ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1372/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din 6 noiembrie

2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a hotărât

respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul D.V.

Plângerile formulate de D.A.F. și

D.V.N., au fost respinse ca inadmisibile.

Petiționarii au fost obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

A reținut instanța că petenții D.V.,

T.E., M.S., P.D. și M.A. în calitate de părți vătămate au formulat plângere

penală împotriva judecătorilor G.S., S.L. de la Judecătoria Sectorului 1

București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., precum și împotriva lui I.D. și

I.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 și art.

260, pentru care au sesizat Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin ordonanța din 30 octombrie

2002, constatând că se impune efectuarea de cercetări și asupra judecătorilor

T.Z. și G.T.M. de la Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența soluționării cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Petenții au reclamat faptul că în

mod abuziv, judecătorii G.S. și G.T.M. care au format completul de judecată în

dosarele civile nr. 9714/1996 și 9715/1996 au pronunțat sentințele nr. 7711 și

nr. 7712, ambele din 12 iunie 1997, prin care au dispus retrocedarea imobilelor

situate în str. Nicolae Velescu și Calea Dorobanților, împreună cu terenul

aferent, imobile ce au fost revendicate de I.D. și I.M. ca fiind trecute în

proprietatea statului român, fără titlu legal în temeiul art. 2 din Decretul

92/1950.

De asemenea, judecătorul S.G. a

respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 7711/1996 introdusă de

Consiliul General al Municipiului București în mod neîntemeiat și abuziv.

Reclamanții au invocat faptul că

judecătorii au pronunțat sentințele civile menționate fără a aprecia în mod

corect valoarea doveditoare a actelor prezentate de reclamanți, în lipsa unor

acte utile cauzei sau au restituit suprafețe imobiliare mai mari, față de cele

existente în actele legale de proprietate prezentate de foștii proprietari ori

moștenitorii lor, acuzându-i pe judecători de implicare interesată în aceste

cauze civile.

Prin rezoluția din 8 iunie 2001,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva judecătorilor G.S., S.L., T.Z. și G.T.M. pentru infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen., precum și neînceperea urmăririi penale împotriva lui I.D. și I.A.M.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 290, art. 291 și art. 260 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere petentul D.V., iar prin rezoluția din 16 octombrie 2001,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a admis plângerea, a infirmat

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 8 iunie 2001 în

dosarul nr. 461 / P / 2000 și a dispus continuarea cercetărilor.

Prin rezoluția din 9 noiembrie 2001,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva judecătorilor S.G., S.L., T.Z. și G.T.M. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 291 C. pen., precum și neînceperea urmăririi

penale împotriva lui I.D., I.M. și I.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 290, art. 291 și art. 260 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul D.V. a formulat plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție care, a stabilit că rezoluția din 9 noiembrie 2001 este

legală și temeinică, neexistând motive pentru infirmarea acesteia și reluarea

cercetărilor.

A reținut instanța că plângerile

formulate de D.A.F. și D.V.N. sunt inadmisibile, întrucât aceștia nu au

formulat plângere penală împotriva judecătorilor menționați anterior și a

numiților I.D., I.A.M. și D.R., astfel încât, nu se pot adresa cu plângere

instanței împotriva rezoluției procurorului din 9 noiembrie 2001, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea formulată de petentul D.V.

s-a apreciat ca nefondată.

Prin sentințele civile nr. 7711 și

nr. 7712 din 12 iunie 1997, pronunțate în dosarele nr. 9715/1996 și respectiv

9714/1996 de completul de judecată format din judecătorii T.Z. și G.T.M. s-a

dispus retrocedarea către numiții I.D. și I.M. a imobilelor situate în

București.

Sentințele respective au rămas

definitive prin neapelare.

La data de 14 ianuarie 2000,

Primăria Municipiului București a formulat cerere de revizuire a sentinței

civile nr. 7711/1996 ca urmare a memoriului petentului D.V. ce avea calitatea

de chiriaș în imobilul respectiv.

Prin sentința civilă nr. 3232 din 11

februarie 2000, completul de judecată format din judecător G.S. a respins

cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului București și cererile

de intervenție depuse de D.V. și T.E., întrucât, în cauză nu erau îndeplinite

cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Sentința civilă nr. 3232 din 11

februarie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost atacată cu apel de

D.V., apel ce a fost respins ca neavenit conform art. 56 C. proc. civ., prin

decizia civilă nr. 1818 din 23 mai 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă.

Ulterior, sentința civilă nr.

7711/1996 a fost pusă în executare prin decizia Primarului General al

Municipiului București sub nr. 2093/1997 și procesul-verbal de punere în posesie

nr. 66 din 9 iunie 1999, situație comunicată petentului D.V. cu adresa nr.

29726 din 27 decembrie 1999.

Din dispoziția Primarului General

nr. 2094 din 22 decembrie 1997, imobilul restituit conform sentinței civile nr.

7712/1996 a fost restituit reclamanților I.D. și I.M.

Prin sentința civilă nr. 8278 din 5

septembrie 1996 a Judecătoriei Sector 1 București, pronunțată de completul de

judecată format din judecătorii L.S. și D.I. s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta I.A.M. și s-a dispus ca pârâta – Consiliul Local al Municipiului

București să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

București, str. Barbu de la Vrancea.

