ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3618/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 3140 din 20 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei, SC T.N. SA Bistrița Năsăud, și a obligat pârâta, SC I.O.C. SRL București, la plata sumelor de 62.870,21 dolari S.U.A., datorată conform contractului de mandat și acordului părților, precum și la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A., cu titlu dobânzi și comisioane bancare, plus 196.994 dolari S.U.A., reprezentând diferența obținută de pârâtă prin valorificarea bumbacului, toate sumele urmând să se plătească în echivalent lei, la cursul B.N.R. de la data pronunțării hotărârii, la care se adaugă suma de 4.761.000 lei, reprezentând comision vamal, precum și 70.133.375 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 65 din 11 martie 2002, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Pârâta a fost citată cu mențiunea de a depune taxa de timbru, în cuantum de 47.887.265 lei, și timbru judiciar, în valoare de 50.000 lei. Aceasta a solicitat Administrației Financiare a sectorului 6 București eșalonarea plății taxei de timbru, dar administrația financiară nu a soluționat cererea, deși s-au acordat trei termene. Potrivit reglementărilor legale, taxele de timbru se plătesc anticipat cererii deduse judecății sau căii de atac formulate. Instanța poate acorda un termen pentru plata taxei de timbru, urmând ca partea încunoștințată de obligația pe care o are să o depună până la cel mai târziu la primul termen de judecată.

Întrucât pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și având în vedere prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și dispozițiilor O.G. nr. 32/1995, cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, a anulat ca netimbrat apelul. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 21 din Legea nr. 146/1997.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se invocă faptul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, arătând următoarele: Întrucât a făcut dovada că s-a adresat Ministerului Finanțelor cu cerere pentru eșalonarea plății taxei de timbru, în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, apelul trebuia înregistrat la instanță într-o evidență specială, pentru conservarea drepturilor ce s-ar putea pierde prin trecerea timpului și nu trebuia să i se dea curs până nu prezenta dovada obținerii facilităților sau a plății taxei judiciare de timbru datorate. În speță, se impune fie nepunerea pe rol a apelului, fie suspendarea judecării lui până la prezentarea dovezii obținerii facilității solicitate sau a depunerii dovezii de plată a taxei de timbru.

Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cum a fost modificată și completată, instanța de apel a citat pârâta pentru termenele din 20 septembrie 2001, cu mențiunea de a depune taxa de timbru în sumă de 47.887.265 lei și timbru judiciar în valoare de 50.000 lei. La termenul respectiv, pârâta a arătat că a fost în imposibilitate să achite taxa de timbru, întrucât reprezentantul societății a fost plecat din țară. Ulterior, la termenul din 1 noiembrie 2001, pârâta a depus cerere pentru eșalonarea plății taxei judiciare de timbru și un set de acte, solicitând să fie înaintate administrației Finanțelor Publice sector 6, pentru soluționare. După acest termen s-au acordat trei termene de judecată, pentru ca pârâta să obțină relații de la organul financiar cu privire la soluționarea cererii de eșalonare a plății taxei de timbru, iar aceasta nu a prezentat acte referitoare la stadiul soluționării cererii.

Mai mult, la termenul din 11 martie 2002, când s-a soluționat apelul, pârâta a lipsit. Or, pârâta manifestând pasivitate în rezolvarea cererii, instanța de apel a aplicat reglementările în vigoare. Se mai reține că și după anularea apelului ca netimbrat, pârâta nu a depus în recurs acte privind stadiul soluționării cererii pentru eșalonarea plății taxei de timbru. În recurs, pârâta critică decizia instanței de apel numai cu privire la plata taxei de timbru, deși unul din motivele anulării apelului este și faptul că nu a depus timbrul judiciar.

Sub aspectul analizat, apelul era anulabil încă de la primul termen de judecată, când pârâta nu a îndeplinit obligația legală de a timbra, până la termenul de judecată stabilit de instanță, așa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, termen la care nu opera dispozițiile art. 21 alin. (2) din legea menționată, deoarece cererea de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru a fost depusă după primul termen de judecată. De asemenea, potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cum a fost modificată și completată, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Or, pârâta nu a depus timbrul judiciar, deși dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 nu se aplică și în cazul timbrului judiciar. Prin urmare, în conformitate cu art. 9 O.G. nr. 32/1997, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în mod corect instanța de apel a anulat apelul. Față de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, reținând că decizia instanței de apel este temeinică și legală, Curtea va respinge recursul, fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC I.O.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 65 din 11 martie 2002 a Curții de apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2003.