ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4622/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: După rejudecarea cauzei în latură civilă, Tribunalul Prahova prin sentința penală nr. 111 din 20 martie 2003 a dispus obligarea inculpaților S.N. și S.A.G., în solidar, la plata sumei de 32.532.750 lei și a sumei de 6.357.699 lei către S.N.S. SA București, sucursala Salina Slănic. Fiecare inculpat a fost obligat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul S.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 248 alin. (1) C. pen., și art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., iar inculpatul S.A.G.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 248 alin. (1) C. pen. S-a reținut că inculpații, în calitate de organele de conducere S.S. Prahova au încheiat cu SC Q.S.P. SRL după contracte pentru achiziționarea unor saci de polietilenă, respectiv contractul nr. 14671 din 21 decembrie 1994 pentru cantitatea de 3 milioane saci polietilenă cu dimensiunea 900 x 500 x 0,25 mm stabilindu-se prețul unitar de 403 lei pe bucată și contractul nr. 14073 din 27 noiembrie 1995 prin care s-a stabilit achiziționarea a 2 milioane bucăți polietilenă cu dimensiunile 900 x 500 x 0,25 mm stabilindu-se un preț unitar de 535 lei/bucată.

Intre părțile contractante s-au încheiat acte adiționale pe parcursul derulării contractelor, referitoare la prețurile de livrare și valoarea contractelor stabilite inițial, astfel prin actul adițional nr. 1 din 20 aprilie 1995 majorarea prețului unitar de la 403 lei la 505 lei, prin actul adițional din 18 octombrie 1995 majorarea prețului de la 505 lei la 533 lei, iar prin actul adițional din 23 mai 1996, majorarea prețului de la 580 lei la 635 lei.

Reține tribunalul că, din probele administrate în cauză, respectiv contractele economice încheiate, actele adiționale, procesele-verbale de control și raportul de expertiză contabilă întocmit de expert R.S., rezultă că în perioada ianuarie – mai 1996 s-a acceptat la plată cantitatea de 722.950 saci plietilenă la prețul de 680 lei/bucată, deși ultimul preț negociat a fost de 535 lei/bucată, prejudiciul fiind de 32.532.750 lei, la care se adaugă 6.357.698 lei, reprezentând despăgubiri asupra prejudiciului neîncasat pentru perioada 18 noiembrie 1997 – 31 decembrie 1997. Împotriva sentinței penale nr. 111 din 20 martie 2003, au declarat apel în termen legal, inculpații S.N., S.A.G. și partea civilă S.N.S.

SA SALROM, sucursala Slănic Prahova, criticând soluția pronunțată de nelegalitate și netemeinicie. Apelanții-inculpați, au susținut în dezvoltarea motivelor de apel, că în mod greșit s-au acordat părții civile despăgubiri în cuantum de 32.532.750 lei, întrucât raportul de expertiză efectuat în cursul judecății, reține că această sumă „reprezintă în realitate un debit care nu există”, ambii experți opinând că nu există nici o pagubă în patrimoniul societății, deoarece nu s-a înregistrat nici un refuz de calitate ori de preț, iar prin revânzarea produselor la care s-au folosit sacii achiziționați cu prețurile de 505, 535, 580 și 638 lei, nu s-a creat nici o pagubă în dauna societății. În susținerea apelului, inculpații au depus în copie xerox decizia civilă nr. 1887 din 20 iulie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială.

Apelanta-parte civilă S.N.S. SA SALROM, sucursala Slănic Prahova, a criticat soluția primei instanțe, susținând că în mod greșit s-a admis doar în parte acțiunea formulată împotriva inculpaților, întrucât, cu probele administrate în cauză reținute de altfel și în rechizitoriu, s-a făcut dovada că prejudiciul suferit este în cuantum de 336.195.550 lei la care urmează să se acorde dobânda la vedere practicată de B.C.R., agenția Slănic, astfel că valoarea totală a prejudiciului calculat începând cu 18 noiembrie 1996 este de 392.843.420 lei. Curtea, examinând apelurile declarate în raport de criticile invocate, materialul probator administrat în cauză și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., și art. 378 C. proc. pen., constată că apelurile declarate sunt, nefondate, fiind respinse prin decizia penală nr. 241 din 14 mai 2003. S-au reținut următoarele: Apelanții inculpați S.N. și S.A.G. au fost condamnați, prin sentința penală nr. 17 din 8 iulie 1998 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 3006 din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, la pedepse rezultante de câte 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 86 1 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 248 alin. (1) C. pen., art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen., în cazul inculpatului S.N. și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 alin. (1) C. pen.

și art. 248 alin. (1) C. pen., în cazul inculpatului S.A.G.

S-a mai reținut că pe linia deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție, instanța de fond a încuviințat și administrat efectuarea unei expertize contabile care, pe baza actelor de control încheiate de organele abilitate, să stabilească care este prejudiciul real produs ca urmare a săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților în perioada infracțională, activitatea constând în aceea că au acceptat să plătească cantitatea de 722.950 saci tip 900 x 500 x 0,20 mm la prețul unitar de 580 lei/bucată, față de prețul contractat de 535 lei/bucată, determinarea rezultatelor financiare negative generate de neînregistrarea sumelor cuvenite fiecărui termen contractual, precum și paguba adusă prin recepția calitativă a produselor în alte dimensiuni decât cele achitate, la stabilirea prejudiciului urmând să se aibă în vedere și actul de constituire ca parte civilă formulată de Regia Autonomă a Sării București, pentru S.S.

