ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, S.N.C.F.R., a solicitat

obligarea pârâtelor, SC P.E.I. SA București și SC D.N. SRL Timișoara, la plata

sumei de 1.429.933.014,50 lei, reprezentând daune constând în „dovada de

refinanțare”, motivat de faptul că a transportat 56 vagoane benzină de la

stația C.F. Bradu (prin stația C.F. Curtici) la stația Oroshaza, Ungaria, în

datele de 7 și 8 noiembrie 1993, predătorul mărfii fiind prima pârâtă, iar

destinatarul beneficiar, firma B.O. Ungaria.

Firma beneficiară a refuzat primirea

mărfii, ca de altfel și firma maghiară T.A., al doilea destinatar desemnat, situație

în care la cererea firmei D.N. SRL Timișoara, împuternicită de predătorul, P.E.I.,

cu toate drepturile asupra mărfii, întreaga cantitate a fost returnată în țară,

a susținut reclamanta.

În drept, reclamanta și-a motivat

acțiunea pe prevederile regulamentului de folosire reciprocă a vagoanelor în

trafic internațional, R.I.V., paragraful 20.2., conform căruia redevența de

chirie este datorată până la sfârșitul orei în cursul căreia are loc înapoierea

vagonului la calea ferată proprietarei, și pe art. 15 paragrafele 1 și 4 din contractul

de transport, C.I.M., deoarece destinatarii mărfii au refuzat primirea și nu au

ridicat documentele de la casa stației Oroshaza.

Pe parcursul procesului, după

depunerea raportului de expertiză la instanța de fond, reclamanta și-a precizat

acțiunea (completare), solicitând obligarea în solidar a pârâtelor la plata

sumei de 1.356.115.376 lei, conform art. 42, 416, 421, 425 C. com.,

reglementărilor C.I.M., P.I.M., R.I.V., art. 998 C. civ.; obligarea pârâtelor

la plata dobânzilor legale calculate din ziua în care datoriile au devenit

exigibile până la plata efectivă; la plata sumelor reprezentând diferența

rezultată dintre coeficientul de inflație de la data la care sumele trebuiau

plătite până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la plata lor

efectivă.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința 2820

din 12 iunie 1998, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat în solidar

pârâtele la plata sumei de 1.356.115.376 lei cu titlu de daune, respingând

capetele de cerere privind dobânzile și diferența dintre coeficienții de

inflație, ca informe, nefiind precizat cuantumul acestor pretenții.

În temeiul art. 279 C. proc. civ., instanța de fond a admis

cererea accesorie privind execuția vremelnică.

Instanța de fond a reținut, în motivarea hotărârii,

realitatea situației de fapt evocată de reclamantă. A mai reținut, din

interpretarea corespondenței purtată de părți, că pârâta, P.E.I. SA București,

în calitate de predător al mărfii nu a cunoscut inițial destinatarul mărfii, firmele

ungare sau firma pârâtă, SC D.N. SRL, față de faptul că în factură se menționa

ca și cumpărător această din urmă firmă, iar în actul internațional era

menționată firma ungară B.O.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele, P.E.I. SA

București și SC D.N. SRL Timișoara, care au invocat greșita apreciere a

raporturilor juridice dintre părți, a împrejurărilor de fapt deduse judecății

și greșita respingere a excepției tardivității.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr.

1388 din 12 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâta, SC P.E.I. SA

București, a schimbat în parte sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea

reclamantei față de această societate, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Prin aceiași decizie s-a respins apelul pârâtei, SC D.N. SRL

Timișoara.

În motivarea deciziei, s-a reținut că instanța de fond a

operat cumulul între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală, fără a

califica natura juridică a sumelor acordate reclamantei, iar din actele

dosarului și precizările reclamantei la acțiune rezultă că acestea sunt daune

derivate dintr-un delict civil, dobânda de refinanțare solicitată demonstrând

acest lucru.

