ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 711/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 460 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5155/63/2010, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2), (4) C. pen., iar în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.S.C., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară; s-au aplicat prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., în baza art. 88 C. pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 01 aprilie 2010 la 17 decembrie 2010 inclusiv și s-a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, dispusă de Tribunalul Dolj prin încheierea din 06 decembrie 2010 și rămasă definitivă prin Dosarul penal nr. 1513 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A.P., cu adresa de pe cartea de identitate și a fost obligat inculpatul Ș.S.C. la plata sumei de 3.800 euro cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 15.000 euro, daune morale, către această parte civilă, sume ce s-a dispus a fi actualizate la cursul valutar la data punerii în executare a hotărârii.

A fost obligat același inculpat și la plata sumei de 1.325,14 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sumă ce s-a dispus a fi actualizată la data plății efective a debitului.

În baza art. 191 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat privind onorariul interpret limba bulgară, au rămas în sarcina statului; în baza art. 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.S.C. la plata sumei de 13.000 lei reprezentând onorariu apărător ales, către partea civilă A.P.; s-a respins cererea de obligare a societății de asigurare SC C. SA, în calitate de asigurător, la despăgubiri civile; a fost obligat inculpatul și la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 281 lei a fost avansată de stat la urmărirea penală.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 210/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ș.S.C., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prev. de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în după-amiaza de 13 martie 2010, în jurul orelor 16:55, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca V, a intenționat să intre în Stația Peco O., situată pe str. Calea București din Craiova, pentru a-și vizita un prieten, respectiv pe martorul B.F.C. În același moment, pe str. Calea București, respectiv pe trotuarul situat în Stația Peco O. se deplasau partea vătămată A.P.D., cetățean bulgar, împreună cu martora Y.V.

Deplasarea se făcea dinspre magazinul K. spre căminele studențești din apropierea întreprinderii E., unde cele două tinere locuiau. Cele două tinere au coborât de pe trotuar și își continuau drumul pe linia de intrare în Stația Peco, făcând aproximativ 5-6 pași (3-4 metri).

Inculpatul Ș.S.C. a oprit autoturismul pe care îl conducea, pentru a le permite celor două tinere să-și continue deplasarea. În momentul în care cele două tinere se aflau în fața autoturismului, inculpatul a călcat pedala de accelerație a mașinii, simulând că o lovește, atât pe partea vătămată, cât și pe colega sa. Această activitate consta în accelerarea ușoară a autoturismului și oprirea acestuia în momentul în care distanța până la cele două tinere era foarte mică, de câțiva centimetri. Martora Y.V. a reușit să treacă în partea stânga a autoturismului, în timp ce victima A.P. s-a oprit din nou în fața mașinii datorită unei noi simulări a conducătorului auto că o lovește.

Acțiunea inculpatului Ș.S.C. a determinat reacția victimei care a aruncat cu o sticlă din plastic pe care o avea în mână și care era plină cu ulei alimentar în parbrizul autoturismului, fără însă ca parbrizul sau sticla să se spargă.

În acel moment, inculpatul a pornit din nou mașina, virând ușor stânga către victimă, pe care a lovit-o cu partea din față a autoturismului, respectiv cu farul stânga față. Victima a fost proiectată în urma șocului pe caldarâm, a fost prinsă de roata stânga față a mașinii și introdusă cu aproape tot corpul sub autoturism. Inculpatul Ș.S.C. a coborât de la volanul autoturismului și după ce a observat victima sub mașină, s-a urcat din nou la volan și a executat mai multe mișcări dus-întors cu aceasta cu victima aflată sub autoturism.

Activitatea materială a inculpatului a fost oprită de intervenția martorilor S.M. și B.F.C., care s-au așezat în fața autoturismului condus de inculpat și au solicitat acestuia să-l oprească.

Pentru descarcerarea victimei, mașina a fost ridicată de cei prezenți la fața locului numai cu ajutorul mâinilor, iar ulterior, victima a fost așezată în autoturismul implicat în eveniment până la sosirea organelor de poliție și a ambulanței. În urma impactului, victima A.P. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor și care nu au pus în primejdie viața acesteia.

