ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin sentința penală

nr. 404 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea

formulată de inculpatul V.G.C. prin apărător având ca obiect schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii din tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a)

și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

A condamnat

inculpatul V.G.C. pentru comiterea infracțiunilor de:

- portul, fără drept,

în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau

integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea

publică, a cuțitului, prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr.

61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit.

e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.

321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit.

d) C. pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și

art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe timp de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit.

a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pe timp de 2 ani.

Cu consecințele

prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestul preventiv

începând cu data de 09 martie 2010 la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul V.G.C. să plătească

despăgubiri civile, astfel:

- părții civile M.D. suma

de 1.000 lei despăgubiri civile pentru daune materiale și suma de 50.000 lei despăgubiri

civile pentru daune morale;

- părții civile

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" BAIA MARE, suma

de 91,55 lei despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se

va calcula conform O.G. nr. 9/2000;

- părții civile

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN MARAMUREȘ – BAIA MARE, suma de 501,12 lei despăgubiri

civile pentru daune materiale cu dobânda legală ce se va calcula conform O.G. nr.

9/2000.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpului delict înregistrat la poziția

nr. 44/2010 în Registrul corpurilor delicte al instanței.

În temeiul art. 191 C.

proc. pen., a obligat inculpatul V.G.C., să plătească statului suma de 700 lei

cheltuieli judiciare.

La data de 01 martie 2010

inculpatul V.G.C. fiind sub influența băuturilor alcoolice a luat rezoluția

infracțională de a suprima viața concubinei sale, partea vătămată M.D., bănuind

că aceasta are un amant. În jurul orelor 22:00 – purtând asupra sa un cuțit de

mari dimensiuni ce-l luase în scopul arătat, de acasă, inculpatul s-a deplasat la Pensiunea Silvia din Baia Mare (locul de muncă al părții vătămate). Aici, în prezența

martorului Z.R.S. – client al pensiunii, inculpatul V.G.C. i-a aplicat părții

vătămate o lovitură cu pumnul, iar apoi a înjunghiat-o cu cuțitul în partea

stângă a toracelui, cauzându-i acesteia o plagă adâncă de cca. 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Această stare de fapt

a fost confirmată de declarația părții vătămate M.D., de declarația martorilor Z.R.S.

și A.O., precum și de declarațiile de recunoaștere date de către inculpat.

Chiar dacă inculpatul

a declarat că nu a intenționat să o ucidă pe partea vătămată și în pofida

faptului că leziunile suferite de aceasta au necesitat pentru vindecare doar

8-9 zile de îngrijiri medicale, instanța va reține însă că acesta se face

vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. deoarece

în raport de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de instrumentul

folosit de inculpat (cuțitul pe care l-a adus de acasă), de regiunea în care a

fost aplicată lovitura, se poate trage cu certitudine concluzia că intenția

inculpatului a fost aceea de a o înjunghia pe concubina lui în inimă și că s-a

pregătit în vederea materializării acestei rezoluții infracționale.

Instanța consideră că

în speța de față se justifică a fi reținută premeditarea ca circumstanță

agravantă a infracțiunii de omor pentru că sunt îndeplinite următoarele

condiții: rezoluția infracțională a precedat cu un oarecare interval de timp acțiunea

agresivă, hotărârea deja luată fiind concretizată în anumite activități de

pregătire a infracțiunii, respectiv inculpatul și partea vătămată erau separați

în fapt datorită certurilor repetate dintre ei, iar înainte de agresiune

inculpatul a încercat să o contacteze telefonic pe partea vătămată și cum

aceasta i-a închis telefonul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice,

inculpatul a luat hotărârea infracțională, scop în care s-a deplasat la

domiciliul său, a luat cuțitul, după care a plecat la locul de muncă al părții

vătămate.

În consecință, se va

respinge cererea formulată de către inculpat prin apărător având ca obiect

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit.

a) și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Pe baza stării de

fapt expusă mai sus, confirmată de probele administrate, tribunalul va reține

că în drept, faptele inculpatului V.G.C. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991

republicată, art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 175

alin. (1) lit. a) și i) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C.

pen.

