din același cod, care incriminează omorul calificat săvârșit asupra

soțului sau unei rude apropiate.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, prin decizia penală nr. 475 din 28 octombrie 2002, a respins apelul

declarat împotriva hotărârii primei instanțe, constatând neîntemeiată critica

formulată în sensul greșitei înlăturări a agravantei prevăzută de art. 75 alin.

(1) lit. b) C. pen. și greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, s-a apreciat că prin

reținerea și a acestei agravante la infracțiunea de omor calificat s-ar ajunge

la o dublă agravare a pedepsei, ceea ce nu este admisibil.

Referitor la pedeapsa aplicată s-a

considerat că aceasta reflectă pericolul social deosebit de grav al

infracțiunii și că nu este cazul majorării ei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Dolj, care, invocând dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17

1

și 17 C. proc. pen., a

susținut că pedeapsa aplicată este prea blândă și că se impune majorarea ei la

maximul prevăzut de lege și că în cauză trebuiau reținute dispozițiile

circumstanței agravante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., cât și

ale art. 176 lit. a) C. pen., referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit

prin cruzimi.

Recursul declarat a fost menținut

numai sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și greșitei încadrări

juridice, procurorul de ședință arătând că nu susține celălalt motiv de casare

în legătură cu incidența agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen.

Având în vedere că nesusținerea în

recurs a unuia din motivele de casare scrise nu se regăsește în dispozițiile ce

reglementează recursul, instanța urmează a examina și a se pronunța asupra

acestui caz de casare.

art. 175 lit. c) C. pen., omorul săvârșit asupra soțului sau unei rude

apropiate constituie infracțiunea de omor calificat și se pedepsește mai grav

decât omorul simplu.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin.

(1) lit. b) din același cod, astfel, cum au fost modificate prin Legea nr.

197/2000, constituie circumstanță agravantă, printre altele, săvârșirea

infracțiunii prin violențe asupra membrilor de familie.

Definind această expresie, art. 149

1

C. pen., introdus tot prin legea arătată a statuat că prin membru de familie

urmează a se înțelege soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește

și gospodărește împreună cu făptuitorul.

În sfârșit, rude apropiate, conform

art. 149 alin. (1) C. pen., sunt ascendenții și descendenții, frații și

surorile, copii acestora și persoanele devenite prin înfiere astfel de rude.

Din examinarea acestor texte legale

se constată că împrejurarea agravantă face parte din conținutul infracțiunii

calificate și ca atare ea nu poate fi reținută și separat ca o circumstanță

agravantă generală.

Într-adevăr, circumstanța agravantă

legală, fiind inclusă ca element circumstanțial în conținutul calificat al infracțiunii

de omor nu se poate face aplicarea concomitentă a agravantei generale, decât cu

consecința unei duble agravări a pedepsei ceea ce nu este admisibil.

În reglementarea Codului penal

român, aplicarea agravantelor prevăzute de art. 75 C. pen., este posibilă numai

în situațiile în care în textele incriminatorii din partea specială nu sunt

înscrise asemenea agravante.

Cum însă, agravanta se regăsește în

conținutul calificat a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 și art. 175

lit. c) C. pen., în mod legal instanțele au înlăturat dispozițiile art. 75 lit.

b) din același cod, menționate în actul de sesizare care constituiau o cauză de

dublă agravare și au aplicat numai incriminarea corespunzătoare din Partea

specială a Codului penal.

În raport de cele expuse, critica

din recursul parchetului vizând greșita înlăturare a dispozițiilor art. 75 lit.

b) C. pen., nu este întemeiată.

sensul greșitei încadrări juridice prin nereținerea dispozițiilor omorului

deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, aceasta nu poate fi primită .

Pentru a reține săvârșirea omorului

deosebit de grav prin cruzimi prevăzut de art. 176 lit. a) C. pen., este

necesar a se dovedi că făptuitorul a exercitat acte de schingiuire, cu aspect

de ferocitate, de natură a produce victimei suferințe mari și a conduce la

instalarea lentă și în chinuri a morții.

Totodată, se impune a se proba, că

pe plan subiectiv inculpatul a urmărit ca rezultatul letal să se producă prin

chinuirea victimei și expunerea acesteia la îndelungate suferințe.

Or, din materialul probator al

cauzei, inclusiv din raportul de constatare medico-legală a reieșit că

inculpatul, aflat sub influența alcoolului, nu a exercitat asemenea acte care

să vădească aspecte de cruzime ci acte de violență, respectiv lovituri cu

cârja, aplicate la întâmplare pe durata a circa 15 minute, peste cap, corp și

membre, apoi după căderea de la înălțime, lovituri cu picioarele și comprimarea

toracelui, toate acestea fiind caracteristice infracțiunii de omor calificat săvârșit

cu intenție indirectă asupra unei rude apropiate prevăzut de art. 174 și art.

175 lit. c) C. pen., corect reținută de instanțe.

În consecință, critica din recursul

parchetului în sensul greșitei încadrări juridice dată infracțiunii, este

nefondată.

privind individualizarea greșită a pedepsei aplicată inculpatului, nici aceasta

nu poate fi primită.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, printre altele, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Reținând vinovăția inculpatului la

săvârșirea la 25 ianuarie 2002 a infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., instanțele i-au aplicat făptuitorului

pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, având în vedere, conform

dispozițiilor legale evocate, pericolul social grav al faptei, împrejurările

săvârșirii ei și persoana inculpatului care a dovedit sinceritate pe parcursul

procesului penal, a regretat săvârșirea omorului și nu are antecedente penale.

Se mai constată că această pedeapsă

este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Așa fiind, nu există temeiuri de

reconsiderare a cuantumului pedepsei, așa cum s-a solicitat în recursul

parchetului.

Întrucât criticile formulate sunt

neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2002 la 5 martie

2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 475 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpatul B.M.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii

și arestării preventive a inculpatului de la 27 ianuarie 2002 la 5 martie 2003.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

5 martie 2003.