Această sentință a fost atacată cu

apel de Consiliul Local al Municipiului București, invocându-se dispozițiile

art. 330 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind depășirea puterii judecătorești

de către instanță în această cauză.

Prin decizia civilă nr. 709 din 28

martie 1997 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins apelul

formulat de Primăria Municipiului București în contradictoriu cu intimata

I.M.A., decizie ce a rămas definitivă prin nerecurare.

În legătură cu faptele ce se impută

judecătorului S.L., din cercetări a rezultat că dosarul civil nr. 2157/1996 în

care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8278 din 5 septembrie 1996, a fost

suspendat la data de 4 iunie 1996, pentru lipsa nejustificată a părților

conform art. 242 alin. (2) C. proc. pen.

La data de 8 iulie 1996, s-a

solicitat repunerea cauzei pe rol, rezoluția fiind scrisă de judecătorul de

serviciu S.L.

Din nota explicativă aflată la

dosarul de urmărire penală dată de judecător S.L., rezultă că la data

respectivă, 8 iulie 1996, a stabilit termen și completul nr. 3 pentru dosarul

nr. 2157/1996, fără a avea posibilitatea să cunoască la acea dată planificarea

ședințelor de judecată și compunerea completelor pentru luna septembrie 1996.

Susținerea petentului în sensul că

judecătorii respectivi au pronunțat sentințele în lipsa unor acte utile cauzei

și fără a aprecia corect actele prezentate s-a apreciat ca nefondată.

La dosarul nr. 461 / P / 2000 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost atașate în copie

actele care au stat la baza pronunțării respectivelor sentințe civile, acte

enumerate de procuror în cuprinsul rezoluției din 9 noiembrie 2001, pentru

fiecare dintre dosarele nr. 9714/1996, nr. 9715/1996 și nr. 2175/1996.

Cu privire la dosarul nr. 9714/1996

al Judecătoriei Sectorului 1 București prin încheierea din 19 aprilie 2001, s-a

constatat imposibilitatea reconstituirii acestuia, însă la dosarul de urmărire

penală au fost atașate filele, în care reclamanții au revendicat un alt imobil.

A concluzionat instanța că în mod

corect s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, întrucât pronunțarea

respectivelor sentințe s-a făcut cu respectarea normelor civile și

procesual-civile de către judecători, astfel că nu se poate reține săvârșirea

de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., sau art. 291

C. pen.

În ceea ce privește competența

materială a soluționării cauzei invocată de petent, în anul 1996, competența

soluționării cererilor de revendicare revenea judecătoriei în a cărei rază

teritorială se afla imobilul conform art. 13 C. proc. civ.

Referitor la intimații I.D. și

I.M.A. din probele administrate de către parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București nu s-a făcut dovada că aceștia au prezentat acte false instanțelor de

judecată sau au declarat date nereale în scopul revendicării respectivelor

imobile.

Petentul D.V. în plângerea adresată

instanței conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a solicitat efectuarea

de cercetări cu privire la numitul D.R. – director al Direcției Juridice din

Primăria Capitalei.

Cu privire la acest aspect, s-a

reținut că instanța a fost investită numai cu verificarea legalității și

temeiniciei rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorii

S.G., Z.T., M.T.G., S.L. și față de numiții I.D. și I.M.A., din actele

dosarului nerezultând că s-a formulat plângere penală și împotriva numitului

D.R.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs petiționarii D.V., D.A.F. și D.V.N. cu motivarea că sentința

pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar soluția

pronunțată este rezultatul unor erori grave de fapt.

Examinând recursurile declarate, în

raport de criticile formulate se constată următoarele:

Recursurile declarate de

petiționarii D.A.F. și D.V.N., sunt inadmisibile întrucât aceștia nu au

formulat la Parchet plângeri penale împotriva judecătorilor Z.T., T.M., G.S.,

L.S. și a numiților I.D., I.A. și R.D., astfel că aceștia nu au calitatea

procesuală de a formula plângeri împotriva rezoluției procurorului din 9

noiembrie 2001, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

celor menționate și pe cale de consecință nu au calitate procesuală nici de a

exercita prezenta cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de

fond.

În legătură cu recursul declarat de

petiționarul D.V. se constată că nu este fondat.

Hotărârea pronunțată de prima

instanță prin care s-a respins plângerea acestui recurent împotriva rezoluției

procurorului din 9 noiembrie 2001, de neîncepere a urmăririi penale împotriva

numiților S.G., Z.T., M.G.T., I.D., I.M. și I.A.M., este legală și temeinică.

Motivele de recurs cu privire la

lipsa motivării și a reținerii erorii grave de fapt nu sunt întemeiate.

Hotărârea instanței de fond este

amplu motivată, făcându-se o analiză temeinică cu privire la rezoluția

procurorului de neîncepere a urmăririi penale, constatând că nu există temeiuri

pentru a dispune desființarea acesteia.

Corect prima instanță a constatat că

actele dosarului și analiza acestora nu confirmă existența unor probe sau

indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către

persoanele indicate de petiționar în plângerea formulată la Parchet, astfel că

rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală.

În raport de cele reținute, recursul

declarat de petiționarul D.V. urmează a fi respins ca nefondat.

Recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de D.V. împotriva sentinței penale nr. 38 din 6 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de D.A.F. și D.V.N. împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă recurenții să plătească

statului suma de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2003.