ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2998/2003

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 257 din 17

decembrie 2002, Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul V.A.C., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată V.A.

și Institutul Inimii Cluj Napoca nu s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul a fost obligat la plata

despăgubirilor civile în sumă de 17.564.378 lei către Spitalul județean Baia

mare reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate Varga

Adriana.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul și partea vătămată V.A.

(fostă C.) A. au întreținut relații de concubinaj timp de 10 ani, având

numeroase neînțelegeri și certuri.

La data de 5 martie 2001, pe fondul

unor astfel de discuții, inculpatul V.A.C. a înjunghiat-o cu un cuțit pe partea

vătămată.

Din concluziile expertizei

medico-legale nr. 1577 din 16 noiembrie 2001 întocmită de Serviciul

medico-legal județean Baia Mare rezultă că victima a suferit o plagă

înjunghiată penetrantă toracică, spațiul intercostal III în linia mamelonară,

cu orientare de sus în jos, din afară spre înăuntru, cu leziuni pericardice și

de atriu stâng, urmată de o hemoragie internă masivă. Mecanismul de producere a

leziunilor pledează pentru o heteroagresiune.

Leziunile constatate au necesitat

40-45 zile de îngrijiri medicale și au pus viața victimei în primejdie.

Inculpatul V.A.C. nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, acreditând ideea că victima s-a autoînjunghiat pe

fondul sentimentelor de gelozie pe care le nutrea față de concubinul său.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de sesizare, declarațiile părții vătămate, declarațiile

martorilor T.A., C.A.M., B.C.A., C.V.V., acte medico-legale, declarațiile

inculpatului.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 59 din 20 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii acesta a

declarat apel solicitând casarea hotărârilor atacate și achitarea sa în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este întemeiat,

așa cum se va arăta în continuare:

se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului V.A.C. în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Probele administrate au confirmat

faptul că în seara zilei de 5 martie 2001 între inculpat și partea vătămată a

avut loc o discuție în timpul căreia victima a fost pălmuită și apoi

înjunghiată de către inculpat.

Partea vătămată a relatat faptele

martorei T.A., brancardier de serviciu la spitalul județean Baia Mare.

Revenirea ulterioară la aceste

susțineri și plierea declarațiilor victimei pe apărarea formulată de inculpat,

în sensul că s-ar fi autoînjunghiat, este explicabilă prin raporturile

apropiate pe care le are cu acesta, dar categoric infirmată prin mecanismul de

producere a leziunilor, astfel cum a fost stabilit prin expertiza medico-legală

efectuată în cauză. Actul medico-legal stabilește orientarea loviturii,

intensitatea acesteia, precum și faptul că leziunea s-a datorat unei

heteroagresiuni.

De altfel inculpatul însuși, cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut săvârșirea

faptei reținute în sarcina sa și a declarat că regretă cele întâmplate.

Faptul că ulterior el și-a susținut

nevinovăția este justificat prin prisma interesului de a se proteja de

consecințele penale ale actului său criminal, dar apărarea sa nu poate fi

primită, fiind infirmată cu probele administrate în cauză.

Prin urmare, instanțele au dispus în

mod temeinic și legal condamnarea inculpatului V.A.C.

la pedeapsa aplicată recurentului, Curtea constată că instanțele au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie.

Evaluarea criteriilor prevăzute de

art. 72 C. pen., s-a făcut în mod judicios, luându-se în considerare statutul

de recidivist al inculpatului, în condițiile prevăzute de art. 37 lit. b) C.

pen. (condamnări anterioare pentru furt, contrabandă și nerespectarea regimului

armelor și munițiilor), caracterul violent și nejustificat al faptei,

atitudinea procesuală nesinceră, aspecte care justifică cuantumul pedepsei

aplicate.

În consecință, Curtea, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă ca

nefondat recursul declarat de inculpatul V.A.C.

Acesta este arestat în altă cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.A.C. împotriva deciziei penale nr. 59 din 20 martie

2003 a Curții de Apel Cluj.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 iunie 2003.