Din raportul de constatare medico-legală din 18 martie 2010 rezultă că numita A.P. în vârstă de 21 ani a suferit fractură fără deplasare 1/3 medie diafiză tibială stângă; fractură 1/3 distală claviculă dreaptă cu deplasare; fractură fără deplasare omoplat stâng; disjuncție sacroiliacă stângă; fractură cu deplasare ram iliopubian bilateral și ischiopubian bilteral; disjuncție pubiană; pe obrazul stâng echimoză violacee; zigomatic stâng echimoză violacee; la nivelul antebrațului stâng 1/3 inferioară, dorsal, zonă escoriată; pe coapsa stângă 1/3 supero-externă zonă escoriată; imobilizare femuro-podală stângă. În timpul examinării medico-legale s-a practicat imobilizare prin aparat uscat toraco-brahial.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că la data de 13 martie 2010, în jurul orelor 16:55, cu aproximație, în timp ce intra în Stația Peco O., situată pe str. Calea București din mun. Craiova, inculpatul a observat două tinere care se angajaseră în traversarea scuarului de trecere din stația Peco. Când cele două tinere au ajuns în fața autoturismului, la circa 1 metru distanță, inculpatul a oprit mașina, una dintre tinere a traversat, iar cealaltă, aflându-se în partea stângă-față a autoturismului, a aruncat cu o sticlă de plastic plină cu ulei în parbrizul mașinii. Impactul creat de sticlă și parbriz a determinat, conform declarației inculpatului, efectuarea unui act involuntar, respectiv acesta a scăpat piciorul de pe ambreiaj, iar autoturismul aflat în treapta I-a de viteză și-a continuat deplasarea în față, volanul fiind orientat spre stânga.

Martorii N.I. și B.F.C. (filele 42-43 dosar tribunal și filele 54, 59 dosar urmărire penală) au perceput evenimentul încă de la început, detaliindu-l, excepție făcând martorul B.F.C. care a relatat anumite împrejurări ale stării de fapt încă de la intrarea inculpatului cu autoturismul în stația Peco, împrejurări pe care însă nu le-a perceput, dar observarea evenimentului, chiar fragmentar, a fost în cea mai mare parte determinată de perceperea auditivă a unor sunete (spre exemplu, turația mare a motorului) care aveau menirea de a atrage atenția și a vizualiza practic ce se întâmplă la locul incidentului.

S-a reținut de către prima instanță că inculpatul a observat pe partea vătămată, împrejurare care, de altfel, nu a fost negată de acesta, mai mult, inculpatul a observat traversarea părții vătămate până în momentul în care ea s-a deplasat în dreptul farului stânga față al autoturismului. Accelerarea autoturismului și virajul către stânga nu puteau fi decât rezultatul unor acțiuni directe, voluntare, ale inculpatului, direcția stânga fiind și direcția de deplasare a părții vătămate. De altfel, dinamica producerii evenimentului rutier și care confirmă acest aspect a fost detaliată în raportul de expertiză criminalistică nr. 151 din 11 mai 2011 a I.N.E.C. București, având la bază imaginile video surprinse de camerele de supraveghere ale stației Peco O. Craiova 2, dar și probele materiale identificate la fața locului și caracteristicile sectorului de drum pe care a avut loc evenimentul rutier. Conform concluziilor raportului de expertiză „accidentul putea fi prevenit în condițiile în care în momentele în care victima s-a deplasat prin fața autoturismului V. care era oprit și la volanul căruia se afla numitul Ș.S.C., autovehiculul respectiv nu ar fi pornit de pe loc deplasându-se pe o traiectorie de virare spre stânga” (fila 177, volumul II).

Instanța de fond nu a reținut împrejurarea redată în partea expozitivă a rechizitoriului, respectiv, că inculpatul Ș.S.C. a coborât de la volanul autoturismului și, după ce a observat victima sub mașină, s-a urcat din nou la volan și a executat mai multe mișcări dus-întors cu mașina, cu victima încă sub autoturism, întrucât aceste aspecte n-au fost confirmate de raportul de expertiză tehnică, și nu au fost surprinse nici de camerele video. De altfel, și poziția martorilor este oarecum subiectivă în redarea acestei împrejurări a stării de fapt, în declarațiile date exprimarea fiind de maniera „cred că…” (fila 51 dosar urmărire penală).