Prahova. Expertiza a fost efectuată de expert contabil R.S. cu participarea expertului consilier P.N., iar din concluziile acesteia, rezultă că prejudiciul real produs de inculpați în perioada infracțională este de 32.532.750 lei și provine de la achitarea cantității de 722.950 bucăți saci de polietilenă cu prețul de 580 lei/bucată, în loc de 535 lei/bucată. De asemenea, s-a concluzionat că rezultatele financiare negative generate de neînregistrarea sumelor cuvenite fiecărui termen contractual, privesc numai anul 1996 și se referă la cheltuielile de producție care au fost majorate nejustificat cu suma de 32.533.750 lei și care a contribuit direct la înregistrarea unui profit brut mai scăzut cu această sumă.

Prin lucrarea menționată, au fost calculate despăgubirile civile reprezentate de dobânda la vedere practicată de B.C.R., concluzionându-se că aceasta este în cuantum de 6.357.698 lei. În raport de proba științifică efectuată în cauză, și care a avut în vedere atât actele de control încheiate de organul abilitat, cât și contractele comerciale nr. 14671/1994, 14073/1995, actele adiționale, se constată că soluționarea laturii civile a procesului penal s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 14 și art. 15 C. proc. pen., art. 246 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Instanța nu a îmbrățișat susținerea apelanților-inculpați, în sensul că partea civilă nu a suferit nici o pagubă, câtă vreme sacii de polietilenă achiziționați au fost revânduți cu produsul finit, neînregistrându-se refuzuri la plată, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat în acest mod, câtă vreme în sarcina inculpaților s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 alin. (1) C. pen., iar Curtea Supremă de Justiție a concluzionat că aceștia au produs o pagubă societății prin aceea că au acceptat să plătească cantitatea de 722.950 saci polietilenă tip 900 x 500 x 0,20 mm la prețul unitar de 580 lei/buc. deși prețul contractat a fost de 535 lei/buc., dispunând numai ca pe baza expertizei contabile să se determine întinderea pagubei, al cărui cuantum este cel menționat anterior.

De asemenea, s-a motivat că nu poate fi avută în vedere nici decizia civilă nr. 1887 din 20 iulie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care admițând-se recursul declarat de pârâta SC Q.S.P. SRL Ploiești împotriva deciziei civile nr. 258 din 30 martie 1998 a Curții de Apel Ploiești, a casat decizia și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă a Sării București, împotriva sentinței civile nr. 1237/1997 a Tribunalului Prahova, vizând acțiunea în pretenții pentru suma de 392.843.420 lei, reprezentând diferența de preț, întrucât, deși la pronunțarea acestei decizii s-a reținut că produsele în cauză, respectiv sacii de polietilenă au fost revânduți la terți beneficiari și prin urmare, reclamanta nu a suferit nici o pagubă, examinarea probelor administrate în cauză s-a făcut în raport de principiile ce guvernează răspunderea contractuală.

În cauza dedusă judecății însă, apelanții inculpați sunt chemați să răspundă pentru paguba cauzată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor potrivit normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 – art. 999 C. civ., prejudiciul cauzat prin infracțiune cuprinzând atât paguba efectivă produsă, cât și beneficiul nerealizat, în speță dobânzile bancare. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații S.N. și S.A.G., precum și partea civilă S.N.S. SA Salrom București. Inculpații au solicitat înlăturarea obligării la plata despăgubirilor către partea civilă dat fiind că nu există prejudiciu în cauză, iar partea civilă a solicitat obligarea inculpaților la acoperirea întregului prejudiciu de 392.842.420 lei.

Recursurile sunt nefondate. Așa cum au motivat și instanțele de fond și apel, obligarea inculpaților la plata despăgubirilor, precum și cuantumul stabilit sunt determinate pe baza expertizei efectuate pe linia deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție, din concluziile căreia a rezultat că prejudiciul real produs de inculpați în perioada infracțională este de 32.532.750 lei, acesta provine de la achitarea cantității de 722.950 bucăți saci polietilenă, cu prețul de 580 lei/bucată, în loc de 535 lei/bucată. Expertiza contabilă a avut în vedere atât actele de control încheiate la societate, cât și contractele comerciale nr. 14671/1994 și nr. 14073/1995. Constantându-se deci că soluționarea laturii civile s-a făcut în concordanță cu prevederile art. 14 și art. 15 C. proc.

pen., și art. 346 C. proc. pen., precum și art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ., recursurile formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații S.N. și S.A.G. și de către partea civilă S.N.S. S.A. Salrom București împotriva deciziei nr. 241 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate. Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului cheltuieli judiciare, S.N. 1.000.000 lei, S.A.G. 1.400.000 lei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2003.