ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2008

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 430 din 7 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 4325/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului P.R.I., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. I-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ.

și art. 188 din Legea nr. 3/1978, a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 Timișoara suma de 7.819.989 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate părții vătămate B.O. Au fost respinse restul cheltuielilor formulate de partea vătămată B.O. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, parte vătămată B.O. precum și a inculpaților H.G.A., R.A., P.A.C., B.M. și B.B.

pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În noaptea de 13 aprilie 2001, inculpații B.O., B.B., H.G.A., R.A. și B.M. au plecat spre casă de la Discoteca M., din localitatea Reșița, în jurul orei 3,00. Grupul de tineri era însoțit și de martorele P.C., M.M. și G.A. Când se afla în apropierea Parcului V. din Reșița, în dreptul Magazinului A., grupul inculpaților și al martorelor a fost ajuns din urmă de învinuiții P.R.I. și P.A.C. Cel din urmă a intrat în vorbă cu martora P.C. pe care a invitat-o la o cafea, invitația fiind însă refuzată.

Deoarece inculpatul P.R. a continuat să insiste ca martora P.C. să-l însoțească, grupul inculpaților, format din B.B., B.M., H.G.A., R.A. și B.M., au lovit și au fost loviți de inculpații P.A.C. și P.R.I., fără a se putea stabili cine pe cine a lovit. Agresiunile reciproce s-au derulat la trecerea de pietoni aflată în dreptul Complexului Comercial V., mai precis pe partea opusă acestui complex. Constatând că sunt în inferioritate numerică, inculpații P.R.I. și P.A.C. au traversat strada spre Complexul V. revenind spre grupul advers care se deplasa spre chioșcul situat în apropierea Cinematografului D. În acest timp, inculpatul P.A.C. a continuat lupta cu o parte din grupul de inculpați, iar inculpatul P.R.I.

arunca cu pietre spre acel grup, țintind zona picioarelor, fără să lovească pe cineva. La un moment dat, inculpatul P.R.I. se afla la o distanță de aproximativ 3 m de inculpatul–parte vătămată B.O. care se afla în mers cu spatele spre cel dintâi. Pentru că unul dintre membrii grupului a observat intenția inculpatului P.R.I. de a arunca din nou, l-a avertizat pe inculpatul–parte vătămată B.O. Acesta s-a întors spre inculpatul P.R.I., s-a aplecat puțin, manevre ce nu l-au apărat însă de o lovitură în zona capului, cu o bordură de beton. După această din urmă agresiune dintre cele două grupuri, inculpații P.R.I. și P.A.C. au fugit spre Complexul V., fiind ajunși din urmă de inculpații B.M., R.A.

și H.G.A. Din certificatul medico-legal întocmit la 25 aprilie 2001, rezultă că partea vătămată B.O. a prezentat o plagă contuză fronto-parietală stângă cu fractură cu înfundare frontală stângă, leziunea necesitând un număr de 65 zile de îngrijiri medicale. Din același act medico-legal a mai rezultat că leziunea a pus în pericol viața victimei prin posibile complicații hemoragice și infecțioase ce putea să apară în lipsa unei intervenții de specialitate. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.R.I. de a o lovi pe partea vătămată B.O. în zona capului cu o bordură de beton, de la o distanță mică de aproximativ 3 m, pe stradă, întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel partea civilă B.O. și inculpatul P.R.I., invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 37/ A din 13 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați au fost respinse ambele apeluri ca nefondate. Ulterior, urmare exercitării căii de atac a recursului de către P.R.I., prin decizia penală nr. 6916 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia citării părților în proces. Judecând cauza, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a procedat la rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și partea vătămată B.O.

Criticile invocate în apel au vizat stabilirea unei situații de fapt greșite, o interpretare a probelor eronată, modul defectuos în care s-a efectuat urmărirea penală, împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actelor depuse în circumstanțiere în favoarea inculpatului. În subsidiar s-a solicitat admiterea apelului și în cadrul rejudecării respingerea plângerii formulată de partea vătămată B.O. și menținerea ordonanței nr. 14 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin. Cu privire la acest aspect s-a invocat de către inculpat că, instanța de fond, după ce a reținut cauza pentru judecare în condițiile prevăzute de art. 278 8 lit. c) C. proc. pen., nu a pus în mișcare acțiunea penală; după desființarea soluției dată de procuror instanța a judecat fondul cauzei în aceeași compunere; au fost încălcare prevederile art. 334 C. proc.

pen., întrucât instanța de fond nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Instanța de apel, analizând criticile invocate în calea de atac exercitată de inculpat și partea vătămată a reținut, în esență următoarele: Prin ordonanța nr. l352/P/2001 din 19 iulie 2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru a se pronunța sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.

Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat următoarele: Prin procesul-verbal din 30 aprilie 2001, s-a început urmărirea penală față de P.R.I. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (l) C. pen. În urma cercetărilor, s-a constatat că, în data de 14 aprilie 2001, în jurul orei 3,00, a existat o altercație fizică între două grupuri de persoane soldate cu lovituri reciproce. Astfel, primul grup era format din învinuiții B.B., B.O., B.M., R.A. și H.G.A., iar al doilea grup era format din P.R.I. și P.I.C. Ca urmare a faptului că toți cei menționați și-au aplicat lovituri reciproce, fără a se putea face o delimitare a acțiunilor agresive ale fiecărui participant, organele de poliție, considerând că fapta constituie infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 C. pen.

, a dispus începerea urmăririi penale față de participanți sub acest aspect. După consumarea acestei fapte, învinuitul P.R.I. a aruncat o bordură de beton spre capul învinuitului B.O. Lovitura nu a fost deviată, astfel că partea vătămată B.O. a fost lovită frontal, în urma loviturii necesitând spre vindecare un număr de 65 zile îngrijiri medicale. Din analiza certificatului medico-legal nr. C-314 din 25 aprilie 2001, s-a reținut că acesta a fost internat în perioada 14 - 23 aprilie 2001 cu diagnosticul plagă cranio cerebrală (fractură cu înfundarea cu eschile osoase), leziunile suferite determinând o infirmitate fizică permanentă. În raport de zona corporală (vitală) afectată, de mijlocul contondent folosit și de intensitatea loviturii aplicate, s-a apreciat că în cauză se impune efectuarea de cercetări față de învinuitul P.R.I.

pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Prin ordonanța nr. 252/P/2001 din data de 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.R.I. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru supravegherea urmăririi penale față de P.R.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., iar față de învinuiții P.A.C., B.O., B.B., R.A., H.G.A. și B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (l) C. pen., reținând aceeași stare de fapt cu excepția momentului aruncării corpului vulnerant care, potrivit procurorului criminalist a avut loc anterior încheierii agresiunii reciproce dintre cele două grupuri de tineri.

Ordonanța nr. 252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a fost confirmată prin Rezoluția nr. 95/II/2/2002 din 24 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dispunându-se respingerea plângerii formulate, în condițiile art. 278 C. proc. pen., de către partea vătămată B.O. Prin sentința penală nr. 123 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, definitivă prin decizia penală nr. 1788 din 8 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis plângerea petentului B.O. împotriva ordonanței nr. 252/P/2001 din 14 decembrie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a infirmat ordonanța și s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., de către învinuitul P.R.I.

Deși procurorul era obligat să se conformeze celor dispuse de instanță, prin ordonanța din 23 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.R.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Totodată, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița în vederea supravegherii urmăririi penale față de P.R.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen. și art. 182 alin. (2) C. pen., iar față de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (l) C. pen.

Reținând aceeași stare de fapt cu aceea avută în vedere la pronunțarea ordonanței din 14 decembrie 2001, același procuror criminalist a constatat că între învinuiți a existat o încăierare, agresiunea exercitată de către P.R.I. delimitându-se prin faptul că a aruncat cu piatra spre învinuitul-victimă B.O. cauzându-i o vătămare corporală gravă. Lipsa intenției de a ucide a învinuitului P.R.I. rezultă din împrejurările faptei și anume faptul că a aruncat anterior cu două pietre spre grupul de persoane din care a făcut parte și victima, fără a viza vreo zonă vitală și fără a urmări numai lovirea victimei. În momentul aruncării celei de a treia pietre, învinuitul B.O. s-a aflat în mișcare, astfel că, în cazul în care nu s-ar fi oprit și întors, piatra aruncată de la aproximativ 3 m nu l-ar fi lovit în zona capului, ci la spate sau mai jos.

De aici, reține procurorul, rezultă faptul că învinuitul P.R.I. nu a vizat lovirea cu piatra a unei zone vitale și nu a avut intenția de a ucide, ci doar vătămarea corporală. Plângerea părții vătămate B.O., formulată împotriva acestei ordonanțe, a fost respinsă prin rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Prin încheierea din 31 mai 2004, dată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. l864/P/2004, s-a admis plângerea petiționarului B.O. împotriva ordonanței nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a desființat ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare, judecătorul considerând că sunt suficiente probe pentru a putea analiza cauza pe fond.