Pentru aceste

infracțiuni se va dispune condamnarea inculpatului la pedepsele de 2 luni

închisoare, 8 luni închisoare și respectiv 5 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe timp de 2 ani, instanța reținând în favoarea acestuia circumstanțele

atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Astfel, inculpatul nu

posedă antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a manifestat regret

pentru săvârșirea faptei comise și și-a exprimat disponibilitatea în

recuperarea integrală a prejudiciului cauzat, astfel cum a fost precizat de

către partea vătămată, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către

instanță în procesul individualizării pedepselor în sensul coborârii

cuantumului acestora sub minimul special prevăzut de textele legale de

incriminare.

La individualizarea

răspunderii penale a inculpatului s-au avut în vedere și aspectele legate de

pericolul social concret al faptelor ce i se rețin în sarcină, modalitatea și

împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă.

În temeiul art. 33 lit.

a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., instanța

aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit.

a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani.

Pedeapsa va fi

executată în regim privativ de libertate, apreciindu-se, în raport de natura

infracțiunii, de urmarea produsă, de natura valorilor sociale lezate prin

faptele inculpatului, că se justifică și aplicarea pedepsei accesorii prevăzută

de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D., ambii

criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

Inculpatul a

solicitat desființarea hotărârii instanței și pronunțarea unei decizii prin

care să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea

de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit.

a) și i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 C. pen., achitarea pentru comiterea infracțiunii de

ultraj contra bunelor moravuri prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C.

pen. potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)

sau d) C. proc. pen. și redozarea pedepselor aplicate.

În motivarea apelului

inculpatul a arătat că s-au reținut greșit circumstanțele de calificare privind

premeditarea și locul public, arătând că activitatea infracțională nu a fost

precedată de activități de pregătire și că nu este suficient a te înarma și a

executa activitatea de ucidere ulterior, după trecerea unui timp. În ceea ce

privește locul public, a arătat că localul este unul privat, deci patronul

putea să-și selecteze clientela iar în local era o singură persoană, respectiv

martorul R.Z. care spune că totul s-a petrecut foarte repede, pe parcursul unui

minut și nici nu a avut timp să sesizeze ce s-a întâmplat. Referitor la

infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, invocă existența doar a unei

singure persoane care nici măcar nu a putut observa ce s-a întâmplat astfel că

nu este îndeplinită cerința comiterii faptei în public În ceea ce privește

personalitatea făptuitorului, solicită a se observa că la fila 9 este un raport

medico legal în care se concluzionează o tulburare pe fondul consumului de

alcool. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și s-a autodenunțat, nu are

antecedente penale, are un copil minor și a fost de acord să suporte

despăgubirile civile solicitând redozarea pedepsei.

Partea civilă a

criticat soluția instanței de fond cu privire la individualizarea pedepselor

aplicate invocând greșita reținere a circumstanțelor atenuante legale,

solicitând înlăturarea acestora și aplicarea unor pedepse situate în limitele

speciale legale motivând că în mod eronat s-a motivat atitudinea sinceră a

inculpatului în condițiile în care a avut o poziție oscilantă și că

disponibilitatea de recuperare a prejudiciului nu este suficientă atâta timp

cât nu a făcu nici un demers în acest sens.

Procedând la

soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a

reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare

judecătorească completă și administrând în mod direct și nemijlocit probe noi

și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în

final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată.

Fără a relua

argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate,

argumentație pe care tribunalul și-o însușește în întregime, astfel cum această

posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui

o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle împotriva Finlandei

), se va sublinia cu privire la apărările invocate de către inculpat

următoarele:

Instanța de fond a

reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu

poate fi reținută teza potrivit căreia faptele nu ar fi fost comise în public

și că nu ar fi premeditat comiterea infracțiunii de omor.

