ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor penale

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 430

din 7 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 4325/2004,

s-a dispus condamnarea inculpatului

P.R.I.,

la pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen.

I-a

fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În

baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. și art. 188

din Legea nr. 3/1978, a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul

Clinic Județean nr. 1 Timișoara suma de 7.819.989 lei cu titlu de cheltuieli de

spitalizare acordate părții vătămate B.O.

Au

fost respinse restul cheltuielilor formulate de partea vătămată B.O.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de

încăierare prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului, parte vătămată B.O. precum și a

inculpaților H.G.A., R.A., P.A.C., B.M. și B.B. pentru săvârșirea infracțiunii

de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

A

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În

noaptea de 13 aprilie 2001, inculpații B.O., B.B., H.G.A., R.A. și B.M. au

plecat spre casă de la Discoteca M., din localitatea Reșița, în jurul orei

3,00.

Grupul

de tineri era însoțit și de martorele P.C., M.M. și G.A.

Când

se afla în apropierea Parcului V. din Reșița, în dreptul Magazinului A., grupul

inculpaților și al martorelor a fost ajuns din urmă de învinuiții P.R.I. și P.A.C.

Cel din urmă a intrat în vorbă cu martora P.C. pe care a invitat-o la o cafea,

invitația fiind însă refuzată.

Deoarece

inculpatul P.R. a continuat să insiste ca martora P.C. să-l însoțească, grupul

inculpaților, format din B.B., B.M., H.G.A., R.A. și B.M., au lovit și au fost

loviți de inculpații P.A.C. și P.R.I., fără a se putea stabili cine pe cine a

lovit.

Agresiunile

reciproce s-au derulat la trecerea de pietoni aflată în dreptul Complexului

Comercial V., mai precis pe partea opusă acestui complex.

Constatând

că sunt în inferioritate numerică, inculpații P.R.I. și P.A.C. au traversat

strada spre Complexul V. revenind spre grupul advers care se deplasa spre

chioșcul situat în apropierea Cinematografului D. În acest timp, inculpatul P.A.C.

a continuat lupta cu o parte din grupul de inculpați, iar inculpatul P.R.I.

arunca cu pietre spre acel grup, țintind zona picioarelor, fără să lovească pe

cineva.

La

un moment dat, inculpatul P.R.I. se afla la o distanță de aproximativ 3 m de

inculpatul–parte vătămată B.O. care se afla în mers cu spatele spre cel dintâi.

Pentru că unul dintre membrii grupului a observat intenția inculpatului P.R.I.

de a arunca din nou, l-a avertizat pe inculpatul–parte vătămată B.O.

Acesta

s-a întors spre inculpatul P.R.I., s-a aplecat puțin, manevre ce nu l-au apărat

însă de o lovitură în zona capului, cu o bordură de beton.

După

această din urmă agresiune dintre cele două grupuri, inculpații P.R.I. și P.A.C.

au fugit spre Complexul V., fiind ajunși din urmă de inculpații B.M., R.A. și H.G.A.

Din

certificatul medico-legal întocmit la 25 aprilie 2001, rezultă că partea

vătămată B.O. a prezentat o plagă contuză fronto-parietală stângă cu fractură

cu înfundare frontală stângă, leziunea necesitând un număr de 65 zile de

îngrijiri medicale.

Din

același act medico-legal a mai rezultat că leziunea a pus în pericol viața

victimei prin posibile complicații hemoragice și infecțioase ce putea să apară

în lipsa unei intervenții de specialitate.

În

drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.R.I. de a o lovi pe partea vătămată B.O.

în zona capului cu o bordură de beton, de la o distanță mică de aproximativ 3

m, pe stradă, întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tentativă

la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 175

lit. i) C. pen.

Împotriva

sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel partea civilă B.O. și

inculpatul P.R.I., invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin

decizia penală nr. 37/ A din 13 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Galați au fost respinse ambele apeluri ca nefondate.

Ulterior,

urmare exercitării căii de atac a recursului de către P.R.I., prin decizia

penală nr. 6916 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de apel, pentru respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia

citării părților în proces.

Judecând

cauza, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a procedat

la rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și partea vătămată B.O.

Criticile

invocate în apel au vizat stabilirea unei situații de fapt greșite, o

interpretare a probelor eronată, modul defectuos în care s-a efectuat urmărirea

penală, împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actelor depuse

în circumstanțiere în favoarea inculpatului.

