ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 666 pronunțată la 23 mai 2002, în dosarul nr. 11146/2000, a admis acțiunea restrânsă a reclamantei, D.S. Suceava, împotriva pârâtei, SC R.P. SRL Valea Doftanei, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 499.516.606 lei cu titlul de preț, 499.556.606 lei penalități de întârziere și 29.675.664 lei cheltuieli de judecată. Recursul declarat de societatea pârâtă, împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 573 din 19 septembrie 2002. Împotriva acestor hotărâri, la 27 august 2003, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Invocând dispozițiile art. 330 pct. 2 din Codul de Procedură Civilă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție susține că hotărârile judecătorești atacate, cu recurs în anulare, au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, aceste hotărâri fiind totodată și vădit temeinice. În motivarea recursului în anulare se arată că părțile au încheiat la 24 septembrie 1999 un contract de vânzare-cumpărare, pentru 1905 m.c. masă lemnoasă pe picior, cu o valoare totală de 2.095.500.000 lei, și eșalonarea tăierii parchetului în perioada 1 octombrie 1999-31 decembrie 1999. Exploatarea masei lemnoase nu s-a finalizat în termen, iar pârâta a efectuat plățile cu întârziere.

Pentru că facturile au fost întârziate din motive obiective, neimputabile pârâtei, respectiv vremea nefavorabilă, părțile au încheiat un nou contract la 31 ianuarie 2000, pentru 1395 m.c. masă lemnoasă, rămas din volumul de 1905 m.c. ai contractului inițial și s-a stabilit o reeșalonare pentru perioada 1 februarie 2000-31 martie 2000. S-a eliberat o nouă autorizație de exploatare, s-a stabilit valoarea contractului la 1.534.500.000 lei, iar părțile au convenit că plata se va face lunar pe baza facturii. Pentru întârzierea decontării au fost stabilite penalitățile. În raport de aceste clauze contractuale, instanțele de fond și recurs au reținut că pârâta datorează reclamantei sumele pretinse, pentru că nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul din 31 ianuarie 2000, și și-a fundamentat soluția pe concluziile expertizei tehnice și facturile care se refereau la perioada anterioară încheierii contractului.

La rândul său, instanța de recurs, reținând doar că pârâta nu a contestat volumul de masă lemnoasă pusă în valoare, a concluzionat că pretențiile reclamantei sunt pe deplin justificate. Din datele cauzei, rezulta că pentru exploatarea volumului de masă lemnoasă de 1395 m.c. rămasă la finele anului 1999 în valoare de 1.134.500.000 lei, părțile au constituit de comun acord un grafic de reeșalonare, guvernat de contractul din 31 ianuarie 2000. Apreciind că lucrările de exploatare se desfășoară anevoios, și motivat de faptul că pârâta nu achitase prețul materialului lemnos la data încheierii contractului, respectiv 31 ianuarie 2000, reclamanta a comunicat pârâtei că i-a sistat transportul, iar pentru deblocarea situației a pretins scrisoare de garanție bancară.

Ulterior, pârâta a fost somată să achitate facturile restante, iar la 22 februarie 2000, reclamanta a comunicat pârâtei că i-a retras autorizația de exploatare. În intervalul 31 ianuarie 2000-22 februarie 2000, reclamanta a emis numai 2 facturi, datate 3 februarie 2000, reprezentând contravaloarea masei lemnoase exploatate în acest interval. Procedând la emiterea somațiilor, reclamanta a încălcat prevederile art. 6 și 7 din contract, care prevedeau că plata se face lunar, iar pe de altă parte a încălcat și prevederile art. 33 din contract, potrivit cărora „Neprelucrarea pachetului în termen de 30 zile de la data prevăzută în autorizație sau asamblarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 15 zile calendaristice, cu excepția cazurilor de forță majoră justificate, duce la rezilierea necondiționată a contractului”.

Reclamanta a pretins deci, o plată necuvenită, care trebuia făcută în cursul lunii februarie, pentru că de la 31 ianuarie, data încheierii contractului, până la 3 februarie 2000, data emiterii facturii, nu expirase termenul contractual de o lună. Probatoriul administrat în cauză se referă la împrejurări anterioare contractului din 31 ianuarie 2000, iar faptul că ulterior lunii februarie 2000, respectiv martie, aprilie și iunie 2000, s-au emis alte facturi, nu poate justifica atitudinea reclamantei care a încălcat clauzele, pretinzând plăți înainte de expirarea termenelor contractuale. Concluzia instanțelor, care au reținut în sarcina pârâtei o obligație de plată pentru valoarea masei lemnoase exploatate și penalități de întârziere, raportate la perioada anterioară contractului din 31 ianuarie 2000, este greșită, deoarece acest contract se încheiase.

Recursul, în anulare, nu este fondat. Chiar în motivarea acestuia, se admite că, atât contractul din 24 septembrie 1999, cât și cel din 31 ianuarie 2000, au privit cantitatea de 1.395 m.c. masă lemnoasă, ce fusese licitată încă din septembrie 1999, și indiferent de existența a două contracte succesive, în cauză s-a făcut dovada că societatea pârâtă nu a achitat întreaga cantitate de masă lemnoasă exploatată în baza contractului din 24 septembrie 1999, iar la 31 ianuarie 2000, chiar autorul recursului în anulare admite că s-a făcut o actualizare a acestui prim contract și s-a stabilit volumul ce urmează a fi exploatat în perioada 31 ianuarie 2000-31 martie 2000 și valoarea acestuia, ce urma a fi achitată în condițiile stipulate în acest contract.

Indiferent că plățile restante au fost, ori nu, prevăzute în noul contract, nu rezultă din nici o probă că reclamanta ar fi iertat de datoria provenită din contractul anterior, societatea pârâtă, iar imputarea plății facturilor, în măsura în care societatea pârâtă ar fi făcut aceste plăți, era la latitudinea creditoarei reclamante. Instanțele de fond și recurs au reținut corect, în condițiile în care apărările pârâtei au fost cu totul diferite de motivarea recursului în anulare, că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, recunoscând însă, printr-un proces verbal încheiat la 5 aprilie 2000, contestațiile de masă lemnoasă exploatate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare, declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 666 din 23 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, și decizia nr. 573 din 19 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Dispune restituirea cauțiunii, în sumă de 99.000.000 lei, către pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2004.