ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, S.N.C.F.R., a solicitat obligarea pârâtelor, SC P.E.I. SA București și SC D.N. SRL Timișoara, la plata sumei de 1.429.933.014,50 lei, reprezentând daune constând în „dovada de refinanțare”, motivat de faptul că a transportat 56 vagoane benzină de la stația C.F. Bradu (prin stația C.F. Curtici) la stația Oroshaza, Ungaria, în datele de 7 și 8 noiembrie 1993, predătorul mărfii fiind prima pârâtă, iar destinatarul beneficiar, firma B.O. Ungaria. Firma beneficiară a refuzat primirea mărfii, ca de altfel și firma maghiară T.A., al doilea destinatar desemnat, situație în care la cererea firmei D.N. SRL Timișoara, împuternicită de predătorul, P.E.I., cu toate drepturile asupra mărfii, întreaga cantitate a fost returnată în țară, a susținut reclamanta.

În drept, reclamanta și-a motivat acțiunea pe prevederile regulamentului de folosire reciprocă a vagoanelor în trafic internațional, R.I.V., paragraful 20.2., conform căruia redevența de chirie este datorată până la sfârșitul orei în cursul căreia are loc înapoierea vagonului la calea ferată proprietarei, și pe art. 15 paragrafele 1 și 4 din contractul de transport, C.I.M., deoarece destinatarii mărfii au refuzat primirea și nu au ridicat documentele de la casa stației Oroshaza.

Pe parcursul procesului, după depunerea raportului de expertiză la instanța de fond, reclamanta și-a precizat acțiunea (completare), solicitând obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 1.356.115.376 lei, conform art. 42, 416, 421, 425 C. com., reglementărilor C.I.M., P.I.M., R.I.V., art. 998 C. civ.; obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale calculate din ziua în care datoriile au devenit exigibile până la plata efectivă; la plata sumelor reprezentând diferența rezultată dintre coeficientul de inflație de la data la care sumele trebuiau plătite până la data pronunțării hotărârii și, în continuare, până la plata lor efectivă.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința 2820 din 12 iunie 1998, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat în solidar pârâtele la plata sumei de 1.356.115.376 lei cu titlu de daune, respingând capetele de cerere privind dobânzile și diferența dintre coeficienții de inflație, ca informe, nefiind precizat cuantumul acestor pretenții. În temeiul art. 279 C. proc. civ., instanța de fond a admis cererea accesorie privind execuția vremelnică. Instanța de fond a reținut, în motivarea hotărârii, realitatea situației de fapt evocată de reclamantă. A mai reținut, din interpretarea corespondenței purtată de părți, că pârâta, P.E.I. SA București, în calitate de predător al mărfii nu a cunoscut inițial destinatarul mărfii, firmele ungare sau firma pârâtă, SC D.N.

SRL, față de faptul că în factură se menționa ca și cumpărător această din urmă firmă, iar în actul internațional era menționată firma ungară B.O. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele, P.E.I. SA București și SC D.N. SRL Timișoara, care au invocat greșita apreciere a raporturilor juridice dintre părți, a împrejurărilor de fapt deduse judecății și greșita respingere a excepției tardivității. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 1388 din 12 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâta, SC P.E.I. SA București, a schimbat în parte sentința apelată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei față de această societate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceiași decizie s-a respins apelul pârâtei, SC D.N. SRL Timișoara. În motivarea deciziei, s-a reținut că instanța de fond a operat cumulul între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală, fără a califica natura juridică a sumelor acordate reclamantei, iar din actele dosarului și precizările reclamantei la acțiune rezultă că acestea sunt daune derivate dintr-un delict civil, dobânda de refinanțare solicitată demonstrând acest lucru. Totodată, s-a reținut că instanța de fond a apreciat greșit probele de la dosar și a ignorat concluziile suplimentului de expertiză, din care rezultă că odată cu trecerea vagoanelor în Ungaria, pârâta, P.E.I. SA, nu mai avea obligații cu privire la plata taxelor, care, potrivit art. 15 din C.I.M., se plătesc fie de predător fie de destinatar, întrucât predătorul a indicat punctul de frontieră Curtici Galați, menționând parcursul pentru care și-a asumat obligația de plată a taxelor.

În speță, taxele au fost plătite de SC D.N. SRL, pe parcursul M.A.V., asumându-și astfel toate drepturile și obligațiile ce îi revin conform convenției C.I.M. S-a mai reținut modificarea contractului de transport de către reprezentantul importatorului din Ungaria, calitate în care a acționat SC D.N. SRL, marfa fiind returnată în România cu alte scrisori de trăsură decât cele cu care a plecat din stația de predare. Art. 30, 31 C.I.M. exclude solidaritatea, orice drept al predătorului fiind stins la momentul tranzitării mărfii pe parcursul M.A.V., dar și orice obligație corelativă, acestea revenind destinatarului. Apelul declarat de SC D.N. SRL Timișoara a fost respins, conform art. 296 C. proc.

civ., susținerile apelantei nefiind dovedite. Decizia menționată a fost atacată cu recurs atât de reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, cât și de pârâta, SC D.N. SRL Timișoara. Reclamanta recurentă critică decizia atacată, pentru motivele care urmează: 1) încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), constând în: - conivența ilicită a celor două pârâte în încălcarea prevederilor art. 12 par.1 C.I.M., deoarece, în contractele de transport internațional feroviar de marfă, destinatar nu poate fi decât o firmă externă; predătorul, SC P.E.I.