În

subsidiar s-a solicitat admiterea apelului și în cadrul rejudecării respingerea

plângerii formulată de partea vătămată B.O. și menținerea ordonanței nr. 14 din

23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin.

Cu

privire la acest aspect s-a invocat de către inculpat că, instanța de fond,

după ce a reținut cauza pentru judecare în condițiile prevăzute de art. 278

8

lit. c) C. proc. pen., nu a pus în mișcare acțiunea penală; după desființarea

soluției dată de procuror instanța a judecat fondul cauzei în aceeași compunere;

au fost încălcare prevederile art. 334 C. proc. pen., întrucât instanța de fond

nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Instanța

de apel, analizând criticile invocate în calea de atac exercitată de inculpat

și partea vătămată a reținut, în esență următoarele:

Prin

ordonanța nr. l352/P/2001 din 19 iulie 2001 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Reșița s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru a se pronunța sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de

către învinuitul P.R.I.

Pentru

a dispune astfel, procurorul a constatat următoarele:

Prin

procesul-verbal din 30 aprilie 2001, s-a început urmărirea penală față de P.R.I.

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (l) C. pen.

În

urma cercetărilor, s-a constatat că, în data de 14 aprilie 2001, în jurul orei

3,00, a existat o altercație fizică între două grupuri de persoane soldate cu

lovituri reciproce. Astfel, primul grup era format din învinuiții B.B., B.O., B.M.,

R.A. și H.G.A., iar al doilea grup era format din P.R.I.

și

P.I.C.

Ca

urmare a faptului că toți cei menționați și-au aplicat lovituri reciproce, fără

a se putea face o delimitare a acțiunilor agresive ale fiecărui participant,

organele de poliție, considerând că fapta constituie infracțiunea de încăierare,

prevăzută  de art. 322

C. pen.

, a

dispus începerea urmăririi penale față de participanți sub acest aspect.

După

consumarea acestei fapte, învinuitul P.R.I. a aruncat o bordură de beton spre

capul învinuitului B.O. Lovitura nu a fost deviată, astfel că partea vătămată B.O.

a fost lovită frontal, în urma loviturii necesitând spre vindecare un număr de

65 zile îngrijiri medicale. Din analiza certificatului medico-legal nr. C-314

din 25 aprilie 2001, s-a reținut că acesta a fost internat în perioada 14 - 23

aprilie 2001 cu diagnosticul plagă cranio cerebrală (fractură cu înfundarea cu

eschile osoase), leziunile suferite determinând o infirmitate fizică

permanentă.

În

raport de zona corporală (vitală) afectată, de mijlocul contondent folosit și

de intensitatea loviturii aplicate, s-a apreciat că în cauză se impune

efectuarea de cercetări față de învinuitul P.R.I. pentru comiterea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Prin

ordonanța nr. 252/P/2001 din data de 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

P.R.I. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 C. pen.

Totodată,

s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru

supravegherea urmăririi penale față de P.R.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., iar față de

învinuiții P.A.C., B.O., B.B., R.A., H.G.A. și B.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (l) C. pen., reținând aceeași stare de

fapt cu excepția momentului aruncării corpului vulnerant care, potrivit

procurorului criminalist a avut loc anterior încheierii agresiunii reciproce

dintre cele două grupuri de tineri.

Ordonanța

nr. 252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a fost confirmată prin Rezoluția nr.

95/II/2/2002 din 24 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin, dispunându-se respingerea plângerii formulate, în condițiile

art. 278 C. proc. pen., de către partea vătămată B.O.

Prin

sentința penală nr. 123 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin,

definitivă prin decizia penală nr. 1788 din 8 aprilie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, s-a admis plângerea petentului B.O. împotriva ordonanței nr.

252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin, s-a infirmat ordonanța și s-a dispus trimiterea dosarului la

Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru efectuarea urmăririi penale

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.

Deși

procurorul era obligat să se conformeze celor dispuse de instanță, prin

ordonanța din 23 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 252/P/2001 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de P.R.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Totodată,

s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Reșița în vederea supravegherii urmăririi penale față de P.R.I.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen.

și art. 182 alin. (2) C. pen., iar față de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (l) C. pen.

