ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3855/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3855/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16 din 15 aprilie

2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția pentru minori și familie, în

Dosarul cu nr. 14804/63/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice din art. 197 alin. (1), (3) C. pen. în art. 197 alin. (1) C. pen., iar

în baza art. 197 alin. (1), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A.G.

(deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova) la 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 5 ani și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenția de la 24 noiembrie 2009 la zi,

menținându-se starea de arest.

S-a constatat că

partea vătămată L.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost obligat

inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat atât la urmărirea

penală, cât și la instanța de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 24 noiembrie 2009, L.F.

a sesizat faptul că, în cursul serii, fiica sa L.R.A., în vârstă de 13 ani a

fost victima unei infracțiuni de viol comisă de S.A.G.

Din probatoriul

administrat a rezultat că la data de 24 noiembrie 2009, în jurul orei 18

00

,

la solicitarea mamei sale L.F., minora L.R.A. a mers la un magazin aflat în

apropierea locuinței familiei L., situată în comuna Poiana Mare din județul

Dolj, pentru a face cumpărături. La ieșirea din magazin l-a văzut pe S.A.G.

care i-a făcut un semn amenințător cu pumnul. Speriată, L.R.A. a grăbit pasul

spre locuință însă după puțin timp a fost ajunsă din urmă de inculpatul S.A.G.

care a prins-o de bluza în care era îmbrăcată, în urma acestei manevre,

cusătura laterală dreapta a obiectului vestimentar fiind ruptă.

Împotriva voinței

minorei, care a precizat că în acele împrejurări a fost lovită și amenințată de

inculpat pentru a nu țipa, S.A.G. a condus-o pe L.R.A. pe un drum agricol

neiluminat, oprindu-se pe un teren cultivat cu lucernă, aflat la o distanță de

15 metri de strada pe care se deplasa inițial partea vătămată. În timp ce era

condusă forțat pe drumul agricol, minora a scăpat din mână o bancnotă de 1 leu,

descoperită cu ocazia cercetării la fața locului, la o distantă de 10 metri de

stradă.

Ajunși pe terenul

agricol, inculpatul S.A.G. a așezat-o pe minoră la pământ, împotriva voinței

acesteia, împingând cu genunchiul său în spatele genunchiului părții vătămate.

în continuare, inculpatul a dezbrăcat-o parțial pe victimă, scoțându-i

pantalonii și chilotul, după care a întreținut un act sexual normal cu aceasta.

În acele momente, încercând să-l îndepărteze pe inculpat, L.R.A. l-a lovit cu

palma în zona feței, producându-i o sângerare la nivelul unor excoriații despre

care inculpatul a afirmat că erau preexistente.

Cu ocazia examinării

minorei de către organele de poliție, imediat după sesizarea faptei, pe mâna

stângă a acesteia și pe bluza în care era îmbrăcată au fost identificate urme

de culoare brun-roșcat ce par a fi de sânge care, conform declarației părții

vătămate, provin de la inculpat, fiind produse după ce l-a lovit.

După finalizarea

raportului sexual, S.A.G. s-a ridicat și a plecat spre magazin, unde era

așteptat de un prieten, martorul U.D.P., spunându-i minorei că poate să plece.

L.R.A. a plecat spre

locuință, însă, în momentul în care a privit în spate pentru a se asigura că nu

este din nou urmărită de inculpat a observat căruța concubinului mamei sale,

M.T.M. oprită în fața magazinului, ceea ce a determinat-o să meargă și ea

acolo. M.T.M. se afla în zonă pentru a solicita relații în legătură cu minora,

la solicitarea lui L.F., alertată de faptul că, deși trecuse o oră de la

plecarea fiicei sale, aceasta nu revenise încă la domiciliu.

Într-o stare de șoc

evidentă pentru toate persoanele prezente, L.R.A. i-a spus lui M.T.M. că a fost

constrânsă de un tânăr să întrețină un raport sexual, indicându-l ca autor pe

S.A.G. care în acel moment se afla pe scările magazinului.

Pentru a se evita un

scandal, au fost anunțate imediat organele de poliție care s-au deplasat la fața

locului, minora fiind condusă la Spitalul Municipal Calafat.

