ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2004

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Societatea

Comercială de Îmbuteliat Coca Cola Timiș SA, în luna octombrie 2000, a efectuat

un import de componente utilizate la fabricarea băuturilor răcoritoare din gama

Coca Cola, întocmind în acest sens declarația vamală de import nr. 42760 din 9

octombrie 2000.

Ulterior,

prin plângerea înregistrată la Biroul Vamal Timișoara, sub nr. 37014 din 8

noiembrie 2000, societatea a solicitat restituirea unor diferențe de taxe

vamale, în sumă de 618.761.206 lei și de taxe pe valoarea adăugată, în sumă de

128.630.730 lei, considerând că articolul „mixtura chimică” trebuia încadrat la

poziția tarifară nr. 2106.90.92, nu la poziția tarifară nr. 3824.90.95, iar articolul

„amestecuri de substanțe odoriferante” trebuia încadrat la poziția tarifară nr.

3302.10.21, nu la poziția tarifară nr. 3302.10.40.

Direcția

Regională Vamală Timișoara, prin decizia nr. 02 din 3 ianuarie 2001, a respins

contestația formulată de societate.

Împotriva

acestei decizii societatea a formulat contestație la Direcția Generală a

Vămilor, sub nr. 2281 din 16 ianuarie 2001  însă direcția nu s-a pronunțat pe

fond asupra contestației, ci a trimis-o, prin decizia nr. 491 din 9 februarie

2001, spre competentă soluționare la Ministerul Finanțelor, apreciind că

această autoritate administrativă este competentă, potrivit O.U.G. nr. 13/2001

să emită decizia finală cu privire la contestație.

La

rândul său, Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1465 din 27

septembrie 2001, s-a dezinvestit, trimițând cauza la Direcția Generală a

Vămilor, pentru a fi înaintată instanței judecătorești competentă a soluționa

contestația, motivând că nu are competența materială de a o soluționa în baza

O.U.G. nr. 13/2001.

Curtea

de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 213 din 28 iunie 2002, a admis în parte acțiunea formulată de S.C. Compania

de Îmbuteliat Coca Cola Timiș SA Timișoara; a  anulat D.V.I. nr. 42760 din 9

octombrie 2000, adresa nr. 37014 – 37017 din 9 noiembrie 2000, decizia nr. 02

in 3 ianuarie 2001 și decizia nr. 1465 dein 27 septembrie 2001, cu privire la

obligarea reclamantei de a plăti drepturile de import în sumă de 417.969.166

lei; a obligat Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara și Direcția Generală

a Vămilor să restituie reclamantei această sumă.

S-a

reținut, pe baza expertizei și a suplimentului de expertiză tehnică, că pentru

produsele Coca Cola CC partea I și Coca Cola Light DK 86 partea I, funcție de

compoziția chimică, încadrarea corectă este poziția tarifară 3824.90.95

potrivit regulii 3 din cadrul Regulilor generale cuprinse în Legea nr. 98/1996.

Privitor

la produsele Coca Cola partea 2, instanța a reținut că încadrarea făcută de

expert la poziția tarifară nr. 3302.10.40 nu este argumentată prin reguli

generale de încadrare prevăzute de Legea nr. 98/1996, ci doar prin considerații

de ordinul compoziției chimice a produselor, motiv pentru care a luat în

considerare doar în parte concluziile expertizei, admițând în parte acțiunea,

pentru suma de 417.963.166 lei, aferentă importului Coca Cola partea I și Coca

Cola Light DK 86 partea I.

Împotriva

sentinței au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, Autoritatea Națională a Vămilor prin

Direcția Regională Vamală Timișoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, precum și reclamanta.

Autoritatea

Națională a Vămilor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara critică

sentința în partea privind admiterea acțiunii, susținând, în esență, că

încadrarea corectă a produselor Coca Cola C.C. partea I și Coca Cola Light DK

86 partea I este cea stabilită de autoritatea vamală, iar Ministerul Finanțelor

Publice pretinde că nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.

