ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2003

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 1 iunie 2000 reclamanta S.C. C. S.A. Târgu Jiu

a chemat în judecată pârâta CEC, sucursala Târgu Jiu, solicitând ca în baza

sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de

427.168.730 lei contravaloare lucrări construcții, 211.295.374 lei penalități

de întârziere în decontare precum și cheltuieli de judecată aferente, potrivit

contractului nr. 1/26 din 19 octombrie 1994, pentru lucrările executate la

obiectivul sediului sucursalei C.E.C. Târgu Jiu.

La data de 20 iunie 2000 pârâta a formulat cerere

reconvențională, solicitând obligarea reclamantei –pârâte la plata sumei de

3.062.468.128 lei reprezentând penalități de întârziere în executarea

lucrărilor peste termenul de 31 mai 1998 convenit prin actul adițional nr. 2

din 18 februarie 1998 calculate până la încheierea procesului verbal de

recepție la terminarea lucrărilor la data de 30 iulie 1999.

De asemenea a solicitat respingerea acțiunii motivat

de împrejurarea că obligațiile reciproce s-au stins prin compensarea în parte.

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 493 din 20

octombrie 2000 a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a

reținut că prin contractul inițial, părțile au stabilit ca termen de predare a

lucrării data de 15 mai 1996. Ulterior, s-au încheiat mai multe acte adiționale

și s-a decalat termenul de predare, ultima modificare operând prin actul

adițional nr. 4 din 30 aprilie 1999, prin care s-a convenit ca predarea

lucrării să aibă loc la data de 30 iulie 1999. Acest din urmă act adițional a

fost încheiat cu centrala C.E.C., deoarece sucursala pârâtă nu era îndreptățită

să prelungească termenul, așa cum rezultă din adresa nr. 4094/1998, situație în

care actul adițional nr. 4 este valabil încheiat subunitatea neavând

personalitate juridică.

Valoarea lucrărilor a fost stabilită potrivit

concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, omologat de instanță.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta

C.E.C. S.A. București, sucursala Târgu Jiu, criticile vizând modul eronat în

care instanța de fond a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea

soluției atacate.

Se susține că sucursala Târgu Jiu are capacitate

juridică de la data înregistrării de la data înregistrării la Registrul

Comerțului, astfel încât numai această sucursala putea hotărî declararea

termenului de predare, Direcția de Investiții din cadrul centralei C.E.C.

exprimând doar un aviz, reclamanta fiind răspunzătoare pentru nerespectarea

termenului de predare a lucrării, iar pretențiile acesteia nu se mai justifică

fiind stinse prin compensare.

Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin

decizia civilă nr. 587 din 12 iunie 2001 a respins apelul ca nefondat.

La motivarea soluției s-a reținut că potrivit

prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 66/1997, sucursalele înființate de

către C.E.C. sunt unități subordonate fără personalitate juridică, situația

juridică a acestora fiind confirmată și de art. 3 lit. d) din Legea bancară nr.

58/1998.

În acest context pentru angajarea valabilă a

consimțământului C.E.C. S.A. era necesară, potrivit legii, exprimarea voinței

persoanei juridice chiar, prin reprezentanții ei, ori prin reprezentanții sucursalelor

numai în limitele împuternicirii acordate, astfel că actul adițional nr. 4 prin

care n-a declarat termenul de predare al lucrării este perfect valabil situație

în care nu există întârziere în îndeplinirea de către reclamantă a

dispozițiilor asumate .

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu

operează compensarea de drept prevăzută de art. 1144 C. civ.

S-a mai reținut că în cauză s-a efectuat citarea

părții în condițiile legii respectiv persoana juridică implicată C.E.C.,

sucursala Târgu Jiu.

Apreciind că prin apelul promovat s-a contestat și

soluția privind cererea reconvențională instanța de apel a dat în debit pârâta

pentru taxa de timbru aferentă câtimii acesteia.

Cu petiția înregistrată la data de 24 iulie 2001

pârâta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate și

netemeinicie cu privire la dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

Se susține că instanța de apel nu avea competența de

dare în debit cu diferența de taxă de timbru având în vedere situația limitată

prevăzută de art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea se arată că s-a interpretat greșit actul

dedus judecății respectiv actul adițional nr. 4/1999, în speță nefiind

îndeplinită una din condițiile esențiale ale convenției respectiv consimțământul

sucursalei C.E.C. Târgu Jiu, viza Direcției de Investiții din cadrul C.E.C.

