ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1622/2011

A

supra recursurilor de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 48 din 19 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 8155/63/2010, a fost respinsă cererea

de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea

prev. de

art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. în art. 202 alin. (1) C. pen. sau art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M., la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

S-a aplicat art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen.

, s-a dedus prevenția de la 26 aprilie 2010 la zi și menținută starea de

arest.

S-a constatat că partea vătămată D.C.C. nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 328/P/2010, inculpatul D.M. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prev. de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În fapt, s-a reținut că partea vătămată D.C.D. locuiește împreună cu familia sa în

jud. D., fiind vecină cu inculpatul D.M.

La data de 25 aprilie 2010, în jurul orelor 17, inculpatul D.M.

a plecat de la locuința sa cu două capre pentru a le pășuna și, observând-o în stradă pe minora D.C.D., care se juca cu mingea, i-a spus acesteia să-l însoțească, lucru pe care partea vătămată l-a acceptat, date fiind relațiile de vecinătate dintre ei.

Ajungând împreună cu partea vătămată în punctul numit "delniță", inculpatul s-a așezat pe o grămadă de gunoi, a luat-o pe partea vătămată de mână, așezând-o lângă el și a întrebat-o dacă a mai avut relații intime cu cineva.

In continuare inculpatul, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a realiza sensul întrebărilor sale și neluând în seamă refuzul acesteia, i-a spus că dorește să-și bage mâinile în pantalonii ei pentru a se încălzi,

lucru pe care l-a pus imediat în practică.

Observând că partea vătămată nu purta pe sub pantaloni lenjerie intimă, inculpatul a continuat să o atingă în zona genitală și i-a introdus

un deget în vagin, moment în care partea vătămată a început să plângă.

Cum în apropierea locului faptei se afla locuința martorului M.C., care ieșise la poartă, inculpatul și-a întrerupt activitatea și a plecat spre domiciliul său împreună cu partea vătămată căreia i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate și i-a promis că-i va dărui o bicicletă.

Partea vătămată, care acuza dureri în zona genitală a sesizat

imediat fapta părinților săi, care au anunțat organele de poliție.

Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 1640/AI din 10 mai 2010, partea vătămată D.C.D., în vârstă de 7 ani și 11 luni la data faptei, a prezentat cu ocazia examinării o hiperemie vaginală care s-a putut produce prin introducerea parțială în vagin a unui obiect dur, posibil deget.

De asemenea, partea vătămată a fost examinată de către specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, din procesul-verbal întocmit în acest sens rezultând că

minora a fost supusă unor situații de viață cu caracter traumatizant, este confuză și speriată, urmarea incidentului din 25 aprilie 2010.

În declarațiile date, inculpatul D.M. a recunoscut fapta, precizând că era sub influența băuturilor alcoolice și a prezentat un act medical din care rezultă că se afla în evidenta L.S.M. Craiova cu diagnosticul: "Tulburare organică de personalitate pe fond mixt cu elemente deteriorative".

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/4918/2010, efectuat în cadrul I.M.L. Mina Minovici București a concluzionat însă că

inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este

cercetat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul D.M. criticând-o ca nefiind temeinică și legală.

Prin decizia penală nr. 12 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul D.M., împotriva sentinței penale

nr. 48 din 19 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.

8155/63/2010, ca nefondat.

Totodată, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată sentința în parte și majorată pedeapsa aplicată inculpatului la 15 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului și dreptul prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

A fost obligat inculpatul către partea vătămată minoră D.C.D.

prin reprezentant legal D.C. la plata sumei de

10.000 lei daune morale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., a fost

dedusă din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 19

octombrie 2010 la zi, și menținută starea de arest a inculpatului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Astfel, curtea a reținut că fapta inculpatului realizează atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă ale infracțiunii de viol, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală prev. de art.

202 alin. (1) C. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice în acest

sens fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

, întrucât nu s-a consumat violul, rămânând în faza de tentativă, Curtea a apreciat că și acest motiv este neîntemeiat.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,

Curtea a constat că motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj, care a criticat sentința întrucât pedeapsa nu a fost corect

individualizată, fiind prea blândă, este întemeiat. Astfel, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 25 de ani închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond, egală cu

minimul special prevăzut de lege, este prea blândă raportat la gravitatea

faptei astfel cum a fost ea descrisă anterior, impunându-se majorarea acesteia.