Potrivit art. 152

lit. a) C. pen. fapta se consideră săvârșită în public, atunci când a fost

comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil

publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

În speță, din

examinarea probelor administrate în cauză, se constată că instanța de fond a

încadrat corect fapta inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor

calificat, fiind săvârșită în public, atât în raport cu locul unde a fost

comisă, respectiv în zona barului unei pensiuni și în timpul orarului de

funcționare, loc care, prin destinație, este un loc accesibil publicului.

Susținerea

inculpatului potrivit căreia imobilul și activitatea derulată în acesta au

caracter privat nu este relevantă sub aspectul cerințelor art. 152 C. pen. deoarece

locul este public prin destinație, iar natura activității este aceea de

deservire a publicului, fiind irelevantă forma de proprietate asupra

imobilului. De altfel, martorul Z.R.S. prezent la incident era cazat la

pensiune și servea masa în momentul consumării acțiunii agresive a inculpatului

în chiar zona unde s-a derulat evenimentul (f. 49 dosar urmărire penală, f. 192

dosar fond).

Referitor la

caracterul premeditat al acțiunii inculpatului, potrivit literaturii de

specialitate premeditarea presupune existența unui interval de timp între

momentul luării hotărârii infracționale și până la momentul executării

infracțiunii înlăuntrul căruia făptuitorul săvârșește acte de pregătire de

natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei, precum și

existența unei activități psihice de reflexie și chibzuire asupra modului de

aducere la îndeplinire a hotărârii infracționale.

În cauză, din

declarațiile părții vătămate și ale martorei G.A.D. (f.103) rezultă că între

inculpat și partea vătămată relațiile erau grav deteriorate și caracterizate

prin certuri frecvente, finalizate cu amenințarea cu moartea și agresionarea

fizică a victimei de către inculpat, toate având ca sursă consumul de băuturi

alcoolice și gelozia inculpatului. Se mai arată că inculpatul a mai venit la

locul de muncă al victimei și cu alte ocazii când, din aceleași motive, a

provocat scandal, ceea ce a determinat pe șefa părții vătămate să îi interzică

inculpatului să o viziteze pe aceasta. Mai rezultă că în ziua incidentului

între părți au avut loc mai multe discuții telefonice, pe parcursul cărora

inculpatul a amenințat cu moartea victima, aceasta constatând că inculpatul era

sub influența băuturilor alcoolice motiv pentru care i-a comunicat că înțelege

să rupă relația lor și i-a cerut să părăsească domiciliul comun.

Potrivit declarației

părții vătămate și a martorului Z., abia la ora 21,40 inculpatul a venit la

locul de muncă al victimei, după ce în prealabil a luat un cuțit pe care-l

folosea la abatorul unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind

măcelar), a lovit cu pumnul victima în față, după care i-a aplicat o lovitură

cu acel cuțit în zona stângă a toracelui.

În contextul celor

arătate, este evident că inculpatul a avut timpul necesar luării hotărârii

infracționale, timp în care a decis asupra motivelor, modului și locului de

acționare, a mijloacelor, dar și a consecințelor (semnificativă este afirmația

potrivit căreia nu-l interesează „de poliție sau de altcineva”, adică nu îl

interesează consecințele faptei sale – f.43 dosar urmărire penală) ceea ce

conturează caracterul premeditat al acțiunii inculpatului.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide raportat la mijlocul

folosit (un cuțit de dimensiune mari, folosit în măcelărie), zona vizată

(partea stângă a toracelui unde este știut că se află un organ vital – inima),

caracterul succesiv al actelor agresive, menite să înlăture posibilitatea de

reacție a victimei (inculpatul a aplicat întâi victimei o lovitură în față),

disproporția evidentă dintre forța fizică a inculpatului și cea a victimei și

intensitatea loviturii.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., sub aspectul laturii

obiective, aceasta se realizează prin săvârșirea în public de acte, gesturi, de

proferarea de cuvinte sau expresii sau orice alte manifestări care aduc

atingere bunelor moravuri ori produc scandal public, ceea ce înseamnă că

acțiunea realizată prin una dintre aceste modalități alternative dobândește

caracter penal numai datorită rezultatului pe care-l produce.