Observarea părții vătămate care era angajată în traversare, manevrele de pornire a autoturismului și virare către stânga sunt acțiuni pe care inculpatul le-a voit și care exclud pe plan subiectiv reținerea culpei ca formă de vinovăție. În acest context, prima instanță a arătat că problema care se pune este cauza actelor voluntare ale inculpatului. În atare situație, acțiunile inculpatului fiind manifestate într-un cadru în care lipsește conflictul între părți, care nici nu se cunoșteau, vinovăția penală trebuie stabilită într-o primă etapă, prin valorificarea tuturor elementelor psihice care formează structura internă a corelației între faptă și autor. Prima instanță a concluzionat că acțiunea părții vătămate de a lovi cu sticla în parbrizul autoturismului inculpatului a dat naștere unei stări afective a acestuia, circumscrisă furiei, ceea ce a determinat implicarea atât volitivă, cât și intelectivă a inculpatului în producerea rezultatului. Vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei (19 ani) ce reprezintă limita maturității, poate constitui un factor important în dinamizarea activității, generată de un act provocator al părții vătămate, concretizat în acțiunea acesteia de a arunca cu sticla de ulei în parbrizul autoturismului și de a nu răspunde la șicanările anterioare ale inculpatului.

Acceptând că aspectele precizate mai sus nu valorifică pe deplin toate elementele psihice care formează structura internă a corelației dintre faptă și autor, prima instanță a apreciat că forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul poate fi raportată și la alte criterii. Observarea părții vătămate și acțiunile inculpatului de pornire a autoturismului și virare la stânga, în condițiile în care partea vătămată se deplasa în aceeași direcție atestă, în afara oricăror dubii, că acțiunea inculpatului de a lovi partea vătămată a fost voită. În atare condiții, vinovăția penală valorificată prin prisma elementelor redate anterior concluzionează reținerea intenției. Acceptând că inculpatul nu a urmărit decesul părții vătămate sau, în ipoteza în care acesta nu a fost acceptat ca un rezultat secundar, este de notorietate că impactul între o persoană și un autoturism poate genera decesul persoanei. În atare condiții, rezultatul secundar este conceput ca o consecință inevitabilă a acțiunii inculpatului, intenția neputând fi decât directă. În acest sens, în literatura juridică de specialitate s-a concluzionat că, atunci când procesele psihice nu pot fi analizate în concret sub aspect volitiv și intelectiv, acestea pot fi analizate apelându-se și la alte criterii de reprezentare, precum: instrumentul cu care s-a lovit, intensitatea loviturilor, locul unde s-au aplicat loviturile.

Față de cele mai sus expuse, instanța de fond a exclus ca formă de vinovăție culpa și prin reținerea faptului că inculpatul a voit acțiunea - motivat de acea stare de tulburare pricinuită de gestul părții vătămate de a arunca cu sticla de ulei în parbrizul autoturismului său,- a avut reprezentarea mai multor rezultate posibile pe care, în egală măsură le-a voit, acceptat. Și acest ultim aspect evidențiază ca formă de vinovăție intenția directă, acțiunea inculpatului fiind precedată de tulburarea psihică menită să atragă pe plan juridic incidența în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. De altfel, poziția inculpatului manifestată imediat după eveniment și materializată în ajutarea la scoaterea victimei de sub mașină și punerea acesteia pe bancheta din spate a autoturismului concluzionează, pe de o parte o încetare a stării de tulburare, iar pe de altă parte, reprezentarea clară pe care a avut-o asupra faptei sale.

În consecință, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului, săvârșită cu intenție directă și constând în lovirea părții vătămate A.P. prin punerea în mișcare și virarea stânga a autoturismului pe care îl conducea, producându-i leziuni de violență care au necesitat pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor și care nu au pus în primejdie viața părții vătămate, realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, 175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârșită într-un loc public, cu reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2), (4) C. pen., fiind apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată, a fost respinsă.