Totodată, s-a reținut că instanța de fond a apreciat greșit

probele de la dosar și a ignorat concluziile suplimentului de expertiză, din

care rezultă că odată cu trecerea vagoanelor în Ungaria, pârâta, P.E.I. SA, nu

mai avea obligații cu privire la plata taxelor, care, potrivit art. 15 din

C.I.M., se plătesc fie de predător fie de destinatar, întrucât predătorul a

indicat punctul de frontieră Curtici Galați, menționând parcursul pentru care

și-a asumat obligația de plată a taxelor.

În speță, taxele au fost plătite de SC D.N. SRL, pe

parcursul M.A.V., asumându-și astfel toate drepturile și obligațiile ce îi

revin conform convenției C.I.M.

S-a mai reținut modificarea contractului de transport de

către reprezentantul importatorului din Ungaria, calitate în care a acționat SC

D.N. SRL, marfa fiind returnată în România cu alte scrisori de trăsură decât

cele cu care a plecat din stația de predare. Art. 30, 31 C.I.M. exclude

solidaritatea, orice drept al predătorului fiind stins la momentul tranzitării

mărfii pe parcursul M.A.V., dar și orice obligație corelativă, acestea revenind

destinatarului.

Apelul declarat de SC D.N. SRL Timișoara a fost respins,

conform art. 296 C. proc. civ., susținerile apelantei nefiind dovedite.

Decizia menționată a fost atacată cu recurs atât de

reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, cât și de pârâta, SC D.N. SRL

Timișoara.

Reclamanta recurentă critică decizia atacată, pentru

motivele care urmează:

1) încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), constând în:

- conivența ilicită a celor două pârâte în încălcarea

prevederilor art. 12 par.1 C.I.M., deoarece, în contractele de transport

internațional feroviar de marfă, destinatar nu poate fi decât o firmă externă;

predătorul, SC P.E.I. SA, a încălcat și prevederile art. 18 și 30 din C.I.M.,

el fiind răspunzător de exactitatea mențiunilor din scrisoarea de trăsură,

înlocuirea sa fiind nelegală;

- predătorul, SC P.E.I., trebuia să-și onoreze obligațiile

ce-i reveneau din contractele de transport, conform cu art. 34 din C.I.M.,

astfel cum rezultă din raportul de expertiză;

- încălcarea prevederilor de drept comun: 42, 416, 421 C.

com. și 998 C. civ., prin aprecierea că nu este posibil cumulul răspunderii

contractuale cu răspunderea delictuală;

2) nulitatea rezultată din nepronunțarea instanței asupra

unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în

speță asupra raportului de expertiză; reținând concluzia că „SC P.E.I. SA nu

poate fi ținută la dezdăunări”, cu înlăturarea apărărilor formulate vizând

subiectivismul și depășirea atribuțiilor experților;

3) nulitatea rezultată din faptul că decizia atacată

cuprinde motive contradictorii, cât privește calitatea de mandatar al intimatei

pârâte, SC D.N. SRL, iar din dispozitivul deciziei se omite expresia „respinge”,

deși în considerente se motivează respingerea lui.

Intimata, SC P.E.I. SA, a depus întâmpinare, solicitând

respingerea recursului, ca nefondat, arătând că:

- hotărârea atacată nu conține o „motivare contradictorie”,

fiind vorba numai de calificarea corectă a raporturilor create cu cărăușul și

acceptate de acesta;

- schimbând în parte sentința, decizia a menținut soluția și

a păstrat motivarea primei instanțe, privind relevanța expertizei tehnice avută

în vedere la efectuarea în apel a expertizei contabile;

- scrisorile de trăsură au fost analizate de experți, iar

modul lor de întocmire a fost avut în vedere de hotărârea atacată;

- motivele de nelegalitate nu pot fi primite, relațiile

dintre părți fiind reglementate de norme speciale C.I.M. care exclud

solidaritatea, și conform cărora orice drept și corelativ, orice obligație, s-a

stins la momentul tranzitării mărfii pe parcursul M.A.V.

I. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Trebuie mai întâi precizat că recursul a fost întemeiat pe

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și două „nulități”

pe care recurenta nu le-a încadrat în motivele de casarea prevăzute de art. 304

C. proc. civ., dar care pot primi o atare încadrare din partea instanței, față

de conținutul susținerilor, ca fiind cele prevăzute de art. 304 pct. 7, motive

contradictorii, și de art. 304 pct. 10, nepronunțarea instanței asupra unor

dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta,

SC P.E.I. SA, și menținerea, în consecință, a soluției instanței de fond, prin

care s-a admis în parte acțiunea, și cele două pârâte, SC D.N. SRL și P.E.I. SA,

au fost obligate la plata de daune în solidar.

Hotărârea instanței de fond, astfel cum rezultă din

istoricul prezentat, a fost atacată cu apel numai de pârâte, iar instanța de

apel a respins apelul SC D.N. SRL, a admis apelul SC P.E.I. SA, și a schimbat

în parte sentința, în sensul că, față de aceasta, pârâta, pe care prima

instanță a obligat-o în solidar cu cea de a doua pârâtă, a respins acțiunea,

menținând obligarea la plată a pârâtei, SC D.N. SRL.

Drept urmare, interesul ca și condiție în promovarea

recursului de către reclamantă se concretizează, în cazul de față, în critica

deciziei sub aspectul înlăturării solidarității la plata daunelor reținute de

instanța de fond și menținute de instanța de apel.

Or, se constată că recurenta, în criticile subsumate

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă nerespectarea de

către pârâta, SC P.E.I. SA, a normelor speciale C.I.M. în materie de transport

internațional de mărfuri, care ar atrage, practic, numai răspunderea acestei

pârâte, nu și a pârâtei, SC D.N. SRL, a cărei obligare la plată reclamanta a

solicitat-o prin cererea de chemare în judecată, admisă sub acest aspect de

către instanțe.

Transportul internațional de mărfuri, având o reglementare

proprie, răspunderea părților implicate se analizează în raport cu această

reglementare, în aplicarea principiului

specialia generalibus derogant.

Prin urmare, critica subsidiară raportată la art. 998 C.

civ., în sensul că „culpa contractuală are aceiași natură ca și cea

delictuală”, este nu numai inconsistentă dar și superfluă, motivarea în fapt a

cererii de chemare în judecată, mai sus redată, atrăgând aplicarea legii

speciale, soluția instanței de apel fiind deci corectă sub acest aspect.

atacate nu poate fi nici ea primită, deoarece recurenta se raportează, pe de o

parte, la motivarea care privește respingerea apelului pârâtei, SC D.N. SRL,

soluție cu care recurenta este de acord, iar pe de altă parte, la motivarea

admiterii apelului pârâtei, SC P.E.I. SA, soluție care face obiectul

recursului, dar care nu cuprinde motive contradictorii.

304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece, din chiar exprimarea recurentei, rezultă

că instanța s-a pronunțat asupra probei cu expertiză fără a-i accepta însă

obiecțiunile, iar acestea nu constituie „apărări” în sensul art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Cât privește faptul că în dispozitivul deciziei nu apare

cuvântul „respinge”, este evident o eroare materială remediabilă conform cu

procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., minuta fiind completă sub acest

aspect.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

II. Recursul declarat de pârâta, SC D.O. SRL., nu a fost

timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 13.102.076 lei și nici cu timbru

judiciar în sumă de 50.000 lei, recurenta pârâtă încălcând astfel prevederile art.

11 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxa judiciară de timbru și ale art.

3 din O.G. nr. 32/1994, privind timbrul judiciar.

Cum, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997,

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea cererii, iar recurenta, deși încunoștințată prin citație, la termenul

din 22 iunie 2004, despre taxele datorate, nu a făcut dovada plății lor, Înalta

Curte va anula recursul declarat de pârâtă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, împotriva deciziei civile nr. 1388

din 12 noiembrie 2001, a Curții de Apel București.

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâta, SC D.O. SRL Timișoara, declarat împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 22 iunie 2004.