ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2003

Decizia nr. 94/2002                                                                                                      Dosar

nr. 8412/2000

Deliberând asupra recursului de

față,

Prin cererea înregistrată sub nr. 2520 din 22

iunie 1995 la Tribunalul București, reclamanta S.C. A. S.A. Pitești a solicitat

obligarea pârâtei S.C. G. I.E. SRL la plata sumei de 171.000 DM reprezentând

contravaloare marfă plus penalități de întârziere, instituirea sechestrului

asigurător și plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea reclamanta arată că a

încheiat cu pârâta contractul de comision nr. 016 din 7 ianuarie 1994 prin care

s-a prevăzut livrarea a 200 tone polietilenă la prețul de 855 mărci/tonă iar

termenul de livrare era ianuarie-februarie 1994.

Pentru întârzierea plății s-au solicitat și

penalități potrivit art. 17 din contract dar pe parcursul judecății la fond,

respectiv la 29 mai 1998 reclamanta și-a restrâns acțiunea cerând doar 171.000

mărci ca penalități întrucât pârâta a achitat contravaloarea mărfii.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2456

din 29 mai 1998 a admis în parte acțiunea restrânsă și a obligat pe pârâtă la

suma de 69.255 mărci în echivalent lei la data plății cu titlu de penalități

cât și 20.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de

fond a reținut că se datorează penalități potrivit art. 17 din contract pentru

că plata s-a făcut cu întârziere iar din expertiza efectuată cuantumul

penalităților este de 69.255 mărci în echivalent lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta susținând că în realitate întârzierea se datorează lipsurilor calitative

ale polietilenei astfel că o parte a fost repatriată și valorificată în țară.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă

nr. 1419 din 12 mai 2000 a respins ca nefondat apelul pârâtei reținând că

excepția calității necorespunzătoare a polietilenei nu a fost invocată de

pârâtă în raporturile cu reclamanta nesolicitându-se daune pentru nerespectarea

obligațiilor contractuale pe calea unei cereri reconvenționale.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei

decizii susținând că nu era beneficiar ci comisionar astfel că nu poate fi

obligat la plata penalității.

Se mai susține și că există dovezi că marfa nu a

putut fi vândută integral pentru lipsuri calitative.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Pentru lipsurile calitative pârâta putea să

solicite despăgubiri valorificând astfel dovezile pe care pretinde că le are cu

privire la necorespunderea calitativă a mărfii.

În ceea ce privește obligarea la penalitățile de

întârziere se constată că potrivit art. 17 din contract comisionarul s-a

obligat la plata penalităților și pentru neplata în termen a mărfii astfel că

susținerea sa de a fi exonerat de plata penalităților este neîntemeiată astfel

încât se va respinge ca nefondat recursul nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care se încadrează criticile

formulate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta S.C. G. I.E.C. S.A. București împotriva deciziei nr. 1419

din 12 mai 2000, a Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

ianuarie 2003.