Împotriva deciziei penale sus arătate a formulat recurs inculpatul D.M. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministrului Public și poziția adoptată de

recurentul inculpat, susținerile apărătorului acestuia, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate detaliat în partea introductivă

a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor și constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă că în după-amiaza zilei de 25 aprilie 2010, în jurul orelor 18,30, profitând de imposibilitatea victimei D.C.D., în vârstă de 7 ani și 11 luni de a se apăra a întreținut cu aceasta acte sexuale, în sensul că i-a introdus în vagin degetele provocându-i leziuni.

Vinovăția inculpatului în raport cu infracțiunea reținute în sarcina sa

au fost pe deplin dovedite, fiind avute în vedere declarațiile părților vătămate care se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă

administrate în cauză, respectiv declarația reprezentantului legal al părții

vătămate, raport de constatare medico-legală, proces verbal de conducere în teren, fotografi judiciare, proces verbal de evaluare psihologică, declarație martor, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, declarații inculpat.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., în art. 202 alin. (1) C. pen. (corupție sexuală), se apreciază că acest motiv este neîntemeiat.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința".

Rezultă deci că, în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice

modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit,

precum și relațiile sexuale între persoane de același sex constituie act sexual.

Totodată, potrivit deciziei de recurs în interesul legii nr. 3 din 23 mai 2005 a I.C.C.J.- Secțiile Unite, prin act sexual de orice natură (susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen.), se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit, sau de același sex, prin constrângere sau

profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra, ori de a-și exprima

voința.

In cauză, inculpatul a acționat asupra sexului (prin introducerea degetului în vaginul părții vătămate, astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului și ale părții vătămate și din raportul de constare medico-legală) pentru a obține o satisfacție sexuală, profitând în acest timp de

imposibilitatea părții vătămate (în vârstă de 7 ani) de a se apăra.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

, întrucât nu s-a consumat violul, rămânând în faza de tentativă, Curtea apreciază că și acest motiv este neîntemeiat.

Astfel Înalta Curte reține că actul sexual înseamnă, în primul rând,

penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea de viol. Atâta timp cât din declarațiile părții vătămate, ale inculpatului și din raportul de constatare medico-legală rezultă că inculpatul a introdus degetul în vaginul părții vătămate minore

în vârstă de 7 ani, acțiunea de penetrare fiind suficientă pentru realizarea

elementului material al infracțiunii de viol în formă consumată, Curtea apreciază că motivul de recurs invocat este neîntemeiat.

Cu referire la motivul de recurs invocat în subsidiar de recurent,

Înalta Curte apreciază că și acesta este nefondat, urmând a fi respins ca

atare. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor

instanțele trebuie să țină seama de dispozițiile Părții generale Codului penal

, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Verificând decizia atacată în raport de aceste dispoziții Curtea constată, că pedeapsa aplicată de instanța de instanța de control judiciar a fost corect individualizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât să fie asigurat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere pe lângă pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările și modalitățile comiterii acesteia (asupra unei minore în vârstă de numai 7 ani, profitând de inocența specifică vârstei și de încrederea pe care

minora o avea în inculpat, date fiind relațiile de vecinătate dintre aceștia),

urmarea produsă (traumele de ordin fizic și îndeosebi psihic pe care fapta Ie-a avut asupra minorei, care, astfel cum rezultă din procesul-verbal de evaluare psihologică întocmit de reprezentanți ai D.G.A.S.P.C.

Dolj, este confuză și speriată ca urmare a evenimentului traumatizant din

25 aprilie 2010), și circumstanțele personale ale inculpatului conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale procesului, apreciind că o pedeapsă de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenție este în măsură să răspundă scopului coercitiv și mai ales preventiv al pedepsei, prevăzute de legiuitor, neimpunându-se o diminuare a acesteia.

Așa fiind, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală,

Înalta curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 21 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 12 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 aprilie 2010 la 21 aprilie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.