La data de 25

noiembrie 2009, L.R.A. a fost examinată din punct de vedere medical, din

raportul de constatare numărul X/2009 rezultând că aceasta prezenta "un

infiltrat la nivelul labiei drepte, ce se putea produce în condițiile unui

raport sexual în data de 24 noiembrie 2009. Totodată, examenul serologic a

evidențiat pe frotiurile efectuate din secreția vaginală recoltată de la partea

vătămată capete de spermatozoizi precum și spermatozoizi întregi, prezența

spermatozoizilor confirmând un raport sexual recent, posibil la data de 24

noiembrie 2009".

În cauză s-a

solicitat și s-a efectuat, de către un psiholog din cadrul Direcției Generale

de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, o evaluare psihologică a

minorei L.R.A. Din analizei fișei de evaluare întocmită la data de 30 noiembrie

2009 rezultă că minora prezintă indicatori ai abuzului sexual respectiv

tendință de autoizolare, de rușine față de evenimentele petrecute, ostilitate

și furie reprimate, anxietate generalizată, labilitate emoțională, tulburări

ale somnului și apetitului, tendințe depresive, lipsa stimei de sine și

probleme de relaționare socială. Constatările efectuate au determinat

includerea minorei într-un program personalizat de consiliere pentru diminuarea

efectelor produse de trauma suferită.

În cursul cercetării

judecătorești inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării

juridice din art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că nu a cunoscut că L.R.A. are 13

ani, întrucât după cum este de dezvoltată apare de o vârstă mai mare, respectiv

15 - 16 ani, iar inculpatul se afla în stare de ebrietate.

S-a mai invocat și

împrejurarea că partea vătămată și-a schimbat declarația, în sensul că inițial

aceasta ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpatul, urmând

ca acesta să o ia de soție dacă va constata că este virgină, ceea ce nu s-a

adeverit.

Instanța de fond a

apreciat că schimbarea declarației părții vătămate nu poate duce la concluzia

că s-ar fi schimbat starea de fapt ce impune schimbarea încadrării juridice

întrucât, din declarațiile martorilor audiați în cauză - respectiv S.M., N.D.,

U.D. - a rezultat indubitabil că partea vătămată a fost violată de inculpat,

neexistând în niciun moment acordul acesteia la întreținerea raportului sexual.

Prima instanță nu a

primit nici susținerea inculpatului precum că nu a cunoscut vârsta reală a

părții vătămate. Totodată, a reținut că, din evaluarea psihologică a minorei,

rezultă că aceasta prezintă indicatori ai abuzului sexual.

Prin urmare, a

constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., neexistând elemente care să justifice schimbarea încadrării juridice în

art. 197 alin. (1) C. pen., astfel cum a solicitat inculpatul.

La individualizarea

pedepsei, instanța de fond avut în vedere gradul de pericol social al faptei,

criteriile înscrise în art. 72 C. pen., precum și datele ce caracterizează,

persoana inculpatului, respectiv vârsta tânără a acestuia, faptul că nu este

cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut parțial fapta, apreciind că

aplicarea unei pedepse orientată spre minimum special prevăzut de lege, în

cuantum de 10 ani, în condițiile executării pedepsei prin privare de libertate,

corespunde scopului preventiv-educativ, prev. de art. 52 C. pen.

Prima instanță a

constatat împrejurarea că partea vătămată L.R.A. nu s-a constituit parte civilă

în procesul penal.

Împotriva hotărârii,

în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și

inculpatul S.A.G. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În susținerea

apelului, Parchetul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 17 C. proc. pen.

și majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul S.A.G. a

solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiune prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., fie în cea prev. de art. 197 alin. (1) C.

pen., fie în cea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.

Totodată, inculpatul

a criticat hotărârea și sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând

reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. - vârsta și faptul că are un

loc de muncă -, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei

aplicate sub minimum special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală

nr. 142 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze și minori, în dosarul nr. 14804/63/2009 a fost admis apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, desființată Sentința penală nr. 16 din

15 aprilie 20101 pronunțată de Tribunalul Dolj, sub aspectul laturii civile, în

sensul respingerii acțiunii civile exercitate din oficiu pentru partea civilă

L.R.A.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A fost respins, ca

nefondat, apelul inculpatului S.A.G. împotriva sentinței atacate.

A fost menținută

arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus durata detenției din pedeapsa

aplicată, de la data de 24 noiembrie 2009 la zi.