Reținând

aceeași stare de fapt cu aceea avută în vedere la pronunțarea ordonanței din 14

decembrie 2001, același procuror criminalist a constatat că între învinuiți a

existat o încăierare, agresiunea exercitată de către P.R.I. delimitându-se prin

faptul că a aruncat cu piatra spre învinuitul-victimă B.O. cauzându-i o

vătămare corporală gravă. Lipsa intenției de a ucide a învinuitului P.R.I.

rezultă din împrejurările faptei și anume faptul că a aruncat anterior cu două

pietre spre grupul de persoane din care a făcut parte și victima, fără a viza

vreo zonă vitală și fără a urmări numai lovirea victimei.

În

momentul aruncării celei de a treia pietre, învinuitul B.O. s-a aflat în

mișcare, astfel că, în cazul în care nu s-ar

fi

oprit și întors, piatra aruncată de la aproximativ 3 m nu l-ar fi lovit în zona

capului, ci la spate sau mai jos. De aici, reține procurorul, rezultă faptul că

învinuitul P.R.I. nu a vizat lovirea cu piatra a unei zone vitale și nu a avut

intenția de a ucide, ci doar vătămarea corporală.

Plângerea

părții vătămate B.O., formulată împotriva acestei ordonanțe, a fost respinsă

prin rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin.

Prin

încheierea din 31 mai 2004, dată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr.

l864/P/2004, s-a admis plângerea petiționarului B.O. împotriva ordonanței nr.

252/P/2001 din 23 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin,

a desființat ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare, judecătorul

considerând că sunt suficiente probe pentru a putea analiza cauza pe fond.

S-a

reținut că judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau

ordonanței de netrimitere în judecată

implică

participarea procurorului la judecarea cauzei

în calitate de titular al acțiunii

publice

și

exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate, judecătorul

atât în soluționarea plângerii cât și în judecarea în fond a cauzei

neîndeplinind acte de urmărire penală specifice procurorului.

Așadar,

nu se poate pretinde că soluția Tribunalului Caraș-Severin ar fi nelegală

motivat de faptul că judecătorul nu ar fi pus în mișcare acțiunea penală și că

nu ar fi pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către

procuror prin ordonanța atacată, atât timp cât, pe de o parte procedura

instituită de dispozițiile art. 2781 alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., impune ca acțiunea penală să fie exercitată tot de către

procuror, iar pe de altă parte că în cauză nu erau incidente dispozițiile art.

334 C. proc. pen., actul de sesizare al instanței fiind plângerea persoanei

vătămate și nu rechizitoriul, instanța constatând, contrar celor reținute prin

ordonanța desființată, că din datele existente în cauză, la acel moment,

rezulta presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârșit infracțiunea de

tentativă la omor calificat.

Nici

cazul de incompatibilitate invocat de apărare nu subzistă având în vedere că o

altă instanță egală în grad, și un alt judecător a judecat cauza în fond,

urmare strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin încheierea nr. 4805 din 27 septembrie 2004 (dosar nr. 4269/2004).

Este

adevărat că procedura instituită de art. 278

1

C. proc. pen., se

referă doar la soluțiile de netrimitere în judecată și că deci, conform

susținerilor reprezentantului parchetului, instanța trebuia să se raporteze

doar la acest prim punct al ordonanței atacate.

Dar,

având în vedere că soluția de declinare cuprinsă în aceeași ordonanță privea și

pe inculpatul P.R.I., pentru care, în situația în care ordonanța ar fi fost

desființată în parte, s-ar fi exercitat concomitent cu judecarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și urmărirea penală sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen. și

art. 182 alin. (2) C. pen. și eventual trimiterea în judecată pentru aceste

fapte, Curtea a constatat că susținerile procurorului de ședință privind acest

aspect nu pot fi primite, fiind lipsite de finalitate și nefavorabile

inculpatului P.R.l.

Curtea

a constatat că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt și a dat

infracțiunii comise de inculpatul P.R.l. o încadrare juridică corespunzătoare.

Astfel,

cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului-parte

vătămată B.O., ale inculpaților P.A.C., R.A., H.G.A., B.B., B.M. și P.R.I.;

declarațiile martorilor P.C., G.A., M.M.L., s-a făcut dovada că în dimineața

zilei de 14 aprilie 2001, în jurul orelor 3,00, în apropierea Complexului

Comercial V. din municipiul Reșița, între inculpații B.O., B.B., B.M., H.G.A.