S.A. fiind dată din eroare, contractul inițial fiind încheiat de reprezentanții

sucursalei.

Se critică soluția instanței de apel și sub aspect

procedural, respectiv faptul că judecata s-a făcut cu lipsă de procedură

considerând că C.E.C., sucursala Târgu Jiu, nu are persoanalitate juridică nu

s-a citat C.E.C. S.A. București.

Se specifică că instanța nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare respectiv nu a solicitat originalul actului adițional nr. 4

din 30 aprilie 1999 însoțit de graficul de eșalonare de lucrări, apreciind că a

fost falsificat termenul, copia legalizată fiind realizată la data de 7

septembrie 2000 după 12 luni de la retragerea celor 3 originale de directorul

Direcției de Investiții.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ. constituie

motiv de casare când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei

instanțe.

În speță, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, instanța de judecată are obligația

verificării legalității taxelor de timbru ce trebuie achitate anticipat.

Este adevărat că în situația în care instanța

investită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale

anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal are

posibilitatea dării în debit, dar normele legale în materie nu interzic darea

în debit și în alte cazuri cum este cel în speță și nici nu se poate reține că

procedând astfel s-a încălcat competența altei instanțe dat fiind și caracterul

devolutiv al apelului, dar și îndrituirea dată expres prin lege instanței de

verificare și apreciere asupra legalității timbrajului.

De reținut că, în speță, s-a criticat măsura dării în

debit și nu aspecte privind obligativitatea achitării taxei de timbru.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la

interpretarea actului adițional nr. 4/1999.

Așa cum rezultă și instanța de apel, potrivit art. 1

alin. (5) din Legea nr. 66/1997, republicată, sucursalele înființate de C.E.C.

sunt unități subordonate fără personalitate juridică, fapt confirmat și de

poziția sucursalei C.E.C. Târgu Jiu care prin adresa nr. 4094/1998 a solicitat

organului ierarhic avizul pentru decalarea termenului de predare a lucrării

această poziție confirmând limitele capacității sale.

De remarcat faptul că atât contractul încheiat în

anul 1994, cât și actele adiționale convenite ulterior, au fost întocmite de

către C.E.C. S.A., sucursala Județeană Gorj, reprezentanții sucursalei având

împuternicirile și avizările societății centrale acționând pe tot parcursul

derulării raporturilor comerciale cu intimata în limitele și cu avizele

acordate de către C.E.C. S.A. București.

Față de cele arătate, justificat instanța de apel a

apreciat că încheierea actului adițional nr. 4 prin care s-a decalat termenul

de execuție la obiectivul contractat este de competența societății cu

personalitate juridică fiind valabil încheiat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea

urmează a înlătura critica formulată motivat de faptul că în cauză nu este

vorba despre două persoane juridice distincte ce pot sta în judecată respectiv

C.E.C. S.A. București și sucursala Gorj, ci de o singură persoană juridică:

C.E.C. S.A. București, sucursala Târgu Jiu, recurenta fiind conceptată și

citată în cauză în această calitate de sucursală fără personalitate juridică,

prin societatea centrală.

În ce privește administrarea probatoriilor art. 167

C. proc. civ. lasă la latitudinea instanței încuviințarea dovezilor și prezentarea

originalelor, în speță neputând fi reținută susținerea potrivit căreia

legalizarea actului adițional s-a realizat la data de 7 septembrie 2000, după

12 luni de retragerea celor trei originale de directorul Direcției de

investiții știut fiind că potrivit dispozițiilor legale în materie legalizarea

înscrisurilor se face după originalul prezentat, iar pe de altă parte recurenta

avea posibilitatea să uzeze de procedura înscrierii în fals în conformitate cu

dispozițiile art. 180 și urm. C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că

soluția instanței de apel este la adăpost de orice critică, urmând ca în

considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E.C., sucursala Târgu Jiu, împotriva

deciziei nr. 587 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Obligă recurenta la 35.000.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2003.