A fost obligat

apelantul-inculpat la plata sumei de 560 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu s-a stabilit a fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel, Curtea a constatat că, în ceea ce privește apelul inculpatului, acesta

este nefondat atât în ceea ce privește cererile de schimbare a încadrării

juridice, cât și critica de individualizare a pedepsei.

Referitor la critica

greșitei încadrări juridice, Curtea a constatat că inculpatul a constrâns

victima să întrețină raporturi sexuale cu el, dar și că a știut faptul că

aceasta avea vârsta mai mică de 15 ani. în acest sens a avut în vedere

împrejurarea că la urmărirea penală, inculpatul, la data de 15 noiembrie 2009,

în fața organelor de poliție, a susținut că nu și-a dat seama de vârsta

victimei din cauza stării sale de ebrietate, dar a precizat că atunci când a

dezbrăcat-o a observat că victima este mică, are corp de copil și a simțit că

vaginul este strâmt.

În aceeași zi, într-o

declarație dată în prezența avocatului și în prezența procurorului, inculpatul

menționează că „mi-am dat seama că este mică atât ca statură, cât și ca vârstă.

Am realizat că nu putea avea mai mult de 14 ani".

Și în declarația dată

la instanța de fond, cu prilejul soluționării propunerii de arestare

preventivă, precizează: „Am violat-o (...), eu i-am dat jos pantalonii. Nu am

avut nici o discuție anterioară (...), nu cunoșteam pe partea vătămată".

Această declarație a fost menținută și la data de 27 noiembrie 2009, cu

prilejul judecării recursului declarat de inculpat împotriva măsurii arestării

preventive.

Curtea a constatat

că, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată,

inculpatului i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C.

proc. pen., iar acesta și-a asumat veridicitatea celor afirmate. Ulterior însă,

în data de 17 decembrie 2009, inculpatul a revenit asupra celor recunoscute

inițial, motivând că acele declarații au fost date fiindcă era speriat și în

stare de ebrietate, dar a refuzat să fie testat la poligraf în vederea

detectării comportamentului simulat.

S-a reținut că,

începând cu luna decembrie 2009, atât victima cât și familia acesteia, și-au

schimbat poziția procesuală, încercând să acrediteze ideea că minora ar fi

mințit cu privire la starea de fapt de teamă sau de rușine și că, în realitate,

aceasta ar fi acceptat să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul, iar

inculpatul nu ar fi știut și nici nu și-ar fi dat seama de vârsta reală a

minorei. În acest sens, pe parcursul judecății, părinții părții vătămate dar și

aceasta au arătat că nu au pretenții materiale față de inculpat și nici nu se

constituie părți civile.

În sprijinul ultimei

sale apărări, inculpatul a propus proba cu martori, care a fost administrată în

faza apelului. Declarațiile martorilor S.L.C., S.P.D. și M.E. au fost

înlăturate ca subiective de către instanța de apel, având în vedere că martorii

contrazic chiar declarațiile constante ale inculpatului, elocventă fiind în

acest sens declarația martorului M.E., care afirmă că inculpatul nu era în

stare de ebrietate și nu consumase alcool, deși chiar inculpatul justifică

comportamentul său pe seama consumului de alcool, starea de ebrietate a

acestuia fiind confirmată de alți martori oculari.

Faptul că inculpatul

a constrâns victima să întrețină un raport sexual și că a evaluat real vârsta

minorei, apreciind că aceasta nu împlinise 15 ani, rezultă din procesul-verbal

de cercetare la fața locului din care rezultă că victima a abandonat o bancnotă

de 1 leu primită ca rest de la magazinul unde făcuse cumpărături,

procesul-verbal de examinare a victimei, care relevă existența unor rupturi a

obiectelor de îmbrăcăminte (pantaloni și pulover) purtate de partea vătămată,

rezultat al acțiunilor inculpatului în vederea dezbrăcării victimei,

procesul-verbal de examinare a inculpatului din care rezultă preexistența unor

leziuni la nivelul feței, procesul-verbal de predare a telefonului mobil abandonat

de inculpat în apropierea locului comiterii faptei, dar și declarațiile

martorilor A.C.C., N.D., S.M., persoane care confirmă comportamentul bun și

respectuos al victimei, excluzând posibilitatea ca aceasta să accepte

întreținerea de raporturi sexuale contra unor sume de bani, dar și starea de

temere și agitație psihomotorie a acesteia, martorii menționați susținând că

victima plângea în timp ce venea spre locul unde era tatăl ei și susținând în

mod expres că a fost violată de inculpat, dar și acuzând dureri și

„usturimi" în zona perineală.