și R.A., pe de o parte, și inculpații P.A.C. și P.R.I., pe de altă parte, a

avut loc o altercație cauzată de conduita necorespunzătoare a celor din urmă

inculpați care au acostat pe rând pe martorele M.M.L. și apoi pe P.C. (care

împreună cu martora G.A. făceau parte din grupul primilor 5 inculpați)

cerându-le să-i însoțească la o cafea ori suc.

Cum

tinerele au refuzat, solicitând să fie lăsate în pace, în apărarea lor a

intervenit inculpatul B.B. care a fost lovit de către inculpatul P.A.C., acesta

din urmă fiind agresat de B.O., cei șapte tineri înjurând-se, trăgându-se de

haine, trântindu-se la pământ și lovindu-se reciproc fără să se poată stabili

concret activitatea fiecăruia.

Este

de precizat că inițial la altercație au participat B.O., B.B. și B.M., pe de o

parte, și P.R.I. și P.A.C., pe de altă parte, acesta din urmă fiind în avansată

stare de ebrietate.

În

sprijinul primului grup, au intervenit inculpații H.G.A. și R.A., împrejurare

în care P.R.I. s-a retras.

Observând

însă că prietenul său, trântit la pământ era agresat de celălalt grup, a

traversat strada de unde a început să arunce cu pietre înspre ceilalți tineri,

fără să lovească vreunul dintre ei.

Grupul

fraților B. l-au abandonat pe P.A.C. și apreciind că altercația s-a consumat,

s-au deplasat către o hamburgherie, intenționând să-și cumpere ceva de mâncare.

În

aceste împrejurări, inculpatul P.R.I., aflat la o distanță de aproximativ 3 m

în spatele grupului, a aruncat cu o bucată de bordură din beton, de dimensiuni

apreciabile, lovind-o pe partea vătămată B.O. în zona capului. Aceasta, deși

avertizată asupra traiectoriei bucății de bordură (aruncată cu ambele mâini de

către inculpatul P.R.I.) nu a avut timp decât să se întoarcă și să se aplece

puțin, fără să fie în măsură să evite impactul cu obiectul vulnerant.

Partea

vătămată B.O. a fost transportată la Spitalul Județean Reșița. Constatându-se

starea critică a acesteia, a fost trimisă la Spitalul Clinic Județean nr. l

Timișoara unde a fost internată, în perioada 14 aprilie 2001 -23 aprilie 2001,

cu diagnosticul „plagă contuză fronto-parietală stg., fractură înfundare

frontal stg. CT cerebral evidențiază fractură cu înfundare cu eschile osoase

intracerebrale F stg., leziuni contuzive minime cerebrale”, conform foii de

observație nr. l2272 întocmită de Clinica de neurochirurgie a Spitalului

Județean Timișoara.

Cu

actele medico-legale (certificatul medico-legal nr. C-314 din 25 aprilie 2001,

Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 și

suplimentul la acest raport s-a făcut dovada că partea vătămată a prezentat

leziuni traumatice care pot data din data de 14 aprilie 2001 și pot fi

consecința lovirii directe cu un corp contondent (dur), leziunile necesitând 65

zile îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei prin

complicațiile hemoragice și infecțioase care puteau să apară în lipsa

intervenției medico-chirurgicale, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică

permanentă.

Totodată,

s-a apreciat că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea

vătămată și fapta de lovire din data de 14 aprilie 2001 se poate stabili o

legătură de cauzalitate.

În

mod corect, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului P.R.l., astfel cum

a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.

În

mod corect, prima instanță nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea

încadrării juridice din tentativă de omor calificat în modalitatea mai sus

reținută, în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen., întrucât relevante pentru caracterizarea juridică a faptei

în tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care a fost comisă (după

consumarea altercației când partea vătămată împreună cu restul grupului său se

deplasa spre hamburgherie, fiind cu spatele la inculpat, astfel că acțiunea

violentă a acestuia nu-și găsește explicația decât în dorința de răzbunare),

natura obiectului contondent (bucata de bordură de dimensiuni și greutate

apreciabile, inculpatul aruncând-o cu ambele mâini de la mică distanță,

aproximativ 3 m), zona vitală spre care a fost îndreptată lovitura

(frontoparietal stânga, situație în care s-a produs înfundarea unei porțiuni

din cutia craniană, constatându-se lipsa de substanță osoasă), leziunile

produse punând în primejdie viața victimei).

Inculpatul,

deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilul rezultat letal

al actelor sale și a acceptat producerea acestui rezultat, fapta constituind,

deci, tentativă la omor calificat sub forma intenție indirecte.