Prin

recursul său, formulat în scris și oral, în principal reclamanta a reiterat

aspectele de procedură invocate în acțiune, în sensul că, în cauză, nu a fost

realizată procedura administrativă obligatorie, prealabilă promovării acțiunii

în contencios, ceea ce constituie motiv de casare, cu trimiterea cauzei, pentru

finalizarea acestei proceduri; în subsidiar, se susține că, încadrarea produselor

Coca Cola partea 2 la poziția tarifară nr. 3302.10.40 este cea corectă, așa cum

a opiniat și expertul tehnic.

Examinând

hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, se constată următoarele:

Reclamanta,

prin acțiune, a susținut că Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de

jurisdicție administrativă, potrivit O.U.G. nr. 13/2001, s-a dezinvestit

nelegal, cu soluționarea contestației privind DVI nr. I-42760 din 9 octombrie

2000, decizia nr. 2 din 3 ianuarie 2001 emisă de Direcția Regională Vamală

Timișoara și decizia nr. 491 din 9 februarie 2001, prin care fosta Direcția

Generală a Vămilor a înaintat dosarul pentru competentă soluționare a

contestației.

Este de

observat că, Direcția Generală a Vămilor a interpretat și aplicat corect prevederile

O.U.G. nr. 13/2001, în sensul înaintării contestației la Ministerul Finanțelor

Publice, pentru soluționare.

Ministerul

Finanțelor Publice a apreciat greșit, însă, că prevederile O.U.G. nr.13/2001 nu

ar fi aplicabile în cauză, având în vedere că declarațiile vamale de import

reprezintă un act prin care autoritatea vamală competentă stabilește încadrarea

tarifară și cuantumul drepturilor vamale aferente, constituind titlu executoriu

pentru încasarea acestora.

Apoi,

instanța primă a soluționat în mod greșit cauza, pe fond, având în vedere, pe

de o parte, că nu exista un act administrativ de jurisdicție de finalizare a

procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001, iar pe de altă parte, că la acea

dată jurisdicțiile speciale administrative erau obligatorii, nu facultative și,

deci, nu puteau fi ignorate prevederile art. 4 din Legea nr. 29/1990.

Potrivit

art. 4 din Legrea nr.29/1990, actele administrative de jurisdicție pot fi

atacate, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, la instanța de

contencios competentă.

În

cazul în care cel care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un

interes legitim, uzând de prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția

revizuită, optează să nu se adreseze direct instanței de contencios

administrativ, ci să  parcurgă faza prealabilă a jurisdicției administrative

reglementată prin lege specială, aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea

nr. 29/1990 a rămas obligatorie.

Este

adevărat că, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură fiscală, O.U.G.

nr. 13/2001 a fost abrogată, însă jurisdicția administrativă specială a fost

preluată în Titlu IX, astfel că finalizarea ei este obligatorie pentru organul

de soluționare competent, dacă cel care se consideră vătămat înțelege să uzeze

de această procedură prealabilă.

Or, în

cauză, recurenta-reclamantă, atât prin acțiune, cât și în recurs, a cerut ca

autoritatea administrativă competentă să finalizeze procedura administrativă

specială, prevăzută în C. proc. fisc., astfel că dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 28/1990 sunt incidente.

Față de

cele menționate, pentru motive de ordine publică, invocate de reclamantă,

recursurile sunt fondate, urmând să fie admise, casată sentința și admisă

acțiunea, iar dosarul să fie trimis organului administrativ competent,

respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, pentru soluționarea

contestației pe fond.

Cu

ocazia soluționării contestației, urmează a fi examinate și celelalte motive de

recurs formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în numele

Ministerului Finanțelor Publice;  Direcția Regională Vamală Timișoara, în

numele Autorității Naționale a Vămilor; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, împotriva sentinței civile nr.213 din 28 iunie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ (dosar

nr.7515/CA/2001), precum și recursul declarat de S.C.”Coca Cola HBC” SRL

București împotriva aceleiași sentințe.

Casează

sentința atacată și pe fond admite acțiunea și desființează decizia nr. 1465

din 27 septembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.

Trimite

dosarul la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru a soluționa

contestația pe fond.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  26 februarie 2004.