S-a reținut că judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate, judecătorul atât în soluționarea plângerii cât și în judecarea în fond a cauzei neîndeplinind acte de urmărire penală specifice procurorului. Așadar, nu se poate pretinde că soluția Tribunalului Caraș-Severin ar fi nelegală motivat de faptul că judecătorul nu ar fi pus în mișcare acțiunea penală și că nu ar fi pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către procuror prin ordonanța atacată, atât timp cât, pe de o parte procedura instituită de dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., impune ca acțiunea penală să fie exercitată tot de către procuror, iar pe de altă parte că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 334 C. proc. pen., actul de sesizare al instanței fiind plângerea persoanei vătămate și nu rechizitoriul, instanța constatând, contrar celor reținute prin ordonanța desființată, că din datele existente în cauză, la acel moment, rezulta presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat. Nici cazul de incompatibilitate invocat de apărare nu subzistă având în vedere că o altă instanță egală în grad, și un alt judecător a judecat cauza în fond, urmare strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 4805 din 27 septembrie 2004 (dosar nr. 4269/2004).

Este adevărat că procedura instituită de art. 278 1 C. proc. pen., se referă doar la soluțiile de netrimitere în judecată și că deci, conform susținerilor reprezentantului parchetului, instanța trebuia să se raporteze doar la acest prim punct al ordonanței atacate. Dar, având în vedere că soluția de declinare cuprinsă în aceeași ordonanță privea și pe inculpatul P.R.I., pentru care, în situația în care ordonanța ar fi fost desființată în parte, s-ar fi exercitat concomitent cu judecarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. (2) C. pen. și art. 182 alin. (2) C. pen. și eventual trimiterea în judecată pentru aceste fapte, Curtea a constatat că susținerile procurorului de ședință privind acest aspect nu pot fi primite, fiind lipsite de finalitate și nefavorabile inculpatului P.R.l.

Curtea a constatat că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt și a dat infracțiunii comise de inculpatul P.R.l. o încadrare juridică corespunzătoare. Astfel, cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului-parte vătămată B.O., ale inculpaților P.A.C., R.A., H.G.A., B.B., B.M. și P.R.I.; declarațiile martorilor P.C., G.A., M.M.L., s-a făcut dovada că în dimineața zilei de 14 aprilie 2001, în jurul orelor 3,00, în apropierea Complexului Comercial V. din municipiul Reșița, între inculpații B.O., B.B., B.M., H.G.A. și R.A., pe de o parte, și inculpații P.A.C. și P.R.I., pe de altă parte, a avut loc o altercație cauzată de conduita necorespunzătoare a celor din urmă inculpați care au acostat pe rând pe martorele M.M.L.

și apoi pe P.C. (care împreună cu martora G.A. făceau parte din grupul primilor 5 inculpați) cerându-le să-i însoțească la o cafea ori suc. Cum tinerele au refuzat, solicitând să fie lăsate în pace, în apărarea lor a intervenit inculpatul B.B. care a fost lovit de către inculpatul P.A.C., acesta din urmă fiind agresat de B.O., cei șapte tineri înjurând-se, trăgându-se de haine, trântindu-se la pământ și lovindu-se reciproc fără să se poată stabili concret activitatea fiecăruia. Este de precizat că inițial la altercație au participat B.O., B.B. și B.M., pe de o parte, și P.R.I. și P.A.C., pe de altă parte, acesta din urmă fiind în avansată stare de ebrietate. În sprijinul primului grup, au intervenit inculpații H.G.A.

și R.A., împrejurare în care P.R.I. s-a retras. Observând însă că prietenul său, trântit la pământ era agresat de celălalt grup, a traversat strada de unde a început să arunce cu pietre înspre ceilalți tineri, fără să lovească vreunul dintre ei. Grupul fraților B. l-au abandonat pe P.A.C. și apreciind că altercația s-a consumat, s-au deplasat către o hamburgherie, intenționând să-și cumpere ceva de mâncare. În aceste împrejurări, inculpatul P.R.I., aflat la o distanță de aproximativ 3 m în spatele grupului, a aruncat cu o bucată de bordură din beton, de dimensiuni apreciabile, lovind-o pe partea vătămată B.O. în zona capului. Aceasta, deși avertizată asupra traiectoriei bucății de bordură (aruncată cu ambele mâini de către inculpatul P.R.I.) nu a avut timp decât să se întoarcă și să se aplece puțin, fără să fie în măsură să evite impactul cu obiectul vulnerant.