S-a reținut că beția

voluntară parțială manifestată de inculpat nu poate înlătura, potrivit art. 49

alin. (1) și (2) C. pen., răspunderea penală a acestuia, având suficiente

indicii, raportate la fizionomia victimei și greutatea întreținerii raportului

sexual cu aceasta, astfel încât să-i evalueze în mod corespunzător vârsta și să

conștientizeze că nu avea mai mult de 14 ani.

S-a apreciat că în

baza probatoriului administrat există probe certe că inculpatul a constrâns

victima și a profitat de starea ei de neputință în a-și exprima voința cu

privire la întreținerea raportului sexual.

În acest sens

inculpatul a acostat-o pe partea vătămată în timp ce se deplasa pe drum, într-o

zonă slab luminată, a condus-o apoi într-un loc ferit, pe o miriște, și

profitând de starea de frică pe care a încercat-o în această perioadă victima,

a împins-o cu genunchiul peste picioare, aceasta ținându-se de el pentru a nu

cădea și apoi a dezbrăcat-o, împrejurare în care i-a rupt hainele, astfel

încât, încadrarea juridică legală dată faptei este cea prev. de art. 197 alin.

(1) și alin. (3) teza I C. pen.

S-a constatat că în

favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art.

74 lit. a) C. pen., având în vedere poziția sa procesuală nesinceră precum și

faptul că acesta are antecedente penale, fiind condamnat anterior la pedeapsa

de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin

Sentința penală nr. 224/2008 a Judecătoriei Calafat, ceea ce atestă lipsa unui

bun comportament în familie și societate anterior comiterii prezentei

infracțiuni.

Cu privire la critica

parchetului, s-a apreciat că este fondată doar în ceea ce privește soluționarea

laturii civile a cauzei. În acest sens s-a reținut că mama victimei minore,

numita L.F., la data de 14 noiembrie 2009, a formulat plângere împotriva

inculpatului, specificând în mod expres că dorește efectuarea de verificări și

tragerea la răspundere a celui vinovat pentru fapta sa, conform legii în

vigoare. Or, reprezentantul legal al părții vătămate a dorit să fie pornită

atât acțiunea penală cât și acțiunea civilă, iar în raport de dispozițiile art.

17 și art. 18 C. proc. pen., având în vedere că minora, la data faptei, nu avea

împlinită vârsta de 14 ani, acțiunea civilă începută de mama acesteia a fost

susținută de Ministerul Public care, de altfel, a și continuat-o, prin

formularea apelului pe latură civilă.

S-a constatat că atât

victima cât și părinții acesteia nu s-au constituit părți civile în cauză, nu au

precizat prejudiciile materiale și morale pe care victima minoră le-ar fi

suferit, astfel că față de schimbarea nejustificată a poziției procesuale a

acestora instanța de apel, în lipsa unor dovezi cu privire la existența vreunei

vătămări suferită de victimă, a respins acțiunea civilă exercitată din oficiu.

Critica parchetului

privind greșita individualizare a pedepsei, în sensul majorării cuantumului

acesteia, nu a fost reținută, apreciindu-se că pedeapsa, în raport de

criteriile prev. de art. 72 C. pen. și art. 18

1

alin. (2) C. pen., a

fost temeinic individualizată, chiar dacă a fost orientată spre minimum special

prevăzut de lege. Gradul de pericol social al infracțiunii și comportamentul

necorespunzător al inculpatului anterior comiterii faptei sunt unele dintre

criteriile prevăzute de lege care trebuie avute în vedere la proporționalizarea

pedepsei. Faptul că inculpatul recunoaște că a întreținut raport sexual cu

victima - deși ar fi putut să nege, având în vedere că, potrivit concluziilor

certificatului medico-legal de constatare, aceasta nu era virgină la data

violului - și regretă comiterea acestei fapte, constituie deopotrivă

împrejurări favorabile de care instanța trebuie să țină seama în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei.

Împotriva ambelor

hotărâri a formulat recurs inculpatul S.A.G. criticându-le sub aspectul

nelegalității și netemeiniciei.

