ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2003

Decizia nr. 94/2002 Dosar nr. 8412/2000 Deliberând asupra recursului de față, Prin cererea înregistrată sub nr. 2520 din 22 iunie 1995 la Tribunalul București, reclamanta S.C. A. S.A. Pitești a solicitat obligarea pârâtei S.C. G. I.E. SRL la plata sumei de 171.000 DM reprezentând contravaloare marfă plus penalități de întârziere, instituirea sechestrului asigurător și plata cheltuielilor de judecată. Motivându-și acțiunea reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de comision nr. 016 din 7 ianuarie 1994 prin care s-a prevăzut livrarea a 200 tone polietilenă la prețul de 855 mărci/tonă iar termenul de livrare era ianuarie-februarie 1994. Pentru întârzierea plății s-au solicitat și penalități potrivit art. 17 din contract dar pe parcursul judecății la fond, respectiv la 29 mai 1998 reclamanta și-a restrâns acțiunea cerând doar 171.000 mărci ca penalități întrucât pârâta a achitat contravaloarea mărfii.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2456 din 29 mai 1998 a admis în parte acțiunea restrânsă și a obligat pe pârâtă la suma de 69.255 mărci în echivalent lei la data plății cu titlu de penalități cât și 20.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că se datorează penalități potrivit art. 17 din contract pentru că plata s-a făcut cu întârziere iar din expertiza efectuată cuantumul penalităților este de 69.255 mărci în echivalent lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că în realitate întârzierea se datorează lipsurilor calitative ale polietilenei astfel că o parte a fost repatriată și valorificată în țară.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1419 din 12 mai 2000 a respins ca nefondat apelul pârâtei reținând că excepția calității necorespunzătoare a polietilenei nu a fost invocată de pârâtă în raporturile cu reclamanta nesolicitându-se daune pentru nerespectarea obligațiilor contractuale pe calea unei cereri reconvenționale. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii susținând că nu era beneficiar ci comisionar astfel că nu poate fi obligat la plata penalității. Se mai susține și că există dovezi că marfa nu a putut fi vândută integral pentru lipsuri calitative. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Pentru lipsurile calitative pârâta putea să solicite despăgubiri valorificând astfel dovezile pe care pretinde că le are cu privire la necorespunderea calitativă a mărfii.

În ceea ce privește obligarea la penalitățile de întârziere se constată că potrivit art. 17 din contract comisionarul s-a obligat la plata penalităților și pentru neplata în termen a mărfii astfel că susținerea sa de a fi exonerat de plata penalităților este neîntemeiată astfel încât se va respinge ca nefondat recursul nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care se încadrează criticile formulate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. I.E.C. S.A. București împotriva deciziei nr. 1419 din 12 mai 2000, a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2003.