Partea vătămată B.O. a fost transportată la Spitalul Județean Reșița. Constatându-se starea critică a acesteia, a fost trimisă la Spitalul Clinic Județean nr. l Timișoara unde a fost internată, în perioada 14 aprilie 2001 -23 aprilie 2001, cu diagnosticul „plagă contuză fronto-parietală stg., fractură înfundare frontal stg. CT cerebral evidențiază fractură cu înfundare cu eschile osoase intracerebrale F stg., leziuni contuzive minime cerebrale”, conform foii de observație nr. l2272 întocmită de Clinica de neurochirurgie a Spitalului Județean Timișoara.

Cu actele medico-legale (certificatul medico-legal nr. C-314 din 25 aprilie 2001, Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 și suplimentul la acest raport s-a făcut dovada că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 14 aprilie 2001 și pot fi consecința lovirii directe cu un corp contondent (dur), leziunile necesitând 65 zile îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei prin complicațiile hemoragice și infecțioase care puteau să apară în lipsa intervenției medico-chirurgicale, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică permanentă. Totodată, s-a apreciat că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată și fapta de lovire din data de 14 aprilie 2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.

În mod corect, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului P.R.l., astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.

În mod corect, prima instanță nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor calificat în modalitatea mai sus reținută, în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât relevante pentru caracterizarea juridică a faptei în tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care a fost comisă (după consumarea altercației când partea vătămată împreună cu restul grupului său se deplasa spre hamburgherie, fiind cu spatele la inculpat, astfel că acțiunea violentă a acestuia nu-și găsește explicația decât în dorința de răzbunare), natura obiectului contondent (bucata de bordură de dimensiuni și greutate apreciabile, inculpatul aruncând-o cu ambele mâini de la mică distanță, aproximativ 3 m), zona vitală spre care a fost îndreptată lovitura (frontoparietal stânga, situație în care s-a produs înfundarea unei porțiuni din cutia craniană, constatându-se lipsa de substanță osoasă), leziunile produse punând în primejdie viața victimei).

Inculpatul, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilul rezultat letal al actelor sale și a acceptat producerea acestui rezultat, fapta constituind, deci, tentativă la omor calificat sub forma intenție indirecte. Curtea a constatat că prima instanță a procedat la individualizarea răspunderii penale și aplicarea pedepsei cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-i inculpatului tratamentul penale adecvat pericolului social concret al faptei și făptuitorului, tratament apt să realizeze scopul educativ - preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, orientându-se spre minimul special, gradul de pericol social concret al activității infracționale, reflectat în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, dar și de persoana inculpatului care la data comiterii faptei avea 26 ani, necunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, cu un grad de instrucție sub mediu, fiind absolvent a 10 clase, iar în cursul procesului a manifestat o conduită procesuală incorectă, sustrăgându-se cercetării judecătorești, tergiversând soluționarea cauzei prin părăsirea României la data de 2 iulie 2003, indicând adrese în străinătate unde legal citat apare ca necunoscut.

Apreciind că scopul educativ - preventiv al pedepsei precum și reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, corect, prima instanță a dispus plasarea inculpatului într-un mediu închis unde va fi supus unui regim de viață și de muncă impus, de natură să determine o schimbare în conștiința și atitudinea sa față de valorile sociale ocrotită de legea penală. În raport de aceste considerente, Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 34/ A din 19 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 833/44/2007, a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul P.R.I., a desființat sentința penală nr. 430 din 7 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila numai în ceea ce-l privește pe inculpatul P.R.I.

A schimbat temeiul achitării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. A înlăturat din conținutul pedepsei accesorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c), d) și e) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul P.R.I. Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greșita reținere a temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen., principiul non reformațio in peius, în condițiile în care în apelul inculpatului s-a schimbat temeiul achitării din art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, în art. 10 lit. b), fapta nu este prevăzută de legea penală. Sub acest aspect Parchetul a solicitat casarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond. În motivarea orală, procurorul a invocat și faptul că deși instanța de fond și apel în mod greșit s-au considerat ca fiind sesizate și pentru infracțiunea de încăierare, cu privire la această faptă, prin ordonanța nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, iar dispoziția de declinare nu poate fi cenzurată prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., această nelegalitate nu mai poate fi înlăturată în calea de atac a recursului în condițiile în care nelegalitatea nu a fost sesizată nici de procuror și nici de inculpat pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de fond. A solicitat a se reține că decizia atacată se impune a fi reformată doar în ceea ce privește temeiul achitării, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

A susținut totodată, că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriului, în sensul reexaminării medicale a părții vătămate la I.M.L. Mina Minovici. În drept au fost invocate cazurile de recurs prevăzute de art. 385 9 pct. 16, 17 1 , 14, 18 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de parchet și de inculpatul P.R.I., dar și din oficiu, ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 385 7 C. proc. pen., constată următoarele: Prin încheierea din 31 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 1864/P/2004, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiționarul B.O.

