ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 863, pronunțată la data de 16 octombrie 2000, în dosarul nr. 4150/2000, Tribunalul Maramureș a admis acțiunea formulată de reclamanta F.E. în contradictoriu cu D.T. Maramureș și a constatat că aceasta datorează pârâtei, cu titlu de preț al serviciilor telefonice aferente lunii aprilie 1999, suma de 94.600 lei, nu 27.943.200 lei, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Apelul formulat de pârâta S.N.T.C.R. SA, Direcția de Telecomunicații Maramureș, împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 391, pronunțată la data de 18 aprilie 2001, în dosarul nr. 1701/2001.

Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că susținerea apelantei, referitoare la culpa intimatei reclamante, care nu a limitat sau refuzat accesul oricărei persoane la utilizarea postului său telefonic, nu a fost dovedită, probele administrate constând în înscrisuri și martori, relevând că, în perioada în care s-a vorbit pe linia erotică, nici o persoană nu se afla în locuința acesteia, iar prin expertiza efectuată în cauză nu s-a exclus posibilitatea folosirii frauduloase a liniei prin joncțiunea situată pe traseul către abonați a unor utilizatori externi. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât se bazează, în principal, pe proba testimonială prin care s-a încercat dovedirea faptului că, într-o anumită perioadă, nu a fost folosit postul telefonic aparținând reclamantei, aspect ce este imposibil de dovedit testimonial. Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instanța de apel a soluționat cauza în mod just și în conformitate cu probele existente la dosar. Recursul este nefondat. Astfel, este de observat că, prin criticile formulate, recurenta nu a dovedit motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., iar examinarea considerentelor deciziei atacate relevă atât motivele care au format convingerea instanței de apel, cât și cele pentru care au fost respinse cererile apelantei, așa încât acest text nu-și găsește incidența în cauză. Având în vedere că principiul libertății probei, instituit de legiuitor prin art. 46 Cod comercial, permite accesul, fără îngrădiri, la oricare dintre mijloacele de dovadă recunoscute de C. com. și de către cel civil și abolește orice ierarhizare înlăuntrul sistemului probator și că, în cauză, convingerea intimă a judecătorilor a fost edificată pe un sistem probator complex, nu doar pe proba testimonială, cum greșit se susține, rezultă că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile acestui text legal, în conformitate cu care atestă ce probă este admisibilă, fiind acceptată chiar și împotriva sau peste conținutul unui înscris, aspect ce înlătură criticile ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Cum potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, și cum intimata reclamantă nu a depus la dosar dovezi care să ateste cheltuielile utile, care au fost făcute efectiv cu ocazia judecății recursului, Curtea va respinge, ca nefondată, cererea acesteia de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.C.R., Direcția de Telecomunicații Maramureș, împotriva deciziei nr. 391 din 18 aprilie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.