ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111 din 16

iunie 2003, Tribunalul Bistrița Năsăud, l-a condamnat pe inculpatul R.G., la o

pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 50.000.000 lei, daune morale în favoarea părții civile S.L.E.,

reprezentată de părinții săi S.M. și S.E.

Pe baza probelor administrate,

instanțele au reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 1 februarie 2003, după

ce în prealabil inculpatul consumase băuturi alcoolice împreună cu părinții

părții vătămate, a mers la barul din Mintiu, însoțit de partea vătămată S.L.E.,

în vârstă de 9 ani, pentru a cumpăra băuturi și a continua să bea cu părinții

acesteia.

La cererea inculpatului, partea

vătămată a cumpărat o sticlă de lichior, dar inculpatul nu s-a mai întors la

locuința părții vătămate, ci a pretins că merge la o rudă.

La marginea localității, într-o șură

părăsită, inculpatul a dezbrăcat pe partea vătămată și a întreținut un act

sexual normal cu ea. Întrucât aceasta a plâns și a strigat, inculpatul a scos

din buzunar un cuțit pe care l-a pus lângă capul ei.

Ulterior, inculpatul a obligat-o și

la un act sexual oral, după care, urcat din nou peste ea, a fost surprins de

tatăl acesteia, martorul S.M. Acesta l-a lovit cu o lanternă și a încercat să-l

imobilizeze, dar inculpatul a reușit să fugă.

Din raportul de constatare

medico-legală a rezultat că partea vătămată S.L.E., în vârstă de 9 ani a

prezentat deflorare recentă, care poate data din 5 februarie 2003, precum și

leziuni genitale, care atestă realizarea unui raport sexual recent și care

necesită 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, precum și leziuni traumatice

în zona feței, care s-au putut produce prin zgâriere cu mâna sau cu un corp dur

și care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul R.G. care a solicitat ca, anterior judecării apelului

să fie reaudiați martorii și partea vătămată, să se efectueze o expertiză

medico-legală care să stabilească dacă la data comiterii faptei a fost în

erecție și dacă a ejaculat.

Instanța de apel a respins probele

solicitate ca nefiind concludente, utile și pertinente cauzei.

Cu ocazia susținerii motivelor de

apel s-a solicitat de către inculpat achitarea, întrucât nu este autorul

infracțiunii de viol asupra minorei S.L.E.

Prin decizia penală nr. 167 din 19

august 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

În considerente s-a constatat că,

instanța de fond a administrat un vast material probator care pune în evidență

fapta penală comisă, cât și vinovăția inculpatului în producerea ei.

În termen legal, împotriva hotărârilor

de mai sus a declarat recurs doar inculpatul.

Prin motivele orale, inculpatul a

susținut că nu se face vinovat de infracțiunea de viol, solicitând achitarea pe

acest temei juridic, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Criticile se încadrează în cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc.

pen., dar recursul este nefondat.

În cauză a fost administrat un vast

material probator pe baza căruia instanțele au reținut corect starea de fapt,

vinovăția inculpatului și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii,

încadrarea juridică și pedeapsa aplicată.

Este adevărat că, după ce în

prealabil a recunoscut constant și fără rezerve vinovăția sa, în faza judecății

recurentul inculpat a negat comiterea faptei, construindu-și o apărare potrivit

căreia se afla la locuința bunicii sale și nu cunoaște ce i s-a întâmplat

minorei.

Pe lângă faptul că, inculpatul nu a

putut să justifice revenirea asupra primelor declarații date în prezența

apărătorului, susținerile sale au fost confirmate numai de martorul C.I., care

îi este unchi, în rest probele administrate au infirmat apărările formulate.

De altfel, în declarațiile date în

faza urmăririi penale și în care și-a recunoscut vinovăția, recurentul a dat

numeroase detalii referitoare la modalitatea de executare a faptei care s-au

coroborat cu susținerile părții vătămate și ale părinților săi.

Mai mult, martorul D.A.G. a fost

alături de părinții și frații victimei când a fost surprins inculpatul asupra

victimei și a fost cel care a anunțat lucrătorii de poliție.

În cauză au fost audiați și martorii

S.A., A.G. care au confirmat susținerile părții vătămate și ale părinților săi.

Martora S.A., gestionara magazinului

de unde inculpatul a cumpărat băutura a infirmat susținerea potrivit căreia,

inculpatul ar fi fost agresat de lucrătorii de poliție pentru a recunoaște

fapta: martora a putut percepe nemijlocit ce s-a întâmplat la momentul primei

declarații pentru că se afla în interiorul magazinului, spre deosebire de ruda

inculpatului care se afla în exterior.

Dar, osebit de proba testimonială,

expertiza medico-legală a atestat că victima în vârstă de 9 ani a prezentat o

deflorare recentă care poate data din 5 februarie 2003, leziuni genitale care

atestă realitatea unui raport sexual recent, precum și leziuni traumatice la

nivelul corpului, care s-au putut produce la 5 februarie 2003, data săvârșirii

infracțiunii.

Cum potrivit art. 64 C. proc. pen.,

nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă

administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că

nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între

declarațiile inculpatului.

Pe de altă parte, declarația

inculpatului dată în faza judecății poate servi la aflarea adevărului numai în măsura

în care se coroborează cu alte probe, ceea ce însă, nu este cazul în speță.

Este evident că vinovăția

inculpatului a fost fără dubiu dovedită de probele administrate, după cum și

celelalte elemente constitutive ale infracțiunii deduse judecății, aspect sub

care prima critică formulată de inculpat este nefondată.

Tot astfel este și critica vizând

individualizarea pedepsei aplicate.

Recurentului inculpat i s-a aplicat

pedeapsa de 15 ani închisoare pentru o faptă deosebit de gravă, respectiv,

violul unei minore de 9 ani, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Pedeapsa aplicată se înscrie în

limitele legale sancționatoare neconstatându-se motive care să justifice

reducerea ei, în raport de pericolul social al faptei, dar și al făptuitorului,

care a prezentat o atitudine nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului.

Cum hotărârile recurate sunt legale

și temeinice sub aspectele criticate și nu se constată nici alte motive de

casare, cu ocazia examinării din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în temeiul art. 385

12

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa detenția

preventivă la zi, din pedeapsa aplicată.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 167 din 19 august

2003 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 februarie 2003, la 15

octombrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.