împotriva ordonanței nr. 252/P/2001 din 23 septembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost desființată ordonanța atacată, prin aceasta procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.R.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.; declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița în vederea efectuării urmăririi penale față de P.R.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. și art. 182 alin. (2) C. pen., iar față de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., și reținută cauza spre judecare, judecătorul apreciind că sunt suficiente probe pentru a putea analiza pe fond dacă există sau nu fapta imputată inculpatului P.R.I., precum și faptele reținute în sarcina celorlalți făptuitori și dacă se confirmă sau nu vinovăția acestora.

Se impune a se reține, totodată, faptul că judecătorul care a admis plângerea, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., nu a soluționat și fondul cauzei, hotărârea fiind pronunțată de o altă instanță, urmare admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4269/2004 (încheierea nr. 4805 din 25 septembrie 2004). Din analiza probelor administrate de către instanța de judecată, în cadrul cercetării judecătorești, începută la data de 31 mai 2004, rezultă că în speță s-a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului P.R.I. Astfel, din declarațiile inculpatului H.G.A. dată la data de 16 mai 2005 la instanța de fond, rezultă că inculpatul P.R.I.

a lovit partea vătămată „cu o piatră luată dintr-o parcare în construcție”. Piatra de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii „era în realitate o bucată de dală de la bordură, și cu acea bordură l-a lovit în cap pe B.O.”. Acest inculpat a perceput în mod direct incidentul, aflându-se în imediata apropiere a inculpatului P.R.I. și a părții vătămate B.O. De altfel, arată, în continuarea declarației sale, că după ce inculpatul a lovit victima a fugit, iar cei din grupul victimei i-au aplicat primul ajutor. Relatările expuse de acest inculpat sunt confirmate de celelalte persoane care au perceput conflictul în mod direct, dar și de partea vătămată, întărind, astfel, concluziile inserate în Raportul de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005, întocmit de I.M.L.

Timișoara. În concret, Înalta Curte reține declarațiile inculpaților R.A. și P.A.C. Acesta arată că fiind coleg de serviciu cu inculpatul P.R.I. i-a spus că „a lovit un băiat cu o bucată de bordură”. Relevantă sub aspectul vinovăției inculpatului este și declarația martorei P.C., care arată că „la un moment dat P.R.I. l-a lovit pe B.O. cu o bucată de bordură în cap. Bordura era destul de mare, o bordură de circa 20-25 cm”. Împrejurări similare se regăsesc și în declarațiile martorilor G.A., M.L. Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 338 din 23 februarie 2005 al I.M.L. Timișoara rezultă că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată B.O. și fapta de lovire din 14 aprilie 2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.

Leziunile au pus în primejdie viața victimei, impunând o intervenție neurochirurgicală pentru lipsă de substanță osoasă craniană, victima rămânând cu infirmitate fizică permanentă. Analizând, astfel, probele administrate de organele judiciare, se constată că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, săvârșind infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției. Acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, folosindu-se de un corp dur (o bucată de bordură), lovind victima într-o zonă vitală, de la o distanță mică, și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui. Nu se justifică, față de gravitatea faptei și atitudinea procesuală a inculpatului nici reindividualizarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia.

Ca atare, sub acest aspect, hotărârile pronunțate în cauză sunt la adăpost de orice critică. Înalta Curte constată, însă, ca fiind fondate recursurile parchetului și inculpatului în ceea ce privește temeiul achitării pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. Sub acest aspect se constată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în apel, calea de atac fiind exercitată numai de inculpat, instanța de control judiciar a schimbat temeiul achitării, pentru aceeași faptă reținând dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. b) C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală). Procedând astfel, instanța de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. Spre deosebire de temeiul achitării fundamentat pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., presupune că fapta a fost săvârșită dar ea nu este incriminată de niciuna din prevederile legii penale. În aceste condiții, achitarea inculpatului, reținându-se inexistența faptei este mai favorabilă decât reținerea faptei cu constatarea că aceasta nu este incriminată de legea penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Galați. Va casa decizia numai sub aspectul schimbării temeiului achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. pen. Rejudecând cauza în aceste limite, va înlătura din dispozitivul deciziei atacate mențiunea privind schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpatul P.R.I. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală. Casează decizia penală sus-menționată numai cu privire la schimbarea temeiului achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. Rejudecând cauza în aceste limite, înlătură din dispozitivul deciziei penale nr. 34/ A din 19 februarie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, menținerea privind schimbarea temeiului achitării inculpatului P.R.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2008.