ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3383/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3383/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 septembrie 2003 a Judecătoriei Horezu a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de petentul D.F. și D.E., în contradictoriu cu intimații D.P. și D.V., în cerere privind contestația la executare în dosarul nr. 98/2003 al Biroului executorului judecătoresc V.I. A fost fixat termen pentru soluționarea pe fond a contestației la executare. Instanța a reținut că afirmația petentului, privind pretinsa achitare a debitului, nu a fost dovedită, iar, în situația în care ar fi plătit, poate solicita întoarcerea executării. Împotriva acestei încheierii au declarat prezentul recurs contestatorii D.F.
și D.E., care susțin, în esență, că, formulând contestația la executare, instanța de fond a procedat la respingerea cererii de suspendare a executării și a dispus continuarea judecării, deși se impunea admiterea cererii de suspendare. Această instanță, prin încheierea din 26 februarie 2004, examinând cererea în temeiul O.U.G. nr. 58/2003, a admis, în principiu, recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru dezbateri. Examinând pe fond recursul se constată că acesta nu este fondat. Contestația la executare se referă la împrejurarea că debitorii contestatorii au achitat debitul „recurentei D.V. prin fiul nostru și martori”. Instanța de fond a reținut în mod corect că o eventuală achitare a debitului, va opri executarea silită, astfel că nu este necesar a se suspenda formele de executare.
De altfel, contestatorii-recurenți nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale – art. 399 C. proc. civ., privind actele de executare care îi vatămă, și nici ale art. 403 C. proc. civ., care permite, pe cale de excepție, suspendarea executării. Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.