ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iunie 2000 reclamanta S.C. C. S.A. Târgu Jiu a chemat în judecată pârâta CEC, sucursala Târgu Jiu, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 427.168.730 lei contravaloare lucrări construcții, 211.295.374 lei penalități de întârziere în decontare precum și cheltuieli de judecată aferente, potrivit contractului nr. 1/26 din 19 octombrie 1994, pentru lucrările executate la obiectivul sediului sucursalei C.E.C. Târgu Jiu.

La data de 20 iunie 2000 pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei –pârâte la plata sumei de 3.062.468.128 lei reprezentând penalități de întârziere în executarea lucrărilor peste termenul de 31 mai 1998 convenit prin actul adițional nr. 2 din 18 februarie 1998 calculate până la încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor la data de 30 iulie 1999. De asemenea a solicitat respingerea acțiunii motivat de împrejurarea că obligațiile reciproce s-au stins prin compensarea în parte. Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 493 din 20 octombrie 2000 a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul inițial, părțile au stabilit ca termen de predare a lucrării data de 15 mai 1996. Ulterior, s-au încheiat mai multe acte adiționale și s-a decalat termenul de predare, ultima modificare operând prin actul adițional nr. 4 din 30 aprilie 1999, prin care s-a convenit ca predarea lucrării să aibă loc la data de 30 iulie 1999. Acest din urmă act adițional a fost încheiat cu centrala C.E.C., deoarece sucursala pârâtă nu era îndreptățită să prelungească termenul, așa cum rezultă din adresa nr. 4094/1998, situație în care actul adițional nr. 4 este valabil încheiat subunitatea neavând personalitate juridică. Valoarea lucrărilor a fost stabilită potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, omologat de instanță.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta C.E.C. S.A. București, sucursala Târgu Jiu, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției atacate. Se susține că sucursala Târgu Jiu are capacitate juridică de la data înregistrării de la data înregistrării la Registrul Comerțului, astfel încât numai această sucursala putea hotărî declararea termenului de predare, Direcția de Investiții din cadrul centralei C.E.C. exprimând doar un aviz, reclamanta fiind răspunzătoare pentru nerespectarea termenului de predare a lucrării, iar pretențiile acesteia nu se mai justifică fiind stinse prin compensare. Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin decizia civilă nr. 587 din 12 iunie 2001 a respins apelul ca nefondat.

La motivarea soluției s-a reținut că potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 66/1997, sucursalele înființate de către C.E.C. sunt unități subordonate fără personalitate juridică, situația juridică a acestora fiind confirmată și de art. 3 lit. d) din Legea bancară nr. 58/1998. În acest context pentru angajarea valabilă a consimțământului C.E.C. S.A. era necesară, potrivit legii, exprimarea voinței persoanei juridice chiar, prin reprezentanții ei, ori prin reprezentanții sucursalelor numai în limitele împuternicirii acordate, astfel că actul adițional nr. 4 prin care n-a declarat termenul de predare al lucrării este perfect valabil situație în care nu există întârziere în îndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor asumate . În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu operează compensarea de drept prevăzută de art. 1144 C. civ.

S-a mai reținut că în cauză s-a efectuat citarea părții în condițiile legii respectiv persoana juridică implicată C.E.C., sucursala Târgu Jiu. Apreciind că prin apelul promovat s-a contestat și soluția privind cererea reconvențională instanța de apel a dat în debit pârâta pentru taxa de timbru aferentă câtimii acesteia. Cu petiția înregistrată la data de 24 iulie 2001 pârâta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că instanța de apel nu avea competența de dare în debit cu diferența de taxă de timbru având în vedere situația limitată prevăzută de art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea se arată că s-a interpretat greșit actul dedus judecății respectiv actul adițional nr. 4/1999, în speță nefiind îndeplinită una din condițiile esențiale ale convenției respectiv consimțământul sucursalei C.E.C. Târgu Jiu, viza Direcției de Investiții din cadrul C.E.C. S.A. fiind dată din eroare, contractul inițial fiind încheiat de reprezentanții sucursalei. Se critică soluția instanței de apel și sub aspect procedural, respectiv faptul că judecata s-a făcut cu lipsă de procedură considerând că C.E.C., sucursala Târgu Jiu, nu are persoanalitate juridică nu s-a citat C.E.C. S.A. București.

Se specifică că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare respectiv nu a solicitat originalul actului adițional nr. 4 din 30 aprilie 1999 însoțit de graficul de eșalonare de lucrări, apreciind că a fost falsificat termenul, copia legalizată fiind realizată la data de 7 septembrie 2000 după 12 luni de la retragerea celor 3 originale de directorul Direcției de Investiții. Recursul este neîntemeiat. Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ. constituie motiv de casare când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. În speță, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța de judecată are obligația verificării legalității taxelor de timbru ce trebuie achitate anticipat.

Este adevărat că în situația în care instanța investită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal are posibilitatea dării în debit, dar normele legale în materie nu interzic darea în debit și în alte cazuri cum este cel în speță și nici nu se poate reține că procedând astfel s-a încălcat competența altei instanțe dat fiind și caracterul devolutiv al apelului, dar și îndrituirea dată expres prin lege instanței de verificare și apreciere asupra legalității timbrajului. De reținut că, în speță, s-a criticat măsura dării în debit și nu aspecte privind obligativitatea achitării taxei de timbru. Nu poate fi primită nici critica referitoare la interpretarea actului adițional nr. 4/1999.

Așa cum rezultă și instanța de apel, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 66/1997, republicată, sucursalele înființate de C.E.C. sunt unități subordonate fără personalitate juridică, fapt confirmat și de poziția sucursalei C.E.C. Târgu Jiu care prin adresa nr. 4094/1998 a solicitat organului ierarhic avizul pentru decalarea termenului de predare a lucrării această poziție confirmând limitele capacității sale. De remarcat faptul că atât contractul încheiat în anul 1994, cât și actele adiționale convenite ulterior, au fost întocmite de către C.E.C. S.A., sucursala Județeană Gorj, reprezentanții sucursalei având împuternicirile și avizările societății centrale acționând pe tot parcursul derulării raporturilor comerciale cu intimata în limitele și cu avizele acordate de către C.E.C.

S.A. București. Față de cele arătate, justificat instanța de apel a apreciat că încheierea actului adițional nr. 4 prin care s-a decalat termenul de execuție la obiectivul contractat este de competența societății cu personalitate juridică fiind valabil încheiat. Cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea urmează a înlătura critica formulată motivat de faptul că în cauză nu este vorba despre două persoane juridice distincte ce pot sta în judecată respectiv C.E.C. S.A. București și sucursala Gorj, ci de o singură persoană juridică: C.E.C. S.A. București, sucursala Târgu Jiu, recurenta fiind conceptată și citată în cauză în această calitate de sucursală fără personalitate juridică, prin societatea centrală.

În ce privește administrarea probatoriilor art. 167 C. proc. civ. lasă la latitudinea instanței încuviințarea dovezilor și prezentarea originalelor, în speță neputând fi reținută susținerea potrivit căreia legalizarea actului adițional s-a realizat la data de 7 septembrie 2000, după 12 luni de retragerea celor trei originale de directorul Direcției de investiții știut fiind că potrivit dispozițiilor legale în materie legalizarea înscrisurilor se face după originalul prezentat, iar pe de altă parte recurenta avea posibilitatea să uzeze de procedura înscrierii în fals în conformitate cu dispozițiile art. 180 și urm. C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția instanței de apel este la adăpost de orice critică, urmând ca în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E.C., sucursala Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 587 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Obligă recurenta la 35.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.