Raportat la circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, la atitudinea acestuia față de fapta săvârșită, materializată în însăși reprezentarea gravității ei, aspect ce reiese din atitudinea inculpatului de a ridica partea vătămată de jos și de a o pune pe bancheta din spate a autoturismului, aspect surprins, de altfel, și de martorii prezenți la eveniment, având în vedere și raportul de evaluare psiho-socială a inculpatului, instanța de fond a reținut în favoarea acestuia prevederile art. 74 lit. a) C. pen. și a dat eficiență acestor circumstanțe în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., iar la individualizarea judiciară a pedepsei a avut în vedere circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului aplicându-i o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege. Instanța de fond l-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut o culpă preponderentă a inculpatului, dar și o culpă a părții vătămate, despăgubirile materiale fiind admise în limita probării prejudiciului cert și având în vedere și această culpă. Apreciind ca fiind notorii unele cheltuieli efectuate de către partea civilă (exemplu: medicamente, cheltuieli transport) și că a dovedit o altă parte dintre cheltuieli (plata serviciilor infirmierei datorită stării de sănătate precară a părții civile, recuperarea fizică anevoioasă) și ținând cont și de culpa părții civile, s-au admis în parte despăgubirile materiale solicitate de aceasta, fiindu-i acordată o sumă mai mică decât suma de 20.835 euro solicitată. Acordarea despăgubirilor materiale s-a apreciat a fi justificată și de istoricul redat în certificatul de examinare medico-legală eliberat de Spitalul Multidisciplinar pentru Tratament Intensiv Ruse SA, Secția de Medicină Legală, care atestă tratamente ulterioare și analize efectuate de către partea civilă.

Sub aspectul prejudiciul nepatrimonial, cuantumul acestuia a fost stabilit, de asemenea, având în vedere proporția culpelor, dar și impactul psihologic pe care l-a avut evenimentul rutier asupra părții civile coroborat cu consecințele pe care acesta i le-a adus atât din punct de vedere fizic, cât și sub aspectul posibilelor schimbări admise chiar de specialiști ca rezonabile în funcționarea normală a diverselor organe, mergându-se până la posibilitatea apariției unor incapacități funcționale a acestora. În acest sens, edificatoare s-au apreciat a fi adeverința medicală, concluziile actului medical eliberat de către I.M.L. Craiova și de Spitalul Multidisciplinar pentru Tratament Intensiv Ruse SA, Secția de Medicină Legală. Toate aspectele precizate, alături de suportarea de către partea civilă a mediului spitalicesc, precum și imobilizarea fizică a acesteia pe o perioadă îndelungată de timp, partea civilă deplasându-se în cârje, s-a apreciat că justifică acordarea unor despăgubiri morale într-un cuantum ridicat. Totodată, s-a avut în vedere și afectarea activității profesionale, partea civilă manifestând un interes deosebit pentru realizarea sa profesională. Probele testimoniale, dar și cu înscrisuri, admise în dovedirea atât a prejudiciului material, cât și a celui moral, au atestat clar prejudicierea morală, cât și materială a părții civile. Prejudiciul material și moral au fost acordate în moneda euro, urmând a fi actualizate la cursul valutar la data punerii în executare a hotărârii. Instanța de fond, deși a stabilit o culpă și în sarcina părții civile, reținând că aceasta este minoră, l-a obligat pe inculpat la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare cu motivarea că actul provocator al părții civile nu poate constitui cauza preponderentă care a creat un anume rezultat.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și a obligat inculpatul la plata integrală a sumei de 1.325,14 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către această parte civilă.

Având în vedere forma de vinovăție reținută în cauză - intenția directă, ceea ce exclude ipoteza ca fapta să poată fi calificată drept un eveniment întâmplător, intempestiv, menit să ducă la reținerea vinovăției sub forma culpei, instanța de fond a respins cererea de obligare a societății de asigurare SC C. SA, în calitate de asigurător, la despăgubiri civile, considerând corectă motivarea făcută de către această societate în sensul că asigurătorul nu poate fi obligat la despăgubiri atunci când prejudiciile sunt provocate în mod intenționat de asigurați, în cazul din speță nefiind vorba de un accident de circulație. Ca atare, prima instanță a constatat că există obligația asiguratorului R.C.A. doar pentru prejudiciile provocate de asigurați în urma accidentelor de circulație, evenimente care nu vizează sub aspectul vinovăției reținerea intenției directe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și inculpatul Ș.S.C.

