ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4622/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

După rejudecarea cauzei în latură

civilă, Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 111 din 20 martie 2003 a

dispus obligarea inculpaților S.N. și S.A.G., în solidar, la plata sumei de

32.532.750 lei și a sumei de 6.357.699 lei către S.N.S. SA București, sucursala

Salina Slănic.

Fiecare inculpat a fost obligat la

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

La pronunțarea sentinței, instanța

de fond a reținut următoarele:

Inculpatul S.N. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1)

C. pen., art. 248 alin. (1) C. pen., și art. 25 C. pen., raportat la art. 260

C. pen., iar inculpatul S.A.G. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 248

alin. (1) C. pen.

S-a reținut că inculpații, în

calitate de organele de conducere S.S. Prahova au încheiat cu SC Q.S.P. SRL

după contracte pentru achiziționarea unor saci de polietilenă, respectiv

contractul nr. 14671 din 21 decembrie 1994 pentru cantitatea de 3 milioane saci

polietilenă cu dimensiunea 900 x 500 x 0,25 mm stabilindu-se prețul unitar de

403 lei pe bucată și contractul nr. 14073 din 27 noiembrie 1995 prin care s-a

stabilit achiziționarea a 2 milioane bucăți polietilenă cu dimensiunile 900 x

500 x 0,25 mm stabilindu-se un preț unitar de 535 lei/bucată.

Intre părțile contractante s-au

încheiat acte adiționale pe parcursul derulării contractelor, referitoare la

prețurile de livrare și valoarea contractelor stabilite inițial, astfel prin

actul adițional nr. 1 din 20 aprilie 1995 majorarea prețului unitar de la 403

lei la 505 lei, prin actul adițional din 18 octombrie 1995 majorarea prețului

de la 505 lei la 533 lei, iar prin actul adițional din 23 mai 1996, majorarea

prețului de la 580 lei la 635 lei.

Reține tribunalul că, din probele

administrate în cauză, respectiv contractele economice încheiate, actele

adiționale, procesele-verbale de control și raportul de expertiză contabilă

întocmit de expert R.S., rezultă că în perioada ianuarie – mai 1996 s-a

acceptat la plată cantitatea de 722.950 saci plietilenă la prețul de 680

lei/bucată, deși ultimul preț negociat a fost de 535 lei/bucată, prejudiciul

fiind de 32.532.750 lei, la care se adaugă 6.357.698 lei, reprezentând

despăgubiri asupra prejudiciului neîncasat pentru perioada 18 noiembrie 1997 –

31 decembrie 1997.

Împotriva sentinței penale nr. 111

din 20 martie 2003, au declarat apel în termen legal, inculpații S.N., S.A.G.

și partea civilă S.N.S. SA SALROM, sucursala Slănic Prahova, criticând soluția

pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.

Apelanții-inculpați, au susținut în

dezvoltarea motivelor de apel, că în mod greșit s-au acordat părții civile

despăgubiri în cuantum de 32.532.750 lei, întrucât raportul de expertiză

efectuat în cursul judecății, reține că această sumă „reprezintă în realitate

un debit care nu există”, ambii experți opinând că nu există nici o pagubă în

patrimoniul societății, deoarece nu s-a înregistrat nici un refuz de calitate

ori de preț, iar prin revânzarea produselor la care s-au folosit sacii

achiziționați cu prețurile de 505, 535, 580 și 638 lei, nu s-a creat nici o

pagubă în dauna societății.

În susținerea apelului, inculpații

au depus în copie xerox decizia civilă nr. 1887 din 20 iulie 2000 pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială.

Apelanta-parte civilă S.N.S. SA

SALROM, sucursala Slănic Prahova, a criticat soluția primei instanțe, susținând

că în mod greșit s-a admis doar în parte acțiunea formulată împotriva

inculpaților, întrucât, cu probele administrate în cauză reținute de altfel și

în rechizitoriu, s-a făcut dovada că prejudiciul suferit este în cuantum de

336.195.550 lei la care urmează să se acorde dobânda la vedere practicată de

B.C.R., agenția Slănic, astfel că valoarea totală a prejudiciului calculat

începând cu 18 noiembrie 1996 este de 392.843.420 lei.

Curtea, examinând apelurile

declarate în raport de criticile invocate, materialul probator administrat în

cauză și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., și art. 378 C. proc. pen.,

constată că apelurile declarate sunt, nefondate, fiind respinse prin decizia

penală nr. 241 din 14 mai 2003.

S-au reținut următoarele:

Apelanții inculpați S.N. și S.A.G.

au fost condamnați, prin sentința penală nr. 17 din 8 iulie 1998 a Tribunalului

Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 3006 din 12 iunie 2002 pronunțată

de Curtea Supremă de Justiție, la pedepse rezultante de câte 3 ani închisoare,

cu aplicarea art. 86

1

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 248 alin. (1) C.

pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., în cazul inculpatului S.N.

și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 alin. (1) C. pen. și

art. 248 alin. (1) C. pen., în cazul inculpatului S.A.G.

S-a mai reținut că pe linia deciziei

de casare a Curții Supreme de Justiție, instanța de fond a încuviințat și

administrat efectuarea unei expertize contabile care, pe baza actelor de

control încheiate de organele abilitate, să stabilească care este prejudiciul

real produs ca urmare a săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina

inculpaților în perioada infracțională, activitatea constând în aceea că au

acceptat să plătească cantitatea de 722.950 saci tip 900 x 500 x 0,20 mm la prețul

unitar de 580 lei/bucată, față de prețul contractat de 535 lei/bucată,

determinarea rezultatelor financiare negative generate de neînregistrarea

sumelor cuvenite fiecărui termen contractual, precum și paguba adusă prin

recepția calitativă a produselor în alte dimensiuni decât cele achitate, la

stabilirea prejudiciului urmând să se aibă în vedere și actul de constituire ca

parte civilă formulată de Regia Autonomă a Sării București, pentru S.S.