În susținerea

motivelor scrise de recurs inculpatul a criticat soluțiile adoptate de cele

două instanțe sub aspectul cazurilor de casare reglementate de dispozițiile

art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., arătând în esență că, atât

prima instanță cât și instanța de apel, în mod greșit, nu au dispus schimbarea

încadrării juridice dată faptei din art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în art.

197 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul nu a cunoscut vârsta reală a părții

vătămate. S-a susținut de către inculpat în acest sens, că partea vătămată le-a

spus martorilor M.E. și S.L.C. că are 16 ani, iar datorită întunericului,

dezvoltării fizice a părții vătămate și locului unde s-a produs fapta era greu

de apreciat de către inculpat asupra vârstei acesteia.

S-a mai susținut că,

încadrarea juridică corectă a faptei în condițiile în care instanțele ar fi

trecut peste argumente ar fi fost art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât

inculpatul nu a exercitat violențe fizice asupra pății vătămate în întreținerea

raportului sexual, fiind consimțit de către minoră.

O altă critică a

inculpatului a vizat greșita individualizare a pedepsei, în sensul că, cele

două instanțe nu au reținut și nu au dat eficiență circumstanțelor favorabile

inculpatului prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - vârsta, faptul că are un loc de

muncă, cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicată.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma motivelor invocate de către recurentul-inculpat S.A.G.,

care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. privind greșita

încadrare juridică dată faptei se constată că nu este incident în cauză.

Înalta Curte

apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond și de

apel în urma unei analize coroborate și judicioase a întregului material

probator administrat în cauză, fapta reținută în sarcina inculpatului a primit

o justă încadrare juridică, în mod corect, cele două instanțe apreciind că sunt

întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul

comiterii infracțiunii de viol asupra unei minore ce nu a împlinit vârsta de 15

ani, faptă prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

De esența existenței

infracțiunii de viol este ca actul sexual să se fi consumat, ca modalitate

alternativă, prin constrângerea persoanei vătămate.

Legea penală nu

indică în mod expres și limitativ care ar putea fi modalitățile de constrângere

ale părții vătămate, astfel că prin constrângere trebuie înțeleasă atât

constrângerea fizică, cât și cea morală, indiferent de modalitatea concretă de

manifestare, dar care are drept rezultat nesocotirea, paralizarea, totală sau

parțială, a voinței persoanei vătămate.

În cauza dedusă

judecății s-a făcut dovada că inculpatul a exercitat asupra părții vătămate

elemente de constrângere fizică și morală, apte prin ele însele să paralizeze

total sau parțial voința părții vătămate.

Din examinarea

întregului material probator administrat în faza de urmărire penală și a

cercetării judecătorești, se reține că, în mod just, instanțele de fond și de

apel au avut în vedere că inculpatul a cunoscut vârsta părții vătămate la

momentul comiterii faptei iar activitatea infracțională desfășurată de acesta

nu s-a realizat cu acordul părții vătămate minore, L.R.A.

Astfel, potrivit

declarațiilor date de inculpat în fața organelor judiciare imediat după

comiterea faptei dar și în fața instanței de fond (declarația din data de 25

noiembrie 2009) acesta a precizat că, deși nu știa vârsta părții vătămate,

atunci când a dezbrăcat-o a constatat că are corp de copil iar vaginul era

strâmt, însă a continuat să întrețină cu aceasta raportul sexual, fiind în

stare avansată de ebrietate.

Ulterior, pe

parcursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a nuanțat poziția susținând,

inițial, că datorită întunericului, stării de ebrietate în care se afla și

dezvoltării fizice a părții vătămate nu a putut aprecia cu privire la vârsta

acesteia, iar, ulterior, în fața instanței de apel a invocat împrejurarea că

știa că partea vătămată are 16 ani de la martorii S.L.C. și S.P.D.

Susținerile

inculpatului nu pot fi primite întrucât din declarația acestuia dată în fața

instanței de fond și la urmărire penală rezultă că nu a cunoscut-o pe partea

vătămată, iar declarațiile martorilor S.L.C., S.P. și M.E. au fost înlăturate

în mod justificat de către instanța de apel ca fiind contradictorii în raport

de declarațiile inculpatului, în special declarația martorului M. care a

susținut că inculpatul nu consuma alcool, în condițiile în care întreaga

apărare a inculpatului s-a întemeiat pe starea de ebrietate avansată în care se

afla.