Scandalul public

presupune „zarvă, vâlvă produsă printr-o faptă urâtă, rușinoasă, indignare,

revoltă, provocată de o asemenea faptă”, nefiind vorba de o revoltă cu caracter

singular.

În cauză cerințele de

mai sus au fost neîndoielnic realizate raportat la faptul că inculpatul a

înțeles să-și rezolve problemele de cuplu prin folosirea violenței extreme,

recurgând chiar la încercarea de suprimare a vieții partenerei de viață. Mai mult,

acțiunea s-a consumat la locul de muncă al victimei și în prezența unui client,

iar consecințele imediate au fost percepute și de martora A.S. Așa fiind, o

atare faptă și mobilul comiterii acesteia este de natură a produce urmările

prevăzute de textul legal, fiind evident că nu poate rămâne fără ecou în rândul

comunității din care provin inculpatul și victima.

În plan subiectiv,

inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă, acceptând producerea

rezultatului socialmente periculos atâta timp cât inculpatul a conceput ca un

mijloc de rezolvare a relației sale cu victima recurgerea la o acțiune agresivă

a cărei consumare să se producă în loc public, respectiv la locul de muncă al

părții vătămate.

Cu privire la

modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea retine ca potrivit art. 72 C.

pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată

îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și

al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă

de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

În speță, s-a probat

că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria infracțiunilor de

pericol și rezultat ce ocrotesc relațiile sociale care asigură dreptul la viață

și normala derulare a vieții cotidiene. De asemenea, s-a dovedit fără nici un

dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul consumului de alcool și a

sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziție sinceră, a colaborat în

toate fazele procesului penal si a manifestat regret. De aceea, raționamentul

primei instanțe care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante

facultative în favoarea inculpatului este corect astfel că nu poate fi reținute

concluziile părții civile de înlăturare a acestor circumstanțe.

Așa fiind, concluzia

care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată

importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar si poziției

procesuale a inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuante facultative,

astfel că pedeapsa aplicată este justă și proporțională, în măsură să asigure

funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al

sancțiunii.

Solicitarea

inculpatului de a se acorda o eficienta mai sporită circumstanțelor atenuante

legale nu poate fi primit, deoarece coborârea pedepselor sub minimul special

prevăzut de lege într-o măsură mai mare ar conduce la stabilirea unei sancțiuni

în vădită disproporție cu gradul concret de pericol social al faptelor, cu

consecința lipsirii de eficiență juridică a pedepsei.

Pentru toate aceste

motive in temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca

nefondate recursurile declarate de inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D., iar

sentința atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la starea

de arest a inculpatului, existența cazului de arestare prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen. este pe deplin probat, așa încât revocarea măsurii

preventive a arestării nu se impune deoarece săvârșirea acestor infracțiuni,

precum și modalitatea de comitere denotă un pericol social major.

Așa fiind, constatând

că sunt întrunite atât cerințele legale în materie, cât și prevederile art. 5

pct.1 lit. a) și c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, Curtea va menține starea de arest a inculpatului,

întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în

scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din

CEDO (cauza Tommasi vs.Franța).

Chiar dacă hotărârea

de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Sălaj nu are

caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură

să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5

paragraf 1 lit. a) din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță

în cauza Wemhoff contra Germaniei.

În privința

pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea

apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis

o infracțiune constând în încercarea de suprimare a vieții unei personale.

Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra

unor valori fundamentale cum este viața.

Este adevărat că,

într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.

Din moment ce

inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai

apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de

libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că

inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată

țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, este

proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de

către instanță pe durata executării pedepsei.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 164/A din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate

de inculpatul V.G.C. și partea civilă M.D. împotriva sentinței penale nr. 404

din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș.

A menținut starea de

arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive începând cu 09 martie 2010 până la zi.