SA, a încălcat și prevederile art. 18 și 30 din C.I.M., el fiind răspunzător de exactitatea mențiunilor din scrisoarea de trăsură, înlocuirea sa fiind nelegală; - predătorul, SC P.E.I., trebuia să-și onoreze obligațiile ce-i reveneau din contractele de transport, conform cu art. 34 din C.I.M., astfel cum rezultă din raportul de expertiză; - încălcarea prevederilor de drept comun: 42, 416, 421 C. com. și 998 C. civ., prin aprecierea că nu este posibil cumulul răspunderii contractuale cu răspunderea delictuală; 2) nulitatea rezultată din nepronunțarea instanței asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în speță asupra raportului de expertiză; reținând concluzia că „SC P.E.I.

SA nu poate fi ținută la dezdăunări”, cu înlăturarea apărărilor formulate vizând subiectivismul și depășirea atribuțiilor experților; 3) nulitatea rezultată din faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, cât privește calitatea de mandatar al intimatei pârâte, SC D.N. SRL, iar din dispozitivul deciziei se omite expresia „respinge”, deși în considerente se motivează respingerea lui. Intimata, SC P.E.I.

SA, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând că: - hotărârea atacată nu conține o „motivare contradictorie”, fiind vorba numai de calificarea corectă a raporturilor create cu cărăușul și acceptate de acesta; - schimbând în parte sentința, decizia a menținut soluția și a păstrat motivarea primei instanțe, privind relevanța expertizei tehnice avută în vedere la efectuarea în apel a expertizei contabile; - scrisorile de trăsură au fost analizate de experți, iar modul lor de întocmire a fost avut în vedere de hotărârea atacată; - motivele de nelegalitate nu pot fi primite, relațiile dintre părți fiind reglementate de norme speciale C.I.M. care exclud solidaritatea, și conform cărora orice drept și corelativ, orice obligație, s-a stins la momentul tranzitării mărfii pe parcursul M.A.V.

I. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Trebuie mai întâi precizat că recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și două „nulități” pe care recurenta nu le-a încadrat în motivele de casarea prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar care pot primi o atare încadrare din partea instanței, față de conținutul susținerilor, ca fiind cele prevăzute de art. 304 pct. 7, motive contradictorii, și de art. 304 pct. 10, nepronunțarea instanței asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. 1. Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta, SC P.E.I.

SA, și menținerea, în consecință, a soluției instanței de fond, prin care s-a admis în parte acțiunea, și cele două pârâte, SC D.N. SRL și P.E.I. SA, au fost obligate la plata de daune în solidar. Hotărârea instanței de fond, astfel cum rezultă din istoricul prezentat, a fost atacată cu apel numai de pârâte, iar instanța de apel a respins apelul SC D.N. SRL, a admis apelul SC P.E.I. SA, și a schimbat în parte sentința, în sensul că, față de aceasta, pârâta, pe care prima instanță a obligat-o în solidar cu cea de a doua pârâtă, a respins acțiunea, menținând obligarea la plată a pârâtei, SC D.N. SRL. Drept urmare, interesul ca și condiție în promovarea recursului de către reclamantă se concretizează, în cazul de față, în critica deciziei sub aspectul înlăturării solidarității la plata daunelor reținute de instanța de fond și menținute de instanța de apel.

Or, se constată că recurenta, în criticile subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă nerespectarea de către pârâta, SC P.E.I. SA, a normelor speciale C.I.M. în materie de transport internațional de mărfuri, care ar atrage, practic, numai răspunderea acestei pârâte, nu și a pârâtei, SC D.N. SRL, a cărei obligare la plată reclamanta a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată, admisă sub acest aspect de către instanțe. Transportul internațional de mărfuri, având o reglementare proprie, răspunderea părților implicate se analizează în raport cu această reglementare, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

Prin urmare, critica subsidiară raportată la art. 998 C. civ., în sensul că „culpa contractuală are aceiași natură ca și cea delictuală”, este nu numai inconsistentă dar și superfluă, motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, mai sus redată, atrăgând aplicarea legii speciale, soluția instanței de apel fiind deci corectă sub acest aspect. 2. Critica cu privire la „motive contradictorii” ale deciziei atacate nu poate fi nici ea primită, deoarece recurenta se raportează, pe de o parte, la motivarea care privește respingerea apelului pârâtei, SC D.N. SRL, soluție cu care recurenta este de acord, iar pe de altă parte, la motivarea admiterii apelului pârâtei, SC P.E.I. SA, soluție care face obiectul recursului, dar care nu cuprinde motive contradictorii.

3. Nu se poate reține nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece, din chiar exprimarea recurentei, rezultă că instanța s-a pronunțat asupra probei cu expertiză fără a-i accepta însă obiecțiunile, iar acestea nu constituie „apărări” în sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Cât privește faptul că în dispozitivul deciziei nu apare cuvântul „respinge”, este evident o eroare materială remediabilă conform cu procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., minuta fiind completă sub acest aspect. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. II. Recursul declarat de pârâta, SC D.O. SRL., nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 13.102.076 lei și nici cu timbru judiciar în sumă de 50.000 lei, recurenta pârâtă încălcând astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxa judiciară de timbru și ale art. 3 din O.G.

nr. 32/1994, privind timbrul judiciar. Cum, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, iar recurenta, deși încunoștințată prin citație, la termenul din 22 iunie 2004, despre taxele datorate, nu a făcut dovada plății lor, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, împotriva deciziei civile nr. 1388 din 12 noiembrie 2001, a Curții de Apel București. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta, SC D.O. SRL Timișoara, declarat împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2004.