Împrejurarea că

inculpatul s-a aflat în stare de ebrietate atunci când a comis fapta de viol

asupra părții vătămate este confirmată și de către martorii N.D., U.D.P. care

s-au aflat la magazinul din localitatea Poiana Mare și au consumat împreună cu

inculpatul câte o bere, după ce în cursul zilei inculpatul mai consumase în

timp ce se afla la pescuit cantitatea de aprox. 1000 ml vin de casă, fiind

împreună cu martorul U.

În consecință,

probatoriile administrate dovedesc cu certitudine împrejurarea că inculpatul

S.A.G. a avut suficiente indicii determinate de fizionomia părții vătămate și

de dificultatea întreținerii raportului sexual cu aceasta, constatând o

imaturitate anatomică a organelor genitale care să-i permită aprecierea

vârstei, ca fiind până în 15 ani.

Înalta Curte reține,

în acord cu cele două instanțe, că inculpatul a întreținut raport sexual cu

minora L.R.A. prin constrângere, împotriva voinței acesteia, contrar

susținerilor sale.

Astfel, din

declarațiile inițiale ale părții vătămate rezultă că la data de 24 noiembrie

2009, în jurul orelor 18, a fost trimisă de mama sa la magazinul din loc.

Poiana Mare pentru a face cumpărături. La ieșirea din magazin, inculpatul

S.A.G., care se afla în apropiere și sub influența băuturilor alcoolice, i-a

făcut un semn amenințător cu pumnul și, fiind speriată de gest, partea vătămată

s-a grăbit spre casă. Pe drum, partea vătămată a fost ajunsă de inculpat care a

prins-o de bluză care s-a rupt de-a lungul cusăturii, pe partea dreaptă.

Fiind amenințată și

lovită de inculpat să nu țipe, acesta a dus-o pe un drum agricol neiluminat din

apropiere și de aici pe un teren cultivat cu lucernă, situat la 15 m de drum.

Folosindu-se de genunchi pentru a-i îndoi picioarele părții vătămate,

inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni și chiloți, după care a întreținut cu

acesta un raport sexual normal. Pentru a se apăra de inculpat, partea vătămată

l-a lovit cu palma peste față, moment în care inculpatului a început să-i curgă

sânge datorită unor excoriații mai vechi pe care acesta le avea de-a lungul

obrazului.

Aspectele relatate de

partea vătămată în sensul că a fost trasă de inculpat de pulover și a încercat

să se opună raportului sexual, lovindu-l pe inculpat peste față, sunt

confirmate de mențiunile din procesul-verbal întocmit de către organele de

poliție imediat după comiterea faptei din care rezultă că minora avea urme brun

roșcate pe mâna stângă și pe îmbrăcăminte, puloverul de culoare roz era

descusut în partea dreaptă iar pantalonii erau rupți fapt ce confirmă acțiunile

violente ale inculpatului de a dezbrăca partea vătămată.

Chiar și martorul

U.D.P., care a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul, căruia i-a

spus că lipsește câteva minute pentru necesități fiziologice dar a revenit după

circa 25 minute, a văzut că la revenirea la magazin, inculpatul avea urme

proaspete de sânge pe față, l-a dus la lumina unui bec însă acesta i-a spus că

a fost agresat de persoane necunoscute.

Susținerile

inculpatului că partea vătămată a consimțit la actul sexual sunt infirmate și

de declarațiile martorilor A.C.C., S.M.C. care în depozițiile date atât în faza

de urmărire penală cât și în faza de judecată au relatat constant că au văzut-o

pe minora L.R.A. imediat după comiterea faptei, aceasta fiind în stare de șoc,

tremura și plângea, spunându-le că a fost violată de inculpat. Tot din

declarațiile martorilor rezultă că minora i-a spus tatălui său M.T.M. care, între

timp fiind alertat de soția sa de lipsa părții vătămate, a venit la magazin

pentru a o căuta, că inculpatul S.A.G. este cel care a violat-o.

Starea emoțională în

care se afla partea vătămată este confirmată și de martorii N.D. și U.D.P. care

au văzut-o pe minoră la magazin la scurt timp de la comiterea faptei și au

intervenit între numitul M.T.M. și inculpat, după aflarea incidentului, pentru

a nu se agresa reciproc.