A fost stabilit în

favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 50 lei onorariu parțial pentru

apărătorul din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

A obligat inculpatul

să achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 50 lei

onorariul apărătorului din oficiu și, cu același titlu și a obligat partea

civilă M.D. să plătească suma de 150 lei.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs partea civilă M.D., criticând-o ca

netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea pedepsei aplicate

intimatului-inculpat V.G.C.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică invocat

de cazul de casare sus indicat, Înalta Curte are în vedere că pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința instanței de fond și

menținută prin decizia instanței de apel, ca urmare a reținerii circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. și cu efectul coborârii sub

limita minimă a textului de lege sancționator prevăzut de art. 76 lit. e) C.

pen. este aptă în totalitate că satisfacă scopurile și finalitățile definite

prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu această proiecție

se reține că pedeapsa stabilită va constitui o reală măsură de constrângere și

reeducare a intimatului inculpat V.G.C., precum va asigura și prevenirea

generală a săvârșirii de noi infracțiuni.

Concomitent, pedeapsa

menționată este judicios dozată, prin prisma criteriilor legate de

individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. relativ la pericolul

social, generic și concret al faptelor comise, constând, în esență, în aceea că

la data 01 martie 2010 a purtat și folosit în loc public un cuțit de mari

dimensiuni și care cu premeditare a încercat să suprime prin înjunghiere viața

părții vătămate M.D. în localul Pensiunea Silvia din Baia Mare, unde în

prezența unui client a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul și a înjunghiat-o

în piept cu cuțitul, provocându-i astfel acesteia o leziune traumatică adâncă

de circa 7 cm ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Cuantumul pedepsei

aplicate a fost corect stabilit în raport de împrejurările comiterii faptei

(într-un loc public - Pensiunea Silvia din Municipiul Baia Mare și în prezența

martorului Z.R.S., client al locației), de instrumentul folosit de intimatul

inculpat apt să producă rezultatul letal urmărit (un cuțit de mari dimensiuni),

de regiunea corpului victimei M.D. în care a fost aplicată lovitura (regiunea

stângă a toracelui unde a fost cauzată o plagă adâncă de circa 7 cm), cât și de circumstanța premeditării, caracterizată drept circumstanță agravantă la tentativa

de omor calificat, dedusă din aceea că rezoluția infracțională a precedat cu un

oarecare interval de timp acțiunea agresivă, hotărârea deja luată fiind

concretizată în anumite activități de pregătire a infracțiunii, respectiv

inculpatul și partea vătămată erau separați în fapt datorită certurilor

repetate dintre ei, iar înainte de agresiune inculpatul a încercat să o

contacteze telefonic pe partea vătămată și cum aceasta i-a închis telefonul, pe

fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea

infracțională, scop în care s-a deplasat la domiciliul său, a luat cuțitul,

după care a plecat la locul de muncă al părții vătămate.

În cauza de față s-a

probat că inculpatul a comis o fapte care fac parte din categoria

infracțiunilor de pericol și rezultat ce ocrotesc relațiile sociale care

asigură dreptul la viață și normala derulare a vieții cotidiene. De asemenea,

s-a dovedit fără nici un dubiu că inculpatul a comis faptele pe fondul

consumului de alcool și a sentimentelor de gelozie exagerată, a avut o poziție

sinceră, a colaborat în toate fazele procesului penal si a manifestat regret.

De aceea, raționamentul primei instanțe care a condus la reținerea de

circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatului este corect astfel

că nu poate fi reținute concluziile părții civile de înlăturare a acestor

circumstanțe.

Așa fiind, concluzia

care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată

importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar si poziției

procesuale a inculpatului prin reținerea circumstanțelor atenuante facultative,

astfel că pedeapsa aplicată este justă și proporțională, în măsură să asigure

funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al

sancțiunii.

Față de toate cele

sus expuse se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice

reindividualizarea pedepsei aplicate prin majorarea cuantumului acesteia.

Urmează ca în baza

art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C.

proc. pen. să se compute prevenția pentru intimatul inculpat V.G.C. de la 09

martie 2010 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

partea civilă M.D. împotriva deciziei penale nr. 164/A/2010 din 07 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul V.G.C.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2010 la 16 martie 2010.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei

de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 martie 2011.