Curtea

a constatat că prima instanță a procedat la individualizarea răspunderii penale

și aplicarea pedepsei cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., aplicându-i inculpatului tratamentul penale adecvat pericolului social

concret al faptei și făptuitorului, tratament apt să realizeze scopul educativ

- preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen.

În

acest sens, prima instanță a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă

prevăzute de lege, orientându-se spre minimul special, gradul de pericol social

concret al activității infracționale, reflectat în modul și mijloacele de

săvârșire a faptei, dar și de persoana inculpatului care la data comiterii

faptei avea 26 ani, necunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, cu un grad

de instrucție sub mediu, fiind absolvent a 10 clase, iar în cursul procesului a

manifestat o conduită procesuală incorectă, sustrăgându-se cercetării

judecătorești, tergiversând soluționarea cauzei prin părăsirea României la data

de 2 iulie 2003, indicând adrese în străinătate unde legal citat apare ca

necunoscut.

Apreciind

că scopul educativ - preventiv al pedepsei precum și reeducarea inculpatului se

pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei privative de libertate,

corect, prima instanță a dispus plasarea inculpatului într-un mediu închis unde

va fi supus unui regim de viață și de muncă impus, de natură să determine o

schimbare în conștiința și atitudinea sa față de valorile sociale ocrotită de

legea penală.

În

raport de aceste considerente, Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr.

34/ A din 19 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 833/44/2007, a dispus

admiterea apelului declarat de inculpatul P.R.I., a desființat sentința penală

nr. 430 din 7 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila numai în ceea ce-l

privește pe inculpatul P.R.I.

A

schimbat temeiul achitării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322

alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A

înlăturat din conținutul pedepsei accesorii exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. c), d) și e) C. pen.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

și inculpatul P.R.I.

Parchetul

a criticat hotărârea cu privire la greșita reținere a temeiului achitării

inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de

art. 322 alin. (1) C. pen.

Astfel,

s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen.,

principiul non reformațio in peius, în condițiile în care în apelul

inculpatului s-a schimbat temeiul achitării din art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

fapta nu există, în art. 10 lit. b), fapta nu este prevăzută de legea penală.

Sub

acest aspect Parchetul a solicitat casarea deciziei și menținerea ca legală și

temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În

motivarea orală, procurorul a invocat și faptul că deși instanța de fond și

apel în mod greșit s-au considerat ca fiind sesizate și pentru infracțiunea de

încăierare, cu privire la această faptă, prin ordonanța nr. 252/P/2001 din 23

septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a

dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Reșița, iar dispoziția de declinare nu poate fi cenzurată

prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., această

nelegalitate nu mai poate fi înlăturată în calea de atac a recursului în

condițiile în care nelegalitatea nu a fost sesizată nici de procuror și nici de

inculpat pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de fond.

A

solicitat a se reține că decizia atacată se impune a fi reformată doar în ceea

ce privește temeiul achitării, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurentul

inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecința

reducerii pedepsei.

A

susținut totodată, că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond pentru completarea probatoriului, în sensul reexaminării medicale a

părții vătămate la I.M.L. Mina Minovici.

În

drept au fost invocate cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

pct. 16, 17

1

, 14, 18 C. proc. pen.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma

motivelor invocate de parchet și de inculpatul P.R.I., dar și din oficiu,

ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., raportat la art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen. și art. 385

7

C. proc. pen., constată următoarele:

Prin

încheierea din 31 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul

nr. 1864/P/2004, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiționarul B.O.

împotriva ordonanței nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost desființată ordonanța atacată, prin

aceasta procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.R.I. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen.; declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Reșița în vederea efectuării urmăririi penale față de P.R.I.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. și

art. 182 alin. (2) C. pen., iar față de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., și reținută cauza spre

judecare, judecătorul apreciind că sunt suficiente probe pentru a putea analiza

pe fond dacă există sau nu fapta imputată inculpatului P.R.I., precum și

faptele reținute în sarcina celorlalți făptuitori și dacă se confirmă sau nu

vinovăția acestora.

Se

impune a se reține, totodată, faptul că judecătorul care a admis plângerea, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., nu

a soluționat și fondul cauzei, hotărârea fiind pronunțată de o altă instanță,

urmare admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și

Justiție în dosarul nr. 4269/2004 (încheierea nr. 4805 din 25 septembrie 2004).