În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinice. S-a susținut că prin reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului, fără a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei, potrivit art. 334 C. proc. pen., prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece vătămarea nu poate fi înlăturată. Schimbarea încadrării juridice a faptei, coincizând cu momentul soluționării fondului cauzei, părțile au fost în imposibilitatea de a-și formula apărarea în raport de noua încadrare juridică. S-a apreciat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile legale pentru reținerea provocării, deoarece inculpatul este cel care a inițiat conflictul și nu partea vătămată, cum greșit a reținut instanța de fond. Riposta părții vătămate a fost determinată de acțiunea de șicanare venită din partea inculpatului, care simula că o lovește cu autoturismul și, pentru a-l opri, aceasta a acționat din reflex, aruncând cu o sticlă plină cu ulei în parbriz.

S-a mai susținut că, deși a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, instanța de fond nu a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de spitalizare corespunzător gradului său de culpă. De asemenea, despăgubirile datorate părții vătămate trebuiau acordate proporțional cu gradul de vinovăție în cauzarea urmărilor produse.

Referitor la pedeapsa aplicată, s-a susținut că nu reflectă în concret prevederile art. 72 C. pen., instanța de fond acordând o eficiență mare circumstanței atenuante a provocării, cu consecința reducerii pedepsei mult sub minimul prevăzut de lege, deși infracțiunea comisă are un grad ridicat de pericol social, având în vedere importanța relațiilor sociale ocrotite, urmările produse și atitudinea nesinceră a inculpatului.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a arătat că este corectă reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, însă pedeapsa ar fi trebui majorată ca urmare a înlăturării stării de provocare. S-a mai arătat că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., dreptul de a conduce un autoturism.

Inculpatul Ș.S.C., prin apărător, a criticat sentința din perspectiva omisiunii instanței de a se pronunța asupra cererilor sale, de natură a-i garanta drepturile și nici asupra tuturor probelor ce erau de natură să influențeze soluția, astfel că în mod greșit tribunalul a dat faptei o altă încadrare juridică decât cea reală, care era infracțiunea de vătămare din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

S-a arătat de către apărare că în mod greșit prima instanță a reținut comiterea infracțiunii cu intenție directă, în condițiile în care în actul de sesizare s-a reținut intenția indirectă, în realitate, inculpatul acționând din culpă. Instanța de fond a ignorat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul R.R., imaginile ambientale preluate de pe camera video a stației Peco și depozițiile martorilor. În mod nefondat prima instanță a respins obiecțiunile formulate de inculpat la raportul de expertiză întocmit de expertul C.L., din cadrul I.N.E.C., deși această lucrare nu conține nici o motivație cu privire la pornirea autoturismului și, de altfel, nici unul dintre specialiști nu a explicat cauza pornirii acestuia, caz în care ar fi fost necesară efectuarea unei noi expertize tehnice, în care să se realizeze o suprapunere a imaginilor captate de camera video din incinta stației de alimentare cu carburant cu simularea pe computer a accidentului de circulație. Expertiza întocmită de către expertul C.L. nu a ținut cont de faptul că autoturismul era ținut în rampă prin apăsarea concomitentă a pedalelor de ambreiaj și accelerație, astfel că în momentul în care partea vătămată a aruncat, din motive neelucidate, o sticlă plină cu ulei în parbrizul autoturismului, inculpatul, dintr-un gest reflex, a ridicat piciorul de pe pedala de ambreiaj, autoturismul lovind-o. În mod greșit s-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul a simulat că lovește cele două tinere, în realitate el încercând să mențină autoturismul în rampă, crescând sau scăzând turația motorului. O dovadă a faptului că mișcările autoturismului erau nesemnificative este împrejurarea că martora Y. a continuat liniștită traversarea.

