ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Caraș Severin, prin sentința

penală nr. 123 din 10 iunie 2002, a admis plângerea părții vătămate B.O.,

împotriva Ordonanței din 14 decembrie 2001, întocmită de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. 252/P/2001, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de învinuitul P.R.I. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

C. pen., și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița

pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

încăierare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 322 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a infirmat această

ordonanță a parchetului și a dispus trimiterea dosarului Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș Severin pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I., cu obligarea sa la plata sumelor

de: 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare către partea vătămată B.O. și 800.000 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că, la data de 17 aprilie 2001, Poliția municipiului Reșița a

înregistrat plângerea formulată de numitul B.B., care reclama faptul că,

fratele său B.O. a fost victima unei lovituri cu piatră în cap, de către două

persoane, cu consecința internării în Spitalul Timișoara, solicitând

identificarea acestora și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Poliția a dispus, la data de 4 mai

2001, începerea urmăririi penale față de P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de vătămare corporală gravă, având în vedere lovirea părții vătămate în zona

capului, cu traumatism cranio-cerebral deschis, fractură cu înfundare și

infirmitate fizică permanentă, ce a necesitat 65 de zile îngrijiri medicale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Reșița, prin ordonanța din 19 iulie 2001 (dosar nr. 1352/P/2001), a dispus

declinarea cercetării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin, apreciind că fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor,

prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21, raportat la art. 174 C. pen., iar

acesta, prin ordonanța din 14 decembrie 2001 (dosar nr. 252/P/2001) a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.R.I., pentru infracțiunea de tentativă de

omor și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița spre a fi

efectuată supravegherea urmăririi penale față de învinuitul P.R.I. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen., iar față de

învinuiții P.A., B.O., B.B., R.A., H.G. și B.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe a

formulat plângere partea vătămată B.O., care a fost respinsă prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, din 24 ianuarie 2002 (dosar

nr. 95/II/2/2002).

Cu invocarea art. 21 din Constituție

și a Deciziei Curții Constituționale nr. 486 din 2 decembrie 1997, partea

vătămată s-a adresat cu plângere Tribunalului Caraș-Severin, care, prin

sentința penală nr. 123 din 10 iunie 2002, a admis-o, a infirmat ordonanța

parchetului (din 14 decembrie 2001) și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru efectuarea urmăririi penale sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut, în fapt, că, în dimineața zilei de 14 aprilie 2001, un grup de tineri,

între care se afla și partea vătămată B.O., a fost urmărit de două persoane,

una fiind P.R.I., care au dorit să acosteze două fete din grup pe care le-au

prins de mână, respectiv, pe P.C. și M.M., tinerii intervenind în apărarea

acestora, mai ales că una din ele era prietena lui B.O.

În acest context, părțile s-au încăierat,

lovindu-se reciproc, situație în care P.R.I. a luat o piatră din bordura din

beton și, de la o distanță de aproximativ 2 - 3 m, l-a lovit în cap pe B.O.,

după care a fugit, iar victima a fost internată de urgență în spitale din

Reșița și Timișoara.

Această situație de fapt este

confirmată de toți martorii audiați în cauză, precum și de inculpat, ea fiind

întărită și prin concluziile Certificatului medico-legal nr. C - 314 din 25

aprilie 2001, întocmit de Serviciul medico-legal Reșița, potrivit cărora,

victima a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi consecința lovirii

directe cu un corp contondent (dur); necesită 65 zile îngrijiri medicale;

leziunile suferite au determinat infirmitate fizică permanentă.

Tribunalul, dispunând trimiterea

cauzei la parchet sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, a

apreciat că se impune și completarea urmăririi penale, având în vedere că, la

dosar nu se regăsește procesul-verbal de cercetare la fața locului „care să

stabilească împrejurările în care s-a comis fapta, locul și urmele

infracțiunii”, în cauză neefectuându-se nici reconstituirea în vederea

stabilirii modului de comitere a faptei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel P.R.I., întrucât în mod nelegal a fost infirmată soluția parchetului

și că se impunea respingerea plângerii părții vătămate B.O.

Secția penală a Curții de Apel

Timișoara, prin decizia nr. 351 din 18 septembrie 2002, a respins apelul,

apreciind că prima instanță analizând temeinic actele dosarului a stabilit că

se impune infirmarea ordonanței parchetului și trimiterea dosarului la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin pentru efectuarea urmăririi

penale, sub aspectul săvârșirii de către numitul P.R.I. a infracțiunii de

tentativă de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21, raportate la

art. 174 C. pen.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursul declarat de P.R.I. pe care o consideră netemeinică și

nelegală, sub aspectul admiterii plângerii părții vătămate B.O., solicitând că

prin admiterea recursului și casarea deciziei, precum și a sentinței penale a

primei instanțe, să se admită trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Reșița pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 322 alin. (1) C.

pen., deoarece agresiunea reciprocă dintre cele două grupuri nu s-a încheiat

anterior momentului aruncării de către el cu piatra în capul lui B.O.

Examinând hotărârile atacate în

raport cu motivele invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, din coroborarea

dispozițiilor cuprinse în art. 275 alin. (1) C. proc. pen., cu cele ale art. 21

din Constituție, privind accesul liber la justiție rezultă că „Orice persoană

poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă

prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”

[

(art. 275 alin. (1)] așa cum se

poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale, întrucât „Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui

drept” [(art. 21 alin. (2)].

Așa fiind, partea vătămată B.O. în

acest cadru legal s-a adresat cu plângere organelor de drept, prin care a

solicitat, ca în baza actelor de cercetare penală efectuate în cauză și a celor

care se impune a mai fi dispuse și administrate să se hotărască care este

încadrarea juridică corectă a actelor de agresiune îndreptate împotriva sa de

către P.R.I.

În raport cu precizările cuprinse în

sentința pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, confirmate de către

instanța de control judiciar, urmează ca Parchetul de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin să efectueze urmărirea penală a faptei comise de către P.R.I. sub

aspectul tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 C. pen., soluție care rezultă din analiza completă și judicioasă a

probelor deja existente în dosarul cauzei, care vor trebui completate cu cele

evidențiate de către prima instanță.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

P.R.I. și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de

500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul inculpat P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 351 A

din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la plata sumei de

500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

aprilie 2003.