Relevanță sub acest

aspect prezintă și evaluarea medicului psiholog care a confirmat că partea

vătămată L.R.A. prezintă indicatori ai abuzului sexual.

În raport de aceste

probatorii Înalta Curte constată că s-a dovedit cu certitudine că inculpatul

S.A.G. a constrâns partea vătămată să întrețină un raport sexual împotriva

voinței sale. Prin manifestările violente, inculpatul a înfrânt voința negativă

a părții vătămate, profitând și de starea de neputință a acesteia de a se apăra

dar și de starea de frică indusă de locul unde a determinat-o să meargă - drum

lateral, neiluminat, astfel că fapta acestuia întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen.

Ceea ce deosebește

infracțiunea de viol de infracțiunea act sexual cu un minor este tocmai

împrejurarea dacă raporturile sexuale au fost sau nu consimțite de către

victimă, fără ca asupra sa să se fi exercitat, în vreo modalitate,

constrângerea fizică ori psihică.

Or, în cauză

probatoriile administrate dovedesc că inculpatul a exercitat constrângere

fizică și psihică asupra părții vătămate minore L.R.A., contrar susținerilor

sale și poziției procesuale a părții vătămate și familiei acesteia pe parcursul

procesului penal, astfel că încadrarea juridică corectă ce trebuie dată

infracțiunii comise de inculpatul S.A.G. este cea prev. de art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen.

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 nu este incident în cauză.

Cu privire la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului S.A.G., Înalta

Curte constată că prima instanță și instanța de apel au avut în vedere

criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care a fost

aplicată o pedeapsă corect individualizată atât din punctul de vedere al

cuantumului, cât și a modalității de executare - în regim de detenție, fiind

orientată spre minimum special prevăzut de lege, în cazul acestuia nefiind

aplicabile, în mod justificat, dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., pentru

considerentele ce vor fi expuse.

În mod corect, cele

două instanțe, în aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare inculpatului S.A.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane minore care nu a

împlinit vârsta de 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., au avut

în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală, gradul

de pericol social concret al faptei (infracțiune contra integrității fizice și

psihice a unei persoane minore), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe

fondul consumului de alcool, profitând de neputința victimei de a se apăra și

modalitatea violentă în care a înfrânt voința negativă a victimei de a

întreține un raport sexual), urmările produse (trauma psihică suferită de

partea vătămată în vârstă de 13 ani și 6 luni la data comiterii faptei, cu

efecte asupra dezvoltării fizice și psihice a acesteia în timp) și atingerea adusă

relațiilor sociale privind dreptul la integritate fizică și psihică a oricărei

persoane.

Totodată, s-au avut

în vedere circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului și

anume, faptul că nu a recunoscut comiterea faptei chiar în fața unui probatoriu

care dovedește contrariul, în timpul procesului penal și-a nuanțat poziția

procesuală încercând să-și minimalizeze contribuția la comiterea infracțiunii,

chiar să inducă organelor judiciare ideea că partea vătămată a consimțit la

întreținerea raportului sexual, fiind plătită pentru serviciile sexuale

oferite, aceasta în contextul în care concluziile raportului medico-legal au

constatat că victima nu era virgină, nu este la primul contact cu legea penală,

potrivit mențiunilor din fișa de cazier judiciar acesta a fost condamnat prin

Sentința penală nr. 224/2008 a Judecătoriei Calafat la o pedeapsă de 6 luni cu

suspendarea condiționată a executării pentru o infracțiune la regimul

circulației pe drumurile publice.

În mod întemeiat, s-a

apreciat de cele două instanțe că toate aceste elemente, în raport de

gravitatea faptei comise - viol în forma agravantă - și atitudinea inculpatului

în timpul procesului penal, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuate

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care să impună reducerea pedepsei sub minimum

special prevăzut de lege astfel cum a solicitat recurentul-inculpat.

Prin urmare, pedeapsa

aplicată inculpatului, atât prin cuantum cât și ca modalitate de executare,

este de natură a asigura îndeplinirea funcțiilor educative și preventive,

astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen., fiind în măsură să contribuie la

formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de

conviețuire socială.

Constatând că nu sunt

incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun

alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și

temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

va deduce prevenția inculpatului de la 24 noiembrie 2009 la zi.

Având în vedere că

recurentul-inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.G. împotriva Deciziei penale nr.

142 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24

noiembrie 2009 la 31 octombrie 2011.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2011.