Cu prilejul dezbaterilor în apel, inculpatul a solicitat, într-o teză subsidiară, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către expertul Barbu Gheorghe, potrivit căruia, cauza pornirii în față a autoturismului a fost eliberarea bruscă a ambreiajului de către inculpat care, accelerând motorul la o turație de 2500-3000 rotații pe minut a fost surprins de zgomotul produs de sticla din plastic aruncată în parbriz, făcând astfel un gest involuntar, ceea ce a determinat deplasarea autoturismului pe o distanță de 1,5-2 metri, cu consecința doborârii victimei la pământ și trecerii cu roata peste aceasta.

Prin decizia penală nr. 182 din 25 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a desființat în parte sentința apelată și rejudecând, a înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și ale art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. și rejudecând:

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ș.S.C. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie, apelul declarat de inculpatul Ș.S.C. împotriva aceleiași sentințe penale a fost respins ca nefondat.

În considerentele deciziei, instanța de apel a arătat că în mod greșit tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. în condițiile în care, gestul părții vătămate de a arunca cu sticla plină cu ulei în parbrizul autoturismului condus de inculpat a fost determinat de atitudinea culpabilă a acestuia, constând în faptul că simula că o lovește.

Critica parchetului și a inculpatului în sensul că prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale prev.de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de fond a realizat o schimbare de încadrare juridică pe care nu a pus-o în discuția părților astfel că a produs acestora o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței a fost apreciată de instanța de prim control judiciar ca fiind neîntemeiată cu motivarea că și în condițiile reținerii prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., tribunalul a păstrat încadrarea juridică a faptei, iar inculpatul a invocat în permanență în apărarea sa exact acțiunea agresivă a părții vătămate de a arunca o sticlă în parbriz.

Neîntemeiată a fost apreciată și cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă sau în infracțiunea de vătămare corporală gravă cu motivarea de esență că, în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, rezultă că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața părții vătămate.

În fine, instanța de prim control judiciar a reținut, raportat la gravitatea faptei determinată de consecințele grave produse asupra părții vătămate, că în mod nejustificat instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul Ș.S.C. care, prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 3, 14, 17 C. proc. pen., a criticat-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- deși decizia recurată apare ca fiind pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2012, de completul format din cei doi judecători care au participat și la dezbaterile pe fond, în realitate, deliberarea și pronunțarea au fost făcute doar de doamna judecător A.I.S., celălalt judecător, domnul C.C., nefiind prezent la serviciu în ziua respectivă, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de președintele secției penale a Curții de Apel Craiova. În aceste condiții, fiind încălcate disp. art. 307 și ale art. 308 C. proc. pen., hotărârea pronunțată este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.;

- instanța de apel a dat o încadrare juridică greșită faptei prin reținerea în sarcina inculpatului a tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. sau, într-o teză subsidiară, cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (1) C. pen.

În opinia apărării, culpa inculpatului constă în faptul că nu a prevăzut, fie datorită lipsei de experiență în conducere, (inculpatul poseda permis de conducere de numai 9 luni), fie datorită unei cauze exterioare, că orice nesincronizare a comenzilor autoturismului care se afla în treapta I-a de viteză și pe care îl menținea în staționare cu ajutorul accelerației și ambreiajului putea să declanșeze deplasarea autoturismului către înainte și lovirea părții vătămate și a martorei Y.V., angajate în traversare prin fața mașinii, la o distanță foarte mică de aceasta, de aproximativ, 15 cm., rezultat pe care trebuia să-l prevadă. Apărarea a susținut că lovirea părții vătămate nu s-ar fi produs dacă maneta schimbătorului de viteze ar fi fost scoasă la poziția „liber”.

Într-o teză subsidiară, apărarea a arătat că în ipoteza în care instanța de recurs va reține aceeași stare de fapt ca și instanța de apel, în sensul că inculpatul „furios datorită gestului părții vătămate de a arunca în parbrizul autoturismului cu un pet plin cu ulei, a decis să-i dea o lecție, așa încât a accelerat din nou cu intenția de a o lovi…”, se impune a se aprecia totuși, că inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate și că rezultatul mai grav, respectiv lovirea acesteia cu consecința vătămării integrității corporale s-a produs din culpă, astfel că încadrarea juridică a faptei ar fi în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen.;

- instanța de apel, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare. S-a solicitat aplicarea art. 81 și art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea condiționată, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se circumscriu cazurilor de casare prev. în art. 385

9

alin. (1) pct. 3, 14 și 17 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul nu este fondat.