Din

analiza probelor administrate de către instanța de judecată, în cadrul

cercetării judecătorești, începută la data de 31 mai 2004, rezultă că în speță

s-a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția

inculpatului P.R.I.

Astfel,

din declarațiile inculpatului H.G.A. dată la data de 16 mai 2005 la instanța de

fond, rezultă că inculpatul P.R.I. a lovit partea vătămată „cu o piatră luată

dintr-o parcare în construcție”.

Piatra

de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii „era în realitate o

bucată de dală de la bordură, și cu acea bordură l-a lovit în cap pe B.O.”.

Acest

inculpat a perceput în mod direct incidentul, aflându-se în imediata apropiere

a inculpatului P.R.I. și a părții vătămate B.O. De altfel, arată, în

continuarea declarației sale, că după ce inculpatul a lovit victima a fugit,

iar cei din grupul victimei i-au aplicat primul ajutor.

Relatările

expuse de acest inculpat sunt confirmate de celelalte persoane care au perceput

conflictul în mod direct, dar și de partea vătămată, întărind, astfel,

concluziile inserate în Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23

februarie 2005, întocmit de I.M.L. Timișoara.

În

concret, Înalta Curte reține declarațiile inculpaților R.A. și P.A.C. Acesta

arată că fiind coleg de serviciu cu inculpatul P.R.I. i-a spus că „a lovit un

băiat cu o bucată de bordură”.

Relevantă

sub aspectul vinovăției inculpatului este și declarația martorei P.C., care

arată că „la un moment dat P.R.I. l-a lovit pe B.O. cu o bucată de bordură în

cap. Bordura era destul de mare, o bordură de circa 20-25 cm”.

Împrejurări

similare se regăsesc și în declarațiile martorilor G.A., M.L.

Potrivit

Raportului de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 al I.M.L.

Timișoara rezultă că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea

vătămată B.O. și fapta de lovire din 14 aprilie 2001 se poate stabili o

legătură de cauzalitate.

Leziunile

au pus în primejdie viața victimei, impunând o intervenție neurochirurgicală

pentru lipsă de substanță osoasă craniană, victima rămânând cu infirmitate

fizică permanentă.

Analizând,

astfel, probele administrate de organele judiciare, se constată că vinovăția

inculpatului a fost pe deplin dovedită, săvârșind infracțiunea cu forma de

vinovăție a intenției. Acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, folosindu-se

de un corp dur (o bucată de bordură), lovind victima într-o zonă vitală, de la

o distanță mică, și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii

lui.

Nu

se justifică, față de gravitatea faptei și atitudinea procesuală a inculpatului

nici reindividualizarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a

acesteia.

Ca

atare, sub acest aspect, hotărârile pronunțate în cauză sunt la adăpost de

orice critică.

Înalta

Curte constată, însă, ca fiind fondate recursurile parchetului și inculpatului

în ceea ce privește temeiul achitării pentru săvârșirea infracțiunii de

încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Sub

acest aspect se constată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului P.R.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. (fapta nu există), iar în apel, calea de atac fiind exercitată numai

de inculpat, instanța de control judiciar a schimbat temeiul achitării, pentru

aceeași faptă reținând dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. b) C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Procedând

astfel, instanța de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 372 alin. (1)

C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza, nu poate

crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

Spre

deosebire de temeiul achitării fundamentat pe dispozițiile art. 10 lit. a) C.

proc. pen., achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b) C. proc. pen., presupune că fapta a fost săvârșită dar ea nu

este incriminată de niciuna din prevederile legii penale.

În

aceste condiții, achitarea inculpatului, reținându-se inexistența faptei este

mai favorabilă decât reținerea faptei cu constatarea că aceasta nu este

incriminată de legea penală.

Așa

fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2)

lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați și inculpatul P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 34/ A

din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Galați.

Va

casa decizia numai sub aspectul schimbării temeiului achitării inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. pen.

Rejudecând

cauza în aceste limite, va înlătura din dispozitivul deciziei atacate mențiunea

privind schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispozițiile art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Va

menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul

P.R.I.

împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curții de Apel

Galați, secția penală.

Casează

decizia penală sus-menționată numai cu privire la schimbarea temeiului

achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322

alin. (1) C. pen.

Rejudecând

cauza în aceste limite, înlătură din dispozitivul deciziei penale nr. 34/ A din

19 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, menținerea privind

schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispozițiile art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2008.