Prahova.

Expertiza a fost efectuată de expert

contabil R.S. cu participarea expertului consilier P.N., iar din concluziile

acesteia, rezultă că prejudiciul real produs de inculpați în perioada

infracțională este de 32.532.750 lei și provine de la achitarea cantității de

722.950 bucăți saci de polietilenă cu prețul de 580 lei/bucată, în loc de 535

lei/bucată.

De asemenea, s-a concluzionat că

rezultatele financiare negative generate de neînregistrarea sumelor cuvenite

fiecărui termen contractual, privesc numai anul 1996 și se referă la

cheltuielile de producție care au fost majorate nejustificat cu suma de

32.533.750 lei și care a contribuit direct la înregistrarea unui profit brut

mai scăzut cu această sumă.

Prin lucrarea menționată, au fost

calculate despăgubirile civile reprezentate de dobânda la vedere practicată de

B.C.R., concluzionându-se că aceasta este în cuantum de 6.357.698 lei.

În raport de proba științifică

efectuată în cauză, și care a avut în vedere atât actele de control încheiate

de organul abilitat, cât și contractele comerciale nr. 14671/1994, 14073/1995,

actele adiționale, se constată că soluționarea laturii civile a procesului

penal s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 14 și art. 15 C. proc. pen.,

art. 246 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. și art. 1003 C. civ.,

hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Instanța nu a îmbrățișat susținerea

apelanților-inculpați, în sensul că partea civilă nu a suferit nici o pagubă,

câtă vreme sacii de polietilenă achiziționați au fost revânduți cu produsul

finit, neînregistrându-se refuzuri la plată, iar expertiza efectuată în cauză a

concluzionat în acest mod, câtă vreme în sarcina inculpaților s-a reținut

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248

alin. (1) C. pen., iar Curtea Supremă de Justiție a concluzionat că aceștia au

produs o pagubă societății prin aceea că au acceptat să plătească cantitatea de

722.950 saci polietilenă tip 900 x 500 x 0,20 mm la prețul unitar de 580

lei/buc. deși prețul contractat a fost de 535 lei/buc., dispunând numai ca pe

baza expertizei contabile să se determine întinderea pagubei, al cărui cuantum

este cel menționat anterior.

De asemenea, s-a motivat că nu poate

fi avută în vedere nici decizia civilă nr. 1887 din 20 iulie 2000 pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, prin care admițând-se recursul declarat de pârâta

SC Q.S.P. SRL Ploiești împotriva deciziei civile nr. 258 din 30 martie 1998 a

Curții de Apel Ploiești, a casat decizia și a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta Regia Autonomă a Sării București, împotriva sentinței

civile nr. 1237/1997 a Tribunalului Prahova, vizând acțiunea în pretenții

pentru suma de 392.843.420 lei, reprezentând diferența de preț, întrucât, deși

la pronunțarea acestei decizii s-a reținut că produsele în cauză, respectiv

sacii de polietilenă au fost revânduți la terți beneficiari și prin urmare,

reclamanta nu a suferit nici o pagubă, examinarea probelor administrate în

cauză s-a făcut în raport de principiile ce guvernează răspunderea

contractuală.

În cauza dedusă judecății însă,

apelanții inculpați sunt chemați să răspundă pentru paguba cauzată ca urmare a

săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor potrivit normelor ce

reglementează răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 – art. 999 C.

civ., prejudiciul cauzat prin infracțiune cuprinzând atât paguba efectivă

produsă, cât și beneficiul nerealizat, în speță dobânzile bancare.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs inculpații S.N. și S.A.G., precum și partea civilă S.N.S. SA

Salrom București.

Inculpații au solicitat înlăturarea

obligării la plata despăgubirilor către partea civilă dat fiind că nu există

prejudiciu în cauză, iar partea civilă a solicitat obligarea inculpaților la

acoperirea întregului prejudiciu de 392.842.420 lei.

Recursurile sunt nefondate.

Așa cum au motivat și instanțele de

fond și apel, obligarea inculpaților la plata despăgubirilor, precum și

cuantumul stabilit sunt determinate pe baza expertizei efectuate pe linia

deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție, din concluziile căreia a

rezultat că prejudiciul real produs de inculpați în perioada infracțională este

de 32.532.750 lei, acesta provine de la achitarea cantității de 722.950 bucăți

saci polietilenă, cu prețul de 580 lei/bucată, în loc de 535 lei/bucată.

Expertiza contabilă a avut în vedere

atât actele de control încheiate la societate, cât și contractele comerciale

nr. 14671/1994 și nr. 14073/1995.

Constantându-se deci că soluționarea

laturii civile s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 14 și art. 15 C.

proc. pen., și art. 346 C. proc. pen., precum și art. 998, art. 999 și art.

1003 C. civ., recursurile formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații S.N. și S.A.G. și de către partea civilă S.N.S. S.A. Salrom

București împotriva deciziei nr. 241 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești,

ca nefondate.

Obligă pe recurenții inculpați să

plătească statului cheltuieli judiciare, S.N. 1.000.000 lei, S.A.G. 1.400.000

lei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000

lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurenta parte civilă să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 octombrie 2003.