ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea Comercială de Îmbuteliat Coca Cola Timiș SA, în luna octombrie 2000, a efectuat un import de componente utilizate la fabricarea băuturilor răcoritoare din gama Coca Cola, întocmind în acest sens declarația vamală de import nr. 42760 din 9 octombrie 2000. Ulterior, prin plângerea înregistrată la Biroul Vamal Timișoara, sub nr. 37014 din 8 noiembrie 2000, societatea a solicitat restituirea unor diferențe de taxe vamale, în sumă de 618.761.206 lei și de taxe pe valoarea adăugată, în sumă de 128.630.730 lei, considerând că articolul „mixtura chimică” trebuia încadrat la poziția tarifară nr. 2106.90.92, nu la poziția tarifară nr. 3824.90.95, iar articolul „amestecuri de substanțe odoriferante” trebuia încadrat la poziția tarifară nr. 3302.10.21, nu la poziția tarifară nr. 3302.10.40.

Direcția Regională Vamală Timișoara, prin decizia nr. 02 din 3 ianuarie 2001, a respins contestația formulată de societate. Împotriva acestei decizii societatea a formulat contestație la Direcția Generală a Vămilor, sub nr. 2281 din 16 ianuarie 2001 însă direcția nu s-a pronunțat pe fond asupra contestației, ci a trimis-o, prin decizia nr. 491 din 9 februarie 2001, spre competentă soluționare la Ministerul Finanțelor, apreciind că această autoritate administrativă este competentă, potrivit O.U.G. nr. 13/2001 să emită decizia finală cu privire la contestație. La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1465 din 27 septembrie 2001, s-a dezinvestit, trimițând cauza la Direcția Generală a Vămilor, pentru a fi înaintată instanței judecătorești competentă a soluționa contestația, motivând că nu are competența materială de a o soluționa în baza O.U.G.

nr. 13/2001. Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 213 din 28 iunie 2002, a admis în parte acțiunea formulată de S.C. Compania de Îmbuteliat Coca Cola Timiș SA Timișoara; a anulat D.V.I. nr. 42760 din 9 octombrie 2000, adresa nr. 37014 – 37017 din 9 noiembrie 2000, decizia nr. 02 in 3 ianuarie 2001 și decizia nr. 1465 dein 27 septembrie 2001, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti drepturile de import în sumă de 417.969.166 lei; a obligat Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara și Direcția Generală a Vămilor să restituie reclamantei această sumă. S-a reținut, pe baza expertizei și a suplimentului de expertiză tehnică, că pentru produsele Coca Cola CC partea I și Coca Cola Light DK 86 partea I, funcție de compoziția chimică, încadrarea corectă este poziția tarifară 3824.90.95 potrivit regulii 3 din cadrul Regulilor generale cuprinse în Legea nr. 98/1996.

Privitor la produsele Coca Cola partea 2, instanța a reținut că încadrarea făcută de expert la poziția tarifară nr. 3302.10.40 nu este argumentată prin reguli generale de încadrare prevăzute de Legea nr. 98/1996, ci doar prin considerații de ordinul compoziției chimice a produselor, motiv pentru care a luat în considerare doar în parte concluziile expertizei, admițând în parte acțiunea, pentru suma de 417.963.166 lei, aferentă importului Coca Cola partea I și Coca Cola Light DK 86 partea I. Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Timișoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și reclamanta.

Autoritatea Națională a Vămilor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara critică sentința în partea privind admiterea acțiunii, susținând, în esență, că încadrarea corectă a produselor Coca Cola C.C. partea I și Coca Cola Light DK 86 partea I este cea stabilită de autoritatea vamală, iar Ministerul Finanțelor Publice pretinde că nu are calitatea procesuală pasivă în cauză. Prin recursul său, formulat în scris și oral, în principal reclamanta a reiterat aspectele de procedură invocate în acțiune, în sensul că, în cauză, nu a fost realizată procedura administrativă obligatorie, prealabilă promovării acțiunii în contencios, ceea ce constituie motiv de casare, cu trimiterea cauzei, pentru finalizarea acestei proceduri; în subsidiar, se susține că, încadrarea produselor Coca Cola partea 2 la poziția tarifară nr. 3302.10.40 este cea corectă, așa cum a opiniat și expertul tehnic.

Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, se constată următoarele: Reclamanta, prin acțiune, a susținut că Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de jurisdicție administrativă, potrivit O.U.G. nr. 13/2001, s-a dezinvestit nelegal, cu soluționarea contestației privind DVI nr. I-42760 din 9 octombrie 2000, decizia nr. 2 din 3 ianuarie 2001 emisă de Direcția Regională Vamală Timișoara și decizia nr. 491 din 9 februarie 2001, prin care fosta Direcția Generală a Vămilor a înaintat dosarul pentru competentă soluționare a contestației. Este de observat că, Direcția Generală a Vămilor a interpretat și aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 13/2001, în sensul înaintării contestației la Ministerul Finanțelor Publice, pentru soluționare.

Ministerul Finanțelor Publice a apreciat greșit, însă, că prevederile O.U.G. nr.13/2001 nu ar fi aplicabile în cauză, având în vedere că declarațiile vamale de import reprezintă un act prin care autoritatea vamală competentă stabilește încadrarea tarifară și cuantumul drepturilor vamale aferente, constituind titlu executoriu pentru încasarea acestora. Apoi, instanța primă a soluționat în mod greșit cauza, pe fond, având în vedere, pe de o parte, că nu exista un act administrativ de jurisdicție de finalizare a procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001, iar pe de altă parte, că la acea dată jurisdicțiile speciale administrative erau obligatorii, nu facultative și, deci, nu puteau fi ignorate prevederile art. 4 din Legea nr. 29/1990.

Potrivit art. 4 din Legrea nr.29/1990, actele administrative de jurisdicție pot fi atacate, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, la instanța de contencios competentă. În cazul în care cel care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, uzând de prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția revizuită, optează să nu se adreseze direct instanței de contencios administrativ, ci să parcurgă faza prealabilă a jurisdicției administrative reglementată prin lege specială, aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea nr. 29/1990 a rămas obligatorie. Este adevărat că, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură fiscală, O.U.G. nr. 13/2001 a fost abrogată, însă jurisdicția administrativă specială a fost preluată în Titlu IX, astfel că finalizarea ei este obligatorie pentru organul de soluționare competent, dacă cel care se consideră vătămat înțelege să uzeze de această procedură prealabilă.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă, atât prin acțiune, cât și în recurs, a cerut ca autoritatea administrativă competentă să finalizeze procedura administrativă specială, prevăzută în C. proc. fisc., astfel că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 28/1990 sunt incidente. Față de cele menționate, pentru motive de ordine publică, invocate de reclamantă, recursurile sunt fondate, urmând să fie admise, casată sentința și admisă acțiunea, iar dosarul să fie trimis organului administrativ competent, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, pentru soluționarea contestației pe fond. Cu ocazia soluționării contestației, urmează a fi examinate și celelalte motive de recurs formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în numele Ministerului Finanțelor Publice; Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele Autorității Naționale a Vămilor; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva sentinței civile nr.213 din 28 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr.7515/CA/2001), precum și recursul declarat de S.C.”Coca Cola HBC” SRL București împotriva aceleiași sentințe. Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea și desființează decizia nr. 1465 din 27 septembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice. Trimite dosarul la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru a soluționa contestația pe fond.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 februarie 2004.