ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 863, pronunțată la data de
16 octombrie 2000, în dosarul nr. 4150/2000, Tribunalul Maramureș a admis
acțiunea formulată de reclamanta F.E. în contradictoriu cu D.T. Maramureș și a constatat
că aceasta datorează pârâtei, cu titlu de preț al serviciilor telefonice
aferente lunii aprilie 1999, suma de 94.600 lei, nu 27.943.200 lei, obligând
pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Apelul formulat de pârâta S.N.T.C.R. SA, Direcția de
Telecomunicații Maramureș, împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca
nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel
Cluj, prin decizia civilă nr. 391, pronunțată la data de 18 aprilie 2001, în
dosarul nr. 1701/2001.
Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că
susținerea apelantei, referitoare la culpa intimatei reclamante, care nu a
limitat sau refuzat accesul oricărei persoane la utilizarea postului său
telefonic, nu a fost dovedită, probele administrate constând în înscrisuri și
martori, relevând că, în perioada în care s-a vorbit pe linia erotică, nici o
persoană nu se afla în locuința acesteia, iar prin expertiza efectuată în cauză
nu s-a exclus posibilitatea folosirii frauduloase a liniei prin joncțiunea
situată pe traseul către abonați a unor utilizatori externi.
Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat
recurs apelanta-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale,
dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că
hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât se bazează,
în principal, pe proba testimonială prin care s-a încercat dovedirea faptului
că, într-o anumită perioadă, nu a fost folosit postul telefonic aparținând
reclamantei, aspect ce este imposibil de dovedit testimonial.
Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată,
respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de
judecată, apreciind că instanța de apel a soluționat cauza în mod just și în
conformitate cu probele existente la dosar.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că, prin criticile formulate,
recurenta nu a dovedit motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., iar examinarea considerentelor deciziei atacate relevă atât motivele care
au format convingerea instanței de apel, cât și cele pentru care au fost
respinse cererile apelantei, așa încât acest text nu-și găsește incidența în cauză.
Având în vedere că principiul libertății probei,
instituit de legiuitor prin art. 46 Cod comercial, permite accesul, fără
îngrădiri, la oricare dintre mijloacele de dovadă recunoscute de C. com. și de
către cel civil și abolește orice ierarhizare înlăuntrul sistemului probator și
că, în cauză, convingerea intimă a judecătorilor a fost edificată pe un sistem
probator complex, nu doar pe proba testimonială, cum greșit se susține, rezultă
că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile acestui text legal, în
conformitate cu care atestă ce probă este admisibilă, fiind acceptată chiar și
împotriva sau peste conținutul unui înscris, aspect ce înlătură criticile ce
vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312
alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în
cauză.
Cum potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea
care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile
de judecată pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, și
cum intimata reclamantă nu a depus la dosar dovezi care să ateste cheltuielile utile,
care au fost făcute efectiv cu ocazia judecății recursului, Curtea va respinge,
ca nefondată, cererea acesteia de obligare a recurentei la plata cheltuielilor
de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.C.R., Direcția
de Telecomunicații Maramureș, împotriva deciziei nr. 391 din 18 aprilie 2001 a
Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ, ca
nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de
judecată, formulată de intimată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie
2003.