Cazul de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. este incident când „instanța nu a fost compusă potrivit legii ori sau încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate”.

Potrivit art. 307 alin. (1) C. proc. pen. „La deliberare iau parte numai membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea’’.

Alin. (2) al textului de lege susmenționat prevede „Completul de judecată deliberează în secret”.

Articolul 308 alin. (1) C. proc. pen. dispune că „Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluțiilor date chestiunilor supuse deliberării”.

În susținerea cazului de casare sus-menționat, apărătorul recurentului inculpat a invocat procesul-verbal încheiat la data de 25 mai 2012 de președintele secției penale din cadrul Curții de Apel Craiova în care se menționează că, în baza procesului verbal nr. 5 din 16 februarie 2012 al Colegiului de Conducere al instanței, se dispune înlocuirea domnului judecător C.C. cu doamna judecător S.P.M.L. pe complete de recurs și apel pentru ședința din data de 25 mai 2012 (fila 10 dosar instanță recurs).

Instanța de apel investită cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul Ș.S.C. împotriva sentinței penale nr. 460 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Dolj a rămas în pronunțare la data de 18 mai 2012, completul de judecată fiind format din domnii judecători A.I.S. și C.C.

Pronunțarea deciziei a fost amânată la data de 25 mai 2012, atât minuta întocmită cu ocazia deliberării, cât și decizia fiind semnate de judecătorii sus-menționați.

Din procesul-verbal întocmit de președintele secției penale nu rezultă că domnul judecător C.C. a lipsit din instanță în ziua de 25 mai 2012 și, în consecință, că nu a participat la deliberare în cauza de față, ci faptul că a fost înlocuit în ședința de judecată în care era planificat, cu un alt judecător.

Prin urmare, întrucât deliberarea și luarea deciziei ce face obiectul recursului de față au fost făcute cu respectarea prevederilor art. 307 și ale art. 308 C. proc. pen. mai susmenționate, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de inculpat prin apărător, că motivul de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, deliberarea are loc în secret, iar potrivit art. 310 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată asistat de grefier și nu de toți membrii completului de judecată. Or, președintele completului de judecată în cauza de față a fost doamna judecător S.A.I. și nu domnul judecător C.C.

În ce privește încadrarea juridică a faptei pentru care recurentul inculpat Ș.S.C. a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de apărătorul acestuia, că sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. și, în consecință, că nu este incident cazul de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Instanța de apel a reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat sub forma intenției indirecte și încadrarea juridică a faptei.

Probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, analizate pe larg în considerentele sentinței, exclud atât culpa ca formă de vinovăție cu care se comite infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cât și praeterintenția ca formă de vinovăție specifică infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Nu poate fi primită apărarea recurentului inculpat că deși a prevăzut rezultatul faptei - lovirea părții vătămate - nu l-a acceptat, considerând fără temei că acesta nu se va produce în condițiile în care, potrivit propriilor susțineri, posedând permis de conducere de numai câteva luni, nu se putea baza pe aptitudini deosebite, pe experiență îndelungată în conducerea unui autovehicul, elemente obiective și subiective care să-l fi determinat să creadă că poate simula lovirea părții vătămate prin accelerarea ușoară repetată a autoturismului aflat la o distanță de câțiva centimetru de aceasta, fără să o lovească.

Neîntemeiată este și susținerea potrivit căreia a comis fapta în condițiile culpei simple sau a neglijenței ori greșelii.

În mod obiectiv, recurentul inculpat care nu a pretins că se afla într-o situație specială care să-l împiedice să prevadă rezultatul socialmente periculos, trebuia și putea să prevadă acest rezultat în condițiile în care, a observat că victima se angajase în traversare, prin fața autoturismului, la o distanță foarte mică de acesta, de numai câțiva centimetri și cu toate acestea, a executat mai multe simulări de lovire a ei, virând ușor spre stânga, în direcția în care se deplasa partea vătămată.

În acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel, Înalta Curte constată neîntemeiată și apărarea potrivit căreia recurentul inculpat a acționat cu intenția de a lovi ușor victima, iar rezultatul mai grav s-a produs din culpă, ceea ce caracterizează praeterintenția, formă de vinovăție cu care se comite infracțiunea de vătămare corporală gravă. Recurentul inculpat a lovit victima cu un autoturism - obiect apt a produce moartea - și în momentul în care aceasta se afla în fața mașinii, fiind angajată în traversarea scuarului, la o distanță de numai câțiva centimetri în față.

Activitatea materială de simulare a accidentului desfășurată de inculpat, în repetate rânduri, pe fondul căreia partea vătămată a și reacționat, aruncând cu o sticlă din material plastic plină cu ulei în parbrizul autoturismului condus de inculpat, demonstrează fără dubiu vinovăția acestuia în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, sub forma intenției indirecte. Recurentul inculpat a avut posibilitatea să prevadă rezultatul activității materiale de simulare a lovirii părții vătămate și, deși nu l-a urmărit, a acceptat eventualitatea producerii lui. Inculpatul a dat dovadă de o atitudine indiferentă, specifică intenției eventuale (indirecte) de acceptare a producerii rezultatului socialmente periculos – lovirea părții vătămate care a suferit leziuni ce puteau conduce la decesul acesteia. De altfel, rezultatul acceptat ca o eventualitate de către inculpat s-a și produs, victima fiind lovită de către autoturismul la volanul căruia se afla acesta, călcată cu roata stângă față a mașinii și introdusă sub autovehicul.

În concluzie, fapta recurentului inculpat Ș.S.C. constând în aceea că în ziua de 13 martie 2010 în jurul orelor 16

:

55, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, observând că partea vătămată A.P. și martora Y.V. se pregăteau să traverseze scuarul din stația Peco în care intrase pentru a se întâlni cu un prieten, a redus viteza pentru a le acorda prioritate de trecere, după care, în timp ce partea vătămată se afla în fața autoturismului, la o distanță de câțiva centimetri, a călcat ușor pedala de accelerație, simulând de câteva ori că o lovește, rezultat care s-a și produs, partea vătămată fiind proiectată pe caldarâm, prinsă de roata stângă față a mașinii și introdusă cu aproximativ tot corpul sub aceasta, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În ce privește critica vizând individualizarea judiciară a pedepsei, circumscrisă cazului de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată.

Instanța de apel în mod corect a înlăturat circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prev.de art. 73 lit. b) C. pen. reținută în favoarea inculpatului de către instanța de fond deoarece, gestul părții vătămate de a arunca cu o sticlă plină cu ulei în parbrizul autoturismului la volanul căruia se afla inculpatul a fost determinat de atitudinea culpabilă a acestuia care simula că o lovește în timp ce se afla în traversarea scuarului din stația Peco.

Circumstanțele personale ale recurentului inculpat - conduita bună avută anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un loc de muncă în cadrul căruia se bucură de aprecieri pozitive din partea colegilor, provine dintr-o familie organizată - nu justifică prin ele însele menținerea în favoarea sa a prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. pe care instanța de apel în mod judicios și temeinic argumentat le-a înlăturat, procedând astfel la o justă individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului, care se situează la minimul prevăzut de lege (potrivit art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., tentativă la infracțiunea de omor calificat se pedepsește cu închisoarea, de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni), cât și sub aspectul modalității de executare.

Gravitatea faptei săvârșită de recurent, determinată de modul și împrejurările în care a fost comisă și de urmarea produsă, justifică menținerea atât a cuantumului pedepsei stabilit de instanța de apel, cât și a modalității de executare a acesteia, în condiții de detenție. Constatând că instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, de natură a răspunde scopului preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, solicitată de inculpat, nu este posibilă față de dispozițiile art. 81 lit. c) C. pen. care prevăd că suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi dispusă, pe lângă îndeplinirea altor condiții și a aceleia ca pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani respectiv, ale art. 86

1

C. pen. care prevăd că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiții prevăzute de lege este îndeplinită și aceea referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, care nu trebuie să depășească 4 ani.

În consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul Ș.S.C. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.S.C. împotriva deciziei penale nr. 182 din 25 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2013.