ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2011

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea pronunțată la 18

ianuarie 2011 a dispus, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la

art. 160

b

din același cod, menținerea stării de arest a inculpatului

C.M.

Pentru a pronunța încheierea,

instanța, sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Gorj și inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 253 din 30 noiembrie

2010 a Tribunalului Gorj, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării subzistă față de complexitatea cauzei, modalitatea de comitere a

faptei cu premeditare, vârsta părții vătămate, urmările produse asupra

acesteia, toate coroborate cu împrejurarea că acesta locuia împreună cu partea

vătămată și mama acesteia.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul a declarat recurs, apreciind că aceasta este casabilă, la acest

moment nu mai sunt menținute temeiurile arestării preventive și se impune a fi

pus în libertate.

Recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor cauzei se

reține că, prin sentința penală nr. 253 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului

Gorj, inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea

art. 41-42 C. pen. și pedeapsa complementară a exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Inculpatul menționat a fost reținut

la 31 mai 2010 și arestat preventiv la 11 iunie 2010.

Privind menținerea arestării, se

reține că în cauză subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv sunt indicii temeinice de a se crede că inculpatul a comis o

infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și de

asemenea sunt probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică și sunt indicii că a încercat zădărnicirea aflării adevărului

prin influențarea părții vătămate de a-și schimba declarațiile și nu în ultimul

rând gravitatea faptei, vârsta fragedă a părții vătămate și valorile ce

trebuiesc ocrotite.

Totodată, se reține că în ce

privește termenul rezonabil al arestării sale preventive, acesta nu este

depășit în cauză, iar menținerea stării de arest este justificată și din

perspectiva art. 5 paragraful 1 lit. a) din CEDO, împotriva sa pronunțându-se

nedefinitiv, o hotărâre de condamnare.

Pentru considerentele sus-arătate,

încheierea fiind legală și temeinică, recursul va fi respins, ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192

raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 8164/95/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2011.