ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1281/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 156 din 1 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, formulată de condamnatul P.D. Revizuientul a fost obligat la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, că prin sentința penală nr. 30 din 23 martie 1998 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, inculpatul P.D. a fost condamnat, pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de violare de domiciliu același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat în solidar cu alți trei inculpați la plata despăgubirilor civile către Spitalul Municipiului Turnu Măgurel și Spitalul Județean Alexandria și, de asemenea, la 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.I. S-a reținut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în ziua de 22 iunie 1997, martorul B.I. (fratele victimei B.M.) s-a întâlnit cu inculpații P.D. și S.M.S., pe un câmp, în afara localității Turnu Măgurele, împrejurare în care țiganii s-au înjurat reciproc, după care primul a mers la locuința sorei sale, victima B.M., unde a demolat un garaj.

La un moment dat s-au apropiat cu o căruță inculpații P.D., sora sa P.O., mama acesteia C.M., precum și S.M.S., concubinul inculpatei P.O. Cei patru coborând din căruță, înarmați cu diferite obiecte (coasă, lanț, bețe), cu intenția vădită de a-l agresa pe B.I. Martorul B.I. a fugit din curtea victimei B.M., dar fiind ajuns, a fost lovit superficial cu coasa, pe corp de către inculpatul P.D. (motiv pentru care acesta a fost condamnat la 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.). Cei patru agresori, printre care și inculpatul P.D., au revenit la locuința victimei B.M. și, pentru că aceasta striga după ajutor, a fost lovită de inculpații P.D. și S.M.S., peste corp, în timp ce inculpatele C.M.

și fiica ei P.O. îi îndemnau pe cei doi să lovească în continuare victima, incidentul încheindu-se doar prin alarmarea vecinilor. În ziua de 30 iunie 1997, ca urmare a leziunilor produse de inculpații P.D. și S.S., victima B.M. a fost transportată la Spitalul Municipiului Turnu Măgurele, apoi la Spitalul Județean Alexandria, unde cu tot tratamentul medical acordat a decedat la data de 5 iulie 1997. Din raportul de necropsie a rezultat că, decesul victimei B.M. a fost violent și s-a datorat stării toxico-septice survenită în evoluția unui traumatism abdominal cu eclatare de splină. S-a mai concluzionat că, leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Inculpații P.D. și S.M.S.

au declarat apel și, apoi, recurs împotriva sentinței instanței de fond, ambele fiind respinse de Curtea de Apel București și Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 216/23 iulie 1998 și, respectiv nr. 206 din 27 ianuarie 1999. În cererea de revizuire, condamnatul P.D. a solicitat rejudecarea cauzei, motivând, că, în ziua respectivă a avut altercație numai cu B.I. și că nu a agresat-o pe victima B.M. Tribunalul Teleorman, secția penală, verificând atât sentința de fond, cât și cele două decizii ale Curții de Apel București și Curții Supreme de Justiție a constatat că ambele instanțe au respins căile de atac formulate, cu motivarea că martorii audiați în cauză au confirmat lovirea brutală și repetată a victimei de către cei doi inculpați, iar raportul medico-legal de autopsie a precizat că, leziunile suferite de victimă au constituit cauza decesului.

Astfel, în raport de motivele invocate de revizuientul condamnat P.D. s-a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 765/ A din 21 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de numitul P.D. Împotriva ultimei hotărâri revizuientul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, admiterea cererii de revizuire și audierea unor noi martori care au fost de față la desfășurarea evenimentelor. Recursul declarat nu este fondat. Împrejurarea, că, în dovedirea susținerilor sale, condamnatul a propus, în revizuire, audierea unor martori noi, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece, prin textul invocat [ (art. 394 lit. a) C. proc.

pen.)] se cere ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă. Aceasta, întrucât, este inadmisibil, ca, pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate, ca în speță, de instanțele care au soluționat cauza. Astfel fiind, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul P.D. împotriva deciziei nr. 764 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.